ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3079/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, sub

numărul 9726/2002 reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.P.D.A.S.,

solicitând să se constate nelegalitatea obligării acesteia la plata unei

contribuții reprezentând 4% din veniturile realizate din activitatea de

comercializare a produselor alimentare, la Fondul de pensii și asigurări ale agricultorilor în sumă de 2.395.717.806 lei, anularea Notei de constatare nr. 20

din 20 martie 2002 și suspendarea executării silite inițiate de Casa de Pensii

a Municipiului București.

Obiectul cererii de chemare în judecată a

fost completat ulterior, solicitându-se și anularea notei de constatare și a

titlului executoriu nr. 5059/2001, precum și a somației emise în baza acestuia,

iar cadrul procesual a fost fixat la data de 17 octombrie 2005, contestatoarea

arătând că are calitate procesuală pasivă în cauză D.G.A.M.C. București.

După două cicluri procesuale generate de

soluționarea cauzei pe excepții, prin sentința civilă nr. 380 din 24 ianuarie 2006

pronunțată, în fond, după casare, în dosarul nr. 5554/AS/2005 (38065/3/2005) al

Tribunalul București, secția a VIII-a‚ conflicte de muncă, asigurări sociale,

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată în

contradictoriu cu D.G.A.M.C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin

încheierea din data de 2 mai 2006, a Curții de Apel București, secția a VIII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, având

în vedere că reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 3/1977,

de care depinde soluționarea pe fond a litigiului, în baza art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 544/2004 raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus

sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

De asemenea, s-a dispus și suspendarea

cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub

numărul 5011/2/2006. La data de 20 iunie 2006, reclamanta a precizat excepția

de nelegalitate, arătând că a înțeles să invoce această excepție cu referire la

art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 3/1997.

În motivarea acestei excepții, reclamanta

a arătat că deși prin art. 5 alin. (4) din Legea nr. 80/1992 legiuitorul a

statuat numai asupra veniturilor din activitățile de producție, industrializare

și comercializare a produselor agricole și alimentare realizate în țară, prin

art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 3/1997 s-a depășit această limitare și s-a

adăugat la lege, incluzând și produsele alimentare și agricole din import, deși

acestea nu sunt produse și industrializate în tară.

De asemenea, a mai susținut

reclamanta, că în raport de art. 107 alin. (2) din Constituția României, prin

H.G. nr. 3/1997, Guvernul a legiferat, dând lege într-o materie rezervată legii

organice, extinzând categoria agenților economici și la aceia care importă

produse alimentare, ceea ce legiuitorul inițial nu a avut în vedere, potrivit

expunerii de motive care a stat baza adoptării legii.

Pârâtul Guvernul României, prin

întâmpinarea formulată a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de

nelegalitate, cu motivarea că excepția de nelegalitate se aplică doar actelor

administrative individuale emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

La data de 1 septembrie 2006 a formulat

cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul

Muncii Solidarității Sociale, solicitând respingerea excepției de nelegalitate

ca neîntemeiată. În ședința publică din data de 14 noiembrie 2006, Curtea a

încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie, în temeiul art. 49

și art. 52 C. proc. civ. și a respins ca neîntemeiată excepția de

inadmisibilitate, având în vedere că actul administrativ a cărui nelegalitate

se invocă are caracter normativ, fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4)

raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 3278 din 4

decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate, invocată de

reclamanta SC M. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (1), cu privire la care

s-a invocat excepția de nelegalitate, prevăd următoarele: „ cotele stabilite

potrivit prevederilor art. 1 se aplică asupra veniturilor realizate din

activitatea de producție agricolă sau de industrializare a produselor agricole

și alimentare, din țară și din import, după deducerea accizelor, respectiv din

adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentație publică realizat din

activitatea de comercializare a produselor agricole și alimentare”.

A constatat prima instanță că

excepția de nelegalitate vizează practic, prevederea din art.2 alin. (l) din

H.G. nr. 3/1997, „din țară și din import”, despre care reclamanta susține că

adaugă la lege, susținere care nu poate fi însă reținută, din cuprinsul art. 5

alin. (4) din lege reieșind faptul că legiuitorul nu a făcut nici o distincție

cu privire la natura veniturilor, dacă sunt realizate în țară sau din import,

legea precizând clar „din veniturile realizate din activitatea lor”.

S-a apreciat, de asemenea, că legea

nu face nici o distincție nici cu privire anumiți agenți economici, care

desfășoară activități de import în sensul exceptării produselor agricole din

import, astfel încât, acolo unde legiuitorul nu a înțeles să distingă nici

interpretul nu poate distinge, iar excepțiile sunt strictă interpretare și

aplicare.

A concluzionat instanța de fond că

prevederea din art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 3/1997, nu încalcă principiul

statuat de art. 107 din Constituție (actual art. 108) și nici celelalte

prevederi constituționale invocate de reclamantă, libertatea comerțului,

protecția concurenței loiale, egalitatea în drepturi și supremația legii sau

protecția proprietății private, fiind în concordanță cu dispoziția legală în

temeiul căreia a fost emisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC M. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.

proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează

nemotivarea sentinței atacate, recurenta susținând că judecătorul de la curtea

de apel nu a răspuns tuturor criticilor formulate cu ocazia dezbaterilor.

Cel de-al doilea motiv de recurs susține

aplicarea greșită a legii. Recurenta invocă necorelarea dispozițiilor atacate

cu excepția de nelegalitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 80/1992,

în temeiul cărora au fost adoptate, în sensul că printr-un act normativ

inferior (hotărâre de Guvern) se adaugă nepermis la lege.

Prin art. 5 pct. 4 din Legea nr. 80/1992,

s-a stabilit în sarcina agenților economici care produc, industrializează sau

comercializează produse agricole și alimentare obligativitatea plății unei

contribuții, variind între 2 și 4% din veniturile obținute din activitatea lor,

la Fondul de pensii și asigurări sociale. Deși actul normativ folosește

termenul generic de comercializare a produselor alimentare, din rațiunea legii,

apreciază recurenta, rezultă că această contribuție nu poate avea ca obiect

venituri obținute din comercializarea produselor din import, în acest sens

fiind și expunerea de motive care a stat la baza adoptării legii.

Un alt argument formulat în susținerea

aceluiași motiv de recurs se referă la ignorarea normelor de tehnică

legislativă, recurenta susținând că lipsa preciziei textului din lege conduce

la imposibilitatea extinderii sferei destinatarilor prin hotărâre de Guvern.

În recurs au formulat întâmpinare intimații

Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Spre deosebire de intimatul Ministerul

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse care nu a motivat întâmpinarea,

intimatul Guvernul României, emitentul actului atacat cu excepția de

nelegalitate, a combătut criticile formulate prin motivele de recurs. A

susținut că singura interpretare posibilă a sintagmei „din veniturile realizate

din activitatea lor” este cea a fondului. Legea nu prevede nici o distincție

referitoare la natura veniturilor, dacă sunt realizate în țară sau din import,

astfel că nu există temei pentru a susține că textul în discuție ar fi nelegal.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de recurs reținute, Înalta Curte constată:

Din modul cum a fost formulată excepția

de nelegalitate rezultă că este justă aprecierea primei instanțe în sensul că

aceasta vizează de fapt numai prevederea din art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 3

din 18 ianuarie 1997, privind unele măsuri de constituire a Fondului de pensii

și asigurări sociale ale agricultorilor, „din țară și din import”, iar nu

întregul cuprins al textului menționat.

Întreaga argumentație a autoarei

excepției de nelegalitate, corectă principial, din punctul de vedere al

instituției procesuale în discuție, se subsumează principiului ierarhiei

actelor normative, consacrat de art. 108 din Constituție și art. 4 din Legea

nr. 24/2000, potrivit căruia actele normative inferioare nu pot conține

prevederi contrare actelor normative cu forță juridică superioară, în baza

cărora au fost emise.

Deși în primul motiv de recurs se critică

hotărârea fondului pentru insuficientă motivare, recurenta nu indică în

concret, care este motivul de drept invocat în susținerea excepției, rămas

neexaminat de judecătorul fondului.

Hotărârea judecătorească atacată cu

recursul de față este redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1)

C. proc. civ., inclusiv în ceea ce privește motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței. Judecătorul nu trebuie să răspundă în mod

special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul

hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.

În plus, trimiterea pe care o face

recurenta la concluziile puse cu prilejul dezbaterilor este și imprecisă întrucât

aceste concluzii au vizat în egală măsură și excepția de inadmisibilitate

invocată de Guvernul României, excepție respinsă față de natura normativă a

H.G. nr. 3/1997 și care nu a fost reiterată în recurs.

Și cel de-al doilea motiv de recurs este

nefondat.

H.G. nr. 3/1997, privind unele măsuri de

constituire a fondului de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, a

fost emisă, după cum rezultă din preambulul său, în baza prevederilor art. 5

alin. (4) din Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări

sociale ale agricultorilor, text repus în vigoare cu începere de la data de 1

ianuarie 1997, prin Legea nr. 73/1996 pentru aprobarea O.G. nr. 70/1994 privind

impozitul pe profit.

Acest din urmă text avea, la data

adoptării prevederii atacate pe calea excepției de nelegalitate, următorul

cuprins: „agenții economici, cu personalitate juridică, care produc,

industrializează sau comercializează produse agricole și alimentare, vor achita

la fondul de pensii și asigurări sociale al agricultorilor o contribuție

cuprinsă între 2 și 4% din veniturile realizate din activitatea de producție

agricolă sau de industrializare a produselor agricole și alimentare, după

deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de

alimentație publică realizat din activitatea de comercializare a produselor

agricole sau alimentare”.

Susținerea recurentei, în sensul că

prevederea din art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 3/1997, redată în partea

introductivă a prezentelor considerente, extinde nepermis, prin procedeul

adăugării, dispoziția legală în baza căreia a fost adoptată, nu are nici un

suport.

Atât timp cât legiuitorul nu a înțeles să

excepteze nici o categorie de agenți economici, din sfera celor vizați de

reglementare, de la plata contribuției cuprinsă între 2 și 4% din veniturile

realizate din activitatea lor, rezultă că raționamentul judecătorului fondului,

bazat pe regula de interpretare

ubi lex non distinguit nec nos distinguere

debemus

, este corect.

Teza recurentei privind imprecizia legii

și imposibilitatea „corectării” acesteia printr-o hotărâre de Guvern nu are

niciun temei în actele normative examinate.

Nici trimiterea la expunerea de motive

care au stat la baza adoptării Legii nr. 80/1992 nu poate conduce la o altă

concluzie, în condițiile în care voința legiuitorului a fost în sensul

reglementării unitare a materiei examinate, neexistând elemente care să susțină

opinia recurentei.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M. SRL

București împotriva sentinței civile nr. 3278 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15

iunie 2007.