ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2012 Curtea

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr.

356/89/2011, în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpatului și menținut starea de arest a inculpatului

P.S., deținut în Penitenciarul Iași.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că

inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond pentru

săvârșirea infracțiuni de omor.

S-a reținut că în cauza de față sunt

îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât timp din

datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit

faptele penale pentru care a fost condamnat de prima instanță, în prezent aflat

în derularea căii de atac a apelului, cât și condițiile cumulative instituite

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusele

infracțiuni reținute în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia

prezintă pericol pentru ordinea publică.

În ceea ce privește condiția prevăzută de

art. 143 C. proc. pen., Curtea a reținut că în cauză există probe temeinice, în

sensul art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care instanța de fond

a dispus condamnarea sa, probe ce sunt menționate atât în hotărârea apelată,

cât și în hotărârea de fond.

Coroborarea probelor și indiciilor temeinice

amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date,

informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre

posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală

pentru care este judecat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c.

Lituaniei).

De asemenea, instanța a constatat că sunt

îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care

este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane,

potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile

că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în

necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară

astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor,

desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea a reținut că

infracțiunile pentru care inculpatul este judecat prezintă o gravitate concretă

sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite

având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării

preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

În același timp, Curtea a apreciat că durata

arestării preventive a inculpatului, din data de 22 noiembrie 2010 până în

prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire

penală, judecata pe fond și în prezent în derularea apelului, se situează în

limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum

se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este

un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul

complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității

infracționale supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei

infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea

timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o

periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A accepta părerea

contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite

și ar produce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor

penale comise în rândul său împotriva acestei încheieri, inculpatul P.S. a

declarat, în termen legal, recurs, iar apărătorul său a solicitat admiterea

recursului și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai

subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune

sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului

penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul

societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte

apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită

fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade

de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol

public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind

generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în

rândul comunității în care au fost comise și din care inculpatul provine (ca și

adresă de reședință). Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte

din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în

libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii

preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat

prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea

ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară

menținerea arestării preventive a inculpatului P.S.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.S. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

356/89/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM