ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de G.C.S. – procuror în cadrul

D.N.A. privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut faptul că în situația în care s-ar considera că

prin numire, conform procedurii speciale, a procedurilor la această structură specializată,

aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

S-a reținut faptul că

legiuitorul a prevăzut, în mod expres că la încetarea activității în cadrul D.N.A.,

procurorul revine la Parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul

să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt

salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs petenta G.C.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că numirea în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., reprezintă o promovare cu

îndeplinirea unor condiții speciale, având același efect, ca și promovarea în urma

organizării unui concurs sau examen.

Întrucât, în conformitate

cu dispozițiile legale, prin ordinul din 22 mai 2006, al procurorului șef al D.N.A.,

începând cu data de 22 mai 2006, a fost numită în funcția de procuror la D.N.A.

– nivel central, unde funcționează și în prezent, îndeplinește acte ce intră în

competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiază

în fapt de statutul și remunerația acordată procurorilor din cadrul acestui parchet,

iar în prezent D.N.A. este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție solicită recurenta admiterea cererii astfel cum a fost

formulată.

În susținerea motivelor

de recurs, recurenta G.C.S. invocă practica recentă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal, deciziile din 21

februarie 2007 și din 21 septembrie 2007.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat cu motivarea

în esență că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această

structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acestei

direcții și de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această funcție,

nu și gradul corespunzător Parchetului.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs petentul solicitând să se constate în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. că este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

legale în materie.

Se motivează de recurentă

că principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate constă în nerespectarea

principiilor drepturilor câștigate și a aplicării legii în timp de către Plenul

C.S.M.

În anul 2006 a fost promovată

legal ca procuror în cadrul Parchetului Național Anticorupție, cu respectarea condițiilor

legale prevăzute de art. 8 alin. (2), art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, iar introducerea

sau modificarea ulterioară a condițiilor pentru muncă ca procuror în cadrul Parchetului

Național Anticorupție nu au nici o înrâurire asupra promovării recurentului.

Recurenta arată că prin

respingerea cererii sale, intimatul încalcă principiile aplicării corecte a legii

în timp întrucât au fost invocate art. 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002, articole în

prezent abrogate, susținând în fapt o retroactivitate a legii vechi.

Susține recurentul că

ordinul de numire al Procurorului șef al D.N.A. din 21 mai 2006 are natura juridică

a unei promovări, ca procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, aducând ca argumente, că a fost numit cu respectarea prevederilor legale,

a îndeplinit acte ce intrau în competența Parchetului Național Anticorupție D.N.A.,

a beneficiat în tot acest timp de statutul și remunerația pentru procurori din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar în prezent Direcția

Anticorupție este o structură în cadrul acestui parchet .

În susținerea motivelor

de recurs, recurentul G.C.S. invocă practica recenta a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, deciziile din 21

februarie 2007; din 21 februarie 2007; din 21 septembrie 2007.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea

în esență că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această

structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acestei

direcții și de a fi remunerat cu un salariu prevăzut de lege pentru această funcție,

nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu referire la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal,

invocată de recurent, intimatul susține că deciziile respective au fost pronunțate

în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel

că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept suspusă judecății și nu au caracter

obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul formulat

de G.C.S., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia

supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este

fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea din 28

noiembrie 2007 Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulat

de un număr de 69 de procurori de la D.N.A.

În esență problema de

drept vizează dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorul G.C.S. care a fost numit

la D.N.A. în conformitate cu condițiile și conform procedurii reglementate de

O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, care s-a înființat prin

O.U.G. nr. 43/2002 la nivel național, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor

de corupție , care exercită atribuția pe întreg teritoriul României.

Inițial organizat ca structură

autonomă în cadrul Ministerului public iar prin O.U.G. nr. 102/2003 aprobată pin

Legea nr. 26/2004, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002. Parchetul Național Anticorupție

funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet specializat,

în combaterea infracțiunilor de corupție.

Condiționarea promovării

în funcția de execuție de promovarea unui examen sau concurs astfel cum este prevăzut

de Legea nr. 92/1992 și respectiv Legea nr. 303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile

vacante existente la nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor corespunzătoare.

Pentru funcțiile de execuție

la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv Parchetului General

sau Parchetului Național Anticorupție – nivel central actele normative menționate

nu mai impun aceeași condiție, numirea făcându-se în raport doar cu criteriile vizând

pregătirea profesională și vechimea.

Că este așa rezultă din

chiar modul de structurare al dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte de

Casație și Justiție – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Parchetul Național Anticorupție– nivel central și care se regăsesc în capitole

distincte de cele referitoare la instanțele și parchetele inferioare în grad.

În cauză, Înalta Curte

constată că numirea (deci nu detașarea și nici delegarea) lui G.C.S. la 22 mai 2006

la D.N.A., structură autonomă înființată la nivel național specializată în combaterea

infracțiunilor de corupție condusă de un Procuror general și coordonată de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, –reprezintă

în fapt o promovare bazată pe criterii stricte de selectare.

În acest sens ordinul

din 22 mai 2006 emis de Procurorul șef al D.N.A. precizează ca temei de drept al

măsurii prevăzută de art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor, republicată, art. 87 alin. (1)-(6) din Legea nr. 304/2004, privind

organizarea judiciară, art. 30 din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A., astfel cum

a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 54/2006.

Este necontestat că recurentul

a funcționat în cadrul D.N.A. îndeplinind funcții de execuție și de conducere, în

tot acest timp desfășurând activitatea specifică conform atribuțiilor pe care legea

le prevede exclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

astfel încât este evident că recurentul a dobândit gradul profesional corespunzător

respectivei structuri la nivel central– acesta fiind un drept câștigat, conform

principiilor generale ce stau la baza executării unui raport de serviciu, știut

fiind că și acesta aparține raporturilor de muncă în înțelesul larg al sintagmei

(chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).

Totodată, este cunoscut

că în mod constant în jurisprudența instanței comunităților europene s-a reținut

posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia

s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor statutare.

Mai mult, intimatul nu

a efectuat vreo evaluare a sarcinilor și responsabilităților recurentului și o constatare

negativă față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat, încălcându-se astfel

principiul echivalenței postului și gradului.

În plus, se constată că

nici noile dispoziții legislative nu indică faptul că noile criterii de încadrare

în grad cu ocazia promovării ar conține o modificare pentru cei aflați în funcție,

în sensul descrescător în ierarhie al gradului funcției ocupate.

Înalta Curte reține că

faptul încadrării la Parchetul Național Anticorupție făcut în baza art. 30 din

O.G. nr. 43/2002 - cât și posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează

promovarea cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

A admite teza intimatului

ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor

de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

De altfel, se constată

că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că, înainte de modificările legislative

(care nu pot retroactiva), recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește

condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi necesară participarea

sa la vreun concurs de promovare.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că s-ar încălca principiul încrederii legitime în măsura în care acesta

avea temei (ordinul de numire și legislația în vigoare la data numirii) pentru a

spera să beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza atribuțiilor

ce-i revin ca procuror al structurii centrale.

De reținut

este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă

în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție, structură

similară D.N.A., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar,

în sensul că a

admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi:

al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene

”.

În acest sens,

față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în

deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență

(practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu

privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de

jurisprudență

în

cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Beian împotriva

României, nr. 30658/05

, 37-39

).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

secția de contencios, administrativ și fiscal,

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu

sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul unei

jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios, administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a

regla contradicțiile jurisprudenței”

(Zielinski și Pradal Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94, 59; Păduraru

împotriva României, nr. 63252/00, 98);

cât privește menținerea

acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare

și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică

(mutatis mutandis,

Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99,

96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, 98; Beian împotriva României,

nr. 30658/05

, 37-39); invocarea caracterului obligatoriu

numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în

interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe

de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor

art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios, administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie,

judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar

legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai

sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl

privește pe recurentul, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3)

din C. proc. civ., va anula

hotărârea din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

în ceea ce îl privește pe recurent, va admite

cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de G.C.S. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce o privește pe recurentă.

Admite cererea recurentei

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2008.