Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2014
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2014

HOTĂRÂRE
01.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1660/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cauza aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu, având ca obiect anulare încheiere de carte funciară, reclamanta R.N.P. -Romsilva - Direcția Silvică Sibiu a ridicat excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al județului Sibiu, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Sibiu, Anexa nr. 25 - nr. crt. 106, pag. 4, codul de clasificare 1.3.7.4 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei C., prin care s-a atestat apartenența la acest domeniu a drumului forestier în suprafață de 0,17 km, nr. cadastral C1., precum și a H.C.L.

nr. 15/2001 a Consiliului Local al comunei C. În motivarea excepției s-a arătat că actele administrative atacate pe această cale procedurală sunt nelegale, întrucât dispun de un bun, în speță drum forestier, care este în proprietatea statului și este administrat de autoarea excepției în baza H.G. nr. 229/2009, fiindu-i dat în folosință încă din anul 1993, are valoare de inventar în contabilitate și este cuprins în amenajamentele silvice. Prin sentința civilă nr. 141 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanta R.N.P. - Romsilva - Direcția Silvică Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența C.J.C.E., a înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Împotriva sentinței nr. 141 din 29 aprilie 2013 a declarat recurs reclamanta R.N.P. - Romsilva - Direcția Silvică Sibiu, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate. În motivarea căii de atac, recurenta a criticat înlăturarea aplicării, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca fiind contrară jurisprudenței și dispozițiilor constituționale, precum și dispozițiilor comunitare invocate în hotărârea recurată.

A mai susținut că intimata nu deține nici un titlu de proprietate privind bunul în discuție, că legalitatea hotărârii de Guvern trebuia examinată în funcție de condițiile de validitate prevăzute de actele normative în vigoare la momentul emiterii sale, că dispozițiile art. 6 alin. (1) C.E.D.O. nu sunt aplicabile în cauzele de contencios administrativ și că instanța de fond a restrâns în mod nelegal și neîntemeiat domeniul de aplicare ratione materiae a excepției de nelegalitate. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat.

Astfel, obiectul excepției de nelegalitate dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă prevederile H.G. nr. 978 din 19 septembrie 2002 Anexa 2, prin care s-a atestat domeniul public al comunei C., cuprinzând bunurile inventariate conform H.C.L. nr. 15 din 23 aprilie 2011 a Consiliului Local al comunei C. Așa cum a reținut și instanța de fond, H.G. atacată este un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar art. II alin. (2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". Referitor la dispozițiile legale susmenționate, Curtea Constituțională a reținut că acestea sunt constituționale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor; art. 15 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice;

art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorității tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiție; art. 23 referitor la libertatea individuală și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

În procesul de aplicare la speță a dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluționare este sesizat - în speță fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate - judecătorului național îi revine însă rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului) și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, parag. 84, parag. 26)" (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71.525/01), parag. 103, în M. Of.

nr. 830 din 5 decembrie 2007). În privința rolului ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica C.E.D.O. (blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Curtea reține că dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, parag.

39). Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumarescu împotriva României, parag. 62, în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea acestui principiu (al securității raporturilor juridice - n.r.) se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, (...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a „dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție". Validitatea argumentelor C.E.D.O.

în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea - în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare - că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

[Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universităt Hamburg (C-216/82 pct. 5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct. 10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct. 14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct. 15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții (C-408/95, pct. 26 și urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct. 28 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct. 109 și urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții (C-346/03 și C-529/03, pct. 30 și următoarele)].

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile în discuție din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv. În consecință, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O.

și a Curții de Justiție de la Luxemburg, în mod corect a procedat instanța fondului la înlăturarea în speță, a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 978 din 19 septembrie 2002 - Anexa 2, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepție. Pentru considerentele arătate, urmează a fi respins recursul ca nefondat, menținându-se hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală. Cererea intimatei-pârâte Comuna C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată va fi însă respinsă, constatându-se că intimata nu a făcut dovada acestor cheltuieli.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta R.N.P. - ROMSILVA - Direcția Silvică Sibiu împotriva sentinței civile nr. 141 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea intimatei-pârâte Comuna C. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2014.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2448/2014
atacată în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulată de reclamanta R.N.P.R., prin D.S. Sibiu în contradictoriu cu pârâta Comuna Cîrțișoara, prin primar. A fost obligată intimata - reclamantă să plătească apelantei suma de 4,15 le
ÎCCJ 2014-03-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2014
Asupra cererilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe prin încheierea din data de 21 mai 2012, Judec
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3135/2014
-se în acest amenajament și o suprafață de teren cu destinația de drum de acces, care aparține teritoriului administrativ al unei alte localități, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus anularea în parte a acestui ordin. Împotriva ac
ÎCCJ 2014-10-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2850/2014
Asupra recursului de față, constată următoarele; Prin Decizia nr. 51A din 18 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, respingându-se, ca neîntemeiate excepțiile tardivității și nulității cererii, de revizuire invocate de inti
ÎCCJ 2013-05-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2013
a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamanta nu a contestat, potrivit art. 9 alin. (4) din Regulament, rezultatul atribuirii, câtă vreme aceasta s-a făcut chiar către reclamantă, astfel că nu își găsește aplicare ter
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă