ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2014

Asupra cererilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe prin încheierea din data de 21 mai 2012, Judecătoria sector 1 București, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a învestit în primă instanță Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 645/2003 privind aprobarea cadastrului forestier emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor Apelor și Mediului ce constată ca drum forestier și drumul V.M., aflat pe domeniul public al Municipiului București invocată de reclamantă SC I.D.C.

SA în contradictoriu cu pârâtă Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov și intervenienții I.F., Fundația Eco-Civică, Ministerul Economiei și Finanțelor și SC D.C. SRL. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a susținut că prin ordinul atacat s-a constatat ca fiind drum forestier drumul V.M., fapt care contravine unui act normativ anterior și cu o forță juridică superioară, respectiv Planului Urbanistic General adoptat prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 21 noiembrie 2000, acesta fiind obligatoriu la nivelul unei localități și nefiind contestat de emitentul ordinului atacat.

Prin întâmpinare, pârâta, emitentul actului și intervenienții în interesul pârâtului, au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată, invocându-se, totodată, autoritatea de lucru judecat atât față de sentința nr. 1054 din 2 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3829/2/2009, cât și față de sentința civilă nr. 1492 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București. 2. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1051 din 19 martie 2013, a respins excepția de nelgalitate invocată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Autoritatea de lucru judecat nu se poate reține în cauză, având în vedere că prin sentința nr. 1054/2010 s-a statuat cu privire la tardivitatea unei acțiuni în anulare a Ordinului 245/2003, situație în care nu se poate vorbi de identitate de obiect, anularea unui act administrativ constituind un obiect distinct de excepția de nelegalitate, termenele de formulare a cererilor fiind diferite (excepția fiind, în fapt, imprescriptibilă). În ceea ce privește sentința nr. 1492/2008, aceasta a fost pronunțată față de alte părți, efectele sale restrângându-se la părțile care au participat la judecată și care au avut posibilitatea să își facă toate apărările pe care le-au considerat utile.

De asemenea, această sentință statuează cu privire la legalitatea unui alt act, prin raportare la Ordinul nr. 245/2003 fără a analiza legalitatea ordinului ce face obiectul prezentei excepții. Așadar, în acest caz nu exist identitate nici de părți nici de obiect, sentința respectivă nefiind relevantă pentru litigiul de față. Prima instanță a reținut că autorul excepției afirmă că Ordinul nr. 245/2003 ar fi nelegal în raport cu hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 2000, având în vedere că hotărârea consiliului local prin care se adoptă un Plan Urbanistic General pentru o localitate este superioară ca forță juridică ordinului ministrului mediului și pădurilor prin care se aprobă un amenajament silvic.

Or, simplul fapt că Planul Urbanistic General adoptat prin hotărârea menționată este anterior ordinului atacat nu conferă planului o forță juridică superioară. Principiul legalității impune ca un act să fie conform cu întreaga piramidă a actelor cu forță juridică superioară, forța unui act fiind dată de poziția unui organ în ierarhia autorităților publice nu de data adoptării lui, caz în care data adoptării hotărârea Consiliului General al Municipiului București 2000 nu prezintă nici o relevanță. Cât privește forța obligatorie a Planului Urbanistic General, aceasta nu poate fi înțeleasă decât în corelație cu principiul legalității, în sensul respectării ierarhiei actelor juridice.

În aceste condiții, elaborarea unui Plan Urbanistic General anterior emiterii Ordinului nr. 245/2003 al Ministerului Mediului și Pădurilor nu se constituie într-un motiv de nelegalitate al ordinului menționat, Ministerul Mediului și Pădurilor este o instituție centrală, actele sale neputând fi considerate inferioare, ca forță juridică, unei hotărâri adoptate de o autoritate publică locală. 3. Recursul formulat de reclamanta SC I.D.C. SA împotriva sentinței nr. 1051 din 19 martie 2013 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de fond nu a indicat textul legal în virtutea căruia stabilește forța juridică superioară a unui act administrativ al autorității centrale față de un act administrativ al unei autorități locale.

Nu a identificat niciun text legal care să dea dreptul unei autorități publice centrale (minister) să ignore actele administrative emise de autoritățile publice locale și să introducă în amenajamentul silvic drumuri care nu figurau anterior ca atare, dar figurau ca drumuri publice. Instanța de fond a reținut în mod greșit că actele autorităților centrale ar avea în mod necondiționat caracter superior față de cele ale autorităților locale, fără a identifica regulile ce stabilesc această ierarhizare. În cauză sunt aplicabile dispozițiile legale care stabilesc cu exactitate forța juridică a Planului de Urbanism General. Potrivit legii, prevederile cuprinse în Planul Urbanistic General sunt obligatorii pentru toate autoritățile administrației publice conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 350/2001.

Prin urmare, stabilirea str. V.M. ca arteră de circulație publică cuprinsă în Planul Urbanistic General, era obligatorie pentru Romsilva și ministerul de resort. În speță, nu s-a contestat caracterul de arteră de circulație. Se susține de către Romsilva că aceeași arteră este inclusă și în amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul nr. 645/2003. Planul Urbanistic General nu a fost contestat și nici atacat în instanță de către Romsilva. Actul este vătămător, sute de persoane s-au întemeiat pe mențiunile din Planul Urbanistic General, preluate de indexul străzilor încă din anul 2002 și au configurat drumul spre locuințele lor pe str. V.M. 4. Apărările formulate de intimații Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov și I.F.

4.1. Concluziile scrise depuse de intimatul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, ceea ce se urmărește prin acțiunea promovată este eludarea unor dispoziții legale imperative prin care sunt reglementate modalitățile de a scoate din domeniul public al statului un bun imobil, teren. În amenajamentele silvice care se întocmesc periodic din 10 în 10 ani, figurează în mod continuu terenul forestier proprietate publică compus din drum forestier și continuat cu linie parcelară până la ansamblul G. 4.2. Concluziile scrise depuse la dosar de intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov.

Intimata apreciază ca fiind corectă și legală soluția instanței de fond, care a interpretat și aplicat principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative consacrat în Constituția României, art. 1 alin. (5) și în Legea nr. 24/2000, art. 4. Au fost respectate prevederile C. silvic, iar în Planul Urbanistic General se menționează doar că suprafața de teren forestier este o viitoare posibilă cale de acces, realizabilă în condițiile și cu respectarea dispozițiilor exprese și obligatorii ale Legii nr. 46/2008. 4.3. Notele scrise formulate de intimatul I.F. Intimatul solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Se susține legalitatea sentinței pronunțate și respectarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 24/2010.

II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată Recursul este nefondat. Instanța de contencios administrativ investită cu excepția de nelegalitate examinează concordanța actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Instanța de contencios administrativ aplică principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de Constituția României și de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În speță, autorul excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 643/2003 pentru aprobarea cadastrului forestier emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, nu invocă neconcordanța actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Se invocă neconcordanța Ordinului nr. 643/2003 cu hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 21 noiembrie 2000, prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General al Municipiului București. Or, cele două acte administrative au domeniul de reglementare diferit, cadastrul forestier și respectiv urbanismul localităților. Planul Urbanistic General al municipiului București a indicat ca o posibilă cale publică de acces și str. V.M., dar aceasta nu înseamnă că realizarea în concret nu trebuie să țină seama de dispozițiile legale privind schimbarea destinației terenului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar în acest sens. Pe calea excepției de nelegalitate nu pot fi comparate titlurile de proprietate ale părților ce au interese contradictorii, analiza limitându-se, cum deja s-a arătat, la examinarea concordanței actului administrativ cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul cărora au fost emise.

Pe calea excepției de nelegalitate nu se poate face evaluarea actului administrativ prin compararea cu alte acte administrative ce au un obiect de reglementare diferit. Din acest punct de vedere, nu se poate afirma că Planul Urbanistic General are o forță juridică superioară Ordinului nr. 643/2003, deoarece cele două autorități au competențe diferite, în domeniul forestier, respectiv intravilanul localității. 2. Față de acestea, nefiind întrunite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cererile de recurs vor fi respinse ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererile de recurs formulate de SC I.D.C. SA împotriva sentinței nr. 1051 din 19 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenta-reclamantă la suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul I.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2014.