ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6404/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6404/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cadrul procesual și susținerile părților

Prin contestația înregistrată

pe rolul C.N.S.C. sub nr. 18842 din 15 iunie 2011, reclamanta A.V.P. A.R.I.S.

Timișoara a solicitat anularea procesului verbal din 27 mai 2008 privind

atribuirea directă a fondului de vânătoare de către M.M.P. precum și a

procesului verbal din 7 iunie 2011 prin care s-a respins contestația

reclamantei.

În

motivarea cererii reclamanta arată că atribuirea fondului de vânătoare s-a

realizat fără respectarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 407/2006 și a

Ordinului nr. 1221/2010, documentul emis de I.T.R.S.V. Timișoara cuprinzând

acte ce nu corespund realității, în fapt Asociația de Proprietari de terenuri D.

- B. jud. Timiș nedeținând cota de 51% din suprafața fondului cinegetic în

cauză, petenta contestând totodată și lipsa transparenței în desfășurarea

acestei proceduri.

În

fața Consiliului, pârâtul M.M.P. a precizat faptul că procedura de atribuire în

gestiune a faunei cinegetice nu este reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 privind

atribuirea contractelor de achiziție publică, ci de Legea vânătorii și

protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 care nu face nici o trimitere la

prevederile O.U.G. nr. 34/2006. Contestațiile cu privire la hotărârile comisiei

de atribuire se soluționează, în conformitate cu Ordinul nr. 1221/2010 de către

o comisie special constituită în cadrul M.M.P., iar dacă contestatorul nu este

mulțumit de răspunsul primit se poate adresa instanței de contencios

administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Prin

Decizia nr. 2734/299C4/2994 din 30 iunie 2011, C.N.S.C. și-a declinat

competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că reclamanta nu

contestă actele emise într-o procedură de achiziție publică reglementată de

O.U.G. nr. 34/2006, întrucât gestionarea faunei cinegetice nu constituie un

serviciu comunitar de utilități publice pentru a fi incidente dispozițiile

Legii nr. 51/2006 și nici o achiziție publică sau o concesiune supusă O.U.G. nr.

34/2006.

Dosarul

s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1010/59/2011 la 6

iulie 2011, iar la termenul de judecată din 16 ianuarie 2012 reclamanta și-a precizat

acțiunea arătând că, de fapt, contestă procesul verbal de atribuire directă din

27 mai 2011 emis de M.M.P., precum și răspunsul primit la contestația formulată

în procedura prealabilă, arătând că întreaga procedură de atribuire directă a

fondului cinegetic a fost viciată prin aceea că, deși s-a indicat că există

suprafața de teren necesară, în realitate, actele emise conțin date eronate

astfel încât fondul cinegetic în discuție nu se încadra în prevederile art. 8 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 impunându-se scoaterea la licitație a

acestui fond

,

reclamanta având astfel posibilitatea de a participa.

Totodată,

reclamanta a înțeles să cheme în judecată, alături de M.M.P., pe pârâții I.T.R.S.

Timișoara și Asociația B. Timișoara în calitatea sa de beneficiar al procesului

- verbal de atribuire directă.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul I.T.R.S.V. Timișoara a invocat, în

principal, excepția lipsei calități procesuale active a reclamantei în

formularea prezentei acțiuni, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia

ca neîntemeiată.

S-a

arătat astfel, că acțiunea reclamantei este îndreptată împotriva unor acte

administrative față de care are calitatea de terț, motiv pentru care se impunea

ca aceasta să facă dovada vătămării care i s-a produs prin actele în discuție.

Pe

fondul cauzei, pârâtul arată că procedura atribuirii a fost respectată în

cauză, având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 iar

procedura de achiziție publică se poate desfășura numai după epuizarea etapelor

de atribuire directă.

Pârâtul

M.M.P., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii, în

principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că în

speță nu sunt atacate acte administrative care dau naștere, modifică sau

schimbă raporturi juridice prin ele însele, nefiind astfel îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta

Asociația B. Timișoara, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat, în

principal, respingerea acțiunii reclamantei pentru lipsa calității procesuale

active, iar în subsidiar, ca nefondată.

În

susținerea excepției, s-a arătat că acțiunea reclamantei este îndreptată

împotriva unor acte administrative, față de care reclamanta are calitatea de

terț, motiv pentru care se impunea ca aceasta să facă dovada vătămării care i

s-a produs prin actele în discuție.

2.

Hotărârea Curții de apel

Prin

sentința civilă nr. 152 din 12 martie 2012, Curtea Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.P.A.R.S.

Timișoara, în contradictoriu cu pârâții M.M.P., I.T.R.S. Timișoara și Asociația

de Vânătoare B. Timișoara.

A

obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul I.T.R.S.

Timișoara, în sumă de 3.775,80 lei și către pârâta A.V. B. Timișoara în sumă de

4.300,20 lei.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

-

În aplicarea prevederilor cuprinse la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 407/2006,

pârâtul M.M.P., prin procesul-verbal din 2011, a procedat la atribuirea directă

a fondului cinegetic B. Jud. Timiș către Asociația B. Timișoara. Împotriva

acestui proces-verbal a formulat contestație reclamanta A.V.P. A.R.I.S.

Timișoara, contestație înregistrată la instituția pârâtă din 31 mai 2011,

respinsă prin procesul-verbal din 7 iunie 2011.

-

Reclamanta a contestat cele două acte administrative invocând, în esență, că

procedura de atribuire directă a avut la bază documente ce au cuprins date

eronate cu privire la suprafețele de teren și cotele deținute în proprietate de

A.P.T. ce au propus atribuirea directă a fondului cinegetic.

-

În acest context, prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 8

din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, coroborate

cu cele cuprinse la art. 1 alin. (1) și art. 8 - 10 din Ordinul nr. 1221/2010

pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a

faunei cinegetice.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii

reclamantei,

invocată de pârâții M.M.P. și I.T.R.S. Timișoara,

instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere

că, în urma analizei

dosarelor de atribuire directă, comisia de

atribuire

finalizează etapa prin întocmirea unui proces-verbal, afișând

astfel

rezultatele analizei, ceea ce poate conduce la concluzia că procesul - verbal din

2011, prin care s-a atribuit direct fondul de vânătoare către pârâta Asociația

B. Timișoara are caracterul unui act

administrativ în

accepțiunea art. 2

alin.

(1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât dă naștere la raporturi

juridice între emitent și beneficiar. Un argument, în acest sens, este acela

rezultat din posibilitatea părții nemulțumite de a formula contestația

prevăzută de art. 9 alin. (4) din Ordinul nr. 1221/2010 ce are natura plângerii

prealabile reglementată de art. 7

alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și, ulterior, având deschisă calea acțiunii în

contencios administrativ.

A

mai reținut că procesul - verbal de atribuire directă produce efecte prin el

însuși, deoarece atestă dreptul gestionarului propus de către proprietarii

terenurilor de a beneficia de atribuirea directă a fondului cinegetic în

condițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, iar procesul -

verbal în discuție stă la baza finalizării etapei de atribuire directă ce

presupune întocmirea contractului de administrare a fondului cinegetic,

contract ce are natura unui contract administrativ pentru că asigură punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică reprezentate de fondurile cinegetice.

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active,

invocată de pârâți prin întâmpinări, prima

instanță a reținut că aceasta

este întemeiată, arătând următoarele:

-

reclamanta nu îndeplinea condițiile pentru a participa la atribuirea directă a

fondului cinegetic, în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006,

de vreme ce nu a fost propusă în acest sens de către o asociație a

proprietarilor de terenuri.

-

contrar susținerilor reclamantei, din coroborarea dispozițiilor art. 8 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 407/2006 și ale art. 1 alin. (1) lit. b), c), d) și e)

din Ordinul nr. 1221/2010, rezultă că fondurile cinegetice, ce nu au fost

atribuite direct gestionarului propus de proprietarii de terenuri, în

condițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea

nr.

407/2006 se pot atribui direct de către administrator categoriilor de

organizații

vânătorești, administratorului pădurilor proprietatea publică a statutului sau

a instituțiilor de stat enumerate în textele de lege prevăzute anterior;

-

prin urmare, a interpretat instanța de fond, legiuitorul a instituit un drept

de preempțiune al acestor organizații la atribuirea fondurilor cinegetice și

numai în ipoteza în care fondurile cinegetice

nu

au fost atribuite nici prin această modalitate subsidiară de atribuire directă,

urma să se procedeze la atribuire prin licitație publică;

- Continuând raționamentul juridic, prima instanță a

constatat că

reclamanta

nu a făcut dovada că ar putea beneficia de o atribuire

directă, în modalitatea reglementată de art. 8 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 407/2006 și nici faptul că s-ar fi putut înscrie la eventuala

licitație

publică, întrucât pentru

aceasta era necesar să îndeplinească condițiile

prevăzute la art. 6 din

Ordinul 1221/2010, după cum rezultă din prevederile cuprinse la art. 11 alin. (5)

din același ordin.

Î

n concluzie, curtea de apel a apreciat că

reclamanta nu a făcut

dovada nici unui drept sau interes legitim născut

și actual care să justifice formularea prezentei acțiuni și care să îi confere

astfel calitatea de persoană vătămată în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a)

din

Legea nr. 554/2004 motiv pentru care a

respins acțiunea reclamantei

pentru lipsa calității procesuale active.

Î

n baza art. 274 C. proc. civ., constatând culpa

procesuală

a reclamantei, prima instanță a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către

pârâtul I.T.R.S.V. Timișoara în sumă de 3.775,80 lei, reprezentând onorariu

avocațial și către pârâta Asociația B. Timișoara, în sumă de 4.300,20 lei.

3.

Recursul declarat de

A.V.P. A.R.I.S. Timișoara

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.V.P. A.R.I.S. Timișoara, solicitând

casarea cu trimitere spre rejudecare în temeiul dispozițiilor art. 299 - 316 C.

proc. civ. coroborate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac exercitate, recurenta a invocat interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 407/2006, susținând

că singura soluție care se impunea era scoaterea la licitație a fondului de

vânătoare.

Or,

dacă ar fi avut această posibilitate ar fi participat la licitație.

Recurenta

a arătat că îndeplinea condițiile prevăzute la art. 6 din Ordinul nr. 1221/2010,

mai puțin deținerea unei licențe, însă precizează că aceasta „se obține cu

costuri importante într-un interval scurt de timp”.

Cât

privește legalitatea procesului verbal atacat, recurenta reiterează motivele contestației

inițiale, susținând că documentele care au fost avute în vedere de emitent

cuprindeau date eronate cu privire la suprafețele de teren - fond cinegetic.

4.Apărările

intimaților

Toți

cei trei intimați au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Intimații

Asociația B. Timișoara și I.T.R.S. Timișoara au invocat și excepția

tardivității recursului, respinsă de Înalta Curte potrivit practicalei acestei

decizii.

Referitor

la criticile recurentei, toți intimații au susținut că în cauză nu s-a făcut dovada

vreunei vătămări în drepturile sau interesele sale legitime, câtă vreme aceasta

nu avea vocația să beneficieze de vreuna din modalitățile de atribuire prevăzute

de art. 8 din Legea nr. 407/2006, interesul său fiind doar eventual.

5.

Procedura derulată în recurs

În

recurs nu s-a solicitat administrarea unor înscrisuri suplimentare, conform dispozițiilor

art. 305 C. proc. civ.

Odată

cu răspunsul la întâmpinare, recurenta a atașat contractul de asociere în

participațiune din 28 aprilie 2011 încheiat cu A.V.P.G.F. Timișoara, susținând că

a îndeplinit condiția deținerii unei licențe. A atașat (în copie) licența din 12

noiembrie 2010 acordată A.V.P.G.F. Timișoara.

6.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinări,

a răspunsului la întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele

expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă

a supus controlului de legalitate rezultatul analizei dosarelor depuse pentru atribuirea

dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice

care au făcut obiectul anunțului publicat de ministerul intimat la data de 15

aprilie 2011, materializat prin procesul verbal din 27 mai 2011 al Comisiei de atribuire

a dreptului de gestionare a faunei cinegetice.

În

concret, recurenta a contestat partea din procesul verbal prin care s-a atribuit

direct intimatei Asociația B. Timișoara fondul de vânătoare, invocând presupuse

nereguli în legătură cu includerea unor suprafețe de teren ale A.P.T., D.B.,

județul Timiș în fondul indicat.

Curtea

de apel a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta, terț față de actul

administrativ atacat, nu face dovada vreunei vătămări în drepturile sau interesele

sale legitime.

Această

soluție este corectă.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa

instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său

sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual,

adresat altui subiect de drept”.

Prin

urmare, pentru a putea obține anularea actului administrativ, reclamanta

trebuia să demonstreze că se încadrează în una din ipotezele legale, respectiv că

i-au fost lezate drepturile sau interesele sale legitime, sintagme definite în art.

2 alin. (1) lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004.

Or,

după cum bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, reclamanta nu

îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de vreuna din modalitățile de atribuire

a fondurilor cinegetice reglementate de art. 8 din Legea nr. 407/2006,

respectiv prin atribuire directă ori prin licitație publică.

Recurenta

admite că nu are vocația unei atribuiri directe - pentru că nu a fost propusă

de proprietarii terenurilor și nici nu îndeplinește condițiile de la art. 8 alin.

(2) lit. b) pct. 1 - 3 din Lege - însă a susținut că atribuirea fondului de

vânătoare trebuia să se realizeze prin licitație publică.

Această

susținere este lipsită de suport dintr-o dublă perspectivă.

În

primul rând, în accepțiunea legiuitorului, modalitatea de atribuire prin licitație

publică are un caracter subsidiar, pentru că se aplică numai „pentru fondurile cinegetice

neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a)”, adică prin atribuire directă.

Or, cum s-a arătat, fondul în discuție s-a atribuit direct, ceea ce excludea de

plano posibilitatea organizării unei licitații publice.

În

al doilea rând, chiar presupunând că asociația intimată nu îndeplinea condițiile

pentru atribuirea directă (în niciuna din cele două forme) și s-ar fi ajuns la

licitație publică,recurenta-reclamantă nu ar fi putut participa pentru că nu

îndeplinea criteriile enumerate în art. 6 din Ordinul nr. 1221/2010, respectiv

nu deținea licență, aspect recunoscut prin memoriul de recurs (fila 4, primul

parag., dosar recurs).

Cu

totul surprinzător, prin răspunsul la întâmpinare formulat în recurs, recurenta

a susținut că deține licență „în asociere cu A.V.P.G.F. Timișoara” ca efect al contractului

de asociere în participațiune încheiat cu aceasta la data de 28 aprilie 2011.

Înalta

Curte nu poate recunoaște valoare probatorie contractului de asociere în

participațiune din 28 aprilie 2011, depus pentru prima oară în recurs (filele

38-39) pentru că acesta nu are dată certă și contrazice propriile susțineri ale

recurentei, având o natură pro causa evidentă.

Conchizând,

Înalta Curte constată că recurenta, în cadrul contenciosului de natură subiectivă

pe care l-a declanșat, nu a putut demonstra că prin atribuirea directă a fondului

de vânătoare către Asociația B. Timișoara a suferit vreo vătămare, așa încât,

în mod legal cererea de chemare în judecată i-a fost respinsă.

7.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

Totodată,

în temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta, ca parte căzută în

pretenții, să plătească cheltuielile de judecată dovedite de către

intimata-pârâtă Asociația B. Timișoara, în cuantum de 1.926 lei, reprezentând

onorariul avocatului și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.V.P.A. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 152 din 12 martie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.926 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, către intimata - pârâtă Asociația B.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.