ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior

al Magistraturii din 20 aprilie 2007, reclamanta exercitând funcția de procuror

în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție

din

Direcția

Națională Anticorupție

,

structură care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, a solicitat să se constate că în urma promovării în condițiile legii,

a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Prin ordinul procurorului

șef al

Direcției

Naționale Anticorupție

din 21 decembrie 2005, reclamanta a fost numită în funcția de procuror în cadrul

Direcției

Naționale Anticorupție, s

ecția

de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, începând cu data

de 01 ianuarie 2006.

Prin hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii

a respins cererea reclamantului

motivând că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele

pentru numirea în funcția de procuror la

Direcția Națională Anticorupție

.

Promovarea în funcții

superioare de execuție ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale

ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, se poate realiza

potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, numai prin concurs.

Totodată, arată

Consiliul Superior al

Magistraturii

că procurorii sunt numiți la

Direcția Națională Anticorupție

prin ordin al procurorului

general al

Direcției

Naționale Anticorupție

,

cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce promovarea procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune, prin hotărâre,

de către

Consiliul

Superior al Magistraturii

.

Numirea procurorilor la

Direcția

Națională Anticorupție

nu trebuie confundată cu o promovare a acestora la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, pentru această structură fiind reglementată o procedură

specială prevăzută de art. 87 din Legea nr. 304/2004.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs procurorul M.I.M.,

solicitând anularea ei în ceea ce îl privește

pe recurent și obligarea intimatului la recunoașterea dreptului pretins, respectiv

a gradului său profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Recurenta a criticat hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, susținând că Direcția

Națională Anticorupție funcționează ca structură specializată în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Legii nr. 54/2006, iar

în baza principiului succesiunii și acțiunii normelor juridice în timp și a actelor

normative incidente procurorii din cadrul acestei structuri au dobândit și beneficiază

de gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și de remunerația aferentă acestui grad profesional.

În opinia recurentei,

argumentele invocate prin hotărârea atacată trebuie înlăturate, întrucât norma specială

[

art. 87 alin. (2)-(6)

din Legea nr. 304/2004 privind numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție

în baza unui interviu] derogă de la art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 ce reprezintă

norma generală în materie de promovare a magistraților prin concurs, argumentele

de interpretare sistematică a normelor incidente ducând la aceeași concluzie, datorită/modului

de structurare a dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casație și

Justiție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția

Națională Anticorupție care se găsesc la capitole de lege distincte de cele care

reglementează avansarea la instanțele și parchetele inferioare în grad.

De asemenea, susține recurenta

nu există nici un text de lege care să prevadă expressis verbis că procurorul ce

se întoarce de la parchetul de unde a provenit sau la un alt parchet unde are dreptul

să funcționeze, la expirarea mandatului, pierde gradul profesional de procuror al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, fiind vorba de

pierderea unui drept câștigat sau un drept temporar, în viziunea Consiliului Superior

al Magistraturii, acesta ar trebui să rezulte dintr-o dispoziție expresă a legii

și nu pe cale de interpretare analogică, deoarece normele incidente sunt de drept

public și nu permit aceasta.

Mai mult, art. 65

alin. (6) din Legea nr. 303/2004 consacră teoria drepturilor câștigate, în sensul

recunoașterii respectivului grad profesional fiind și practica recentă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul invocând în acest sens deciziile

nr. 1112 și nr. 1113 din 21 februarie 2007.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004, art. 65 alin. (6) din

Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 20, 21 și

art. 126, alin. (6) din Constituția României.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat,

întrucât procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea

în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate, concluzionând că numirea procurorilor la Direcția Națională

Anticorupție le conferă dreptul de a funcționa la această structură specializată,

de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul

prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

Cu referire la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

invocată de recurent, s-a susținut că deciziile respective nu au caracter obligatoriu

în cauzele similare deduse judecății, întrucât nu au fost pronunțate în cauze având

ca obiect un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare a problemei

de drept supusă judecății.

Intimatul a depus la dosar

o notă privind evoluția profesională a recurentului și nota întocmită de D.R.U.O.

- Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69

procurori care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național

Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând atât motivele

invocate de recurent, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de

control judiciar, cât și apărările intimatului, ținând seama totodată de înscrisurile

depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

în continuare arătate.

În urma interviului organizat

la Direcția Națională Anticorupție la 25 noiembrie 2005 și al avizului Secției pentru

procurori din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, prin ordinul din 21 decembrie

2005, recurenta a fost numită în funcția de procuror în cadrul D.N.A. – Secția de

combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, începând cu data de

1 ianuarie 2006.

Pentru dezlegarea problemei

de drept ce vizează, în esență, dobândirea de către recurent a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se impune

a fi avute în vedere atât condițiile și modalitatea de înființare a

Direcției Naționale

Anticorupție

,

cât și caracterul normelor legale în temeiul cărora s-a realizat numirea acestuia

în funcția de procuror în cadrul

Direcției Naționale Anticorupție

- nivel central.

Prin O.U.G. nr. 43/2002

a fost înființat Parchetul Național Anticorupție, ca parchet specializat în combaterea

infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României,

prin procurori specializați.

Inițial, Parchetul Național

Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică,

în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a

prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Reglementarea entității

specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005,

care în art.

1

a prevăzut reorganizarea

Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție,

structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare

a respectivei ordonanțe, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul

înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică

în cadrul Parchet

ului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de

aprobare a respectivei ordonanțe, care a modificat dispoziția legală menționată

în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate

juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

fără a mai fi prevăzut caracterul său autonom.

Conform art. 1 alin.

(3) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, Direcția Națională Anticorupție

este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției.

Evoluția legislativă rezumată

mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale

Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții

care îl compun.

Înființarea și reorganizarea

Parchetului Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a

justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la U.E. și de

eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate,

pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați

în combaterea infracțiunilor de corupție.

Legea nr. 304/2004, cu

modificările ulterioare, reglementează, prin art. 87 alin. (1)-(6), o procedură

specială de numire a procurorilor, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită

de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților pentru ocuparea

funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Prin urmare, numirea procurorilor

specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției

are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Curtea

constată că Plenul

Consiliului

Superior al Magistraturii

,

prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind

„dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin respectiva hotărâre

fiind recunoscut gradul profesional al unui procuror. Gradul profesional nu este

o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului din

cadrul căruia își desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în

limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit

în mod abstract, numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea

făcându-se „pe loc”.

În cauză este necontestat

faptul că recurentul a fost numit la Direcția Națională Anticorupție din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile procedurii

speciale instituită de lege, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea

nr. 878/2007, a câștigat dreptul de a funcționa la a cest nivel în ierarhia parchetelor.

Aceeași concluzie se impune

și în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudență

C.E.D.O., în raport cu practica deja existentă la nivelul acestei instanțe,

Pentru admiterea cererilor

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție/Direcția Națională Anticorupție a fost reținute anterior și argumente

ce vizează dreptul comunitar, în sensul că „admiterea tezei intimatului echivalează

cu încălcarea unor principii generale: cum ar fi cel al protecției încrederii legitime,

al echivalenței postului și al gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în sfera largă a raporturilor

de serviciu în spațiul Uniunii Europene”.

Or, o soluție contrară,

fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare

a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 303/2004, ar genera divergențe

de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin.

(3) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, susținerea

intimatului, în sensul că această jurisprudență nu este obligatorie, va fi înlăturată,

rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, care în această materie judecă în

primă și ultimă instanță, fiind acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței”

și nicidecum de a accepta astfel de divergențe, a căror existență în cadrul celei

mai înalte autorități judiciare a țării este, în sine, contrară principiului securității

raporturilor juridice, care rezidă implicit din toate articolele convenției și constituie

un element fundamental al statului de drept.

Raportat la existența

unor rațiuni și obiective specifice, avute în vedere la înființarea actualei Direcții

Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture și apărarea intimatului în sensul

că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar crea o situație discriminatorie

în raport de toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru

a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie

să susțină un concurs.

În jurisprudența sa constantă,

C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu

au o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim

sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite

și scopul vizat (ex. cauza Beian contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007).

Or, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție, materializată

în adoptarea unor acte normative cu caracter special și înființarea Direcției Naționale

Anticorupție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

iar dobândirea ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorul numit la Direcția

Națională Anticorupție, care exercită, în condițiile legii, o funcție în cadrul

respectivei structuri, se încadrează în limitele unui raport rezonabil de proporționalitate

între mijloacele folosite și scopul vizat.

Față de cele expuse, Curtea

apreciază că hotărârea atacată este nelegală, motiv pentru care, în considerarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004, republicată, va admite recursul, dispunând anularea

în parte a acesteia, în ceea ce îl privește pe recurent și va obliga intimatul

Consiliului Superior

al Magistraturii

să-i recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.I.M. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează în parte hotărârea

atacată în ceea ce o privește pe recurenta M.I.M.

Obligă intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii la recunoașterea gradului profesional de procuror corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2008.