ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4432/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

decizia nr. 2273 din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 190A din 13 aprilie 2006 a Curții de

Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În

motivare, instanța a reținut corecta aplicare a

principiul care guvernează administrarea probatoriului, conform art. 169 alin.

(1) C. proc. civ., reclamanții făcând dovada calității de persoane

îndreptățite, precum și a dreptului de proprietate asupra imobilului în

litigiu.

A mai arătat instanța și că motivul de

recurs prin care se critică greșita stabilire a cadrului procesual, prin faptul

că nu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice, a fost invocat direct în recurs, omisso medio,

ceea ce este inadmisibil, în raport de natura căii de atac a recursului, de a

fi o cale de atac subsecventă apelului.

Împotriva acestei decizii Ministerul

Finanțelor Publice a formulat contestație în anulare, cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 martie 2013.

În

motivare, contestatorul a arătat că decizia nr. 2273 din 28

martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, este rezultatul

unei greșeli materiale.

Astfel, instanța nu a analizat motivul

de recurs referitor la lipsa calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor

Publice, apreciind că a fost invocat direct în recurs.

În

realitate, motivul de recurs privind lipsa calității procesual

pasive era întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind o excepție

de ordine publică, putând fi ridicată și în fața instanței de recurs.

Contestația în anulare a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a și art. 319 alin. (2) C.

proc. civ.

Analizând contestația în anulare, în raport

de actele dosarului, Înalta Curte a reținut că este nefondată, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. „hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când

instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

Prin această ipoteză legiuitorul a avut

în vedere greșeli materiale, în urma cărora instanța ar fi pronunțat o soluție greșită.

În speță, contestatorul critică omisiunea

instanței de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesual pasive a

Ministerului Finanțelor Publice.

Înalta Curte reține că prin decizia atacată

instanța de recurs a apreciat că excepția lipsei calității procesual pasive a fost

invocată direct în recurs, omisso medio.

Din punct de vedere procedural, respingerea

unui motiv de recurs ca inadmisibil nu echivalează cu omisiunea judecării lui și,

cu atât mai mult, nu constituie o eroare materială în sensul art. 318 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

Contestatorul mai susține și că această

excepție ar fi trebuit analizată de instanța de recurs, căci este o excepție de

ordine publică.

Înalta Curte constată că sunt invocate,

în realitate, greșeli de judecată ale instanței de recurs, care decurg din împrejurarea

că instanța nu a apreciat corect natura juridică a excepției lipsei calității procesual

pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin urmare, nefiind întrunite condițiile

art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare

declarată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile

nr. 2273 din 28 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2013.