ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3460/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 19396/325/2010, la data de

28 iulie 2010, reclamanta B.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Prefectul Jud. Timiș, anularea parțială a Ordinului emis de acesta sub nr. 599

din 05 iulie 2010, respectiv la pct. 4 din Anexa I a acestuia, și obligarea

pârâtului la acordarea în beneficiul său a unor despăgubiri într-un cuantum

care să reprezinte contravaloarea unei suprafețe de 500 mp, teren în

intravilanul Municipiului Timișoara sau a unui hectar de teren în extravilanul

aceleiași localități.

Reclamanta a

învederat că este succesoarea unui veteran de război, calitate în care

antecesorul său a solicitat, în temeiul art. 13 din Legea nr. 44/1994,

împroprietărirea cu o suprafață de 500 mp teren intravilan pentru loc de casă

în Municipiul Timișoara, pe raza căruia acesta domicilia anterior decesului.

Pentru soluționarea acestei cereri, în temeiul art. 13 din Legea nr. 44/1994 și

art. 7 din H.G. nr. 1217/2003, modificată ulterior, s-a acordat reclamantei, în

calitatea sa de moștenitoare, prin Ordinul atacat în speță o despăgubire de

1564 lei, pe care aceasta o consideră inechitabilă.

La termenul de

judecată din 18 octombrie 2010 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 1217/2003, astfel cum a fost modificat prin

H.G. nr. 1301/2004, susținând că acestea încalcă prevederile art. 13 din Legea

nr. 44/1994.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că omisiunea Guvernului de a

actualiza după anul 2004 cuantumul despăgubirilor astfel stabilite contravine

prevederilor art. 13 paragraf final din Legea nr. 44/1994, care instituie

obligația de actualizare anuală, prin hotărâre a guvernului a cuantumului

despăgubirilor cuvenite în ipoteza în care nu este posibilă împroprietărirea

veteranilor de război.

Prin încheierea de

ședință din 18 octombrie 2010 a fost sesizată Curtea de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate,

care a fost înregistrată la menționata instanță sub nr. 19396/325/2010, la data

de 15 decembrie 2010.

Prin Sentința nr. 150

din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de nelegalitate

invocată de reclamanta B.C.M. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și

Prefectul Județului Timiș și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 7 din

H.G. nr. 1217/2003, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 1301/2004.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele.

Instanța a constatat

că în forma actuală dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1217/2003 contravin

prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994 avându-se în vedere următoarele

aspecte.

Astfel fiind,

stabilirea unei sume fixe pentru despăgubirea veteranilor de război, fără

luarea în considerare a diferiților factori care pot influența valoarea

terenurilor la care erau îndreptățiți pentru a fi împroprietăriți, contravine

dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994, care impune ca nivelul

despăgubirilor să se situeze la contravaloarea terenului la care aceștia erau

îndreptățiți, aceasta fiind diferită, dat fiind că astfel de terenuri trebuie

să fie amplasate în localitățile în care domiciliază titularii dreptului la

despăgubire.

S-a mai constatat că

dispoziția normativă la care face referire reclamanta este nelegală, fiind

contrară art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 și în ceea ce privește

cuantumul sumei de 1564 lei, indicat H.G. nr. 1217/ 2003, modificată prin H.G.

nr. 1301/2004, întrucât nu a fost actualizat niciodată după intrarea în vigoare

a acestei din urmă hotărâri.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Guvernul României, criticând-o

pentru nelegalitate și fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. – „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii” și art. 304

1

C. proc. civ.,

cauza urmând a fi examinată sub toate aspectele.

În motivarea

recursului formulat recurentul-pârât susține, în esență, că H.G. nr. 1217/2003

contrar celor reținute de instanța de fond, este legală și temeinică, fiind

adoptată în temeiul art. 107 din Constituția României, ulterior fiind

modificată prin H.G. nr. 1301/2004, la elaborarea actului fiind respectate

dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind

procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptarea

Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, proiectul actului administrativ

fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și

de către Ministerul Justiție, din punct de vedere al legalității.

Mai susține

recurentul-pârât că dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1301/2004 nu contravin

prevederilor art. 13 din Legea nr. 44/1994 referitoare la veteranii de război,

deoarece chiar dacă paragraful final al art. 13 din Legea nr. 44/1994 prevede

că „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat și se actualizează

anual prin Hotărâre de Guvern”, recurentul-pârât este ținut de bugetul de

venituri și cheltuieli aprobat anual și numai în limita acestuia pot fi

afectate anumite sume, respectiv o actualizare a despăgubirilor acordate

veteranilor de război.

Recursul este

nefondat ți urmează a fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

avându-se în vedere următoarele considerente.

Astfel cum corect a

reținut instanța de fond, art. 7 din H.G. nr. 1217 din 14 octombrie 2003 –

Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) și (4) din

Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale

invalizilor și văduvelor de război, a fost modificat prin H.G. nr. 1301/2004,

în sensul că „persoanele îndreptățite potrivit legii primesc ca despăgubire

suma de 15.640.000 lei pe ha de teren la care au dreptul”.

Modificarea se referă

astfel la stabilirea despăgubirilor într-un cuantum fix – 1.564 lei (RON) pe ha

de teren, ceea ce, într-adevăr, contravine dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea

nr. 44/1994 care prevede ca nivelul despăgubirilor să se situeze la

contravaloarea terenului la care veteranii de război erau îndreptățiți, aceasta

fiind diferită, dat fiind că terenurile trebuiau să fie amplasate în

localitatea de domiciliu a titularului dreptului la despăgubire.

Este just

raționamentul instanței de fond, cum că valoarea terenurilor este diferită în

funcție de mai multe criterii și anume, dacă localitatea de domiciliu a titularului

dreptului este situată în mediul rural sau urban, după rangul localităților,

zona în care sunt amplasate terenurile în cadrul aceleiași localități și chiar

după categoria de folosință, potrivit încadrărilor făcute de consiliile locale,

factori ce influențează în mod categoric modul de evaluare al terenului, după

cum și valoarea impozabilă a terenurilor este determinată în mod diferit de

către organele fiscale, potrivit art. 258 C. fisc.

Textul de lege

contestat și pentru care s-a invocat excepția de nelegalitate este contrar și

prin raportare la dispozițiile alin. (4) al art. 13 din Legea nr. 44/1994, care

prevede că anual, Guvernul României are obligația de a actualiza cuantumul

despăgubirilor cuvenite veteranilor de război, care nu au putut fi împroprietăriți

pe raza localității în care domiciliază, aceste dispoziții constituind un

argument în plus de nelegalitate a stabilirii unei sume fixe pentru

despăgubirile cuvenite acestora.

Se constată astfel că

soluția instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii,

criticile formulate de recurentul-pârât Guvernul României fiind neîntemeiate,

considerent pentru care recursul declarat de acesta se privește ca nefondat și

urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva Sentinței nr. 150 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2011.