ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2009

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 septembrie 2008, pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat sub nr. 7507/1/2008, contestația

în anulare formulată de contestatorul R.M. împotriva Deciziei civile nr. 2400

din 11 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului se rețin următoarele:

Prin Decizia nr. 2400 din 11 iunie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de R.M.

împotriva sentinței civile nr. 2927 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință prin

care i-a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, reținându-se că atribuția de a

stabili despăgubirile pentru contravaloarea terenului, la care era îndreptățit

conform Legii nr. 44/1994, revine prefectului județului, astfel că reclamantul

s-a adresat greșit ministerului pârât înainte de a obține un ordin emis în baza

art. 6 din H.G. nr. 1217/2003 pentru suma cuvenită.

Instanța de control judiciar, prin

decizia ce face obiectul contestației în anulare, a reținut că soluția

instanței de fond nu încalcă dreptul recunoscut recurentului prin art. 13 din

Legea nr. 44/1994, republicată, constatând numai că anterior emiterii de către

prefect a ordinului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite

acestuia în calitate de veteran de război, nu se poate reține existența unui

refuz nejustificat al intimatului, Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, de a-i soluționa favorabil cererea de transmitere a ofertei de

despăgubire.

Împotriva acestei decizii, pronunțată în

recurs, s-a formulat contestație în anulare de către recurentul R.M., motivele

contestației în anulare fiind de fapt critici referitoare la greșeli de

judecată pe fondul cauzei.

Astfel, contestatorul precizează că, atât

instanța de fond cât și cea de recurs, la soluționarea cauzei nu au avut în

vedere jurisprudența internă și C.E.D.O. pe care a invocat-o, neanalizând

aplicabilitatea acesteia la speța concretă, contestatorul considerând că

instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de

casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Totodată, contestatorul face referire la

faptul că atât sentința civilă recurată cât și decizia dată în recurs prin

conținutul lor nu respectă dispozițiile cuprinse în art. 261 C. proc. civ.,

sentința instanței de fond fiind și nesemnată de judecători.

Intimatul Ministerul Internelor și

Reformei Administrative a depus întâmpinare, solicitând respingerea

contestației în anulare ca inadmisibilă, dată fiind inexistența motivelor

prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare formulată este

nefondată și urmează a fi respinsă potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Conform textului de lege indicat precum

și practicii judiciare a instanțelor judecătorești, greșelile instanței de

recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu

greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a

dispozițiilor legale.

Textul de lege se referă la greșeli

materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs,

cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca netimbrat, ori

făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar

se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal

timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara.

Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc.

civ. se referă la omisiunea examinării unui motiv de casare, situație în care

contestația în anulare este admisibilă, ceea ce înseamnă că nu pot fi repuse în

discuție pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare

pentru instanța de recurs, aceasta deoarece contestația în anulare nu

constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar dacă ar fi greșite,

date în recurs.

În cadrul contestației în anulare,

instanța de fond este ținută să verifice numai dacă exista vreunul din motivele

limitativ prevăzute de lege și nu poate să reexamineze cauza în întregul ei,

așa cum dealtfel tinde contestatorul în prezenta cauză.

Așa zisele motive de contestație în

anulare, formulate de contestator sunt de fapt critici aduse sentinței

instanței de fond precum și deciziei dată în recurs, pe fondul cauzei, ele neregăsindu-se

în motivele strict și limitativ prevăzute de textele art. 317 și art. 318 C.

proc. civ.

Faptul că instanța de fond, la

pronunțarea soluției nu ar fi avut în vedere jurisprudența instanțelor

naționale și a C.E.D.O., așa cum pretinde contestatorul, nu reprezintă o

depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de casare, care nu ar fi

fost analizat de instanța de recurs.

Nici celelalte critici formulate de

contestator referitoare la forma și conținutul hotărârilor judecătorești, în

speță sentința instanței de fond și decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, nu se regăsesc printre motivele contestației în anulare enumerate de

textele de lege.

Așa fiind, contestația în anulare

formulată de contestatorul R.M. este nefondată și urmează a fi respinsă ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatorul R.M. împotriva deciziei civile nr. 2400 din 11 iunie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

martie 2009.