ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3091/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 09 martie 2010 pe rolul Tribunalului București,

secția a V-a civilă, reclamanții N.S. și N.D.M. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, C.V., C.G.,

să constate că statul nu are titlu valabil de proprietate asupra apartamentului-imobil

situat în București, Calea Dorobanți și, pe cale de consecință, obligarea pârâților-persoane

fizice să restituie reclamanților, în deplină proprietate și posesie exclusivă,

imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1590 din 28

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată; s-a respins cererea

de chemare în garanție formulată de pârâții C.V. și C.G. împotriva chemaților

în garanție Municipiul București, prin primar general, Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, SC H.N. SA, ca rămasă fără

obiect.

în considerentele sentinței s-a

reținut, în esență, că reclamanții nu se pot prevala de existența unui bun în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. și nici a unei speranțe legitime

sub aspectul redobândirii proprietății imobilului în litigiu, cu atât mai mult

cu cât printr-o hotărâre judecătorească anterioară s-a apreciat în sensul că

preluarea de către stat a imobilului nu a fost abuzivă, astfel că singurii care

dețin un bun sunt pârâții;

Față de soluția dată cererii

principale, tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție formulată de

pârâți ca rămasă fără obiect.

Apelul formulat de reclamanții N.S. și

N.D.M. împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

369/ A din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

în esență cu aceeași motivare ca și cea a instanței de fond și cu argumente

legale care combat criticile formulate de apelanți.

împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții N.S. și N.D.M., solicitând desființarea hotărârii pronunțate

în apel și a sentinței instanței de fond, cu consecința admiterii acțiunii

astfel cum a fost formulată.

Recurenții susțin că instanța de apel

a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și prin

nepronunțarea asupra temeiurilor de drept invocate atât prin acțiunea

introductivă:, cât și prin motivele de apel. Astfel, invocă încălcarea mai

multor texte de lege din Constituția României și Convenția europeană a

drepturilor omului, limitându-se la enumerarea acestora, fără a arăta, în

concret, în ce constă această încălcare a dispozițiilor cuprinse în articolele

de lege invocate.

Analizând recursul declarat de reclamanții

N.S. și N.D.M., se constată că acesta este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se invocă

motive de nelegalitate a unei hotărâri.

Art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, sub

sancțiunea nulității, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul, precum și dezvoltarea lor.

Potrivit dispozițiilor art.303 C.

proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs.

Instanța investită cu judecarea

recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în

care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ.

În cererea de recurs formulată de

recurs reclamanții N.S. și N.D.M., se constată că aceștia își exprimă în

termeni foarte generali nemulțumirea față de hotărârea pronunțată, fără însă a

evoca în mod concret critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate

invocate, în sensul textului procedural amintit. Astfel, aceștia invocă

încălcarea mai multor texte de lege din Constituția României și Convenția

europeană a drepturilor omului, limitându-se la enumerarea acestora, fără a

arăta, în concret, în ce constă această încălcare a dispozițiilor cuprinse în

articolele de lege invocate.

Or, simpla nemulțumire a unei părți

față de hotărârea atacată pe calea recursului, fără nicio trimitere la

considerentele acestei hotărâri, nu este suficientă pentru modificarea sau

casarea acesteia, ea echivalând cu o nemotivare.

Astfel, întrucât criticile formulate

nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de

nelegalitate expres prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și nefiind

constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu

a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamanții reclamanții

N.S. și N.D.M. împotriva deciziei nr. 369/ A din 31 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanții N.S. și N.D.M. împotriva deciziei nr. 369/ A din 31 octombrie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

04 iunie 2013.