ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată C.S.M., recurentul R.G. a solicitat să se constate că a dobândit gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 791 noiembrie 2007, a respins cererea recurentului, alături de cele ale altor procurori. În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că promovarea în funcții de execuție pe loc sau efectivă, se putea și se poate realiza, atât în condițiile Legii nr. 92/1992 cât și cele ale Legii nr. 303/2004 numai prin concurs/examen, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege și anume vechimea, evaluarea profesională anuală, lipsa sancțiunilor disciplinare, existența posturilor vacante.

Chiar Legea nr. 303/2004, în art. 43, a prevăzut că promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a susținut că numirea procurorilor la D.N.A. este reglementată prin lege specială care, fiind o normă de excepție, trebuie interpretată restrictiv, iar în lege s-a prevăzut și faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii. S-a considerat că numirea la P.N.A., în prezent D.N.A., a conferit procurorului dreptul de a funcționa la această structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acesteia și de a fi salarizat potrivit legii pentru această funcție, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul R.G. și a arătat că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În motivarea cererii de recurs se arată că prin Ordinul M.J. nr. 2965/ C din 16 octombrie 2003, începând cu data de 16 octombrie 2003, a fost numit în funcția de procuror militar în cadrul P.N.A., la nivel central, anterior desfășurându-și activitatea ca procuror militar în cadrul Parchetului Militar Teritorial București de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial. Numirea în cadrul P.N.A. s-a făcut în baza art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002. Este criticată hotărârea atacată pentru că motivarea ei constă într-o înșiruire de aspecte care țin de managementul resurselor umane, dar nu de raționament juridic și de rigoarea abordării.

Se arată că la data de 16 octombrie 2003, când a fost numit procuror în cadrul D.N.A., nici Legea nr. 92/1992 și nici Legea nr. 43/2002 nu condiționau numirea de promovarea vreunui examen, iar faptul că în prezent Legea nr. 304/2004 prevede susținerea unui interviu în vederea promovării nu poate fi opusă recurentului deoarece legea nu retroactivează. A mai fost invocat și faptul că în perioada ianuarie 1995 - iulie 1997 a funcționat ca inspector general judecătoresc în cadrul Direcției Instanțelor Militare din M.J. și a ocupat astfel atribuțiile unui magistrat asimilat de la Curtea Supremă de Justiție. Au fost amintite mai multe decizii pronunțate de secția contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost admise cererile unor procurori de recunoaștere a gradului profesional corespunzător celui de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La dosar au fost depuse cererea adresată Plenului C.S.M., hotărârea atacată, copia Deciziilor nr. 1112 și nr. 1113 din 21 decembrie 2007 pronunțate de secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. C.S.M. a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.N.A., astfel că nu trebuie confundată numirea cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a apreciat că dacă s-ar considera că prin numirea procurorilor la această structură specializată aceștia ar dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

S-a invocat și faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar faptul că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de le lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. S-a apreciat că prin dobândirea gradului profesional prin numire s-ar crea o situație discriminatorie în raport cu ceilalți procurori din cadrul M.P. care trebuie să susțină concurs pentru promovarea în funcție de execuție. În privința cauzelor similare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a considerat că acestea nu au un caracter obligatoriu, nefiind pronunțate ca decizii în urma unui recurs în interesul legii.

S-a depus la dosar de către intimat, o notă privind evoluția profesională a recurentului și nota D.R.U.O. care a fost avută în vedere la pronunțarea hotărârii atacate. După examinarea motivelor de recurs, a înscrisurilor depuse la dosar, a dispozițiilor legale incidente în cauză, va fi admis recursul pentru următoarele considerente: Recurentul a fost numit în funcția de procuror la 1 octombrie 1990 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și în cadrul altor parchete, iar între 1 februarie 1996 – 10 iulie 1997 a fost inspector general judecătoresc la Direcția Instanțelor Militare din cadrul M.J. Inițial, prin Ordinul nr. 751 din 26 iunie 2003 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, începând cu 24 iunie 2003 a fost delegat pe durată nedeterminată în funcția de procuror militar la P.N.A.

- structura centrală din funcția de procuror militar din cadrul Parchetului Militar Teritorial București, însă, prin Ordinul nr. 2965/ C din 16 octombrie 2003 al M.J., începând cu 16 octombrie 2003 recurentul a fost numit procuror militar în P.N.A., nivel central. Numirea în această funcție a recurentului s-a făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A. dar și al dispozițiilor art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească. În baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum era în vigoare la momentul numirii recurentului, numirea procurorilor la P.N.A. se făcea pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării lor și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării procurorului general al P.N.A.

Pentru numirea procurorilor în cadrul P.N.A., art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, cerea ca procurorii să aibă calități și rezultate deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție, iar alin. (2) lit. b) din același articol cerea o vechime în funcția de procuror sau judecător de 6 ani. Prin stabilirea acestor condiții se deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care reglementa posibilitatea promovării în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă acestea. Față de reglementările prezentate, numirea la P.N.A. a unui procuror a constituit o promovare în funcție, iar distincția pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ține seama de textele care au reglementat și reglementează numirea procurorilor la P.N.A.

sau D.N.A. Un alt argument în sprijinul susținerii că prin numirea la P.N.A. recurentul a fost promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție este și art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care, la momentul intrării sale în vigoare la 27 septembrie 2004, a stabilit că „magistrații în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți”. Chiar față de modificările legislative intervenite în numirea procurorilor la D.N.A. nu pot fi acceptate susținerile intimatului pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție derogatorie de la procedura stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care presupune stabilirea unor condiții, verificarea existenței unor calități necesare pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

De aceea, se poate spune că numirea procurorilor specializați care îndeplineau condițiile prevăzute de lege, îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției au avut ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că D.N.A. a devenit, prin reorganizare P.N.A., structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind condusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții. De altfel, chiar C.S.M. recunoaște că gradul profesional, definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, poate fi dobândit numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (a se vedea Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 878 din 13 decembrie 2007 publicată pe pagina de internet). Trebuie subliniat faptul că chiar intimatul, plecând de la dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a admis cererile unor procurori de recunoaștere a gradului profesional corespunzător parchetului unde au fost numiți fără concurs. În acest sens, ar putea fi amintite Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 417 din 28 septembrie 2005, Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 176 din 21 februarie 2008. Trebuiesc înlăturate susținerile intimatului care apreciază că recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii numiți la D.N.A. ar crea o situație discriminatorie pentru că nimic nu-i împiedică pe procurorii care doresc și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să participe la interviu în vederea numirii la D.N.A.

sau să participe la concurs în vederea promovării. În privința acestei noțiuni de discriminare trebuie avută în vedere practica C.E.D.O. care chiar într-o cauză recentă (cauza B. contra României) a arătat că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”, ori în speță justificarea există și este dovedită de necesitatea înființării unor structuri specializate în lupta împotriva corupției, de emiterea unei legi speciale și de procedura derogatorie de la regulile comune privind condițiile și procedura de numire. Într-adevăr, așa cum și recurentul a invocat anterior pronunțării hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul recunoașterii gradului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurorii din cadrul D.N.A.

Dacă s-ar adopta o soluție contrară, fără argumente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu ar face altceva decât să genereze divergențe de jurisprudență, ce au ca efect un climat de insecuritate și incertitudine, fără a mai exista posibilitatea respectării dreptului fiecărui cetățean la un proces echitabil, drept consacrat atât de art. 21 alin. (3) din Constituția României, dar și de art. 6 din C.E.D.O. Referitor la susținerile intimatului că deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse pentru că, în practica C.E.D.O., rolul unei jurisdicții supreme este tocmai acela de a regla contradicțiile jurisdicționale iar prin pronunțarea aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 20 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 20 și art. 28 C. proc. civ. și art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi anulată Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a C.S.M., în ceea ce îl privește pe recurent, va fi admisă cererea formulată de acesta de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.G. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în ceea ce privește pe recurentul R.G. Admite cererea formulată de R.G. și obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.