ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3437/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3437/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin

sentința civilă nr. 1019 din 16 mai 2007 pronunțată de

Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta T.N.

în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași.

Pentru a se

pronunța în acest sens, instanța a reținut că

reclamanta

a contestat Dispoziția nr. 257 din 3 februarie 2006 emisă de pârât

solicitând

restituirea în natură a terenului în suprafață de 982 mp situat în Iași, sau

acordarea în

compensare a unui alt teren

echivalent ca suprafață și valoare.

Din

probele administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 275 din 3 februarie 2006 a

fost soluționată Notificarea

nr. 714 din 8 noiembrie 2001, depusă la

Biroul Executor Judecătoresc A.C. cu sediul în Iași, înregistrată la Prefectura

Județului Iași cu

nr. 22128 din 26

noiembrie 2001 și trimisă spre competentă soluționare la Primăria

Municipiului Iași - D.A.P.P.P. nr. 15684 din 3

septembrie 2003, prin care T.N.

solicită acordarea de măsuri reparatorii

sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul-teren în suprafață de 982 mp

situat în Iași.

Analizându-se actele depuse de notificant și

constatându-se că

acesta are

calitatea de persoana îndreptățită conform dispozițiilor art. 3

alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 și face dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului cu

actul de vindere-cumpărare

autentificat de

Notariatul de Stat al Orașului Iași cu nr. 4855/528 din

25 octombrie 1958, s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent în

condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a

despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat

- Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente pentru

imobilul

în suprafață de 982 mp, situat în Iași

.

Cu toate că prin notificare T.N. solicitase

exclusiv acordarea de

despăgubiri bănești, prin procedura administrativă de soluționare s-a analizat

posibilitatea restituirii în

natură a

imobilului teren, în aplicarea principiului prevalentei restituirii

în

natură, însă prin raportare la schița topografică de suprapunere a

fostei proprietăți întocmită de personalul de

specialitate din cadrul

Secretariatului

Tehnic al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a

constatat că suprafața de teren este imposibil de

restituit în natură.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză

rezultă că din totalul

suprafeței de 982 mp teren, suprafața ocupată de

Palatul de Justiție

este de 87 mp,

suprafața ocupată de post TRAFO 15 mp, iar suprafața

ocupată de parcarea

amenajată este de 880 mp.

Suprafața propusă de expert pentru restituire în

natură către

reclamantă (anexa 1 A

la raportul de expertiză) este situată parțial pe

parcarea amenajată, iar restul reprezintă spații

asfaltate afectate

construcțiilor.

In condițiile în care terenul în cauză este

ocupat de construcții și

parcare amenajată instanța a constatat

dispoziția pârâtei ca fiind temeinică și legală, pe cale de consecință

respingând acțiunea reclamantei.

Î

mpotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamanta T.N.

criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

A susținut apelanta că instanța de fond a respins

acțiunea fără a

motiva hotărârea și a

prezentat punctele de vedere ale părților omițând

unele din solicitările

reclamantei.

Astfel, apelanta arată că a învederat instanței

faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, păstrându-și

calitatea de proprietar,

că este îndreptățită la restituirea în natură,

faptul că primirea imobilului

în

proprietate se va face cu obligația menținerii afectațiunii iar noul

proprietar

este beneficiarul chiriei.

Instanța de fond a amintit doar expertiza topo,

deși aceasta este

una dintre probele

importante care pot duce la soluționarea corectă a

cauzei.

Instanța a

luat în considerare doar suprafețele de teren ocupate

de Palatul de Justiție, parcare și postul Trafo, fără a face referire

la

modul de trecere a terenului în proprietatea statului și la lipsa

autorizației de construire pentru Palatul de Justiție.

Mai arată apelanta că instanța nu a făcut nici o

referire la regimul

juridic al terenului și al construcției și nu a

analizat propunerile

experților de a-i fi

atribuită în proprietate o altă suprafață de teren în

compensare, ca de altfel nici solicitarea sa

făcută în ședința publică din

9 mai 2007.

Instanța nu

a motivat în fapt și în drept hotărârea, nu a făcut referire la forța probantă

a probelor administrate în cauză și nu a

respectat,

consideră apelanta, regulile gramaticale de morfologie și

sintaxă. Astfel, deși instanța a fost atenționată

să se abțină întrucât

terenul se află sub Palatul de Justiție, cererea

nu a fost luată în

considerare și mai mult,

instanța a întrebat reprezentantul reclamantei

dacă înțelege să

formuleze cerere de strămutare sau de recuzare, solicitare la care răspunsul

său a fost negativ.

Nu s-au solicitat probe în apel.

Deși legal citată cu mențiunea de a depune

întâmpinare intimata

nu și-a desemnat

un reprezentant care să precizeze poziția sa față de

apelul declarat de

reclamantă.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 161/A

din 29 octombrie

2007 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin

cererea introductivă,

reclamanta a

solicitat anularea Dispoziției nr. 275 din 3 februarie 2006 emisă de

Primarul

Municipiului Iași, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul situat în

Iași, motivat de faptul că terenul poate fi restituit în natură sau prin

compensare fie cu alt teren fie prin compensare cu alte bunuri sau servicii.

Curtea a reținut că expertiza efectuată în cauză

de experții I.G.

și M.D., aflată la

filele 103, 162 fond, necontestată de

reclamanta-apelantă, evidențiază

faptul că fosta proprietate a reclamantei, reprezentată de teren în suprafață

de 982 mp este

ocupată de parcare amenajată

(880 mp), postul TRAFO (17 mp) și

de

clădirea Palatului de Justiție (87 mp). Pentru această construcție

expertul a precizat că există autorizația nr. 92

din 24 martie 1980 privind

organizarea de șantier.

Potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în situația

imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea

au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru

terenul liber și pentru

construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și

terenurile ocupate măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent.

Curtea a mai

constatat că terenul în litigiu nu este liber în

accepțiunea Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi restituit în natură.

Din suprafața totală de 982 mp, parcarea ocupă o

suprafață de

880 mp, postul TRAFO -

17 mp și clădirea Palatului de Justiție 87

mp.

Potrivit

dispozițiilor înscrise în art. 10.3 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea

nr.

498 din 18 aprilie 2003 în toate cazurile entitatea investită cu

soluționarea notificării are obligația, înainte

de a dispune orice măsură,

de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și totodată de a

verifica

destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia,

pentru a nu afecta căile de acces (existența pe

terenul respectiv a unor

străzi,

trotuare, parcări amenajate etc), existența și utilizarea unor

amenajări subterane: conducte de alimentare cu

apă, gaze, petrol;

electricitate de

mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea). în

cazul în care se constată astfel de situații,

restituirea în natură se va

limita numai la acele suprafețe de teren

disponibile sau, după caz,

numai la acele

suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea

normală a

amenajărilor subterane.

Având în vedere amenajările existente pe teren,

amenajări ce ocupă în totalitate fosta proprietate T., Curtea a constatat că în

mod corect instanța de fond a

respins cererea reclamantei de restituire

în natură a acestui teren.

In ceea ce privește parcarea în suprafață de 880

mp, s-a reținut

că aceasta reprezintă o amenajare de interes public,

existența sa

împiedicând includerea

terenului în litigiu în sintagma „teren liber" și

în consecință

restituirea lui în natură.

Referitor la Palatul de Justiție, după anul 1970

și pentru care s-a

emis autorizația

de organizare de șantier nr. 92 din 24 martie 1980, Curtea a

reținut că, lipsa autorizației de construire nu

este relevantă sub aspectul modalității de restituire a terenului afectat de

această construcție având

în vedere atât întinderea acestei suprafețe de

teren (87 mp),

împrejurarea că restul

terenului în litigiu (855 mp) nu poate fi restituit

în natură, nefiind liber, dar și dispozițiile art.

10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 care, referindu-se la terenurile

afectate de construcții

neautorizate,

prevăd expres condiția edificării acestora după data de 1

ianuarie 1990. Palatul de Justiție a fost edificat

înainte de 1 ianuarie

1990, autorizația de șantier datând din anul 1980.

Sub aspectul modalității de despăgubire a

reclamantei nu are

relevanță juridică, de asemenea, faptul că imobilul a

trecut în

proprietatea statului fără titlu,

sau împrejurarea că o eventuală restituire

în natură nu ar afecta

destinația imobilului.

Obligația legală a menținerii afectațiunii

imobilului, invocată de

apelantă ca

argument pentru restituirea în natură a terenului în litigiu,

este prevăzută de legiuitor doar în situația

imobilelor cuprinzând

construcții ce

au destinațiile arătate în anexa nr. 2 (grădinițe, școli,

tribunale,

etc).

In speță

însă imobilul solicitat de reclamantă este un teren ocupat aproape în

totalitate de o parcare amenajată iar faptul că

suprafața de 87 mp teren din totalul de 982 mp se află sub Palatul de

Justiție

nu este de natură a atrage aplicabilitatea prevederilor art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001. Pentru a fi aplicabile aceste dispoziții

legale și pentru a se naște obligația menținerii

afectațiunii imobilului

este necesar

ca imobilul solicitat a fi restituit în natură sa aibă una din destinațiile

prevăzute în anexa nr. 2 a Legii nr. 10/2001 și să fie afectat

exclusiv și nemijlocit activității de interes

public, condiție prevăzută în

mod

expres de dispozițiile art. 16 alin. (1) din aceeași lege și neîndeplinită

în

speță.

In ceea ce

privește cererea reclamantei de atribuirea în compensare a unui alt teren de

valoare și suprafață echivalentă,

identificat

de expert în raportul de expertiză, Curtea a avut în vedere

precizările făcute de Primarul Municipiului Iași,

aflate la filele 79-80

dosar fond, în cuprinsul cărora se arată că nu au

fost identificate

bunuri și servicii

disponibile a fi oferite în compensare.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 dacă

restituirea în

natura nu este posibilă entitatea investită cu soluționarea

notificării este obligată sa acorde persoanei

îndreptățite în compensare

alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale în situațiile în care

măsura compensării nu este

posibilă. In speță, prin dispoziția

contestată intimata a acordat

apelantei

despăgubiri în temeiul legii speciale întrucât nici restituirea în

natură

și nici măsura compensării nu era posibilă.

In ceea ce privește abținerea s-au reținut

următoarele:

Abținerea este reglementată de Codul de procedură

civilă pentru

a proteja partea în

acele situații, prevăzute de lege, în care se presupune

că judecătorul

nu ar fi obiectiv.

Î

mprejurarea că pe o parte din terenul în litigiu

se află tribunalul

investit cu

soluționarea cauzei nu este de natură a opri judecătorul să ia

parte la judecarea acelei pricini. De altfel, nici

reclamanta însăși nu a înțeles să solicite strămutarea judecății la o alta

instanță pe acest temei sau să formuleze o cerere de recuzare a judecătorului.

In

jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a arătat că imparțialitatea subiectivă se

prezumă până la proba

contrarie,

atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o cauză trebuind

dovedită

(Cauza Piersack contra Belgiei).

Î

ntrucât în cauză apelanta doar a sugerat existența

unei atitudini părtinitoare, fără a o dovedi, corect s-a respins și această

critică.

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.N.

, invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele

aspecte:

-

Nu s-a stabilit regimul juridic al terenului din

cauza pendinte.

-

Probatoriul administrat în cauză a fost analizat sumar și în mod

eronat s-a

concluzionat că hotărârea instanței fondului a fost corect

motivată și nu

au fost corect analizate și interpretate dispozițiile legale

ce vizează

instituirea abținerii judecătorilor de la judecata cauzei.

-

Temeiul de drept a demersului judiciar îl

constituie dispozițiile

art. 10

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, cum greșit s-a reținut în

hotărârea recurată.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs,

Înalta Curte

constată recursul nefondat pentru cele ce succed.

Recurenta critică hotărârea, invocând incidența

dispozițiilor de

nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

In ceea ce privește incidența dispozițiilor art.

304 pct. 7 art. 7 C. proc. civ.

, se susține prin motivele de recurs că,

instanța

fondului nu a motivat hotărârea cu

respectarea cerințelor legale.

Pentru a se reține incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de

art. 304

pct. 7 C. proc. civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu

cuprindă

considerentele pe baza cărora și-a întemeiat soluția și

inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar.

Or, hotărârile pronunțate în speța supusă

analizei cuprinde atât

motivele de

fapt cât și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată și,

corect s-a reținut că s-a putut exercita

controlul judiciar asupra acestei

hotărâri.

Dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează

interpretarea

greșită a actului juridic dedus în justiție.

Sub acest aspect recurenta nu a arătat prin

motivele de recurs în

ce constă

schimbarea naturii actului juridic dedus în justiție.

Î

n speță, reclamanta a învestit instanța cu o

cerere de chemare în

judecată prin care a solicitat măsuri reparatorii

conform Legii

nr. 10/2001, iar instanțele

de judecată, după o amplă analiză a cauzei

pendinte a concluzionat corect că terenul în litigiu nu este liber în

accepțiunea Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi

restituit în natură.

Or, față de concluzia finală a instanțelor de

judecată, este cert că

în cauza

pendinte nu poate fi reținut motivul de nelegalitate ce vizează schimbarea

actului juridic dedus judecății. Recurenta este nemulțumită

de hotărârea

pronunțată, iar simpla nemulțumire, fără a dovedi

motivele de nelegalitate nu este suficientă pentru casarea unei

hotărâri.

De asemenea, nu sunt incidente în cauză nici

dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc.

civ., dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost corect

interpretate în

sensul că, toate probele administrate în cauză au demonstrat cert că, terenul

în cauză este ocupat de construcții și parcare amenajată, iar dispozițiile

Legii nr. 10/2001 prevăd că în

asemenea

cazuri nu poate fi respectat principiul prevalentei restituirii în natură ci se

vor acorda măsuri reparatorii conform Titlului VII din

Legea nr.

247/2005.

Referitor la motivul de nelegalitate ce uzează

incompatibilitatea

judecătorului

Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. civ.

„judecătorul care a

pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua

parte la judecata

aceleiași pricini în apel

sau în recurs și nici în caz de rejudecare după

casare".

Ipotezele acestui text au în vedere situațiile

clar definite, care nu

pot fi extinse.

In cauza pendinte nu s-au produs dovezi în sensul

că, judecătorii

care au participat la

soluționarea cauzei sunt incompatibili în sensul

dispozițiilor art. 24

alin. (1) C. proc. civ.

Cum în speța supusă analizei nu sunt incidente

motivele de nelegalitate invocate de recurenți, Înalta Curte, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții T.N.R.

și T.A. împotriva

deciziei civile nr. 161 din 29

octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.