ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1720/2009

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 februarie 2009, invocând cazul de contestație prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., petiționara I.T.l., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 3303 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 395/32/2008. Prin aceeași decizie, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara I.T.l. împotriva sentinței penale nr. 104 din 17 iulie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală pentru cauze cu minori și familie, fiind totodată obligată recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că, în mod corect, prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara I.T.l. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată la 17 aprilie 2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 11 /P/2008. În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatoarea I.T.l. a invocat faptul că, la termenul la care s-a judecat cauza în fața instanței de recurs, nu a fost citată și, astfel, nu și-a putut formula apărări în cauză. Contestația în anulare formulată de contestatoarea I.T.l. este nefondată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia.

Contestația în anulare este, așadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată. Ca orice cale de atac, contestația în anulare, provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale. Contestația în anulare se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeași instanță, așa încât, contestația în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: - când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; - când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; - când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i 1 ) C. proc.

pen., cu privire la care existau probe la dosar; - când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; - când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (I 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., caz de contestație invocat de contestatoarea I.T.I., trebuie să îndeplinească următoarele condiții: - pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare a părții să nu fi fost îndeplinită potrivit legii, în sensul că operațiile de emitere a citației, de înmânare a acesteia, cât și dovada modului de îndeplinire a procedurii de citare să nu fi fost deloc sau să fi fost efectuate în condiții ce nu au asigurat cunoașterea de către parte a datei de desfășurare a ședinței de judecată la instanța de recurs; - partea să nu fi fost prezentă la judecarea cauzei de către instanța de recurs, aducându-se astfel atingere dreptului său de a participa la judecată și de a pune concluzii; - lipsa părții să se fi produs în fața instanței de recurs.

În cauza de față, din analiza actelor existente la dosar, rezultă că pentru termenul din 17 octombrie 2008, când au avut loc dezbaterile judiciare, procedura de citare cu petiționara I.T.I. a fost legal îndeplinită, aceasta fiind citată la adresa pe care personal a indicat-o, fiind respectate dispozițiile legale din Titlul V, Capitolul II privitor la citarea și comunicarea actelor procedurale. În același timp, se impune a se observa că prezența recurentei petiționare la judecarea recursului nu era obligatorie, potrivit legii, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 385 11 alin. (2) C. proc. pen. Având în vedere că, motivul de contestație în anulare invocat nu este întemeiat, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 392 C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.T.I. împotriva deciziei nr. 3303 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 395/32/2008. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.T.I. împotriva deciziei nr. 3303 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 395/32/2008. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2009.