ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2012 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu judecarea

apelurilor declarate de inculpații M.I., L.M. și D.M. împotriva Sentinței

penale nr. 548 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, în baza

art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților M.I., L.M. și

D.M.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că

inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav ( art. 176 C. pen.).

Se reține că în ceea ce privește condiția

prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea reține că în cauză există probe

temeinice, în sensul art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care

instanța de fond a dispus condamnarea lor, probe ce sunt menționate atât în

hotărârea apelată, cât și în hotărârea de fond.

Coroborarea probelor și indiciilor temeinice

amintite conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date,

informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre

posibilitatea ca inculpații să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală

pentru care sunt judecați.

De asemenea, instanța constată că sunt

îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care

este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea are în vedere în analiza celei de-a

doua condiții enumerate mai sus, natura și modalitatea concretă de comitere a

faptei, împrejurările în care inculpații au acționat, gravitatea deosebită a

faptei, urmarea produsă, precum și sentimentul de insecuritate ce a fost creat

în rândul comunității, ca urmare a comiterii presupusei infracțiuni.

În concret, pericolul pentru ordinea publică

la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau

suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o

rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o

stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc

necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura

și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane,

potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile

că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în

necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară

astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea

în bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea reține că

infracțiunile pentru care inculpați sunt judecați prezintă o gravitate concretă

sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite

având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării

preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Curtea constată că măsura arestării

preventive a inculpaților se situează pe coordonatele legalității, aspecte

analizate anterior, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte de

scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de

necesitatea izolării inculpaților de comunitatea din care fac parte.

Față de această ultimă concluzie, Curtea a

analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al

inculpaților cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja

expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale

comunității.

În același timp, Curtea apreciază că durata

arestării preventive a inculpaților, din data de 14 martie 2011 până în

prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire

penală, judecata pe fond și în prezent în derularea apelului, se situează în

limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum

se desprinde din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

Diminuarea pericolului pentru ordinea publică

o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii

care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de

natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel,

percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau

modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația

unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A

accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură

pentru fapte diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției

comunității asupra faptelor penale comise în rândul său

Împotriva acestei încheieri, inculpatul M.I.

a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că acesta nu prezintă pericol

pentru ordinea publică și că, lăsarea în libertate, nu va influența buna

desfășurare a procesului penal. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României,

măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când

există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau

există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului

penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul

societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte

apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită

fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpatul fiind

trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit

de grav, prevăzută de art. 176 C. pen.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade

de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol

public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind

generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în

rândul comunității restrânse în care au fost comise și din care cei trei

inculpați provin (ca și adresă de reședință). Pe de altă parte, indiciile de

repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul,

dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin

luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor

ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii

publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară

menținerea arestării preventive a inculpatului M.I.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.I. împotriva Încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

9062/99/2011/a3.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM