ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3779/2013

Asupra recursului

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 11 februarie 2011, reclamanta D.M., a chemat în judecată pe pârâta Universitatea

A.I.C. Iași ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se anuleze decizia

din 07 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, să se dispună retrocedarea în natură a imobilului

situat în Iași, Str. P. și, în subsidiar, să se aprobe acordarea de despăgubiri

în echivalent valoric,

Reclamanta și-a

întemeiat cererea introductivă de instanță pe dispozițiile legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989.

Prin sentința

civilă nr. 1514 din 29 iunie 2011, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins acțiunea

reclamantei ca netemeinică, reținând ca temeinică și legală decizia pârâtei de respingere

a cererii de retrocedare.

În motivarea sentinței,

prima instanță a reținut, în esență, că imobilul situat în Iași, str. P. nu îndeplinește

condițiile legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură, fiind afectat de amenajări

de utilitate publică, de suprafață și subterane, pe această suprafață regăsindu-se

Rozariul Grădinii Botanice.

Instanța a mai

reținut că pârâta nu dispune de bunuri sau servicii care să poată fi oferite în

compensare pentru terenul deținut.

În ceea ce privește

acordarea de despăgubiri, instanța a stabilit că această solicitare este de competența

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta.

În cursul judecării

cererii de recurs de către Curtea de Apel Iași, reclamanta a formulat cerere de

sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor

art. 1 pct. 2 din Legea nr. 1/2009 privind modificarea și completarea Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin încheierea

de ședință din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins

excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă, reținându-se că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, privitoare la condiția legăturii

excepției de neconstituționalitate invocate cu cauza pendinte.

Împotriva acestei

încheieri, reclamanta a formulat cerere de lămurire.

Curtea de Apel

Iași, prin încheierea de ședință din 19 martie 2012, a respins cererea de lămurire

formulată de recurenta reclamantă.

Pentru a pronunța

o astfel de soluție, instanța a reținut că cererea de lămurire nu îndeplinește condițiile

art. 281

1

C. proc. civ. întrucât potrivit dispozițiilor art. menționat,

lămurirea privește în exclusivitate dispozitivul hotărârii judecătorești, iar nu

considerentele acesteia.

Investită cu soluționarea

recursului declarat de recurenta reclamantă împotriva acestei încheieri, la termenul

din data de 8 mai 2012, Înalta Curte, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., a suspendat judecata căii de atac.

Potrivit dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și

din oficiu.

Așadar, pentru

a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare

a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea

operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură

în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților,

care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile,

deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 8 mai 2012,

stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, dispunându-se suspendarea judecății

cauzei.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării

judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat

continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio

cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul

art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii de ședință din data de 19

martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.