ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1965/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată C.S.M., recurentul P.P.N. a

solicitat să se constate faptul că, în urma promovării în condițiile legii, a

dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Plenul C.S.M., prin

Hotărârea nr. 791 noiembrie 2007, a respins cererea recurentului, alături de

cele ale altor procurori.

În considerentele hotărârii

atacate s-a reținut că promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc sau

efectivă, se putea și se poate realiza, atât în condițiile Legii nr. 92/1992

cât și cele ale Legii nr. 303/2004 numai prin concurs/examen, cu respectarea

celorlalte condiții prevăzute de lege și anume vechimea, evaluarea profesională

anuală, lipsa sancțiunilor disciplinare, existența posturilor vacante.

Chiar Legea nr. 303/2004, în

art. 43, a prevăzut că promovarea procurorilor se face numai prin concurs

organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la parchete, inclusiv

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a susținut că numirea

procurorilor la D.N.A. este reglementată prin lege specială care, fiind o normă

de excepție, trebuie interpretată restrictiv, iar în lege s-a prevăzut și

faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul

de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit

legii.

S-a considerat că numirea la

P.N.A., în prezent D.N.A., a conferit procurorului dreptul de a funcționa la

această structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acesteia

și de a fi salarizat potrivit legii pentru această funcție, dar nu și gradul

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs recurentul P.P.N. și a arătat că aceasta este lipsită de temei

legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea cererii de

recurs se arată că prin Ordinul ministrului justiției nr. 1122/C din 27 aprilie

2004, începând cu 30 aprilie 2004 recurentul a fost numit în funcția de

procuror la P.N.A., serviciul teritorial Timișoara, anterior desfășurându-și activitatea

la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, numire

făcută cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002.

Plenul C.S.M., deși cererile

procurorilor au fost individuale, a pronunțat o singură hotărâre fără să

analizeze fiecare cerere și fără a fi motivată.

Se invocă faptul că începând

cu 15 martie 2007 recurentul a fost numit procuror la D.N.A., nivel central,

instituție unde funcționează și în prezent, iar pentru că numirea a fost făcută

cu respectarea normelor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional

corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Au mai fost amintite mai

multe decizii pronunțate de Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți

de Casație și Justiție prin care au fost admise cererile unor procurori de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător celui de procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La dosar au fost depuse

copia cererii adresate Plenului C.S.M., hotărârea atacată, copiile Deciziilor nr.

1112 și 1113 din 21 februarie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

C.S.M. a depus întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că procedura

și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în

funcția de procuror la D.N.A., astfel că nu trebuie confundată numirea cu

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a apreciat că dacă s-ar

considera că prin numirea procurorilor la această structură specializată aceștia

ar dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție s-ar eluda dispozițiile legal privitoare la

promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

S-a invocat și faptul că la

încetarea activității în cadrul D.N.A. procurorul revine la parchetul de unde

provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar

faptul că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de le lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător

acestui parchet.

S-a apreciat că prin

dobândirea gradului profesional prin numire s-ar crea o situație

discriminatorie în raport cu ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public

care trebuie să susțină concurs pentru promovarea în funcție de execuție.

În privința cauzelor

similare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a considerat că

acestea nu au un caracter obligatoriu, nefiind pronunțate ca decizii în urma

unui recurs în interesul legii.

S-a depus la dosar de către

intimat, o notă privind evoluția profesională a recurentului și Nota Direcției resurse

umane și organizare care a fost avută în vedere la pronunțarea hotărârii atacate.

După examinarea motivelor de

recurs, a înscrisurilor depuse la dosar, a dispozițiilor legale incidente în cauză,

va fi admis recursul pentru următoarele considerente.

Recurentul a fost numit în

funcția de procuror la P.N.A., serviciul teritorial Timișoara, începând cu 30

aprilie 2004 prin Ordinul ministrului justiției nr. 1122 din 27 aprilie 2004,

prin Ordinul nr. 167 din 22 mai 2006 al procurorului șef direcție a fost numit

procuror la D.N.A., serviciul teritorial Craiova, iar începând cu 15 martie 2007,

prin Ordinul nr. 61 din 8 martie 2007 al aceluiași procuror șef direcție a fost

numit procuror în cadrul D.N.A., nivel central.

Inițial, numirea

recurentului s-a făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002 privind

P.N.A. și în baza Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

În baza art. 8 alin. (2) din

O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum era în vigoare la momentul numirii recurentului,

numirea procurorilor la P.N.A. se făcea pe o perioadă de 6 ani, cu

posibilitatea prelungirii încadrării lor și eliberării din funcție de ministrul

justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, pe baza recomandării procurorului general al P.N.A.

Pentru numirea procurorilor

în cadrul P.N.A., art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, cerea ca procurorii

să aibă calități și rezultate deosebite în combaterea infracțiunilor de

corupție, iar alin. (2) lit. b) din același articol cerea o vechime în funcția

de procuror sau judecător de 6 ani.

Prin stabilirea acestor

condiții se deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992

care reglementa posibilitatea promovării în funcții superioare de execuție la

tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă acestea.

Față de reglementările prezentate,

numirea la P.N.A. a unui procuror a constituit o promovare în funcție, iar

distincția pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ține seama de

textele care au reglementat și reglementează numirea procurorilor la P.N.A. sau

D.N.A.

Un alt argument în sprijinul

susținerii că prin numirea la P.N.A. recurentul a fost promovat ca procuror la

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție este și art. 100 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004 care, la momentul intrării sale în vigoare la 27 septembrie

2004, a stabilit că „magistrații în funcție la data intrării în vigoare a

prezentei legi se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea

funcțiilor în care sunt numiți”.

Chiar față de modificările

legislative intervenite în numirea procurorilor le D.N.A. nu pot fi acceptate

susținerile intimatului pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează

o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție

derogatorie de la procedura stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004,

procedură care presupune stabilirea unor condiții, verificarea existenței unor

calități necesare pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

Ar trebuie amintit și faptul

că recurentul a fost numit la D.N.A., serviciul teritorial Craiova, și ulterior

la D.N.A., nivel central, după modificările aduse O.U.G. nr. 43/202 și Legii nr.

304/2004 prin Legea nr. 247/2005, verificându-se îndeplinirea condițiilor

stabilite și de modificările legislative în materia promovării procurorilor la

D.N.A.

De aceea, se poate spune că

numirea procurorilor specializați care îndeplineau condițiile prevăzute de

lege, îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției au avut

ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că D.N.A. a devenit, prin

reorganizare P.N.A., structură autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind condusă de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin procurorul șef

al acestei direcții. De altfel, chiar C.S.M. recunoaște că gradul profesional,

definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în

ierarhia parchetelor, poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu

respectarea dispozițiilor legale (a se vedea Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 878

din 13 decembrie 2007 publicată pe pagina de internet).

Trebuie subliniat faptul că

chiar intimatul, plecând de la dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

a admis cererile unor procurori de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător parchetului unde au fost numiți fără concurs. În acest sens, ar

putea fi amintite Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 417 din 28 septembrie 2005,

Hotărârea Plenului C.S.M.i nr. 176 din 21 februarie 2008.

Trebuiesc înlăturate

susținerile intimatului care apreciază că recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii numiți la D.N.A. ar crea o situație discriminatorie pentru că nimic

nu-i împiedică pe procurorii care doresc și îndeplinesc condițiile prevăzute de

lege să participe la interviu în vederea numirii la D.N.A. sau să participe la

concurs în vederea promovării la alte parchete.

În privința acestei noțiuni

de discriminare trebuie avută în vedere practica C.E.D.O. care chiar într-o

cauză recentă (cauza B. contra României) a arătat că „o distincție este

discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”, or, în speță,

justificarea există și este dovedită de necesitatea înființării unor structuri

specializate în lupta împotriva corupției, de emiterea unei legi speciale și de

procedura derogatorie de la regulile comune privind condițiile și procedura de

numire.

Într-adevăr, așa cum și

recurentul a invocat anterior pronunțării hotărârii atacate, Înalta Curte de

Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul recunoașterii gradului de procuror

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

procurorii din cadrul D.N.A.

Dacă s-ar adopta o soluție

contrară, fără argumente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare

a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu

ar face altceva decât să genereze divergențe de jurisprudență, ce au ca efect

un climat de insecuritate și incertitudine juridică, fără a mai exista posibilitatea

respectării dreptului fiecărui cetățean la un proces echitabil, drept consacrat

atât de art. 21 alin. (3) din Constituția României, dar și de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la susținerile

intimatului că deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu acestea

vor fi respinse pentru că, în practica C.E.D.O., rolul unei jurisdicții supreme

este tocmai acela de a regla contradicțiile jurisdicționale iar prin

pronunțarea aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale.

Pentru toate aceste

considerente, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art.

20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., va fi admis

recursul, va fi anulată Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a C.S.M., în

ceea ce îl privește pe recurent, va fi admisă cererea formulată de acesta de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

P.P.N. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în partea referitoare la P.P.N.

Admite cererea reclamantului

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător procurorului de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.