ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3437/2010

Prin sentința civilă nr. 1019 din 16 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T.N. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că reclamanta a contestat Dispoziția nr. 257 din 3 februarie 2006 emisă de pârât solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 982 mp situat în Iași, sau acordarea în compensare a unui alt teren echivalent ca suprafață și valoare. Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 275 din 3 februarie 2006 a fost soluționată Notificarea nr. 714 din 8 noiembrie 2001, depusă la Biroul Executor Judecătoresc A.C. cu sediul în Iași, înregistrată la Prefectura Județului Iași cu nr. 22128 din 26 noiembrie 2001 și trimisă spre competentă soluționare la Primăria Municipiului Iași - D.A.P.P.P.

nr. 15684 din 3 septembrie 2003, prin care T.N. solicită acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul-teren în suprafață de 982 mp situat în Iași. Analizându-se actele depuse de notificant și constatându-se că acesta are calitatea de persoana îndreptățită conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului cu actul de vindere-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat al Orașului Iași cu nr. 4855/528 din 25 octombrie 1958, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente pentru imobilul în suprafață de 982 mp, situat în Iași . Cu toate că prin notificare T.N.

solicitase exclusiv acordarea de despăgubiri bănești, prin procedura administrativă de soluționare s-a analizat posibilitatea restituirii în natură a imobilului teren, în aplicarea principiului prevalentei restituirii în natură, însă prin raportare la schița topografică de suprapunere a fostei proprietăți întocmită de personalul de specialitate din cadrul Secretariatului Tehnic al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a constatat că suprafața de teren este imposibil de restituit în natură. Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că din totalul suprafeței de 982 mp teren, suprafața ocupată de Palatul de Justiție este de 87 mp, suprafața ocupată de post TRAFO 15 mp, iar suprafața ocupată de parcarea amenajată este de 880 mp.

Suprafața propusă de expert pentru restituire în natură către reclamantă (anexa 1 A la raportul de expertiză) este situată parțial pe parcarea amenajată, iar restul reprezintă spații asfaltate afectate construcțiilor. In condițiile în care terenul în cauză este ocupat de construcții și parcare amenajată instanța a constatat dispoziția pârâtei ca fiind temeinică și legală, pe cale de consecință respingând acțiunea reclamantei. Î mpotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta T.N. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A susținut apelanta că instanța de fond a respins acțiunea fără a motiva hotărârea și a prezentat punctele de vedere ale părților omițând unele din solicitările reclamantei.

Astfel, apelanta arată că a învederat instanței faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, păstrându-și calitatea de proprietar, că este îndreptățită la restituirea în natură, faptul că primirea imobilului în proprietate se va face cu obligația menținerii afectațiunii iar noul proprietar este beneficiarul chiriei. Instanța de fond a amintit doar expertiza topo, deși aceasta este una dintre probele importante care pot duce la soluționarea corectă a cauzei. Instanța a luat în considerare doar suprafețele de teren ocupate de Palatul de Justiție, parcare și postul Trafo, fără a face referire la modul de trecere a terenului în proprietatea statului și la lipsa autorizației de construire pentru Palatul de Justiție.

Mai arată apelanta că instanța nu a făcut nici o referire la regimul juridic al terenului și al construcției și nu a analizat propunerile experților de a-i fi atribuită în proprietate o altă suprafață de teren în compensare, ca de altfel nici solicitarea sa făcută în ședința publică din 9 mai 2007. Instanța nu a motivat în fapt și în drept hotărârea, nu a făcut referire la forța probantă a probelor administrate în cauză și nu a respectat, consideră apelanta, regulile gramaticale de morfologie și sintaxă. Astfel, deși instanța a fost atenționată să se abțină întrucât terenul se află sub Palatul de Justiție, cererea nu a fost luată în considerare și mai mult, instanța a întrebat reprezentantul reclamantei dacă înțelege să formuleze cerere de strămutare sau de recuzare, solicitare la care răspunsul său a fost negativ.

Nu s-au solicitat probe în apel. Deși legal citată cu mențiunea de a depune întâmpinare intimata nu și-a desemnat un reprezentant care să precizeze poziția sa față de apelul declarat de reclamantă. Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 161/A din 29 octombrie 2007 a respins apelul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 275 din 3 februarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul situat în Iași, motivat de faptul că terenul poate fi restituit în natură sau prin compensare fie cu alt teren fie prin compensare cu alte bunuri sau servicii.

Curtea a reținut că expertiza efectuată în cauză de experții I.G. și M.D., aflată la filele 103, 162 fond, necontestată de reclamanta-apelantă, evidențiază faptul că fosta proprietate a reclamantei, reprezentată de teren în suprafață de 982 mp este ocupată de parcare amenajată (880 mp), postul TRAFO (17 mp) și de clădirea Palatului de Justiție (87 mp). Pentru această construcție expertul a precizat că există autorizația nr. 92 din 24 martie 1980 privind organizarea de șantier. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Curtea a mai constatat că terenul în litigiu nu este liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi restituit în natură. Din suprafața totală de 982 mp, parcarea ocupă o suprafață de 880 mp, postul TRAFO - 17 mp și clădirea Palatului de Justiție 87 mp. Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498 din 18 aprilie 2003 în toate cazurile entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol; electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea).

în cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Având în vedere amenajările existente pe teren, amenajări ce ocupă în totalitate fosta proprietate T., Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantei de restituire în natură a acestui teren. In ceea ce privește parcarea în suprafață de 880 mp, s-a reținut că aceasta reprezintă o amenajare de interes public, existența sa împiedicând includerea terenului în litigiu în sintagma „teren liber" și în consecință restituirea lui în natură.

Referitor la Palatul de Justiție, după anul 1970 și pentru care s-a emis autorizația de organizare de șantier nr. 92 din 24 martie 1980, Curtea a reținut că, lipsa autorizației de construire nu este relevantă sub aspectul modalității de restituire a terenului afectat de această construcție având în vedere atât întinderea acestei suprafețe de teren (87 mp), împrejurarea că restul terenului în litigiu (855 mp) nu poate fi restituit în natură, nefiind liber, dar și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care, referindu-se la terenurile afectate de construcții neautorizate, prevăd expres condiția edificării acestora după data de 1 ianuarie 1990. Palatul de Justiție a fost edificat înainte de 1 ianuarie 1990, autorizația de șantier datând din anul 1980. Sub aspectul modalității de despăgubire a reclamantei nu are relevanță juridică, de asemenea, faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, sau împrejurarea că o eventuală restituire în natură nu ar afecta destinația imobilului.

Obligația legală a menținerii afectațiunii imobilului, invocată de apelantă ca argument pentru restituirea în natură a terenului în litigiu, este prevăzută de legiuitor doar în situația imobilelor cuprinzând construcții ce au destinațiile arătate în anexa nr. 2 (grădinițe, școli, tribunale, etc). In speță însă imobilul solicitat de reclamantă este un teren ocupat aproape în totalitate de o parcare amenajată iar faptul că suprafața de 87 mp teren din totalul de 982 mp se află sub Palatul de Justiție nu este de natură a atrage aplicabilitatea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a fi aplicabile aceste dispoziții legale și pentru a se naște obligația menținerii afectațiunii imobilului este necesar ca imobilul solicitat a fi restituit în natură sa aibă una din destinațiile prevăzute în anexa nr. 2 a Legii nr. 10/2001 și să fie afectat exclusiv și nemijlocit activității de interes public, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 16 alin. (1) din aceeași lege și neîndeplinită în speță. In ceea ce privește cererea reclamantei de atribuirea în compensare a unui alt teren de valoare și suprafață echivalentă, identificat de expert în raportul de expertiză, Curtea a avut în vedere precizările făcute de Primarul Municipiului Iași, aflate la filele 79-80 dosar fond, în cuprinsul cărora se arată că nu au fost identificate bunuri și servicii disponibile a fi oferite în compensare.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natura nu este posibilă entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată sa acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă. In speță, prin dispoziția contestată intimata a acordat apelantei despăgubiri în temeiul legii speciale întrucât nici restituirea în natură și nici măsura compensării nu era posibilă. In ceea ce privește abținerea s-au reținut următoarele: Abținerea este reglementată de Codul de procedură civilă pentru a proteja partea în acele situații, prevăzute de lege, în care se presupune că judecătorul nu ar fi obiectiv.

Î mprejurarea că pe o parte din terenul în litigiu se află tribunalul investit cu soluționarea cauzei nu este de natură a opri judecătorul să ia parte la judecarea acelei pricini. De altfel, nici reclamanta însăși nu a înțeles să solicite strămutarea judecății la o alta instanță pe acest temei sau să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului. In jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că imparțialitatea subiectivă se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o cauză trebuind dovedită (Cauza Piersack contra Belgiei). Î ntrucât în cauză apelanta doar a sugerat existența unei atitudini părtinitoare, fără a o dovedi, corect s-a respins și această critică.

Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.N. , invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Nu s-a stabilit regimul juridic al terenului din cauza pendinte. - Probatoriul administrat în cauză a fost analizat sumar și în mod eronat s-a concluzionat că hotărârea instanței fondului a fost corect motivată și nu au fost corect analizate și interpretate dispozițiile legale ce vizează instituirea abținerii judecătorilor de la judecata cauzei. - Temeiul de drept a demersului judiciar îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cum greșit s-a reținut în hotărârea recurată.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce succed. Recurenta critică hotărârea, invocând incidența dispozițiilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. In ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 art. 7 C. proc. civ. , se susține prin motivele de recurs că, instanța fondului nu a motivat hotărârea cu respectarea cerințelor legale. Pentru a se reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă considerentele pe baza cărora și-a întemeiat soluția și inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar.

Or, hotărârile pronunțate în speța supusă analizei cuprinde atât motivele de fapt cât și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată și, corect s-a reținut că s-a putut exercita controlul judiciar asupra acestei hotărâri. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție. Sub acest aspect recurenta nu a arătat prin motivele de recurs în ce constă schimbarea naturii actului juridic dedus în justiție. Î n speță, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, iar instanțele de judecată, după o amplă analiză a cauzei pendinte a concluzionat corect că terenul în litigiu nu este liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi restituit în natură.

Or, față de concluzia finală a instanțelor de judecată, este cert că în cauza pendinte nu poate fi reținut motivul de nelegalitate ce vizează schimbarea actului juridic dedus judecății. Recurenta este nemulțumită de hotărârea pronunțată, iar simpla nemulțumire, fără a dovedi motivele de nelegalitate nu este suficientă pentru casarea unei hotărâri. De asemenea, nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost corect interpretate în sensul că, toate probele administrate în cauză au demonstrat cert că, terenul în cauză este ocupat de construcții și parcare amenajată, iar dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăd că în asemenea cazuri nu poate fi respectat principiul prevalentei restituirii în natură ci se vor acorda măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la motivul de nelegalitate ce uzează incompatibilitatea judecătorului Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ. „judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare". Ipotezele acestui text au în vedere situațiile clar definite, care nu pot fi extinse. In cauza pendinte nu s-au produs dovezi în sensul că, judecătorii care au participat la soluționarea cauzei sunt incompatibili în sensul dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ. Cum în speța supusă analizei nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenți, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. , va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T.N.R. și T.A. împotriva deciziei civile nr. 161 din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.