ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2009

Asupra contestației în anulare de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 29 din 19 februarie 2009 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.M. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 62/P/2007 din 5 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA - Serviciul Teritorial Bacău, reținând, în esență, că faptele pretins a fi comise de către învinuiți nu au fost săvârșite în realitatea obiectivă și nu se poate dispune începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a unor persoane nevinovate, iar rezoluția pronunțată este legală și temeinică. Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a declarat recurs petiționarul care a criticat-o pentru nelegalitate și neteminicie și a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte prin Decizia penală nr. 1947 din 26 mai 2009 a respins ca nefondat recursul apreciind că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii că intimații ar fi comis infracțiunile reclamate. Împotriva acestei din urmă hotărâri petentul a formulat contestație în anulare, fără a indica vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., reiterând doar criticile învederate în fața instanței de fond și de recurs cu privire la soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror. Examinând cauza în raport cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen. se constată că, fiind o cale extraordinară de atac contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 386 C. proc.

pen., privitoare la pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de procedură sau la pronunțarea împotriva unei persoane a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. În cauză însă, aceste condiții nu sunt îndeplinite, respectiv criticile formulate de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Cum, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

În cauză, criticile formulate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., așa încât una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare nu este îndeplinită, contestația în anulare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 1947 din 26 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 827/32/2008. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.