ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1142/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 265 din 11 octombrie

2007, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și-a

însușit conținutul notelor nr. 10521/DRUO/2007 și nr. 1529/1/2007 ale Direcției

resurse umane și organizare și Direcției legislative, documentare și

contencios, precum și punctul de vedere exprimat de Grupul de lucru nr.1

„Legislație”, stabilind că durata mandatelor procurorilor numiți în funcții de

conducere, altele decât procurorul general, în perioada octombrie 2003-27 septembrie

2004 la Parchetul Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională

Anticorupție, este de 4 ani.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat

contestație E.C. , procuror șef al Secției judiciare penale din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție și contestația sa a fost respinsă prin

hotărârea nr. 12 din 17 ianuarie 2008 adoptată de Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii.

În condițiile prevăzute de art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, recurenta E.C. a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 12 din 17

ianuarie 2008, solicitând anularea hotărârii și admiterea contestației sale, în

sensul de a se constata că durata mandatului său în funcția de conducere de

procuror șef al Secției judiciare penale din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție este de 6 ani.

Recurenta a invocat nelegalitatea

hotărârii adoptate de intimat, motivând că au fost încălcate dispozițiile art. 8

alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 și decizia nr. 375 din 6 iulie 2005 pronunțată

de Curtea Constituțională, potrivit cărora termenul de 6 ani, pentru care erau

numiți procurorii la Parchetul Național Anticorupție, se aplică atât

procurorului general, cât și celorlalți procurori numiți într-o altă funcție de

conducere la nivel de secție, serviciu sau birou.

Hotărârea adoptată de intimat a fost

criticată pentru aplicarea dispozițiilor art. 66 alin. (6) din Legea nr. 92/1992

republicată, care prevedeau că promovarea în funcții de conducere a

magistraților se face pe o perioadă de 4 ani și s-a susținut că această

reglementare nu era incidentă în cazul recurentei, dat fiind că numirea și

promovarea sa au fost întemeiate pe prevederile derogatorii ale legii speciale,

respectiv ale O.U.G. nr. 43/2002.

Intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, motivând că aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002

privind perioada de 6 ani pentru exercitarea funcției de procuror în cadrul

parchetului specializat nu poate fi extinsă și pentru procurorii numiți în

funcții de conducere în cadrul acestuia, întrucât legea specială nu cuprinde o

prevedere expresă, iar reglementarea generală din Legea nr. 92/1992 a limitat

durata funcției de conducere față de cea a exercitării funcției de execuție.

Sesizată în procedura judiciară specială

prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și examinând

cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Recurenta E.C. a fost promovată cu

începere de la data de 19 ianuarie 2004 în funcția de conducere de procuror șef

al Secției judiciare penale din cadrul Parchetului Național Anticorupție, nivel

central, prin Ordinul nr.117/C/16 ianuarie 2004 emis de Ministrul Justiției.

Promovarea recurentei s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul

Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, art. 66

alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992

privind organizarea judecătorească , cu modificările și completările

ulterioare.

Dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/2002, în redactarea în vigoare la data emiterii ordinului de promovare a

recurentei, prevedeau numirea procurorilor Parchetului Național Anticorupție pe

o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu

acordul lor și eliberarea lor din funcție de ministrul justiției, la propunerea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe

baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

Potrivit alin. (1) din același text de

lege, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție era numit pe o

perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului.

Durata mandatului pentru celelalte

funcții de conducere din cadrul Parchetului Național Anticorupție nu a fost

prevăzută expres de legislația în vigoare în perioada octombrie 2003-27

septembrie 2004, fiind limitată la 4 ani prin hotărârea nr. 265 din 11

octombrie 2007 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii.

Atât în hotărârea nr. 265 din 11

octombrie 2007, cât și în hotărârea nr. 12 din 17 ianuarie2008 prin care a fost

respinsă contestația recurentei, dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002

au fost interpretate restrictiv de către intimat, în sensul că sunt aplicabile

numai în privința duratei exercitării funcțiilor de execuție și că nu pot fi

extinse pentru stabilirea duratei mandatului funcțiilor de conducere din

Parchetul Național Anticorupție, altele decât aceea de procuror general.

Intimatul a considerat că în cazul

acestor funcții, cum este funcția de conducere deținută de recurentă, se aplică

Legea nr. 92/1992, potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 43/2002, care a prevăzut

completarea dispozițiilor sale cu legea generală pentru organizarea

judecătorească.

Față de norma de trimitere din legea

specială, intimatul a aplicat dispozițiile art. 66 alin. (6) din Legea nr. 92/1992,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevedeau că

„promovarea în funcții de conducere a magistraților se face pe o perioadă de 4

ani, cu posibilitatea reinvestirii” și a hotărât că durata mandatului

procurorilor numiți în funcții de conducere în cadrul Parchetului Național

Anticorupție în perioada octombrie 2003-27 septembrie 2004 este de 4 ani.

Hotărârile astfel adoptate de intimat

sunt contrare dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 care, în

forma inițială, au reglementat în mod unitar numirea procurorilor la Parchetul Național Anticorupție, atât în funcții de execuție, cât și în funcții de conducere,

cu excepția funcției de procuror general.

Spre deosebire de art. 8 alin. (1) din O.U.G.

nr. 43/2002, care viza exclusiv numirea procurorului general al Parchetului

Național Anticorupție, alin. (2) al aceluiași text de lege a reglementat o

singură procedură de numire a celorlalți procurori, indiferent dacă îndeplineau

o funcție de execuție sau una din funcțiile de conducere de procuror general

adjunct, de procuror șef secție, de procuror șef serviciu, prevăzute în art. 4

alin. (1), art. 5 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din același act normativ.

Nu se poate reține existența unui temei

legal pentru aplicarea neunitară a acestei reglementări, în sensul că sunt

incidente numai condițiile procedurale de numire în funcții de conducere și de

execuție și că nu produc aceleași efecte juridice prevederile referitoare la

durata mandatului pentru care s-a dispus numirea.

Dispozițiile art. 66 alin. (6) din Legea

nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care

limitau la 4 ani durata funcțiilor de conducere ale magistraților nu pot

constitui un asemenea temei legal, întrucât nu au fundamentat din punct de

vedere juridic ordinul de promovare a recurentei în funcția de conducere de

procuror șef al Secției judiciare penale din cadrul Parchetului Național

Anticorupție.

Din conținutul Ordinului nr. 117/

c

din 16 ianuarie 2004 privind

promovarea recurentei rezultă că au fost avute în vedere dispozițiile art. 8

alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevedeau

condiții minime de vechime pentru procurorii șefi de secție și procurorii de la

nivelul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

În consecință, intimatul a înlăturat

neîntemeiat aplicarea prevederilor legale în baza cărora a fost promovată recurenta,

aplicând alte dispoziții legale, care nu au stat la baza emiterii ordinului de

promovare și care nu se aplică de drept cu privire la durata mandatului unei

funcții de conducere ocupate în baza unei legi speciale.

Astfel, intimatul a apreciat fără temei

legal că nu se aplică prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002

privind durata de 6 ani a mandatului recurentei și că sunt incidente

dispozițiile art. 66 alin. (6) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, privind durata de 4 ani a funcțiilor

de conducere pentru magistrați, deși această ultimă reglementare nu a

constituit temeiul juridic al promovării recurentei, nefiind indicată în

cuprinsul Ordinului nr. 117/C din 16 ianuarie 2004.

Aplicarea acestei reglementări din legea

generală nu este justificată nici de norma de trimitere cuprinsă în art. 30 din

O.U.G. nr. 43/2002 și care se referă numai la acele ipoteze juridice pentru

care ordonanța de urgență nu a prevăzut altfel. În cauză, se constată că nu este

îndeplinită această condiție pentru aplicarea legii generale, întrucât statutul

profesional al recurentei a fost reglementat prin legea specială și anume prin

dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, atât în privința

procedurii de numire, cât și în ceea ce privește durata mandatului funcției de

conducere ocupate.

Interpretarea dată de intimat

dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 este de asemenea în

contradicție cu decizia nr. 375/2005, în care Curtea Constituțională a constatat

că principiul inamovibilității judecătorilor, consacrat prin art. 125 alin. (1)

din Constituție, se aplică atât în privința duratei funcției de judecător, cât

și la durata mandatului funcției de conducere îndeplinite de acesta, care nu

poate fi nici micșorată și nici prelungită fără consimțământul judecătorului.

În cuprinsul aceleiași decizii, s-a precizat că „legiuitorul este liber să

redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcțiilor de conducere

în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu și pentru

mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivității

legii, care este normă de nivel constituțional, prevăzută în art. 15 alin. (2)

din Legea fundamentală”.

Stabilitatea raporturilor juridice impune

de altfel ca funcția de conducere în care recurenta a fost legal numită prin

Ordinul nr. 117/C din 16 ianuarie 2004 să fie supusă regimului juridic prevăzut

de legislația în vigoare la data numirii sale și anume, dispozițiile art. 8

alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, care prevedeau o durată a mandatului de 6

ani. În acest sens, se are în vedere și jurisprudența instanței comunităților

europene, care în mod constant a reținut posibilitatea prevalării de un drept

dobândit dacă faptul generator al acestuia s-a produs sub imperiul unui statut

anterior modificării dispozițiilor statutare (hotărârea Curții din 19 martie

1975 Gillet /Comisia 28/74).

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va admite prezentul recurs, și va anula hotărârea nr. 12 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul admiterii contestației formulate de

recurentă împotriva hotărârii nr. 265 din 11 octombrie 2007 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și se va constata că durata

mandatului recurentei în funcția de conducere în care a fost numită prin

Ordinul nr. 117/C din 16 ianuarie 2004 al Ministrului Justiției este de 6 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.E.

împotriva Hotărârii nr. 12 din 17 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 12 din 17 ianuarie

2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că, admite

contestația formulată de recurentă împotriva hotărârii nr. 265 din 11 octombrie

2007 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Constată că durata mandatului recurentei în funcția de conducere în care a fost

numită prin Ordinul nr. 117/C din 16 ianuarie 2004 al Ministerului Justiției

este de 6 ani.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

martie 2008.