Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
22 octombrie 2015

Decizia nr. 3278/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Decizia nr. 3278/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, a solicitat

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.