ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, a formulat contestație împotriva Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor cuprinsă în Procesul-Verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011, prin care s-a dispus în Anexa nr. 2, la poziția 13 admiterea contestației formulată de RNP - Direcția Silvică Sibiu, formulată cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea.
Reclamanta a solicitat instanței următoarele: - modificarea Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor cuprinsă în Anexa nr. 2 poziția 13 a Procesului-Verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011, în sensul respingerii contestației formulate de RNP - Direcția Silvică Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea, pe cale de excepție, ca fiind introdusă de o persoană fără personalitate juridică și fără capacitate de exercițiu, iar pe fond, ca neîntemeiată, - menținerea ca temeinică și legală a Hotărârii Comisiei de Atribuire a dreptului de gestionare a faunei din cuprinsul fondurilor cinegetice cuprinsă în Anexa nr. 2A poziția 143 a Procesului-Verbal nr. 218.411 din 27 mai 2011 prin care s-a constatat că Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010 cu modificările și completările ulterioare pentru propunerea Asociației de Vânătoare Valea P. ca gestionar al Fondului Cinegetic nr. X Bâlea; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 27 mai 2011, Ministerul Mediului și Pădurilor a dat publicității pe site-ul său www secțiunea „Păduri-Vânătoare" rezultatul lucrărilor Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei din cuprinsul fondului cinegetic (constituită prin Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 1221/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, cu modificările și completările ulterioare) în urma analizării dosarelor depuse pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice care au făcut obiectul Anunțului MMP din 18 aprilie 2011. Cu privire la Fondul Cinegetic nr. X Bâlea, Comisia a validat propunerea Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. făcută în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare pentru numirea Asociației de Vânătoare P. ca gestionar al respectivului fond cinegetic.
Acest rezultat a fost publicat în Anexa nr. 2A poziția nr. 143 la Procesul-Verbal nr. 218.411 din 27 mai 2011, constatându-se că Asociația de Vânătoare Valea P., propusă de către Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru gestionarea Fondului Cinegetic nr. X Bâlea de pe raza județului Sibiu. Împotriva acestei Hotărâri a formulat contestație RNP - Direcția Silvică Sibiu, a cărui conținut nu a fost adus la cunoștința reclamantei de către Ministerul Mediului și Pădurilor până în prezent, în ciuda numeroaselor solicitări adresate MMP.
A mai arătat reclamanta că a luat cunoștință de admiterea contestației formulate de RNP - Direcția Silvică Sibiu la data de 7 iunie 2011, data la care a fost publicat pe site-ul www Procesul-Verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011 unde, în Anexa nr. 2 la poziția nr. 13 era menționat rezultatul contestației depuse de RNP - Direcția Silvică Sibiu, în sensul că: „Asociația de Proprietari de Terenuri Agricole și Forestiere P. nu face în mod legal dovada includerii la asociație a suprafețelor deținute de Composesoratul IS și Composesoratul BS și nici dovada deținerii în proprietate, iar după recalcularea suprafeței deținută de Asociația de Proprietari de Terenuri Agricole și Forestiere P. pe fondul cinegetic nr. X Bâlea rezultă că aceasta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 3 alin (1) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare în ceea ce privește deținerea în asociație a peste 50% din suprafața fondului cinegetic nr. X Bâlea.
În consecință, Asociația de Proprietari de Terenuri Agricole și Forestiere P. nu face dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice ". Împotriva acestei Hotărâri a Comisiei de analiza a contestațiilor, reclamanta a formulat plângere prealabilă adresată Ministerului Mediului și Pădurilor, în calitate de autoritate ierarhic superioară și având în vedere că Ministerul Mediului și Pădurilor nu a soluționat plângerea prealabilă în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat prezenta acțiune în temeiul art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Contestația Direcției Silvice Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea a fost formulată în primul rând de către o entitate fără personalitate juridică, deci fără capacitate de exercițiu, astfel încât se impune respingerea acesteia pe cale de excepție ca fiind introdusă de o persoana fără personalitate juridică și fără capacitate de exercițiu. Direcția Silvică Sibiu este o unitate fără personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, ca de altfel toate direcțiile silvice din România, potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. României nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a Anexei nr. 2, poziția nr. 34 a respectivei Hotărâri de Guvern - poziție la care este trecută Direcția Silvică Sibiu.
Astfel, aceasta neavând personalitate juridică nu are nici capacitate de exercițiu a drepturilor sale, în raport de prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice. În ce privește fondul contestației formulate de aceasta cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea, se susține de către reclamantă netemeinicia acesteia. Astfel, reclamanta a depus toată documentația necesară pentru a face dovada deținerii în asociație a peste 50% din suprafața fondului cinegetic nr. X Bâlea.
Conform Statutului Composesoratului Comunității Scoreiu, la art. 1 se arată faptul că Adunarea Cetățenească a convenit ca denumirea să fie „Composesoratul Comunității Scoreiu", care s-a format din asocierea membrilor sau urmașilor acestora, din fostul Composesorat al foștilor Boieri, care a cuprins 128 de părți regăsite în CF 353 și fostul Composesorat al foștilor Coloni (Iobagi), care a cuprins 202 părți regăsite în CF 1191. Prin Încheierea nr. 235 din 9 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 360/2003 a fost autorizată înființarea Composesoratului Comunității Scoreiu.
Composesoratul Comunității Scoreiu este membru fondator al Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., așa cum rezultă din Hotărârea Adunării Generale a Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. din data de 25 februarie 2011, precum și din Actul Constitutiv al Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. Mai mult, prin Încheierea nr. 817/cc din 17 aprilie 2007 pronunțata de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 2973/306/2007, a fost admisă cererea de înființare a Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., încheiere rămasă irevocabilă, iar prin Încheierea civilă nr. 344 din 7 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 3028/306/2011, a fost admisă modificarea actelor constitutive ale Asociației.
În toate actele enumerate mai sus se poate observa însă calitatea de membru fondator al Composesoratul Comunității Scoreiu în cadrul Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. Comisia de analiză a contestațiilor formulate cu privire la acțiunea de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice și-a depășit atribuțiile intrând în analiza legalității documentelor ce au alcătuit dosarul privind atribuirea Fondului Cinegetic nr. X Bâlea, reprezentate de sentințe judecătorești definitive și irevocabile, interpretând în mod eronat denumirea "Composesoratul Comunității Scoreiu" fără a studia și Statutul acestuia, în care în art. 1 scrie foarte clar că el deriva din Composesoratul BS și Composesoratul IS.
Actele depuse de Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., respectiv Anexa la Dovada nr. 3625/1 din 6 mai 2011 eliberata de ITRSV Brașov, suprafața de teren deținută de Asociație totalizează 5.526,83 ha, adică peste 50% din fondul total, îndeplinindu-se astfel condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește deținerea în asociație a peste 50% din terenurile ce reprezintă suprafața Fondului Cinegetic nr. X Bâlea.
A mai arătat reclamanta că, un motiv în plus pentru admiterea în întregime a prezentei acțiuni este reprezentat de faptul că pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a publicat pe site-ul său www în data de 4 august 2011 Referatul nr. 220.179/ISZ din 27 iulie 2011 având ca obiect „Rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice pentru «gestionari consacrați»", unde în Anexa nr. 1 „Fonduri cinegetice pentru care se aproba atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice în condițiile art. 8 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare" la poziția nr. 43 apare ca fiind atribuit spre gestionare Fondul cinegetic nr. X Bâlea către RNP - Romsilva - Direcția Silvică Sibiu.
Acest demers al pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor este total nelegal și prematur având în vedere, pe de o parte, că nu a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Hotărârii Comisiei de analiza a contestațiilor cu privire la contestația RNP - Direcția Silvică Sibiu privind Fondul cinegetic nr. X Bâlea, iar pe de altă parte, că nu a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii Comisiei de Atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice consemnate în Procesul-Verbal nr. 219569/ISZ din 7 iulie 2011, prin care s-a stabilit în Anexa nr. 2 ca Fondul cinegetic nr. X Bâlea a fost atribuit către RNP - Romsilva - DS Sibiu. Pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii în anulare ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată, urmând să se ia act de solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Prin Sentința civilă nr. 337 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile. A respins cererea formulată de reclamanta Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, cu sediul în București, Bd. L., sector 5, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - În ce privește excepția inadmisibilității determinată de neurmarea procedurii prealabile, excepție invocată de pârât având ca temei dispozițiile art. 9 alin. (4) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 al ministrului mediului și pădurilor (în continuare Regulament), s-a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamanta nu a contestat, potrivit art. 9 alin. (4) din Regulament, rezultatul atribuirii, câtă vreme aceasta s-a făcut chiar către reclamantă, astfel că nu își găsește aplicare termenul de 3 zile invocat de pârât.
Ca atare, plângerea prealabilă prin care reclamanta a solicitat pârâtului, la data de 17 iunie 2011, să modifice hotărârea comisiei de analiză a contestațiilor în sensul respingerii contestației formulate de RNP - Direcția Silvică Sibiu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, aplicabil în cauză pentru motivele expuse anterior, având în vedere că Procesul-verbal prin care fondul cinegetic a fost atribuit către RNP - Direcția Silvică Sibiu, a fost publicat la data de 7 iunie 2011. În ce privește fondul cauzei, prima instanță a constatat următoarele: Referitor la lipsa capacității de exercițiu a Direcției Silvice Sibiu, invocată de reclamantă, curtea de apel a constatat că susținerea nu este întemeiată, deoarece împrejurarea că Direcția Silvică Sibiu este o entitate fără personalitate juridică, raportat la dispozițiile generale ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954, este lipsită de relevanță în cauză, având în vedere pe de o parte că formularea contestației în fața ministerului s-a făcut în temeiul împuternicirii acordate acestei direcții, prin director, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva în vederea susținerii și reprezentării intereselor Regiei în aplicarea Ordinului nr. 1221/2010.
Referitor la aspectele de reclamantă legate de publicarea rezultatelor finale ale procedurii de atribuire înainte de soluționarea plângerii sale prealabile și a contestației pe care aceasta a formulat-o în temeiul art. 9 alin. (4) din Regulament, s-a apreciat că acestea nu sunt de natură să afecteze validitatea hotărârii finale de atribuire, întrucât, publicarea pe site-ul pârâtului a rezultatelor atribuirii s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Regulament. De asemenea, în ce privește nesoluționarea contestației pe care reclamanta susține că a formulat-o în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Regulament, instanța de fond a observat că dispozițiile speciale ale Regulamentului nu prevedeau posibilitatea formulării unei astfel de contestații împotriva hotărârii comisiei de analiză a contestațiilor, iar textul invocat de reclamantă constituia temei numai pentru contestarea deciziilor comisiei de atribuire.
În ceea ce privește soluția pe care pârâtul a dat-o contestației formulate de Direcția Silvică Sibiu, apreciată de reclamantă ca fiind nelegală, câtă vreme din documentația depusă de aceasta rezultă că Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. deținea o suprafață de teren de 5.526,83 ha, adică peste 50% din fondul total, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a din Regulament, prima instanță a constatat că, prin raportare la textul de lege menționat și la actele depuse odată cu cererea de atribuire, la momentul verificării acestora de către pârât, nu a rezultat legătura dintre Composesoratul Comunității Scoreiu, pe de o parte (membru al Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P.) și Composesoratele IS și BS, pe de altă parte, dovada dreptului de proprietate asupra unei anumite suprafețe de teren reieșind din actele depuse numai în ce le privește pe acestea din urmă.
În concluzie, prima instanță a constatat că aprecierea pe care comisia de analiză a făcut-o cu privire la temeinicia contestației formulate de Direcția Silvică Sibiu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale ale art. 4 și 7 din Regulament.
Împotriva Sentinței civile nr. 337 din data de 18 ianuarie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate împotriva Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor cuprinsă în Procesul-verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011 prin care s-a dispus în Anexa nr. 2 la poziția 13 admiterea contestației formulată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Sibiu cu privire la atribuirea către Asociație de Vânătoare Valea P. a gestiunii fondului cinegetic nr. X Bâlea, a modificării Hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor cuprinsă în Anexa nr. 2 poziția 13 a Procesului-verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011 în sensul respingerii contestației formulată de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii fondului cinegetic nr. X Bâlea pe cale de excepție ca fiind introdusă de o persoană fără personalitate juridică și fără capacitate de exercițiu iar pe fond ca fiind nefondată,
și a menținerii ca temeinică și legală a Hotărârii Comisiei de Atribuire a dreptului de gestionare a faunei din cuprinsul fondurilor cinegetice cuprinsă în Anexa nr. 2 A poziția 143 a Procesului-verbal nr. 218.411 din 27 mai 2011 prin care s-a constatat că Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru propunerea Asociației de Vânătoare Valea P. ca gestionar al fondului cinegetic nr. X Bâlea. Recurenta a învederat că în mod corect judecătorul fondului, prin sentința atacată, a respins excepția inadmisibilității contestației formulată de reclamantă pentru lipsa procedurii prealabile, dar a arătat și că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată.
Prima instanță, s-a relevat, nu a analizat în mod judicios aspectele de fapt și de drept referitoare la situația dedusă judecății, și în primul rând în mod eronat nu a procedat la respingerea contestației Direcției Silvice Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii fondului cinegetic nr. X Bâlea ca fiind introdusă de o persoană fără personalitate juridică și fără capacitate de exercițiu. Împuternicirea nr. 11298/VS din 16 mai 2011 emisă de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva de care se prevalează Direcția Silvică Sibiu, s-a precizat, nu este în măsură să justifice competențele acesteia în formularea contestației, întrucât: - nu este acoperită deficiența lipsei capacității de exercițiu a acesteia, fiind emisă în considerarea dispozițiilor art. 6 alin. (9) din Regulamentul de organizare și funcționare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva aprobat prin H.G.
nr. 229/2009, text de lege care conferă unităților din structura acesteia competențe de reprezentare a intereselor a intereselor și de îndeplinire a atribuțiilor ce îi revin doar în raza teritorială în care sunt organizate respectivele unități; - nu este acoperit nici obiectul contestației pe care Direcția Silvică Sibiu a înțeles să o formuleze, împuternicirea fiind dată pentru ”participarea acesteia la procedurile de verificare a documentațiilor privind solicitarea atribuirii directe a unor fonduri cinegetice gestionate actualmente de către RNP - Romsilva prin DS Sibiu”. Reclamanta a arătat că sentința instanței de fond nu cuprinde un răspuns argumentat juridic la motivele invocate referitor la împuternicirea în baza căreia R.N.P.
- Romsilva - Direcția Silvică Sibiu a formulat contestația admisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor, judecătorul fondului limitându-se numai să constate că susținerea reclamantei este neîntemeiată, și că este lipsită de relevanță împrejurarea că Direcția Silvică Sibiu nu are personalitate juridică. A considerat recurenta, în al doilea rând, că se impunea respingerea pe fond a contestației formulate de Direcția Silvică Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii fondului cinegetic nr. X Bâlea ca fiind nefondată, în condițiile în care Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. a depus toată documentația necesară pentru a face dovada deținerii în asociație a peste 50% din suprafața fondului cinegetic nr. X Bâlea, conform prevederilor art. 3 și art. 4 din Regulamentul de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobată prin Ordinul nr. 1221/2010.
Or, conform Statutului Composesoratului Comunității Scoreiu, se arată la art. 1 faptul că Adunarea Cetățenească a convenit ca denumirea să fie ”Composesoratul Comunității Scoreiu”, care s-a format din asocierea membrilor sau urmașilor acestora, din fostul Composesorat al foștilor Boieri, care a cuprins 128 de părți regăsește în CF nr. 353 și fostul Composesorat al foștilor Coloni (Iobagi), care a cuprins 202 părți regăsite în CF nr. 1191”, iar prin Încheierea nr. 235 din 9 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 360/2003 a fost autorizată înființarea Composesoratului Comunității Scoreiu.
A mai precizat recurenta că Composesoratul Comunității Scoreiu este membru fondator al Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., așa cum rezultă din Hotărârea Adunării Generale a Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. din data de 25 februarie 2011, precum și din Actul Constitutiv al Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., că prin Încheierea nr. 817/cc din 17 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 2973/306/2007 a fost admisă cererea de înființare a Asociației Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. și că prin Încheierea civilă nr. 344 din 7 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 3028/206/2011 a fost admisă modificarea actelor constitutive ale asociației.
A considerat reclamanta că Comisia de analiză a contestațiilor formulate cu privire la acțiunea de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice și-a depășit atribuțiile întrând în analiza legalității documentelor ce au alcătuit dosarul privind atribuirea fondului cinegetic nr. X Bâlea, reprezentate de sentințe judecătorești definitive și irevocabile, și a interpretat în mod eronat denumirea ”Composesoratul Comunității Scoreiu” fără a studia și statutul acesteia, în care la art. 1 scrie foarte clar că el derivă din Composesoratul BS și Composesoratul IS. A subliniat reclamanta că din actele depuse de Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., respectiv Anexa la Dovada nr. 3625/1 din 6 mai 2011 eliberată de I.T.R.S.V.
Brașov, rezultă că suprafața de teren deținută de asociație totalizează 5.526,83 ha, adică peste 50% din fondul total, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește deținerea în asociație a peste 50% din terenurile ce reprezintă suprafața fondului cinegetic nr. X Bâlea. Pe de altă parte, recurenta a relevat că judecătorul fondului a reținut în mod greșit și situația de fapt a litigiului, în realitate fiind atacată în cauză hotărârea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor în cadrul procedurii de atribuire organizate de către Ministerul Mediului și Pădurilor conform anunțului publicat pe site-ul M.M.P.
la data de 18 aprilie 2011, în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 cu modificările și completările ulterioare, procedură ale cărei rezultate finale au fost publicate pe site-ul M.M.P.
la data de 15 iunie 2011. Or, rezultatele finale publicate de către Ministerul Mediului și Pădurilor la data de 4 august 2011 și la care face instanța de fond în considerentele hotărârii recurate au vizat procedura demarată prin anunțul publicat la data de 20 iunie 2011, organizată conform art. 1 alin. (1) lit. b) - d) din Ordinul nr. 1221/2010 cu modificările și completările ulterioare, procedură care s-a adresat gestionarilor consacrați, precum direcțiile silvice, având ca obiect fondurile cinegetice rămase neatribuite în urma procedurii organizate pentru asociațiile de proprietari în condițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010, în speță procedura desfășurată între 18 aprilie - 15 iunie 2011. Reclamanta a învederat că contestația cu privire la care Ministerul Mediului și Pădurilor i-a răspuns în sensul că a fost tardiv formulată, răspuns cuprins în Adresa nr. 21971/ISZ din 2 august 2011 și la care prima instanță face referire în hotărârea atacată, a fost depusă de către recurentă în cadrul procedurii de atribuire către gestionarii consacrați, demarată de minister la data de 20 iunie 2011. Este necesar, prin urmare, a se face distincția între cele două proceduri de atribuire a dreptului de gestionare a unui fond cinegetic,
avându-se în vedere că în cadrul fiecăreia au fost participanți diferiți și s-au emis acte administrative pentru care au curs termene de formulare a contestațiilor și/sau plângerilor prealabile de la date calendaristice diferite, în funcție de momentul emiterii fiecărui act în parte. Recurenta a mai arătat că demersul Ministerului Mediului și Pădurilor din data de 4 august 2011 de a atribui spre gestionare fondul cinegetic nr. X Bâlea către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Sibiu este total nelegal și prematur, întrucât: - la data emiterii Referatului nr. 220.179/ISZ din 27 iulie 2011 având ca obiect ”Rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice pentru ”gestionarii consacrați” nu fusese încă soluționată plângerea prealabilă înregistrată la Registratura M.M.P.
sub nr. 75470 din 17 iunie 2011 formulată de reclamantă împotriva Hotărârii Comisiei de analiză a contestațiilor formulate cu privire la acțiunea de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice cuprinsă în Procesul-verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011 - anexa nr. 2 poziția nr. 13 cu privire la contestația R.N.P - Direcția Silvică Sibiu privind fondul cinegetic nr. X Bâlea (plângerea a fost soluționată în data de 28 iulie 2011 și comunicată recurentei la 10 august 2011); - nu a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice consemnate în Procesul-verbal nr. 219.569/ISZ din 7 iulie 2011 și publicat pe site-ul www în data de 8 iulie 2011 (retras apoi de pe site-ul menționat), prin care s-a stabilit în anexa nr. 2 că fondul cinegetic nr. X Bâlea a fost atribuit către R.N.P.
- Romsilva - Direcția Silvică Sibiu, contestație transmisă către Ministerul Mediului și Pădurilor ”în atenția Comisiei de soluționare a contestațiilor cu privire la rezultatul analizei privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice în baza Legii nr. 407/2006” prin poștă cu confirmare de primire în data de 12 iulie 2011 sub numărul de prezentare AR… și recepționată de către minister în data de 14 iulie 2011 (contestație formulată în temeiul art. 9 alin. (4) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010 cu modificările și completările ulterioare, și anume în trei zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul ministerului a Procesului-verbal nr. 219.569/ISZ din 7 iulie 2011). Intimatul Ministerul Mediului și Pădurilor, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În recurs, la termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a pus în discuția părților, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc.
civ., ca motiv de ordine publică, chestiunea referitoare la necesitatea introducerii și citării în litigiu a Direcției Silvice Sibiu din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, în calitate de beneficiară a actului administrativ contestat de recurentă, anume Hotărârea Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor cuprinsă în Anexa la Procesul-Verbal nr. 218.675 din 7 iunie 2011 poziția 13. Prin raportare la acest motiv de ordine publică, invocat din oficiu de instanța de recurs, se reține, în cauză, că prin acțiunea înregistrată sub nr. 7396/2/2011 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și îndreptată împotriva pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor reclamanta a contestat Hotărârea Comisiei de Soluționare a Contestațiilor cuprinsă în Procesul-verbal nr. 218.675 din data de 7 iunie 2011 prin care s-a dispus în Anexa nr. 2 la poziția 13 admiterea contestației formulată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea, solicitând admiterea contestației, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulată de R.N.P.
- Romsilva - Direcția Silvică Sibiu cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea pe cale de excepție ca fiind introdusă de o persoană fără personalitate juridică și fără capacitate de exercițiu iar pe fond ca fiind nefondată, menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei din cuprinsul fondurilor cinegetice cuprinsă în Anexa nr. 2 A poziția 143 a Procesului-verbal nr. 218.411 din data de 27 mai 2011 prin care s-a constatat că Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. îndeplinește condițiile prevăzute de 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru propunerea Asociației de Vânătoare Valea P. ca gestionar al Fondului cinegetic nr. X Bâlea județul Sibiu, precum și obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Pădurilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 337 din data de 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, în mod corect, excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P., și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerului Mediului și Pădurilor, cu motivarea, în esență, că nu sunt fondate susținerile din acțiune referitoare la lipsa capacității de exercițiu a contestatoarei Direcția Silvică Sibiu din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, la nelegala admitere a contestației formulate de această entitate cu privire la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea, și la neregularitățile legate de publicarea rezultatelor finale ale procedurii de atribuire înainte de soluționarea plângerii prealabile și a contestației formulate de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (4) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, judecătorul este în drept, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, și de asemenea acesta are îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În materia contenciosului administrativ sunt incidente, în plus, dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că ”Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”. Prevederile art. 16 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care conferă instanței de contencios administrativ posibilitatea ca, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a organismelor sociale interesate sau a altor subiecte de drept, dau expresie principiului rolului activ al judecătorului, mai sus evocat, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei.
Se constată, în litigiu, că în exercitarea rolului activ ce revine instanței de contencios administrativ, potrivit art. 129 C. proc. civ.
și art. 16 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță era datoare - în raport de împrejurarea că demersul judiciar al reclamantei are ca obiect desființarea unui act administrativ prin care a fost admisă contestația formulată de o terță persoană referitoare la atribuirea către Asociația de Vânătoare Valea P. (propusă ca gestionar de către Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. județul Sibiu) a gestiunii Fondului Cinegetic nr. X Bâlea - să pună în discuția părților, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a Direcției Silvice Sibiu din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, subiect de drept care este îndreptățit să formuleze propriile apărări față de susținerile din acțiunea reclamantei, numai în această modalitate putându-se crea premisele soluționării judicioase și complete a litigiului și a pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În consecință, față de cele mai sus expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și a art. 312 alin. (1) - (3) și (5) și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. împotriva Sentinței civile nr. 337 din data de 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de trimitere va avea în vedere că s-a reținut eronat, în considerentele hotărârii casate, consecință a unei interpretări și aplicări greșite, în cauză, a prevederilor art. 7 alin. (2) și (3) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 al ministrului mediului și pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, a normelor care reglementează admisibilitatea și administrarea probelor în procesul civil și a conținutului dreptului la un proces echitabil, că verificarea îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din regulament se face în exclusivitate prin raportare la înscrisurile aflate în dosarul de atribuire directă ce se depune odată cu solicitarea de atribuire a dreptului de gestionare, nu și la cele administrate în cursul judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Asociația Proprietarilor de Terenuri Agricole și Forestiere P. împotriva Sentinței civile nr. 337 din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.