ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3939/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia nr. 65

din 05 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VII - a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondate

apelurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.

a Municipiului București, și Municipiul București, prin primar general,

împotriva sentinței civile nr. 1716 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III - a civilă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a arătat că în raport de Legea nr. 455/2006 excepția

lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, întrucât acțiunile și

cererile în justiție formulate de cultele religioase în temeiul acestei legi se

soluționează în contradictoriu cu autoritățile și alte persoane interesate. Or,

este evident că atât municipiul București, cât și Statul Român, sunt autorități

interesate, fiecare dintre acestea putând invoca drepturi proprii cu privire la

terenurile și construcțiile în cauză.

Prima instanță a apreciat

corect că posesia reclamantei este utilă, exercitată sub nume de proprietar,

continuă, publică și netulburată.

Susținerea conform

căreia reclamanta ar fi un detentor precar este contrazisă de lista de

inventariere a terenurilor din 1 noiembrie 1969, în care sunt menționate

terenurile aferente curții bisericii. Reclamanta s-a considerat proprietară

asupra acestora, menționând chiar ca mod de dobândire donația de la familia ce

a ctitorit biserica.

Nu s-a făcut dovada

că terenul în litigiu a fost scos din circuitul civil, iar în înscrisurile

administrate de municipiul București nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la

apartenența terenului la domeniul public al statului.

Au fost considerate

neîntemeiate criticile privind modul de soluționare a capătului de cerere

privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra

construcțiilor edificate pe terenul pentru care se solicită constatarea

uzucapiunii.

2.1. Motive

Pârâții au declarat

recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele

aspecte:

Municipiul București

a arătat că nu are calitate procesuală pasivă pentru că uzucapiunea este o

sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Reclamanta nu a

făcut dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent, astfel încât

singura instituție care ar avea calitate în cauză este Statul Român, prin M.F.P.

Terenul în litigiu nu

putea face obiectul dreptului de proprietate personală anterior anului 1989,

astfel încât nu putea fi dobândit prin prescripție achizitivă pentru că posesia

exercitată nu este utilă.

Cât privește capătul

de cerere privind accesiunea imobiliară, municipiul București nu are calitate

procesuală pasivă. În subsidiar, cererea este neîntemeiată deoarece nu se

încadrează în prevederile art. 489 C. civ. Materialele folosite la construcție

nu aparțin recurentului, care nu are nici un drept asupra lor și nici nu

pretinde un astfel de drept.

Cererea de

retrocedare trebuia depusă la Comisia specială de retrocedare prevăzută de O.U.G.

nr. 94/2000.

La rândul său, Statul

Român arată că nu s-a făcut dovada apartenenței imobilului în litigiu la

domeniul privat al statului. În aceste condiții, calitate procesuală pasivă are

Municipiul București, iar nu Statul Român.

Statul Român nu are

calitate procesuală pasivă nici cu privire la dobândirea dreptului de

proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren. O astfel de

cerere trebuie îndreptată împotriva unității administrativ - teritoriale pe

raza căreia se află construcția și care aplică sancțiuni contravenționale

pentru efectuarea de lucrări de construcții fără autorizație.

Nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ. pentru dobândirea terenului prin

uzucapiune pentru că terenul nu a putut fi posedat înainte de 1989.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursurile nu sunt

întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Ambii pârâți au

calitate procesuală în cauză, față de prevederile articolului unic al Legii nr.

455/2006, pe care s-a întemeiat acțiunea.

Astfel, potrivit

acestei legi, acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele religioase

recunoscute din România pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a

dreptului de proprietate se soluționează în contradictoriu cu autoritățile și

alte persoane interesate.

Atât municipiul

București, cât și Statul Român, reprezentat de M.F.P., în lipsă de dispoziție

contrară - pot fi considerate autorități interesate în legătură cu terenul în

litigiu, de vreme ce fiecare ar putea invoca drepturi proprii cu privire la

acesta, în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Pentru aceleași

considerente, ambii pârâți au legitimare procesuală în capătul de cerere

privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra

construcțiilor. Obligat într-un asemenea raport juridic este cel care ar putea

pretinde vreun drept asupra construcțiilor. Or, de vreme ce art. 492 C. civ. prevede că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului

sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa

și că sunt ale lui, până ce se dovedește contrariul, înseamnă că cel care are

calitate procesuală în capătul de cerere privind uzucapiunea asupra terenului

poate pretinde un drept și asupra construcțiilor edificate pe teren.

Pentru determinarea

calității procesuale pasive în cererea privitoare la accesiune se verifică

numai posibilitatea persoanei chemate în judecată de a pretinde sau nu un drept

asupra construcțiilor, iar nu însăși temeinicia unei asemenea pretenții,

dedusă, așa cum susțin recurenții, din faptul că materialele folosite la

construcție nu le aparțin și, deci, nu pretind un drept asupra lor. Aceste

aspecte privesc fondul raportului juridic litigios și se analizează în

subsidiar față de calitatea procesuală, față de art. 137 alin. (1) C. proc.

civ.

Nu sunt întemeiate

nici criticile referitoare la precaritatea posesiei exercitate de reclamantă

asupra terenului. Ambele instanțe de fond au făcut interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 1854 C. civ. care arată că posesorul este presupus că posedă

pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda

pentru altul.

Așadar, revenea

pârâților să probeze că reclamanta nu a avut o posesie utilă, lucru pe care nu

l-au făcut. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 dată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, asupra recursului în

interesul legii, s-a stabilit, cu valoare de principiu, că în cazul posesiilor

începute înainte de legi adoptate în perioada regimului comunist prescripția

achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a

acestor legi. Terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a

li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile

de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera

întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.

În fine, nu este

întemeiată nici critica legată de faptul că cererea de retrocedare trebuia depusă

la Comisia specială prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. Aceasta deoarece ține de

evidență că obiectul prezentului litigiu nu îl constituie retrocedarea unui

imobil ce a aparținut cultelor religioase și care a fost preluat în mod abuziv,

cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice

alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Având în vedere cele

mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.

a Municipiului București, și Municipiul București, prin primar general,

împotriva deciziei nr. 65 din 05 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2012.