ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin Sentința civilă nr. 763 din 15 aprilie 2011 pronunțată de către Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 2534/102/2011 s-a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a soluționării petitelor din acțiunea reclamantului A.S.P.P. împotriva pârâtelor SC G. SA Târgu Mureș, R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș și Consiliul local al comunei I. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și din cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC R. SRL în contradictoriu cu A.S.P.P. , SC G. SA Târgu Mureș, R.N.P.

Romsilva - Direcția Silvică Mureș, Comuna I., Consiliul local al comunei I. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect: - constatarea nulității Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul L., comuna I., județul Mureș, ordin emis de Ministerul Comerțului și Turismului. - constatarea nulității H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei anexă poz. 8 (Complexul Castel L., însușire mijloace fixe și obiecte de inventar aferente) asupra construcției menționate în C.F. com. I. - B 15; - radierea din cartea funciară nr. 3387 a comunei I., județul Mureș a mențiunilor privitoare la evidențierea proprietăților intimatei pârâte SC G. SA Târgu Mureș.

Prin cererea aflată la filele 148 - 151 din dosarul Tribunalului Mureș nr. 2534/102/2011 disjuns din dosarul 1038.3/289/2006, cerere depusă pentru termenul de judecată din 6 decembrie 2006 reclamantul A.S.P.P. a arătat că solicită constatarea nulității absolute a celor două acte administrative indicate anterior, întrucât imobilul a cărei restituire s-a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 a trecut în mod abuziv și nelegal în patrimoniul Statului Român, fiind încălcate dispozițiile art. 481 din Codul civil care prevedea la data naționalizării imobilului, prin Decretul nr. 38/1948, că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire". De asemenea, prin cererea de intervenție principală depusă în Dosarul nr. 6375/2010 la data de 11 februarie 2011, SC R. SRL a arătat că a cesionat de la reclamantul A.S.P.P.

, toate drepturile cu privire la imobilele în cauză, urmând să participe la judecarea cauzei în locul A.S.P.P. În temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 instanța a dispus citarea în cauză a emitenților celor două acte administrative atacate, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și a Guvernului României. Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția tardivității cererii privind constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului nr. 154/1991.

SC R. SRL a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel, secția de contencios administrativ, excepția asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 9 martie 2012. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 78 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au admis excepțiile lipsei plângerii prealabile și tardivității invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, și din oficiu. Au fost respinse cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul A.S.P.P. și SC R. SRL în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, R.N.P.

Romsilva - Direcția Silvică Mureș, Comuna I., Județul Mureș și Consiliul local al Comunei I., ca tardive și inadmisibile. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că cererea privind constatarea nulității sau anularea unor acte administrative se judecă de către instanțele de contencios administrativ, potrivit procedurii speciale instituite de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar întrucât actele sunt emise de autorități publice centrale, competența de soluționare a cererilor de anulare aparține Curții de Apel.

Constatând că în cauză pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a invocat până la prima zi de înfățișare, prin întâmpinarea depusă la data de 6 ianuarie 2012 excepția inadmisibilității acțiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și constatând că aceasta a fost ridicată în codiții corecte din punct de vedere procedural, s-a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a Ordinului nr. 154/1991 emis de Departamentul de Turism din cadrul Ministerului Comerțului și Turismului, s-a apreciat că acest ordin are caracterul de act administrativ individual întrucât dă naștere și modifică raporturi juridice în privința unui număr determinat de subiecți de drept.

Având în vedere că nici A.S.P.P. și nici SC R. SRL nu au făcut dovada îndeplinirii plângerii prealabile cu privire la cererea de anulare a Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul L. comuna I., județul Mureș, cererile de anulare au fost găsite inadmisibile. În privința cererii de anulare a H.G. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei anexă poz. 8 (Complexul Castel L., inclusiv mijloace fixe și obiectele de inventar aferente) asupra construcției menționată în C.F. 3387 comuna I., întrucât pârâtul Guvernul României nu a invocat excepția inadmisibilității, în raport de prevederile art. 109 alin. (3) C. proc.

civ., s-a constatat că instanța nu are posibilitatea invocării acestei excepții, chiar dacă argumentele expuse cu privire la Ordinul 154 din 26 aprilie 1991 sunt valabile și în privința H.G. nr. 1041/1990. Instanța a invocat însă din oficiu excepția tardivității formulării cererilor de anulare a acestui act administrativ cu caracter individual. A reținut prima instanță că cererile de anulare a H.G. nr. 1041 au fost formulate de către Alteța Sa Regală la data de 30 noiembrie 2006 și de către SC R. SRL la data de 11 februarie 2011. S-a reținut din cuprinsul C.F. nr. 3387 com. I. - poziția B15 că înscrierea SC G. SA ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilelor de la A+1 s-a făcut în baza H.G.nr.

1041/1990. Raportat la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificat prin Legea nr. 262/2007, s-a apreciat că termenul de un an în care poate fi atacată hotărârea curge de la data înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate, momentul înscrierii fiind în considerarea efectului de opozabilitate "erga omnes" al înscrierilor în cartea funciară și momentul de la care partea are cunoștință de existența actului. S-a reținut totodată că extrasul a fost depus în Dosarul nr. 2844/2002 al Judecătoriei Reghin în care reclamantul A.S.P.P. a fost parte, prezumându-se că, cel mai târziu din 2004, acesta a avut cunoștință de H.G. nr. 1041/1990. În raport cu aceste considerente expuse, au fost admise excepțiile lipsei plângerii prealabile invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și excepția tardivității invocată din oficiu; respinse cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul A.S.P.P.

și SC R. SRL având ca obiect anularea Ordinului nr. 154/1991, ca inadmisibile; admisă excepția tardivității cererilor în contencios administrativ formulate de aceiași reclamanți, având ca obiect anularea H.G. nr. 1041/1990. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intervenienta SC R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, efectuând un istoric al cauzelor inițiate de către reclamantul A.S.P.P., recurenta a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. A susținut recurenta că hotărârea primei instanțe s-a pronunțat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

În acest sens, s-a arătat că măsura disjungerii cererii ce formează obiectul prezentului dosar a fost desființată prin admiterea apelului, cauza urmând a fi rejudecată de către Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 1038.3/289/2006. S-a invocat, de asemenea, Decizia nr. 1390 din data de 16 iunie 2009 prin care Curtea de Apel Târgu Mureș a dezlegat competența de soluționare a cauzei în sensul că aceasta aparține Secției civile a Tribunalului Mureș, cererile de anulare a actelor referitoare la imobilele preluate în mod abuziv de către Statul Român având o natură civilă. S-a mai susținut că posibilitatea de contestare a actelor purtând asupra imobilelor preluate abuziv de către Statul Român este reglementată în art. 45 al Legii nr. 10/2001, procedura de contestare făcând parte integrantă din procesul de restituire a imobilelor, un proces prin excelență civil.

A invocat recurenta și dispozițiile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora ar fi operat prorogarea de competență în favoarea instanței civile. Pe fondul acțiunii, s-a arătat că în mod greșit Curtea de apel a admis excepțiile plângerii prealabile și a tardivității, întrucât Legea nr. 554/2004 nu este aplicabilă în cauză, nici în ceea ce privește obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile și nici în ceea ce privește termenul de 6 luni de introducere a acțiunii. Pentru considerentele invocate, s-a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Mureș, spre competentă soluționare. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 2 și art. 26 alin. (3) din O.U.G.

nr. 96/2012 introducerea în cauză a Autorității Naționale pentru Turism. Autoritatea Națională pentru Turism, citată în cauză, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive apreciind că nu există identitate intre pârât și subiectul raportului juridic, excepție respinsă în ședința din data de 25 martie 2014. Reclamantul - intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, instanța de contencios administrativ a fost investită, prin disjungere din Dosarul nr. 1038.3/289/2006 al Tribunalului Mureș, cu soluționarea cererilor de constatate a nulității Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 referitor la lista anexă pct. 5 - Complexul L., comuna I., județul Mureș, ordin emis de Ministerul Comerțului și Turismului și a H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a listei anexă poz.8 (Complexul Castel L., însușire mijloace fixe și obiecte de inventar aferente) asupra construcției menționate în C.F. Com. I. - B 15. Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte reține, raportat la jurisprudența constantă a Secției de contencios administrativ și fiscal, că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că actele contestate, respectiv H.G. nr. 1041/1990 și Ordinul nr. 154/1991 emis de Ministerul Comerțului și Industriei, reprezintă acte administrative cu caracter individual, emise de autorități publice centrale, în regim de putere publică, care modifică raporturi juridice, competența Curții de apel, secția contencios administrativ și fiscal, fiind atrasă de dispozițiile art. 8 și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Dispozițiile invocate de către recurentă, respectiv art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, se referă, așa cum arată și textul de lege la capete de cerere accesorii sau incidentale a căror rezolvare depind de soluția din cererea principală.

Or, constată instanța de control judiciar că nu poate opera prorogarea legală prevăzută de art. 17 Cod de procedură civilă, cu privire la capetele de cerere care fac obiectul prezentului recurs, întrucât soluționarea cererii de anulare a actelor administrative atacate nu depinde de soluționarea capătului principal. De asemenea, constată Înalta Curte, că nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că posibilitatea de contestare a actelor purtând asupra imobilelor preluate abuziv de către Statul Român este reglementată în art. 45 al Legii nr. 10/2001, procedura de contestare făcând parte integrantă din procesul de restituire a imobilelor, atrăgând competența instanței de drept comun, dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 fiind fără echivoc în materia anulării actelor administrative.

Constatând netemeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția pronunțată de către instanța de fond în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității cererilor de anulare a H.G. nr. 1041/1990 (excepție invocată din oficiu) și a excepțiilor inadmisibilității cererilor de anulare a Ordinului nr. 154/1991 (excepții invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), este legală și temeinică. Astfel, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/20004 statuează caracterul obligatoriu al procedurii prealabile administrative, sancțiunea în cazul neefectuării acesteia, în condițiile invocării excepției de către pârât prin întâmpinare, fiind inadmisibilitatea acțiunii, cum în mod întemeiat a constatat prima instanță în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 154/1991.

Cu privire la cererile de anulare a H.G. nr. 1041/1990, se constată că termenele prevăzute la art. 11 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004 au fost depășite, în raport de data înscrierii dreptului în cartea funciară și data depunerii extrasului în dosarul 2844/2002 al Judecătoriei Reghin, Înalta Curte amintind jurisprudența în materie a Curții Constituționale, care, prin Deciziile nr. 635/2007 și nr. 795/2007 a constatat că limitele impuse pentru exercitarea dreptului la acțiune, cu referire la art. 11 din Legea nr. 554/2004, reprezintă măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice și a efectelor actelor administrative. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SRL împotriva Sentinței nr. 78 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014. Procesat de GGC - GV