ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3378/2015

Decizia

nr. 3378/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., persoană juridică cu sediul în Franța, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, anularea Deciziei nr. 3779 din 31 mai 2013 privind soluționarea contestației prealabile nr. 100885 din 29 noiembrie 2011, anularea Deciziei nr. 1844 din 19 aprilie 2011 emise de fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, precum și obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 135.723 lei, reprezentând TVA de rambursat, aferent perioadei ianuarie-decembrie 2008, actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate, începând cu data de 10.12.2011 până la data plății efective.

2.1. Prin sentința nr. 1764 din 12 martie 2015, Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că reclamanta nu are sediul în România, nefiind identificat un domiciliu fiscal pe teritoriul României, întrucât este persoană juridică străină, iar faptul că reclamanta este reprezentată în litigiu de un mandatar civil cu sediul în București sau că în raporturile cu autoritatea fiscală pârâtă ar fi putut împuternici o persoană juridică română (reprezentant fiscal), cu sediul tot în București, nu are relevanță. În opinia instanței, nici alegerea de sediu, conform art. 156 sau art. 158 C. proc. civ., nu poate completa normele legale de competență.

Totodată, tribunalul a apreciat că nu este de natură a atrage automat competența teritorială a acestei instanțe nici faptul că reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în cauză fiind incidente prevederile art. 112 C. proc. civ. Fiind lipsit de relevanță, în determinarea cadrului procesual și competenței teritoriale în cauză, împrejurarea că cererea de rambursare a reclamantei a fost depusă la această Direcție, de vreme ce actele administrative atacate au fost emise de alte entități ale organului fiscal, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud (decizia de rambursare a TVA) și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț (decizia de soluționare a contestației), în plus niciuna dintre părți nu are sediul în București.

2.2. Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 982 din 7 iulie 2015, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care niciuna dintre părți nu are sediul în jud. Iași și nici nu este contestat vreun act administrativ fiscal emis de vreo autoritate publică a jud. Iași.

2.3. Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 815 din 9 octombrie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că, în raport cuu obiectul cauzei, în ceea ce privește regimul juridic al competenței teritoriale reglementate de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, textul legal instituie o competență exclusivă, de ordine publică, ce nu poate fi înlăturată.

Astfel, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială aparține exclusiv instanței de la domiciliul reclamantului sau instanței de la domiciliul pârâtului, dreptul de opțiune între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului.

Or, în cauză, reclamanta a ales să învestească Tribunalul București cu soluționarea acțiunii în contencios fiscal îndreptată împotriva Deciziei nr. 3779 din 31 mai 2013 emisă de organul fiscal în considerarea faptului că pe raza teritorială a acestuia se situează sediul procesual ales al acesteia.

Așadar, cât timp sediul reprezentantului reclamantei, la care aceasta din urmă și-a ales sediul procesual, se află în București și având în vedere că în privința reclamantei, persoană juridică cu sediul în străinătate, alegerea unui domiciliu procesual în România nu reprezintă o opțiune, ci o obligație procesuală conform prevederilor art. 156 C. proc. civ., competența legală de soluționare a cauzei revine instanței sesizate de reclamantă, respectiv Tribunalul București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează anularea Deciziei nr. 3779 din 31 mai 2013, decizie emisă în procedura administrativă a soluționării contestației formulate împotriva Deciziei de rambursare nr. 1844 din 19 aprilie 2011, prin care a fost respinsă rambursarea sumei de 135.723 lei, reprezentând TVA de rambursat, aferentă perioadei ianuarie-decembrie 2008, sumă a cărei actualizare s-a cerut începând cu data de 10.12.2011 până la data plății efective.

În speță, reclamanta, persoană juridică cu sediul în Franța, a depus la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al U.E., pentru perioada ianuarie 2008 - decembrie 2008, înregistrată sub nr. 33265 din 30 iunie 2009.

Ulterior, această cerere a fost direcționată spre soluționare către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud care, prin Decizia de rambursare nr. 1844 din 19 aprilie 2011, a respins cererea de rambursare TVA în privința sumei de 135.723 lei, din cea totală solicitată de 147.273.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București contestație conform prevederilor art. 205 și urm. C. proc. fisc., aceasta fiind soluționată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 3779 din 31 mai 2013 - decizie care formează obiectul prezentul litigiu.

În speță, demersul judiciar inițiat de reclamantă, potrivit art. 218 C. proc. fisc., a fost înregistrat inițial la Tribunalul București, prin raportare atât la calitatea de reclamant persoană juridică străină, cât și la sediul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care însă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, apreciind că nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta, persoană juridică străină, are domiciliul fiscal pe teritoriul României, iar faptul că aceasta este reprezentată în litigiu de un mandatar civil cu sediul în București sau că în raporturile cu autoritatea fiscală pârâtă ar fi putut împuternici o persoană juridică română (reprezentant fiscal), cu sediul tot în București, nu are relevanță.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile în cauză în raport cu regimul juridic al raportului juridic de drept fiscal dedus judecății, „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

Așadar, art. 10 alin. (3) reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamanta, persoană juridică cu sediul în străinătate, a optat pentru Tribunalul București, în considerarea faptului că pe raza teritorială a acestuia se situează sediul procesual ales al societății (București, sector 1 - la cabinetul avocatului B.).

Or, în speță, rezultă cu evidență că societatea reclamantă, sesizând inițial Tribunalul București, a optat pentru instanța de la domiciliul/sediul său, ceea ce ar fi trebuit să împiedice această instanță să constate necompetența sa teritorială, excepție invocată de către pârâtă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2015.