ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 193/A din 23 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardiv formulat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1570 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în contradictoriu cu reclamanta P.O.M. și cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General și a obligat pe apelant la 1.000 lei cheltuieli de judecată față de intimată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1570 din 20 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.O.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General și a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în București, și prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor existente pe aceste terenuri, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert A.N.; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, tribunalul a reținut că prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 455/2006 se indică faptul că acțiunile în materie de uzucapiune formulate de către cultele religioase se vor soluționa în contradictoriu cu autoritățile locale și cu alte persoane interesate. Nu există o declarație a interesului sau uzului public pentru terenul în discuție, iar situația sa juridică și fiscală nu menționează nici un aspect legat de existența unui drept de proprietate publică în cauză sau a unui drept de proprietate aparținând vreunei alte persoane. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că cererea este întemeiată pentru următoarele motive: Prin actul de donație din anul 1886, familia N. și A.M.
au donat P.O.M. dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 3.113 mp situate în str. Virtuții. Pentru celelalte suprafețe de teren pe care reclamanta le stăpânește în fapt, aceasta a fost împroprietărită în anii 1878-1879. Așa cum rezultă din adresa din 07 iunie 2010 emisă de Direcția de Taxe și Impozite Locale sector 6, începând cu anul 1952 pe rolul fiscal al imobilului situat în str. Virtuții, a figurat ca plătitoare de impozit P.O.M. pentru construcție și teren în suprafață totală de 1.657 mp. Potrivit adresei emise de către Direcția Generală Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București, imobilul din str. Orșova, în suprafață de 1.491 mp apare ca fiind proprietate de stat, categoria de folosință „culte”, cu posesor de parcelă, iar imobilul din str. Uverturii, în suprafață de 16.593 mp, apare ca fiind proprietate religioasă, categoria de folosință „cimitire”, cu posesor de parcelă Departamentul Cultelor.
Aceste aspecte legate de posesia asupra terenurilor în suprafață de 2.794,31 mp și respectiv de 15.000 mp și de edificarea unor construcții în str. Orșova, și în str. Uverturii, se coroborează cu declarația martorilor D.P. și A.M. audiați în cauză, care au indicat instanței modul în care Biserica a posedat din anul 1950 public, în mod continuu, pașnic și netulburat cele două suprafețe de teren mai sus menționate, pe care, ulterior, s-au edificat construcții cu specific religios. Prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie – cadastru efectuată de expert D.M.D. au fost identificate suprafețele de teren situate în str. Orșova (cei 2.794 mp), și în str. Uverturii (cei 15.000 mp).
De la data dobândirii terenurilor și ulterior, din 1950 până în prezent, posesia asupra acestora a fost continuă, neîntreruptă și netulburată, publică și sub nume de proprietar, reclamantul plătind impozitele și taxele aferente imobilului. Pe terenurile menționate mai sus reclamanta a construit o serie de construcții cu specific religios: biserica, casa parohială, magazii, agheasmatar, clopotnițe, lumânărar și garaj, precum și un closet, astfel cum acestea rezultă din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții administrat în cauză. În baza art. 489 și 492 C. civ., instanța a constatat că reclamanta a dobândit, în calitate de proprietară a terenurilor uzucapiune, prin efectul accesiunii imobiliare, și dreptul de proprietate asupra acestor construcții de la data construirii lor.
Cu privire la apelul formulat de către pârât, Curtea de Apel a reținut următoarele: Conform art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Hotărârea apelată a fost comunicată apelantului la data de 03 decembrie 2010, iar apelul a fost declarat la data de 21 decembrie 2010. Termenul de apel se împlinea pe data de 19 decembrie 2010 (într-o zi de duminică), astfel că se prorogă până luni 20 decembrie 2010, aceasta fiind ultima zi de declarare a apelului. Cum apelul a fost declarat la 21 decembrie 2010, acesta este tardiv formulat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata P.O.M.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.: 1. În mod greșit s-a respins ca tardiv apelul din moment ce, așa cum reiese din recipisa de predare la poștă atașată în copie, apelul a fost depus prin poștă la data de 17 decembrie 2010, fiind astfel declarat în interiorul termenului reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. 2. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu are obligația de a plăti cheltuieli de judecată întrucât nu a dat dovadă rea credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc.
civ. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, în care a arătat că din înscrisul atașat cererii de recurs nu rezultă că acesta se referă la dosarul în cauză, nu s-au depus plicul și confirmarea de primire din care să rezulte o anumită dată, iar în condițiile în care data de 17 decembrie 2010 a fost într-o zi de vineri, corespondența la tribunal urma să fie înregistrată în ziua de luni, 20 decembrie 2010, și nu pe 21 decembrie cum este consemnat pe cererea de apel. Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat,impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea argumentelor ce succed: Data primirii sentinței primei instanțe nu a fost contestată, numai data de declarare a apelului fiind în discuție.
Într-adevăr, din actul “tichet recomandate” atașat cererii de recurs nu rezultă actul care a făcut obiectul predării la oficiul poștal, însă acest lucru nu este de natură să lase certitudinea că nu este vorba de apelul din dosarul de față. Actul predat la oficiul poștal se referă la predarea unui document pe data de 17 decembrie 2010 (dată care este aceeași cu cea din înregistrarea internă de pe cererea de apel), are ca expeditor Direcția Generală a Finanțelor Publice București, mandatarul apelantei, iar ca destinatar Tribunalul București, instanță la care trebuia depus apelul în discuție. În condițiile în care formularul tipizat al oficiului poștal nu oferă date privind documentul primit, acest aspect nu poate atrage sancționarea părții, care, văzând și cele arătate mai sus, beneficiază astfel de prezumția predării în termen a actului procedural, cu aplicarea art. 104 C. proc.
civ. În condițiile în care se impune, cu aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare nu mai este necesară analiza celui de al doilea motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 193/A din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.