ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 356/89/2011, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și menținut starea de arest a inculpatului P.S., deținut în Penitenciarul Iași. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiuni de omor. S-a reținut că în cauza de față sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele penale pentru care a fost condamnat de prima instanță, în prezent aflat în derularea căii de atac a apelului, cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv faptul că pentru presupusele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reținut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care instanța de fond a dispus condamnarea sa, probe ce sunt menționate atât în hotărârea apelată, cât și în hotărârea de fond.

Coroborarea probelor și indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date, informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei). De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În cauza de față, Curtea a reținut că infracțiunile pentru care inculpatul este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. În același timp, Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, din data de 22 noiembrie 2010 până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond și în prezent în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei.

Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor penale comise în rândul său împotriva acestei încheieri, inculpatul P.S. a declarat, în termen legal, recurs, iar apărătorul său a solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul comunității în care au fost comise și din care inculpatul provine (ca și adresă de reședință). Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului P.S. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 356/89/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM