ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10848 din 2

octombrie 2007 pronunțată în dosar nr. 24072/3/2007, al Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, s-a respins excepția lipsei calității procesuale

active și excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația P.A.S. din cadrul SC A. SA

Salcea împotriva pârâtei A.V.A.S., cu consecința obligării acesteia la plata

sumei de 325.500 lei (Ron) cu titlu de daune, precum și dobânzi de 8,25% pe an

începând cu 12 octombrie 2004 și până la data achitării creanței. Totodată s-a

dispus compensarea acestei sume cu suma de 100.761,8 lei (Ron) datorată de

reclamanta pârâtă, care a mai fost obligată și la plata sumei de 8.564,8 lei

(Ron) cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul, soluționând cauza în rejudecare după casare cu trimitere, a reținut

în esență că prin contractul nr. 470 din 31 iulie 1998 încheiat între părți,

Asociația P.A.S. a dobândit un număr de 840.326 acțiuni, reprezentând 65,1% din

valoarea capitalului social al SC A. SA Salcea.

Prin sentința civilă nr. 687 din 19

septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă prin

decizia civilă nr. 146 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, s-a

dispus restituirea către fostul proprietar a imobilului ce făcea parte din

patrimoniul SC A. SA Salcea.

În consecință, reclamanta în calitate de

cumpărător a fost evinsă în dreptul său de proprietate, astfel încât în temeiul

art. 32

4

din Legea 99/1999 și art. 29 alin. (3) din Legea 137/2002,

conform cărora pârâta are obligația despăgubirii cumpărătorului pentru aceste

ipoteze, a promovat cererea de chemare în judecată. Având în vedere că prin

convenția de menținere în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni

s-a stabilit obligația reclamantei de a achita pârâtei suma totală de

1.077.618.441 lei (Rol) cu titlu de rate, dobânzi și penalități, s-a solicitat,

în temeiul art. 1143 și urm. C. civ. stingerea prin compensare a datoriilor

reciproce dintre părți.

Raportat la obiectul acțiunii pârâta a

invocat excepția lipsei calității procesuale active, respinsă de instanță cu

motivarea că art. 29 din Legea 137/2002, conferă reclamantei, în calitate de

cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, vocație în promovarea

cererii de chemare în judecată în considerarea prejudiciului suferit ca urmare

a executării hotărârii judecătorești de restituire în natură a bunurilor

preluate de stat.

De asemenea, și excepția prescripției

dreptului material la acțiune a fost respinsă pentru considerentul că potrivit

art. 39 din Legea 137/2004 cererilor pentru executarea obligației prevăzute în

contractul de privatizare le este aplicabil termenul general de prescripție, în

raport de care excepția este nefondată.

În privința fondului, prima instanță a

constatat că în temeiul art. 32

4

din Legea 99/1999, incidente în

cauză conform art. 30 alin. (3) din Legea 137/2002, pârâta, în calitate de

instituție publică implicată asigură repararea prejudiciilor cauzate

societăților comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a

imobilelor, motiv pentru care a admis acțiunea reclamantei chiar dacă aceasta a

dobândit doar proprietatea acțiunilor pentru că acestea reprezintă fracțiuni

din capitalul social care încorporează valori patrimoniale.

Pe cale de consecință, contractul fiind

în vigoare, conform convenției încheiate între părți la 28 aprilie 2004 prin

care s-au stabilit debitele reclamantei față de pârâtă, s-a dispus și

compensarea creanțelor reciproce dintre părți până la concurența sumei de

100.761,8 lei (Ron).

Apelul formulat de pârâtă a fost respins

prin decizia comercială nr. 128 din 24 martie 2008 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, care a arătat că hotărârea tribunalului este temeinică

și legală, atât în privința modului de soluționare a excepțiilor, reiterate

prin apel, cât și a fondului litigiului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

În mod concret, recurenta invocă faptul

că instanțele au aplicat greșit prevederile dispozițiilor art. 32

4

alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. 88/1997 modificată, față de cumpărătoarea

Asociația P.A.S. din cadrul SC A. Salcea SA, reținând eronat că în cauză

legitimarea procesuală aparține reclamantei și nu societății comerciale

privatizate.

De asemenea, contrar celor reținute de

instanțe, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea 137/2002, nu sunt incidente

în speță, datorită prevederilor exprese ale art. 30 alin. (3) care menționează

că pentru contractele încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, se

aplică dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. 88/1997, care conferă

calitate procesuală activă societății comerciale și nu cumpărătorului din

contractul de privatizare. Aplicând textul legal anterior menționat a fost

încălcat principiul neretroactivității legii având în vedere data intrării în

vigoare a Legii 137/2002 și cea a încheierii contractului, respectiv 31 iulie

1998.

O altă critică vizează soluționarea

greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune în sensul respingerii

acesteia ca urmare a aplicării termenului general de prescripție în condițiile

în care atât Legea 137/2002 cât și O.U.G. 88/1997 prevăd termene speciale de 1

lună și respectiv 3 luni.

Recurenta menționează prin următorul

motiv de recurs faptul că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 1337

C. civ., care nu sunt incidente, deoarece prin art. 32

4

din O.U.G.

88/1997 legiuitorul a prevăzut o normă specială de reparare a prejudiciilor

cauzate societății comerciale privatizate, iar pe de altă parte, contractul în

temeiul căruia reclamanta a solicitat despăgubiri a fost desființat de drept ca

urmare a neexecutării culpabile de către cumpărător a obligațiilor asumate și

în considerarea pactului comisoriu expres cuprins în convenția părților.

Prin ultima critică se invocă încălcarea

prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea 137/2002 cu referire la cuantumul

despăgubirilor acordate, care în aprecierea recurentei nu va putea depăși

cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate, a textelor legale anterior menționate, raportat la

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea constată că este întemeiat,

pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel, temeiul de drept pe care

reclamanta s-a întemeiat prin acțiunea formulată a fost art. 32

4

din

Legea 99/1999 de modificare a O.U.G. 88/1997.

Conform alin. (1) al acestui text legal

„instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate

societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea

către foștii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stat”.

Din această perspectivă, este de observat

că deși reclamanta are calitate de cumpărător al acțiunilor ce au format

obiectul contractului de privatizare susține eronat că are legitimare

procesuală activă, iar instanțele fac aplicarea textului legal citat, deși

acesta prevede, fără echivoc, că societatea comercială este beneficiara

reparării prejudiciului cauzat în acest mod și prin urmare, societatea

privatizată și nu cumpărătorul acțiunilor are calitate procesuală activă pentru

formularea unei astfel de cereri.

În același sens, trebuie interpretate și

dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea 137/2002, potrivit cărora „prevederile

art. 32

4

din O.U.G. 88/1997 aprobată prin Legea 44/1998, cu

modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a

prezentei legi”.

Contractul din litigiu fiind încheiat la

data de 31 iulie 1998, este supus prin urmare dispozițiilor actului normativ,

sub imperiul căruia a fost încheiat, respectiv O.U.G. 88/1997, cu modificările

ulterioare, consecința fiind aceea că potrivit art. 32

4

din

ordonanță, calitatea procesuală activă aparține societății privatizate.

Este adevărat că și cumpărătorii care au

încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni pot solicita repararea

prejudiciilor cauzate prin executarea unor hotărâri judecătorești irevocabile

de restituire a imobilelor preluate de stat, însă această prevedere fiind

cuprinsă în dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea 137/2002 se aplică, în mod

evident, doar contractelor încheiate ulterior intrării în vigoare a acestui act

normativ. Pentru contractele anterioare acestui moment fiind incidente

dispozițiile O.U.G. 88/1997 modificată, după cum rezultă, de altfel, fără

echivoc din prevederile art. 30 alin. (3) din Legea 137/2002. Dispozițiile

acestui alineat nu pot fi interpretate în sensul că vizează doar cuantumul

despăgubirilor, pentru că legiuitorul nu face o atare distincție, concluzia

fiind că privește toate efectele contractelor încheiate sub imperiul O.U.G.

88/1997.

În acest context este corectă susținerea

recurentei în sensul că dacă contractului din litigiu i-ar fi aplicabile și

dispozițiile Legii 137/2002, consecința ar fi aceea că instituția publică

implicată ar datora o dublă despăgubire, atât societății privatizate în temeiul

art. 32

4

din O.U.G. 88/1997 cât și cumpărătorului din contractul de

privatizare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea 137/2002, interpretare,

care nu este însă posibilă.

În consecință, Curtea reținând în baza

textelor legale anterior citate, că reclamanta nu are calitate procesuală

activă, iar excepția invocată a fost greșit soluționată, va admite recursul, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecința modificării deciziei în

sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii instanței de fond în sensul

admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Față de această soluție examinarea

celorlalte critici de nelegalitate este inutilă și lipsită de interes juridic.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București împotriva deciziei nr. 128 din 24 martie 2008 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite

apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 10848 din 2 octombrie 2007 a

Tribunalului București, secția a VI-a comercială pe care o schimbă în tot și în

consecință admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

Asociația P.A.S. din cadrul SC A. SA Salcea și respinge acțiunea formulată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2009.