ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3027/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3027/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile
art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Hotărârea instanței
de apel
Prin decizia civilă
nr. 396A din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie, a respins
ca
nefondat apelul
declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva
sentinței civile nr. 1570 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București,
secția a III-a civilă.
Pentru a decide astfel,
instanța de apel a arătat că
apelantul nu a invocat în
fața instanței de fond excepția lipsei calității procesuale pasive în prezentul
litigiu, ci a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive de către
pârâtul Municipiul București, astfel că nu se poate pune problema greșitei respingeri
a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantului de către instanța de
fond.
În ceea ce
privește critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român
prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a apreciat că este neîntemeiată întrucât
potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. unic al Legii nr. 455/2006 acțiunile și
cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate,
formulate de cultele religioase recunoscute în România se soluționează, potrivit
legii, în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate.
Prin urmare,
atât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cât și Municipiul București,
în calitatea lor de autorități/persoane interesate în soluționarea acestei cauze,
raportat la posibilitatea de a invoca drepturi cu privire la construcțiile și terenurile
în litigiu, au calitate procesuală pasivă în speță.
În ceea ce
privește invocarea lipsei de calitate procesuală pasivă, prin raportare la cererea
de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune,
nici aceasta nu poate fi primită întrucât potrivit art. 492 C. civ., orice construcție
se prezumă a fi făcută de către proprietarul terenului, astfel că au calitate procesuală
pasivă aceleași autorități.
Susținerile
Statului Român privind apartenența bunului la domeniul public al statului, sens
în care nu ar putea fi uzucapat nu au fost primite întrucât înscrisurile existente
la dosarul cauzei nu confirmă o atare situație juridică (adresa emisă de Primăria
Municipiului București - în 02 septembrie 2010, istoricul de rol fiscal).
Nu a fost
primită nici susținerea potrivit căreia, anterior anului 1989, bunurile aparținând
Statului sau unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi uzucapate întrucât
o asemenea chestiune a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin
decizia în interesul legii nr. 4/2006, prin care s-a stabilit că, în perioada ulterioară
adoptării Legii nr. 58 și 59/1974 terenurile nu au fost scoase din circuitul civil,
ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura
caracterul privat al formei de proprietate, astfel că nu a avut loc o întrerupere
a cursului prescripției, în sensul prevăzut de art. 1864 pct. 2 C. civ. care să
poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București
a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză. În mod greșit a fost
admisă acțiunea în contradictoriu cu acest pârât în condițiile în care la dosarul
cauzei nu s-au depus suficiente probe din care să reiasă în mod indubitabil faptul
că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Uzucapiunea este o sancțiune
ce operează împotriva proprietarului nediligent.
Din probe nu s-a dovedit
apartenența terenului la domeniul privat al statului, astfel încât prin efectul
Legii nr. 18/1991, se regăsește în patrimoniul și administrarea municipiului București.
Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în ce privește dobândirea dreptului
de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, față de dispozițiile
Legii nr. 50/1991. O astfel de cerere trebuie îndreptată împotriva unității administrativ-teritoriale
pe raza căreia se află construcția.
În subsidiar, în măsura
în care se va considera că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate
procesuală pasivă, hotărârea este nelegală pentru că nu sunt aplicabile dispozițiile
art. 1890 C. civ. față de faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 1847 C.
civ.
Anterior consacrării legale
a proprietății private a statului prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din
Legea nr. 69/1991 și art. 4 din Legea nr. 213/1998 bunurile aparținând statului
și unităților administrativ-teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat
și va fi respins pentru următoarele considerente:
Ambii pârâți au calitate
procesuală în cauză, față de prevederile art. unic al Legii nr. 455/2006, pe care
s-a întemeiat acțiunea.
Astfel, potrivit acestei
legi, acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute
din România pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate
se soluționează în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate.
Atât municipiul București,
cât și Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în lipsă de
dispoziție contrară - pot fi considerate autorități interesate în legătură cu terenul
în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta,
în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Pentru aceleași considerente,
ambii pârâți au legitimare procesuală în capătul de cerere privind constatarea dobândirii
dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor. Obligat într-un asemenea
raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra construcțiilor.
Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede că orice construcție, plantație sau lucru
făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul
acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul,
înseamnă că cel care are calitate procesuală în capătul de cerere privind uzucapiunea
asupra terenului poate pretinde un drept și asupra construcțiilor edificate pe teren.
Nu sunt întemeiate nici
criticile referitoare precaritatea posesiei exercitate de către Parohia Ortodoxă
Militari asupra terenului. Ambele instanțe de fond au făcut interpretarea corectă
a dispozițiilor art. 1854 C. civ. care arată că posesorul este presupus că posedă
pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru
altul.
Așadar, revenea pârâților
să probeze că reclamanta nu a avut o posesie utilă, lucru pe care nu l-au făcut.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 dată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secții unite asupra recursului în interesul legii s-a stabilit,
cu valoare de principiu, că în cazul posesiilor începute înainte de legi adoptate
în perioada regimului comunist prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost
întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi.
Terenurile nu au fost
scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația
legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora,
astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele
legi au fost în vigoare.
Având în vedere cele mai
sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va
fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția
Generală a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 396A din 07
noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.