ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1111/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1111/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1111/2016
Asupra recursurilor de față, deliberând,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 858 din 12 iunie
2014 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosar nr. x/102/2011 s-a respins acțiunea
civilă formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva împotriva pârâtului
Composesoratul A.
Instanța de fond a reținut, în esență,
că dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului cu vegetație forestieră
pe care se află construcțiile în litigiu (clădiri și drumuri) s-a reconstituit în
temeiul Legii nr. 1/2000 prin hotărârea nr. 713 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei
județene Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Terenurile respective au fost predate pârâtului în baza procesului-verbal de punere
în posesie din 03 aprilie 2007 al Comisiei locale de fond funciar Sovata. S-a mai
reținut ca stare de fapt, că pârâtul s-a adresat judecătoriei Sighișoara cu o acțiune
în obligație de a face întrucât nu a fost pus în posesie și cu construcțiile și
drumurile forestiere aflate pe terenurile respective, iar prin sentința civilă
nr. 724 din 09 iunie 2008 s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar Sovata
și a R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Mureș la punerea în posesie a Composesoratului
A. cu imobilele validate prin hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei Județene Mureș.
Prin
aceeași sentință R.N.P.
Romsilva - Direcția Silvică Mureș a fost obligată să pună la dispoziția Comisiei
locale de fond funciar Sovata construcțiile și drumurile forestiere, în vederea
predării ulterioare a acestora către Composesorat.
În
prezenta acțiune reclamantul și-a întemeiat cererea pe principiul
îmbogățirii fără justă cauză și a invocat în dovedirea lipsei de temei a măririi
patrimoniului pârâtului, Decizia nr. 602/2008 a Curții Constituționale.
Instanța de fond a reținut că în speță
nu este îndeplinită condiția juridică a absenței unei cauze legitime a măririi patrimoniului
pârâtului în detrimentul celui al reclamantului. S-a reținut în acest sens că reconstituirea
dreptului de proprietate în favoarea pârâtului s-a făcut în temeiul Legii nr. 1/2000
și al Legii nr. 247/2005, prin hotărâre a comisiei județene de fond funciar în temeiul
art. 31 din Legea nr. 1/2000.
Instanța de fond a reținut că Decizia
nr. 602 din 20 mai 2008 pronunțată de Curtea Constituțională și invocată de reclamant
nu este aplicabilă situației din prezenta cauză, întrucât la data pronunțării Curții
Constituționale asupra neconstituționalității art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) și
(9) din Legea nr. 1/2000, situația juridică a imobilelor restituite pârâtului era
definitiv stabilită prin finalizarea procedurii administrative - hotărârea nr. 713/2006
a Comisiei Județene Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor era definitivă, iar o primă punere în posesie a pârâtului avusese loc
deja prin procesul-verbal de punere în posesie din 03 aprilie 2007.
Împotriva acestei sentințe reclamanta Regia
Națională a Pădurilor - Romsilva a declarat în termen legal apel,
prin care a solicitat schimbarea în tot
a hotărârii atacate și admiterea acțiunii civile formulată și precizată de reclamantă,
cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță,
în sumă totală de 40.328,28 RON constând în taxa judiciară de timbru. Apelanta a
solicitat și obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate
în apel.
În
drept, apelata a invocat prevederile art. 282 și urm.,
art. 82 coroborat cu art. 112 din C. proc. civ. de la 1865, Decizia Curții Constituționale
nr. 602/2008, art. 480, art. 481 din C. civ. de la 1864, art. 135 din Constituția
României și art. 274 din C. proc. civ. de la 1865.
Analizând legalitatea sentinței atacate
prin raportare la motivele de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al
acestei căi de atac, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prima critică a apelantei vizează obligația
procesuală stabilită de instanța de fond în sarcina sa, de plată de unei taxei judiciare
de timbru, dar această critică este inadmisibilă în apel față de dispozițiile
art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Apelanta a invocat apoi faptul că prima
instanță nu a avut în vedere precizarea pretențiilor formulată ulterior depunerii
raportului de expertiză tehnică.
Considerentele avute în vedere de tribunal
se axează însă pe neîndeplinirea condițiilor juridice ale îmbogățirii fără just
temei, motiv pentru care aceste susțineri ale apelantei nu pot constitui critici
de nelegalitate a sentinței atacate.
Instanța de apel a reținut că obiectul
prezentului litigiu vizează contravaloarea construcțiilor enumerate în hotărârea
nr. 713/2006 a Comisiei județene Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor și care au fost predate intimatului pârât prin procesul-verbal
din data de 10 decembrie 2009 încheiat de executorul judecătoresc B. în dosar execuțional
din 29 octombrie 2008.
Acea procedură de executare silită a fost
însă demarată în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 724 din
09 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dosar nr. x/308/2007, irevocabilă
prin decizia civilă nr. 557 din 07 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
Pornind de la această stare de fapt și
având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, susținerile apelantului
potrivit cărora condițiile lipsei unei cauze a îmbogățirii intimatului pârât în
detrimentul apelantului ar trebui analizate prin raportare la momentul predării
bunurilor prin procesul-verbal de predare încheiat de executorul judecătoresc B.
în dosar execuțional din 29 octombrie 2008 (respectiv în luna decembrie 2009) și
că în speță este incidență Decizia Curții Constituționale nr. 602/2008, sunt nefondate.
Prin hotărârea nr. 713 din 30
noiembrie 2006 a Comisiei județene Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor s-au validat propunerile comisiei locale pentru reconstituirea
dreptului de proprietate în favoarea intimatului pârât, cu imobilele individualizate
în tabelul anexă la acea hotărâre.
Chiar dacă la punerea în posesie ce a avut
loc în anul 2007 intimatul nu a fost pus în posesie și cu construcțiile, hotărârea
comisiei județene constituie titlul de proprietate al composesoratului și a stat
la baza litigiului având ca obiect obligația de a face, soluționat prin sentința
civilă nr. 724 din 09 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în Dosar nr.
x/308/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 557 din 07 septembrie 2008 pronunțată
de Tribunalul Mureș.
Prin urmare, așa cum arată intimatul pârât
în întâmpinare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor s-a stabilit anterior
pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 602/2008, astfel că predarea silită
a construcțiilor s-a realizat având un just titlu.
Prin acest prim-petit reclamanta tinde
de fapt la obținerea întregii valori a construcțiilor și nu doar la investițiile
efectuate.
Ori stabilirea unei obligații ce ar consta
practic în înlocuirea bunului cu contravaloarea actualizată a acestuia, ori cu valoarea
de piață de la acest moment (astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea precizatoare),
ar echivala cu încălcarea dreptului de proprietate al Composesoratului A., drept
stabilit printr-un titlu valabil.
Instanța a apreciat însă că soluția primei
instanțe este greșită în ceea ce privește capătul de cerere formulat în subsidiar.
Astfel, apelanta reclamantă a solicitat
prin cererea introductivă ca în situația în care se va respinge capătul de cerere
constând în obligarea intimatului pârât la plata contravalorii actualizate a construcțiilor
în discuție, să se dispună obligarea intimatului pârât la plata de despăgubiri constând
în valoarea acestor bunuri imobile rămasă neamortizată.
Pentru considerentele ce vor fi prezentate
în continuare instanța apreciază că în aceste limite, sentința pronunțată de instanța
de fond este nelegală fiind pronunțată cu nesocotirea prevederilor de drept material,
respectiv a art. 67 alin. (1) din H.G. nr. 890/2005, potrivit cărora „(1)Construcțiile
prevăzute la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 se restituie proprietarilor
sau moștenitorilor acestora în starea în care au fost preluate. Investițiile făcute
de deținătorul actual se suportă de către proprietar, în măsura în care nu au fost
amortizate”.
Prin urmare, în privința investițiilor
neamortizate, intimatul pârât nu deține un just titlu.
Prin înscrisurile depuse în dosarul de
fond constând în fișele mijloacelor fixe apelanta reclamantă a probat faptul că
o parte din construcțiile aflate pe terenurile forestiere, predate intimatului pârât
în baza titlului amintit mai sus, au fost în patrimoniul R.N.P. - Romsilva, au fost
edificate ulterior preluării terenului de către statul român, iar la data predării
construcțiilor către intimatul pârât nu erau amortizate.
Fișele mijloacelor fixe se coroborează
cu datele cuprinse în lista depusă de reclamantă la dosar fond, iar în total valoarea
rămasă neamortizată la momentul predării construcțiilor intimatului pârât (decembrie
2009) este de 385.368 RON.
Raportat la prevederile art. 67 alin.
(1) din H.G. nr. 890/2005 instanța a apreciat că investițiile efectuate de apelanta
reclamantă constau în valoarea de inventar rămasă neamortizată a construcțiilor
menționate mai sus, edificate ulterior preluării terenurilor forestiere de către
statul român.
În
concluzie, în limitele investițiilor rămase neamortizate în
luna decembrie 2009, există o mărire a patrimoniului intimatului, fără a exista
o justă cauză, în detrimentul patrimoniului apelantei.
Pentru toate aceste motive, Curtea de Apel
Târgu Mureș, prin decizia nr. 737/A din 01 octombrie 2015 a admis apelul și a schimbat
sentința și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă în sensul obligării
pârâtului la plata sumei de 385.368 RON cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse
celelalte pretenții ale reclamantei.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă
a sumei de 7.697,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
A fost obligat intimatul pârât la plata
către apelanta reclamantă a sumei de 3.850,30 RON cu titlu cheltuieli de judecată
în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal
au declarat recurs ambele părți.
Composesoratul A. a solicitat admiterea
recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și respingerea apelului.
Deși legal citat cu mențiunea de a completa
taxa judiciară de timbru cu suma de 128 RON și timbru judiciar de 5 RON, acesta
nu s-a conformat.
În
consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997,
instanța supremă va anula recursul ca insuficient timbrat.
Reclamanta Regia Națională a Pădurilor
Romsilva prin Direcția Silvică Mureș a solicitat admiterea recursului, admiterea
apelului și admiterea integrală a acțiunii, precum și acordarea în integralitate
a cheltuielilor de judecată din fond, apel și recurs.
Recurenta-reclamantă a susținut, în cadrul
motivelor de recurs, următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate:
1) Contrar aprecierii instanței de apel
referitoare la incidența art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, trebuiau
verificate susținerile reclamantei referitoare la excepția invocată de pârât. Instanța
de apel trebuia să analizeze mai întâi dacă acțiunea este supusă timbrării și apoi
să stabilească imposibilitatea ca reclamanta să își susțină apărarea în raport de
aceasta, dacă ar fi trecut peste prevederile art. 42 din Legea nr. 1/2000.
2) Instanța de apel a reținut în mod eronat
că dreptul de proprietate asupra construcțiilor s-a stabilit anterior pronunțării
Deciziei Curții Constituționale nr. 602/2008, predarea silită a construcțiilor realizându-se
cu just titlu.
Contrar celor reținute, s-a apreciat că
trebuie avute în vedere prevederile art. 24 alin. (4) parag. final din Legea
nr. 1/2000 care preved că trecerea efectivă în proprietatea privată a terenurilor
se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prevederilor acestei legi. Chiar
dacă textul legal se referă la transferul proprietății odată cu punerea în posesie
a terenului, în opinia recurentei acesta se aplică și construcțiilor de pe acesta.
Recurenta a arătat că, pentru a da eficiență
deplină principiului îmbogățirii fără justă cauză, instanța de apel a trebuia să
rețină faptul că obligația de despăgubire la care este ținut pârâtul trebuia acordată
la valoarea de piață a bunurilor, potrivit expertizei judiciare efectuate în cauză.
S-a mai învederat că nu se poate face aplicarea
art. 67 din H.G. nr. 890/2005 întrucât transferul dreptului de proprietate în privința
construcțiilor a avut loc după executarea silită din 10 decembrie 2009, ocazie cu
care s-au pus la dispoziția comisiei locale de fond funciar construcțiile pentru
a fi pus în posesie pârâtul.
Decizia nr.
602/2008 a Curții Constituționale nu se
aplică în cazul hotărârii nr. 713 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Județene Mureș
deoarece această hotărâre reprezintă un act administrativ jurisdicțional emis în
cadrul procesului de reconstituire și nu un act normativ, la care se referă decizia
de neconstituționalitate.
S-a invocat nelegalitatea deciziei și din
perspectiva cheltuielilor de judecată care au fost acordate proporțional și nu la
valoarea efectivă.
Prin întâmpinare, Composesoratul A. a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma
motivelor de nelegalitate invocate în recursul reclamantei, instanța supremă constată
că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Astfel, susținerea recurentei în sensul
că instanța de apel trebuia să examineze prioritar daca acțiunea este supusă timbrajului
este eronată. Reclamanta nu a făcut dovada contestării modului de stabilire a taxei
de timbru datorată la fondul cauzei, fiind aplicabile în cauză dispozițiile
art. 18 din Legea nr. 146/1997. Prin urmare, în mod judicios instanța de apel a
tratat ca inadmisibilă această critică.
Cele reținute de instanța de apel sunt
în concordanță și cu decizia nr. 7/2014 pronunțată de instanța supremă în recurs
în interesul legii, prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea
în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate
formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată
exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului
judiciar prin intermediul apelului sau recursului”.
Cu privire la a doua critică de nelegalitate,
aceasta se circumscrie susținerii că instanța de apel a reținut în mod eronat că
dreptul de proprietate asupra construcțiilor s-a stabilit anterior pronunțării Deciziei
Curții Constituționale nr. 602/2008, predarea silită a construcțiilor realizându-se
cu just titlu.
Înalta Curte constată că, prin Decizia
nr. 602/2008 a Curții Constituționale, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate
a prevederilor art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) și (9) din Legea nr. 1/2000, instanța
constituțională a reținut că aceste texte reglementează un transfer gratuit de proprietate
către persoanele fizice sau juridice private, ceea ce contravine dispozițiilor
art. 44 alin. (3) din Constituția României cu privire la expropriere.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție,
decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile
și instituțiile publice, cât și pentru particulari și produce efecte numai pentru
viitor.
În
litigiul dedus judecății, instanța de apel nu a fost chemată
sa statueze asupra unor situații juridice în curs de constituire, ci asupra unor
pretenții raportate la un titlu de proprietate existent încă din 2006, titlu reprezentat
de hotărârea nr. 713 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Județene Mureș pentru stabilirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor.
De altfel, chiar din considerentele deciziei
civile nr. 557 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă,
rezultă că dreptul de proprietate al Composesoratului a fost stabilit prin respectiva
hotărâre, definitivă prin neformularea plângerii de către persoanele interesate.
În consecință, Decizia Curții Constituționale
nr. 602/2008 nu este incidentă în cauză.
Împrejurarea
că predarea construcțiilor s-a realizat
în urma executării silite nu atrage aplicarea art. 24 alin. (4) parag. final din
Legea nr. 1/2000, pe de-o parte pentru că textul de lege se referă la terenuri,
iar, pe de altă parte, întrucât punerea în posesie nu s-a realizat în mod benevol,
ci în urma executării silite.
Față de cele reținute mai sus, instanța
supremă apreciază că nu mai este necesar să examineze criticile referitoare la acordarea
cheltuielilor de judecată, acestea fiind acordate proporțional cu pretențiile admise.
În
consecință, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997,
Înalta Curte va anula ca insuficient timbrat recursul declarat de recurentul-pârât
și va respinge ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat
de recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de recurenta-reclamantă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția
Silvică Mureș împotriva deciziei nr. 737/A din 01 octombrie 2015 pronunțată de Curtea
de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.
Anulează ca insuficient timbrat recursul
declarat de recurentul-pârât Composesoratul A. împotriva deciziei nr. 737/A din
01 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9
iunie 2016.