ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2009

Asupra contestației

în anulare de față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29 din 19 februarie

2009 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul S.M. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.

62/P/2007 din 5 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, DNA - Serviciul Teritorial Bacău, reținând, în esență, că

faptele pretins a fi comise de către învinuiți nu au fost săvârșite în

realitatea obiectivă și nu se poate dispune începerea urmăririi penale și

trimiterea în judecată a unor persoane nevinovate, iar rezoluția pronunțată

este legală și temeinică.

Împotriva sentinței

penale pronunțate de prima instanță a declarat recurs petiționarul care a

criticat-o pentru nelegalitate și neteminicie și a solicitat casarea hotărârii

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte prin

Decizia penală nr. 1947 din 26 mai 2009 a respins ca nefondat recursul

apreciind că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii

că intimații ar fi comis infracțiunile reclamate.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri petentul a formulat contestație în anulare, fără a indica vreunul

dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., reiterând doar criticile

învederate în fața instanței de fond și de recurs cu privire la soluția de

neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror.

Examinând cauza în

raport cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen. se constată că, fiind o cale

extraordinară de atac contestația în anulare nu poate fi exercitată decât

împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru

cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc. pen., privitoare la

pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de procedură sau la pronunțarea

împotriva unei persoane a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În cauză însă, aceste

condiții nu sunt îndeplinite, respectiv criticile formulate de petent nu se

încadrează în nici unul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de

art. 386 C. proc. pen.

Cum, potrivit art. 391

alin. (2) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestației în anulare

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea

termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină

pe cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi

în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află

la dosarul cauzei, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât

ulterior procedurii admisibilității în principiu.

În cauză, criticile

formulate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C.

proc. pen., așa încât una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă

este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare nu este

îndeplinită, contestația în anulare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.M. împotriva

Deciziei penale nr. 1947 din 26 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 827/32/2008.

Obligă contestatorul

să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 20 octombrie 2009.