ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin Sentința civilă

nr. 763 din 15 aprilie 2011 pronunțată de către Tribunalul Mureș în Dosarul nr.

2534/102/2011 s-a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a soluționării

petitelor din acțiunea reclamantului A.S.P.P. împotriva pârâtelor SC G. SA

Târgu Mureș, R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș și Consiliul local al

comunei I. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și din cererea de

intervenție în interes propriu formulată de SC R. SRL în contradictoriu cu

A.S.P.P. , SC G. SA Târgu Mureș, R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș,

Comuna I., Consiliul local al comunei I. și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice având ca obiect:

-

constatarea nulității Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 referitor la lista

anexă pct. 5 - Complexul L., comuna I., județul Mureș, ordin emis de Ministerul

Comerțului și Turismului.

-

constatarea nulității H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a

listei anexă poz. 8 (Complexul Castel L., însușire mijloace fixe și obiecte de

inventar aferente) asupra construcției menționate în C.F. com. I. - B 15;

-

radierea din cartea funciară nr. 3387 a comunei I., județul Mureș a mențiunilor

privitoare la evidențierea proprietăților intimatei pârâte SC G. SA Târgu

Mureș.

Prin

cererea aflată la filele 148 - 151 din dosarul Tribunalului Mureș nr.

2534/102/2011 disjuns din dosarul 1038.3/289/2006, cerere depusă pentru

termenul de judecată din 6 decembrie 2006 reclamantul A.S.P.P. a arătat că

solicită constatarea nulității absolute a celor două acte administrative

indicate anterior, întrucât imobilul a cărei restituire s-a solicitat în baza

Legii nr. 10/2001 a trecut în mod abuziv și nelegal în patrimoniul Statului

Român, fiind încălcate dispozițiile art. 481 din Codul civil care prevedea la

data naționalizării imobilului, prin Decretul nr. 38/1948, că "nimeni nu

poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate

publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".

De

asemenea, prin cererea de intervenție principală depusă în Dosarul nr.

6375/2010 la data de 11 februarie 2011, SC R. SRL a arătat că a cesionat de la

reclamantul A.S.P.P. , toate drepturile cu privire la imobilele în cauză,

urmând să participe la judecarea cauzei în locul A.S.P.P.

În

temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 instanța a dispus citarea

în cauză a emitenților celor două acte administrative atacate, respectiv

Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și a Guvernului României.

Pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare în cauză

prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile și excepția tardivității cererii privind constatarea

nulității absolute parțiale a Ordinului nr. 154/1991.

SC R. SRL

a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel, secția de

contencios administrativ, excepția asupra căreia instanța s-a pronunțat prin

încheierea din data de 9 martie 2012.

Hotărârea

instanței de fond

Prin

Sentința nr. 78 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au admis excepțiile lipsei

plângerii prealabile și tardivității invocate de pârâtul Ministerului

Dezvoltării Regionale și Turismului, și din oficiu.

Au fost

respinse cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul A.S.P.P.

și SC R. SRL în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerului

Dezvoltării Regionale și Turismului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș, Comuna I., Județul Mureș și

Consiliul local al Comunei I., ca tardive și inadmisibile.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că cererea privind

constatarea nulității sau anularea unor acte administrative se judecă de către

instanțele de contencios administrativ, potrivit procedurii speciale instituite

de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar întrucât actele sunt

emise de autorități publice centrale, competența de soluționare a cererilor de

anulare aparține Curții de Apel.

Constatând

că în cauză pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a invocat

până la prima zi de înfățișare, prin întâmpinarea depusă la data de 6 ianuarie

2012 excepția inadmisibilității acțiunii introductive, pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile și constatând că aceasta a fost ridicată în codiții

corecte din punct de vedere procedural, s-a reținut neîndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea

ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a Ordinului nr.

154/1991 emis de Departamentul de Turism din cadrul Ministerului Comerțului și

Turismului, s-a apreciat că acest ordin are caracterul de act administrativ

individual întrucât dă naștere și modifică raporturi juridice în privința unui

număr determinat de subiecți de drept.

Având în

vedere că nici A.S.P.P. și nici SC R. SRL nu au făcut dovada îndeplinirii

plângerii prealabile cu privire la cererea de anulare a Ordinului nr. 154 din

26 aprilie 1991 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului referitor

la lista anexă pct. 5 - Complexul L. comuna I., județul Mureș, cererile de

anulare au fost găsite inadmisibile.

În privința

cererii de anulare a H.G. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990) și a

listei anexă poz. 8 (Complexul Castel L., inclusiv mijloace fixe și obiectele

de inventar aferente) asupra construcției menționată în C.F. 3387 comuna I.,

întrucât pârâtul Guvernul României nu a invocat excepția inadmisibilității, în

raport de prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că

instanța nu are posibilitatea invocării acestei excepții, chiar dacă

argumentele expuse cu privire la Ordinul 154 din 26 aprilie 1991 sunt valabile

și în privința H.G. nr. 1041/1990.

Instanța

a invocat însă din oficiu excepția tardivității formulării cererilor de anulare

a acestui act administrativ cu caracter individual.

A reținut

prima instanță că cererile de anulare a H.G. nr. 1041 au fost formulate de

către Alteța Sa Regală la data de 30 noiembrie 2006 și de către SC R. SRL la

data de 11 februarie 2011.

S-a

reținut din cuprinsul C.F. nr. 3387 com. I. - poziția B15 că înscrierea SC G.

SA ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilelor de la A+1 s-a făcut

în baza H.G.nr. 1041/1990.

Raportat

la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificat prin Legea

nr. 262/2007, s-a apreciat că termenul de un an în care poate fi atacată

hotărârea curge de la data înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate,

momentul înscrierii fiind în considerarea efectului de opozabilitate "erga

omnes" al înscrierilor în cartea funciară și momentul de la care partea

are cunoștință de existența actului.

S-a

reținut totodată că extrasul a fost depus în Dosarul nr. 2844/2002 al

Judecătoriei Reghin în care reclamantul A.S.P.P. a fost parte, prezumându-se

că, cel mai târziu din 2004, acesta a avut cunoștință de H.G. nr. 1041/1990.

În raport

cu aceste considerente expuse, au fost admise excepțiile lipsei plângerii

prealabile invocate de pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

și excepția tardivității invocată din oficiu; respinse cererile în contencios

administrativ formulate de reclamantul A.S.P.P. și SC R. SRL având ca obiect

anularea Ordinului nr. 154/1991, ca inadmisibile; admisă excepția tardivității

cererilor în contencios administrativ formulate de aceiași reclamanți, având ca

obiect anularea H.G. nr. 1041/1990.

Recursul

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs intervenienta SC R. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, efectuând un istoric al

cauzelor inițiate de către reclamantul A.S.P.P., recurenta a invocat incidența

cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ.

A

susținut recurenta că hotărârea primei instanțe s-a pronunțat cu încălcarea

competenței de ordine publică a altei instanțe.

În acest

sens, s-a arătat că măsura disjungerii cererii ce formează obiectul prezentului

dosar a fost desființată prin admiterea apelului, cauza urmând a fi rejudecată

de către Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 1038.3/289/2006.

S-a

invocat, de asemenea, Decizia nr. 1390 din data de 16 iunie 2009 prin care

Curtea de Apel Târgu Mureș a dezlegat competența de soluționare a cauzei în

sensul că aceasta aparține Secției civile a Tribunalului Mureș, cererile de

anulare a actelor referitoare la imobilele preluate în mod abuziv de către

Statul Român având o natură civilă.

S-a mai

susținut că posibilitatea de contestare a actelor purtând asupra imobilelor

preluate abuziv de către Statul Român este reglementată în art. 45 al Legii nr.

10/2001, procedura de contestare făcând parte integrantă din procesul de

restituire a imobilelor, un proces prin excelență civil.

A invocat

recurenta și dispozițiile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora ar fi operat

prorogarea de competență în favoarea instanței civile.

Pe fondul

acțiunii, s-a arătat că în mod greșit Curtea de apel a admis excepțiile

plângerii prealabile și a tardivității, întrucât Legea nr. 554/2004 nu este

aplicabilă în cauză, nici în ceea ce privește obligativitatea îndeplinirii

procedurii prealabile și nici în ceea ce privește termenul de 6 luni de

introducere a acțiunii.

Pentru

considerentele invocate, s-a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei la Tribunalul Mureș, spre competentă soluționare.

Procedura

în fața instanței de recurs

Intimatul

- pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, succesor în

drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, a

solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 2 și art. 26 alin. (3) din

O.U.G. nr. 96/2012 introducerea în cauză a Autorității Naționale pentru Turism.

Autoritatea

Națională pentru Turism, citată în cauză, a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive apreciind că nu există identitate intre pârât și subiectul

raportului juridic, excepție respinsă în ședința din data de 25 martie 2014.

Reclamantul

- intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând

cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum

și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt,

instanța de contencios administrativ a fost investită, prin disjungere din

Dosarul nr. 1038.3/289/2006 al Tribunalului Mureș, cu soluționarea cererilor de

constatate a nulității Ordinului nr. 154 din 26 aprilie 1991 referitor la lista

anexă pct. 5 - Complexul L., comuna I., județul Mureș, ordin emis de Ministerul

Comerțului și Turismului și a H.G. nr. 1041/1990 (emisă în baza Legii nr. 15/1990)

și a listei anexă poz.8 (Complexul Castel L., însușire mijloace fixe și obiecte

de inventar aferente) asupra construcției menționate în C.F. Com. I. - B 15.

Sub

aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte reține, raportat la jurisprudența constantă a Secției de

contencios administrativ și fiscal, că în mod întemeiat a apreciat instanța de

fond că actele contestate, respectiv H.G. nr. 1041/1990 și Ordinul nr. 154/1991

emis de Ministerul Comerțului și Industriei, reprezintă acte administrative cu

caracter individual, emise de autorități publice centrale, în regim de putere

publică, care modifică raporturi juridice, competența Curții de apel, secția

contencios administrativ și fiscal, fiind atrasă de dispozițiile art. 8 și art.

10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile

invocate de către recurentă, respectiv art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora

Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să

judece cererea principală, se referă, așa cum arată și textul de lege la capete

de cerere accesorii sau incidentale a căror rezolvare depind de soluția din

cererea principală.

Or,

constată instanța de control judiciar că nu poate opera prorogarea legală

prevăzută de art. 17 Cod de procedură civilă, cu privire la capetele de cerere

care fac obiectul prezentului recurs, întrucât soluționarea cererii de anulare

a actelor administrative atacate nu depinde de soluționarea capătului

principal.

De

asemenea, constată Înalta Curte, că nu poate fi reținută nici susținerea

recurentei în sensul că posibilitatea de contestare a actelor purtând asupra

imobilelor preluate abuziv de către Statul Român este reglementată în art. 45

al Legii nr. 10/2001, procedura de contestare făcând parte integrantă din

procesul de restituire a imobilelor, atrăgând competența instanței de drept

comun, dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 fiind fără

echivoc în materia anulării actelor administrative.

Constatând

netemeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că soluția pronunțată de către instanța de fond în ceea

ce privește soluționarea excepției tardivității cererilor de anulare a H.G. nr.

1041/1990 (excepție invocată din oficiu) și a excepțiilor inadmisibilității

cererilor de anulare a Ordinului nr. 154/1991 (excepții invocate de pârâtul

Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), este legală și temeinică.

Astfel,

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/20004 statuează caracterul obligatoriu al

procedurii prealabile administrative, sancțiunea în cazul neefectuării

acesteia, în condițiile invocării excepției de către pârât prin întâmpinare,

fiind inadmisibilitatea acțiunii, cum în mod întemeiat a constatat prima

instanță în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.

154/1991.

Cu

privire la cererile de anulare a H.G. nr. 1041/1990, se constată că termenele

prevăzute la art. 11 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004 au fost depășite, în

raport de data înscrierii dreptului în cartea funciară și data depunerii

extrasului în dosarul 2844/2002 al Judecătoriei Reghin, Înalta Curte amintind

jurisprudența în materie a Curții Constituționale, care, prin Deciziile nr.

635/2007 și nr. 795/2007 a constatat că limitele impuse pentru exercitarea

dreptului la acțiune, cu referire la art. 11 din Legea nr. 554/2004, reprezintă

măsuri de protecție a stabilității și securității raporturilor juridice și a

efectelor actelor administrative.

Temeiul

legal al soluției adoptate în recurs

Constatând

că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC R. SRL împotriva Sentinței nr. 78 din 19 aprilie 2012 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat

de GGC - GV