ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1720/2009

Asupra contestației în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 19 februarie 2009, invocând cazul

de contestație prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

petiționara I.T.l., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale

nr. 3303 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 395/32/2008.

Prin aceeași decizie, Înalta Curte a respins,

ca nefondat, recursul declarat de petiționara I.T.l. împotriva sentinței penale

nr. 104 din 17 iulie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală pentru cauze cu

minori și familie, fiind totodată obligată recurenta petiționară la plata sumei

de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta

Curte a reținut că, în mod corect, prima instanță a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara I.T.l. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, dată la 17 aprilie 2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Bacău, în dosarul nr. 11 /P/2008.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate,

contestatoarea I.T.l. a invocat faptul că, la termenul la care s-a judecat

cauza în fața instanței de recurs, nu a fost citată și, astfel, nu și-a putut

formula apărări în cauză.

Contestația în anulare formulată de

contestatoarea I.T.l. este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este mijlocul

procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei

instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să

revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia.

Contestația în anulare este, așadar, o cale

de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac

extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a

fost definitiv judecată.

Ca orice cale de atac, contestația în

anulare, provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal, dincolo de

limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul

acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.

Contestația în anulare se adresează instanței

care a pronunțat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc,

care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeași instanță, așa încât,

contestația în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestație în anulare

în următoarele cazuri:

- când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

- când partea dovedește că la termenul la

care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

- când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

lit. f) – i

1

) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la

dosar;

- când împotriva unei persoane s-au pronunțat

două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

- când la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (I

1

)

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc.

pen.

Contestația în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.,

caz de contestație invocat de contestatoarea I.T.I.,

trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- pentru termenul la care s-a judecat cauza

de către instanța de recurs, procedura de citare a părții să nu fi fost

îndeplinită potrivit legii, în sensul că operațiile de emitere a citației, de

înmânare a acesteia, cât și dovada modului de îndeplinire a procedurii de

citare să nu fi fost deloc sau să fi fost efectuate în condiții ce nu au

asigurat cunoașterea de către parte a datei de desfășurare a ședinței de

judecată la instanța de recurs;

- partea să nu fi fost prezentă la judecarea

cauzei de către instanța de recurs, aducându-se astfel atingere dreptului său

de a participa la judecată și de a pune concluzii;

- lipsa părții să se fi produs în fața

instanței de recurs.

În cauza de față, din analiza actelor

existente la dosar, rezultă că pentru termenul din 17 octombrie 2008, când au

avut loc dezbaterile judiciare, procedura de citare cu petiționara I.T.I. a

fost legal îndeplinită, aceasta fiind citată la adresa pe care personal a

indicat-o, fiind respectate dispozițiile legale din Titlul V, Capitolul II

privitor la citarea și comunicarea actelor procedurale.

În același timp, se impune a se observa că

prezența recurentei petiționare la judecarea recursului nu era obligatorie,

potrivit legii, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 385

11

alin.

(2) C. proc. pen.

Având în vedere că, motivul de contestație în

anulare invocat nu este întemeiat, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 392 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea I.T.I. împotriva deciziei nr. 3303 din 17 octombrie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 395/32/2008.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatoarea I.T.I. împotriva deciziei nr. 3303 din 17

octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 395/32/2008.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai

2009.