ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3939/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 65 din 05 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București, și Municipiul București, prin primar general, împotriva sentinței civile nr. 1716 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că în raport de Legea nr. 455/2006 excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, întrucât acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase în temeiul acestei legi se soluționează în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate.

Or, este evident că atât municipiul București, cât și Statul Român, sunt autorități interesate, fiecare dintre acestea putând invoca drepturi proprii cu privire la terenurile și construcțiile în cauză. Prima instanță a apreciat corect că posesia reclamantei este utilă, exercitată sub nume de proprietar, continuă, publică și netulburată. Susținerea conform căreia reclamanta ar fi un detentor precar este contrazisă de lista de inventariere a terenurilor din 1 noiembrie 1969, în care sunt menționate terenurile aferente curții bisericii. Reclamanta s-a considerat proprietară asupra acestora, menționând chiar ca mod de dobândire donația de la familia ce a ctitorit biserica. Nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu a fost scos din circuitul civil, iar în înscrisurile administrate de municipiul București nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la apartenența terenului la domeniul public al statului.

Au fost considerate neîntemeiate criticile privind modul de soluționare a capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor edificate pe terenul pentru care se solicită constatarea uzucapiunii. 2. Recursurile 2.1. Motive Pârâții au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte: Municipiul București a arătat că nu are calitate procesuală pasivă pentru că uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Reclamanta nu a făcut dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent, astfel încât singura instituție care ar avea calitate în cauză este Statul Român, prin M.F.P.

Terenul în litigiu nu putea face obiectul dreptului de proprietate personală anterior anului 1989, astfel încât nu putea fi dobândit prin prescripție achizitivă pentru că posesia exercitată nu este utilă. Cât privește capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, municipiul București nu are calitate procesuală pasivă. În subsidiar, cererea este neîntemeiată deoarece nu se încadrează în prevederile art. 489 C. civ. Materialele folosite la construcție nu aparțin recurentului, care nu are nici un drept asupra lor și nici nu pretinde un astfel de drept. Cererea de retrocedare trebuia depusă la Comisia specială de retrocedare prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. La rândul său, Statul Român arată că nu s-a făcut dovada apartenenței imobilului în litigiu la domeniul privat al statului.

În aceste condiții, calitate procesuală pasivă are Municipiul București, iar nu Statul Român. Statul Român nu are calitate procesuală pasivă nici cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren. O astfel de cerere trebuie îndreptată împotriva unității administrativ - teritoriale pe raza căreia se află construcția și care aplică sancțiuni contravenționale pentru efectuarea de lucrări de construcții fără autorizație. Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ. pentru dobândirea terenului prin uzucapiune pentru că terenul nu a putut fi posedat înainte de 1989. 2.2. Analiza recursurilor Recursurile nu sunt întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Ambii pârâți au calitate procesuală în cauză, față de prevederile articolului unic al Legii nr. 455/2006, pe care s-a întemeiat acțiunea.

Astfel, potrivit acestei legi, acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate se soluționează în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate. Atât municipiul București, cât și Statul Român, reprezentat de M.F.P., în lipsă de dispoziție contrară - pot fi considerate autorități interesate în legătură cu terenul în litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la acesta, în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Pentru aceleași considerente, ambii pârâți au legitimare procesuală în capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcțiilor.

Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea pretinde vreun drept asupra construcțiilor. Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul, înseamnă că cel care are calitate procesuală în capătul de cerere privind uzucapiunea asupra terenului poate pretinde un drept și asupra construcțiilor edificate pe teren. Pentru determinarea calității procesuale pasive în cererea privitoare la accesiune se verifică numai posibilitatea persoanei chemate în judecată de a pretinde sau nu un drept asupra construcțiilor, iar nu însăși temeinicia unei asemenea pretenții, dedusă, așa cum susțin recurenții, din faptul că materialele folosite la construcție nu le aparțin și, deci, nu pretind un drept asupra lor.

Aceste aspecte privesc fondul raportului juridic litigios și se analizează în subsidiar față de calitatea procesuală, față de art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la precaritatea posesiei exercitate de reclamantă asupra terenului. Ambele instanțe de fond au făcut interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1854 C. civ. care arată că posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul. Așadar, revenea pârâților să probeze că reclamanta nu a avut o posesie utilă, lucru pe care nu l-au făcut.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, asupra recursului în interesul legii, s-a stabilit, cu valoare de principiu, că în cazul posesiilor începute înainte de legi adoptate în perioada regimului comunist prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi. Terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare. În fine, nu este întemeiată nici critica legată de faptul că cererea de retrocedare trebuia depusă la Comisia specială prevăzută de O.U.G.

nr. 94/2000. Aceasta deoarece ține de evidență că obiectul prezentului litigiu nu îl constituie retrocedarea unui imobil ce a aparținut cultelor religioase și care a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București, și Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei nr. 65 din 05 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2012.