ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 06 martie 2012 Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 356/89/2011/a4, în baza dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P.S. În temeiul dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.S., urmând a fi verificată periodic dar nu mai târziu de 60 de zile. Pentru a dispune astfel instanța de apel a reținut următoarele: Astfel, s-a apreciat că în cauza de față sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., cât timp din datele existente a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele penale pentru care a fost condamnat de prima instanță, în prezent aflat în derularea căii de atac a apelului, cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reținut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care instanța de fond a dispus condamnarea sa, probe ce sunt menționate atât în hotărârea apelată, cât și în hotărârea de fond.

Coroborarea probelor și indiciilor temeinice amintite au conturat suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date, informații care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat (jurisprudența C.E.D.O. în cauza G. c. Rusiei, cauza D. c. Turciei, cauza J. c. Lituaniei). De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea a avut în vedere în analiza celei de-a doua condiții enumerate mai sus, natura și modalitatea concretă de comitere a faptei, împrejurările în care inculpatul a acționat, gravitatea deosebită a faptei, urmarea produsă, precum și sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunității, ca urmare a comiterii presupusei infracțiuni. În concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte o rezonanță a faptei respective în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În cauza de față, Curtea a reținut că infracțiunile pentru care inculpatul este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. Curtea a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalității, aspecte analizate anterior, iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitatea din care face parte. Față de această ultimă concluzie, Curtea a analizat proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la libertate al inculpatului cu scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate argumentele deja expuse au pledat în favoarea acordării de prioritate intereselor generale ale comunității.

În același timp, Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, din data de 22 noiembrie 2010 până în prezent, în raport de toate fazele procesuale parcurse, respectiv urmărire penală, judecata pe fond și în prezent în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența C.E.D.O. în materie. Diminuarea pericolului pentru ordinea publică o dată cu trecerea timpului este un proces influențat proporțional de factorii care definesc cauza sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea activității infracționale supuse analizei. Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o periculozitate mică sau modică se diminuează cu trecerea timpului într-o manieră diferită de situația unor infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față.

A accepta părerea contrară ar constitui aplicarea aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar produce o uniformizare nereală a percepției comunității asupra faptelor penale comise în rândul său. Pentru considerentele arătate s-a apreciat că, cum măsura privativă de libertate s-a luat față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar temeiurile avute inițial în vedere subzistă și în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariție a acestora, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportate la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și, în baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. a menținut această măsură, cât timp ea corespunde în continuare scopului pentru care a fost instituită. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând recursul declarat de inculpatul P.S. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în cauza de față sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele penale pentru care a fost condamnat de prima instanță, în prezent aflat în derularea căii de atac a apelului, cât și condițiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv faptul că pentru presupusele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reținut că în cauză există probe temeinice, în sensul art. 68 1 C. proc. pen., probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, și față de care s-a și dispus măsura arestării preventive, măsură care a fost menținută de către instanță în continuare, apare ca justificată. La acest moment, Înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și la cercetarea judecătorească, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpatului întrucât s-ar fi antepronunțat.

Astfel, conform art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel lași s-a conformat acestor dispoziții legale. De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul P.S., a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului. Astfel că temeiurile avute în vedere la arestare se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului întrucât există indicii suficiente că a săvârșit faptele pentru care se află în fața instanței.

De asemenea, se mențin aceste temeiuri și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, inculpatul, fiind bănuit că a săvârșit infracțiuni grave, infracțiuni cu mare violență care au adus atingere relațiilor sociale privind viața persoanelor. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial reținut în vederea aducerii în fata autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune (lit. c). Ulterior măsura arestării a fost prelungită pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție), în speță în temeiul încheierii recurată pronunțată de Curtea de Apel lași prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, încheiere pronunțată în dosarul nr. 356/89/2011/a4. Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație.

Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive este nefondată, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. În aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului (acesta fiind reținut și ulterior arestat preventiv din data de 22 noiembrie 2010) nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva C.E.D.O.

Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul P.S. Împotriva încheierii de ședință din data de 06 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 356/89/2011/a4. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat P.S. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva încheierii de ședință din data de 06 martie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 356/89/2011/a4. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.