ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin decizia civilă
nr. 193/A din 23 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardiv formulat apelul
declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva
sentinței civile nr. 1570 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul
București, secția a III-a civilă în contradictoriu cu reclamanta P.O.M. și cu
intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General și a obligat pe
apelant la 1.000 lei cheltuieli de judecată față de intimată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 1570 din 20 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a
admis acțiunea formulată de reclamanta P.O.M., în contradictoriu cu pârâții
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin
Primarul General și a constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune
dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în București, și prin
accesiune imobiliară asupra construcțiilor existente pe aceste terenuri, astfel
cum au fost identificate prin raportul de expertiză construcții întocmit de
expert A.N.; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului Municipiul București.
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București,
tribunalul a reținut că prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 455/2006 se indică
faptul că acțiunile în materie de uzucapiune formulate de către cultele
religioase se vor soluționa în contradictoriu cu autoritățile locale și cu alte
persoane interesate.
Nu există o
declarație a interesului sau uzului public pentru terenul în discuție, iar
situația sa juridică și fiscală nu menționează nici un aspect legat de
existența unui drept de proprietate publică în cauză sau a unui drept de
proprietate aparținând vreunei alte persoane.
Pe fondul cauzei,
instanța a apreciat că cererea este întemeiată pentru următoarele motive:
Prin actul de donație
din anul 1886, familia N. și A.M. au donat P.O.M. dreptul de proprietate asupra
unei suprafețe de teren de 3.113 mp situate în str. Virtuții.
Pentru celelalte
suprafețe de teren pe care reclamanta le stăpânește în fapt, aceasta a fost
împroprietărită în anii 1878-1879.
Așa cum rezultă din
adresa din 07 iunie 2010 emisă de Direcția de Taxe și Impozite Locale sector 6,
începând cu anul 1952 pe rolul fiscal al imobilului situat în str. Virtuții, a
figurat ca plătitoare de impozit P.O.M. pentru construcție și teren în
suprafață totală de 1.657 mp.
Potrivit adresei
emise de către Direcția Generală Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei
Municipiului București, imobilul din str. Orșova, în suprafață de 1.491 mp
apare ca fiind proprietate de stat, categoria de folosință „culte”, cu posesor
de parcelă, iar imobilul din str. Uverturii, în suprafață de 16.593 mp, apare
ca fiind proprietate religioasă, categoria de folosință „cimitire”, cu posesor
de parcelă Departamentul Cultelor.
Aceste aspecte legate
de posesia asupra terenurilor în suprafață de 2.794,31 mp și respectiv de
15.000 mp și de edificarea unor construcții în str. Orșova, și în str.
Uverturii, se coroborează cu declarația martorilor D.P. și A.M. audiați în
cauză, care au indicat instanței modul în care Biserica a posedat din anul 1950
public, în mod continuu, pașnic și netulburat cele două suprafețe de teren mai
sus menționate, pe care, ulterior, s-au edificat construcții cu specific
religios.
Prin raportul de
expertiză tehnică specialitatea topografie – cadastru efectuată de expert
D.M.D. au fost identificate suprafețele de teren situate în str. Orșova (cei
2.794 mp), și în str. Uverturii (cei 15.000 mp).
De la data dobândirii
terenurilor și ulterior, din 1950 până în prezent, posesia asupra acestora a
fost continuă, neîntreruptă și netulburată, publică și sub nume de proprietar,
reclamantul plătind impozitele și taxele aferente imobilului.
Pe terenurile
menționate mai sus reclamanta a construit o serie de construcții cu specific
religios: biserica, casa parohială, magazii, agheasmatar, clopotnițe, lumânărar
și garaj, precum și un closet, astfel cum acestea rezultă din raportul de
expertiză tehnică specialitatea construcții administrat în cauză.
În baza art. 489 și
492 C. civ., instanța a constatat că reclamanta a dobândit, în calitate de
proprietară a terenurilor uzucapiune, prin efectul accesiunii imobiliare, și
dreptul de proprietate asupra acestor construcții de la data construirii lor.
Cu privire la apelul
formulat de către pârât, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Conform art. 284
alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la data
comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Hotărârea apelată a
fost comunicată apelantului la data de 03 decembrie 2010, iar apelul a fost
declarat la data de 21 decembrie 2010. Termenul de apel se împlinea pe data de
19 decembrie 2010 (într-o zi de duminică), astfel că se prorogă până luni 20
decembrie 2010, aceasta fiind ultima zi de declarare a apelului.
Cum apelul a fost
declarat la 21 decembrie 2010, acesta este tardiv formulat.
Văzând și dispozițiile
art. 274 C. proc. civ., apelantul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei
cheltuieli de judecată către intimata P.O.M.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, criticând-o pentru următoarele motive ce se circumscriu motivului de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:
În mod greșit s-a
respins ca tardiv apelul din moment ce, așa cum reiese din recipisa de predare
la poștă atașată în copie, apelul a fost depus prin poștă la data de 17
decembrie 2010, fiind astfel declarat în interiorul termenului reglementat de
art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice nu are obligația de a plăti cheltuieli de
judecată întrucât nu a dat dovadă rea credință, neglijență, nu se face vinovat
de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural
prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc.
civ.
Intimata reclamantă a
formulat întâmpinare, în care a arătat că din înscrisul atașat cererii de
recurs nu rezultă că acesta se referă la dosarul în cauză, nu s-au depus plicul
și confirmarea de primire din care să rezulte o anumită dată, iar în condițiile
în care data de 17 decembrie 2010 a fost într-o zi de vineri, corespondența la
tribunal urma să fie înregistrată în ziua de luni, 20 decembrie 2010, și nu pe
21 decembrie cum este consemnat pe cererea de apel.
Analizând decizia în
raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este
fondat,impunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în
considerarea argumentelor ce succed:
Data primirii
sentinței primei instanțe nu a fost contestată, numai data de declarare a
apelului fiind în discuție.
Într-adevăr, din
actul “tichet recomandate” atașat cererii de recurs nu rezultă actul care a
făcut obiectul predării la oficiul poștal, însă acest lucru nu este de natură
să lase certitudinea că nu este vorba de apelul din dosarul de față.
Actul predat la
oficiul poștal se referă la predarea unui document pe data de 17 decembrie 2010
(dată care este aceeași cu cea din înregistrarea internă de pe cererea de
apel), are ca expeditor Direcția Generală a Finanțelor Publice București,
mandatarul apelantei, iar ca destinatar Tribunalul București, instanță la care
trebuia depus apelul în discuție.
În condițiile în care
formularul tipizat al oficiului poștal nu oferă date privind documentul primit,
acest aspect nu poate atrage sancționarea părții, care, văzând și cele arătate
mai sus, beneficiază astfel de prezumția predării în termen a actului
procedural, cu aplicarea art. 104 C. proc. civ.
În condițiile în care
se impune, cu aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei și
trimiterea cauzei spre rejudecare nu mai este necesară analiza celui de al
doilea motiv de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva
deciziei civile nr. 193/A din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia și
trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 20 ianuarie 2012.