ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2014

Asupra cererilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe prin încheierea din

data de 21 mai 2012, Judecătoria sector 1 București, în temeiul art. 4 din

Legea nr. 554/2004, a învestit în primă instanță Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate

a Ordinului nr. 645/2003 privind aprobarea cadastrului forestier emis de Ministerul

Agriculturii Pădurilor Apelor și Mediului ce constată ca drum forestier și drumul

V.M., aflat pe domeniul public al Municipiului București invocată de reclamantă

SC I.D.C. SA în contradictoriu cu pârâtă Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția

Silvică Ilfov și intervenienții I.F., Fundația Eco-Civică, Ministerul Economiei

și Finanțelor și SC D.C. SRL.

În motivarea excepției

de nelegalitate, reclamanta a susținut că prin ordinul atacat s-a constatat ca fiind

drum forestier drumul V.M., fapt care contravine unui act normativ anterior și cu

o forță juridică superioară, respectiv Planului Urbanistic General adoptat prin

hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 21 noiembrie 2000, acesta

fiind obligatoriu la nivelul unei localități și nefiind contestat de emitentul ordinului

atacat.

Prin întâmpinare, pârâta,

emitentul actului și intervenienții în interesul pârâtului, au solicitat respingerea

excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată, invocându-se, totodată, autoritatea

de lucru judecat atât față de sentința nr. 1054 din 2 martie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3829/2/2009, cât și față de sentința civilă

nr. 1492 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București.

de fond

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1051 din 19

martie 2013, a respins excepția de nelgalitate invocată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Autoritatea de lucru judecat

nu se poate reține în cauză, având în vedere că prin sentința nr. 1054/2010 s-a

statuat cu privire la tardivitatea unei acțiuni în anulare a Ordinului 245/2003,

situație în care nu se poate vorbi de identitate de obiect, anularea unui act administrativ

constituind un obiect distinct de excepția de nelegalitate, termenele de formulare

a cererilor fiind diferite (excepția fiind, în fapt, imprescriptibilă).

În ceea ce privește sentința

nr. 1492/2008, aceasta a fost pronunțată față de alte părți, efectele sale restrângându-se

la părțile care au participat la judecată și care au avut posibilitatea să își facă

toate apărările pe care le-au considerat utile. De asemenea, această sentință statuează

cu privire la legalitatea unui alt act, prin raportare la Ordinul nr. 245/2003 fără

a analiza legalitatea ordinului ce face obiectul prezentei excepții. Așadar, în

acest caz nu exist identitate nici de părți nici de obiect, sentința respectivă

nefiind relevantă pentru litigiul de față.

Prima instanță a reținut

că autorul excepției afirmă că Ordinul nr. 245/2003 ar fi nelegal în raport cu hotărârea

Consiliului General al Municipiului București din 2000, având în vedere că hotărârea

consiliului local prin care se adoptă un Plan Urbanistic General pentru o localitate

este superioară ca forță juridică ordinului ministrului mediului și pădurilor prin

care se aprobă un amenajament silvic.

Or, simplul fapt că Planul

Urbanistic General adoptat prin hotărârea menționată este anterior ordinului atacat

nu conferă planului o forță juridică superioară.

Principiul legalității

impune ca un act să fie conform cu întreaga piramidă a actelor cu forță juridică

superioară, forța unui act fiind dată de poziția unui organ în ierarhia autorităților

publice nu de data adoptării lui, caz în care data adoptării hotărârea

Consiliului General al Municipiului București 2000 nu prezintă nici o relevanță.

Cât privește forța obligatorie

a Planului Urbanistic General, aceasta nu poate fi înțeleasă decât în corelație

cu principiul legalității, în sensul respectării ierarhiei actelor juridice.

În aceste condiții, elaborarea

unui Plan Urbanistic General anterior emiterii Ordinului nr. 245/2003 al Ministerului

Mediului și Pădurilor nu se constituie într-un motiv de nelegalitate al ordinului

menționat, Ministerul Mediului și Pădurilor este o instituție centrală, actele sale

neputând fi considerate inferioare, ca forță juridică, unei hotărâri adoptate de

o autoritate publică locală.

reclamanta SC I.D.C. SA împotriva sentinței nr. 1051 din 19 martie 2013 a Curții

de Apel București

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a

indicat textul legal în virtutea căruia stabilește forța juridică superioară a unui

act administrativ al autorității centrale față de un act administrativ al unei autorități

locale. Nu a identificat niciun text legal care să dea dreptul unei autorități publice

centrale (minister) să ignore actele administrative emise de autoritățile publice

locale și să introducă în amenajamentul silvic drumuri care nu figurau anterior

ca atare, dar figurau ca drumuri publice.

Instanța de fond a reținut

în mod greșit că actele autorităților centrale ar avea în mod necondiționat caracter

superior față de cele ale autorităților locale, fără a identifica regulile ce stabilesc

această ierarhizare.

În cauză sunt aplicabile

dispozițiile legale care stabilesc cu exactitate forța juridică a Planului de Urbanism

General.

Potrivit legii, prevederile

cuprinse în Planul Urbanistic General sunt obligatorii pentru toate autoritățile

administrației publice conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 350/2001.

Prin urmare, stabilirea

str. V.M. ca arteră de circulație publică cuprinsă în Planul Urbanistic General,

era obligatorie pentru Romsilva și ministerul de resort.

În speță, nu s-a contestat

caracterul de arteră de circulație. Se susține de către Romsilva că aceeași arteră

este inclusă și în amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul nr. 645/2003.

Planul Urbanistic

General nu a fost contestat și nici atacat în instanță de către Romsilva.

Actul este vătămător,

sute de persoane s-au întemeiat pe mențiunile din Planul Urbanistic General, preluate

de indexul străzilor încă din anul 2002 și au configurat drumul spre locuințele

lor pe str. V.M.

de intimații Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Regia Națională a

Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov și I.F.

4.1. Concluziile scrise

depuse de intimatul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Intimatul solicită respingerea

recursului ca nefondat, ceea ce se urmărește prin acțiunea promovată este eludarea

unor dispoziții legale imperative prin care sunt reglementate modalitățile de a

scoate din domeniul public al statului un bun imobil, teren.

În amenajamentele silvice

care se întocmesc periodic din 10 în 10 ani, figurează în mod continuu terenul forestier

proprietate publică compus din drum forestier și continuat cu linie parcelară până

la ansamblul G.

4.2. Concluziile scrise

depuse la dosar de intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică

Ilfov.

Intimata apreciază ca

fiind corectă și legală soluția instanței de fond, care a interpretat și aplicat

principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative consacrat în Constituția

României, art. 1 alin. (5) și în Legea nr. 24/2000, art. 4.

Au fost respectate prevederile

C. silvic, iar în Planul Urbanistic General se menționează doar că suprafața de

teren forestier este o viitoare posibilă cale de acces, realizabilă în condițiile

și cu respectarea dispozițiilor exprese și obligatorii ale Legii nr. 46/2008.

4.3. Notele scrise formulate

de intimatul I.F.

Intimatul solicită respingerea

recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Se susține legalitatea

sentinței pronunțate și respectarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 24/2010.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Recursul este nefondat.

Instanța de contencios

administrativ investită cu excepția de nelegalitate examinează concordanța actului

administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în

executarea cărora a fost emis.

Instanța de contencios

administrativ aplică principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative,

consacrat de Constituția României și de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În speță, autorul excepției

de nelegalitate a Ordinului nr. 643/2003 pentru aprobarea cadastrului forestier

emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, nu invocă neconcordanța

actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul

și în executarea cărora a fost emis.

Se invocă neconcordanța

Ordinului nr. 643/2003 cu hotărârea Consiliului General al Municipiului București

din 21 noiembrie 2000, prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General al Municipiului

București.

Or, cele două acte administrative

au domeniul de reglementare diferit, cadastrul forestier și respectiv urbanismul

localităților.

Planul Urbanistic General

al municipiului București a indicat ca o posibilă cale publică de acces și str.

V.M., dar aceasta nu înseamnă că realizarea în concret nu trebuie să țină seama

de dispozițiile legale privind schimbarea destinației terenului, mai ales că nu

există nicio dovadă la dosar în acest sens.

Pe calea excepției de

nelegalitate nu pot fi comparate titlurile de proprietate ale părților ce au interese

contradictorii, analiza limitându-se, cum deja s-a arătat, la examinarea concordanței

actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul

cărora au fost emise.

Pe calea excepției de

nelegalitate nu se poate face evaluarea actului administrativ prin compararea cu

alte acte administrative ce au un obiect de reglementare diferit.

Din acest punct de vedere,

nu se poate afirma că Planul Urbanistic General are o forță juridică superioară

Ordinului nr. 643/2003, deoarece cele două autorități au competențe diferite, în

domeniul forestier, respectiv intravilanul localității.

întrunite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, cererile de recurs vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de recurs

formulate de SC I.D.C. SA împotriva sentinței nr. 1051 din 19 martie 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta-reclamantă

la suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul I.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2014.