ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4432/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2273 din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 190A din 13 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În motivare, instanța a reținut corecta aplicare a principiul care guvernează administrarea probatoriului, conform art. 169 alin. (1) C. proc. civ., reclamanții făcând dovada calității de persoane îndreptățite, precum și a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

A mai arătat instanța și că motivul de recurs prin care se critică greșita stabilire a cadrului procesual, prin faptul că nu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a fost invocat direct în recurs, omisso medio, ceea ce este inadmisibil, în raport de natura căii de atac a recursului, de a fi o cale de atac subsecventă apelului. Împotriva acestei decizii Ministerul Finanțelor Publice a formulat contestație în anulare, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 martie 2013. În motivare, contestatorul a arătat că decizia nr. 2273 din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, instanța nu a analizat motivul de recurs referitor la lipsa calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apreciind că a fost invocat direct în recurs. În realitate, motivul de recurs privind lipsa calității procesual pasive era întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind o excepție de ordine publică, putând fi ridicată și în fața instanței de recurs. Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a și art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Analizând contestația în anulare, în raport de actele dosarului, Înalta Curte a reținut că este nefondată, pentru următoarele considerente: Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. „hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Prin această ipoteză legiuitorul a avut în vedere greșeli materiale, în urma cărora instanța ar fi pronunțat o soluție greșită. În speță, contestatorul critică omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Înalta Curte reține că prin decizia atacată instanța de recurs a apreciat că excepția lipsei calității procesual pasive a fost invocată direct în recurs, omisso medio. Din punct de vedere procedural, respingerea unui motiv de recurs ca inadmisibil nu echivalează cu omisiunea judecării lui și, cu atât mai mult, nu constituie o eroare materială în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Contestatorul mai susține și că această excepție ar fi trebuit analizată de instanța de recurs, căci este o excepție de ordine publică. Înalta Curte constată că sunt invocate, în realitate, greșeli de judecată ale instanței de recurs, care decurg din împrejurarea că instanța nu a apreciat corect natura juridică a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Prin urmare, nefiind întrunite condițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 2273 din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.