ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii din 20 aprilie 2007, reclamanta exercitând funcția de procuror în cadrul Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din Direcția Națională Anticorupție , structură care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat să se constate că în urma promovării în condițiile legii, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin ordinul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție din 21 decembrie 2005, reclamanta a fost numită în funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, s ecția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, începând cu data de 01 ianuarie 2006. Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea reclamantului motivând că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție . Promovarea în funcții superioare de execuție ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, se poate realiza potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, numai prin concurs.

Totodată, arată Consiliul Superior al Magistraturii că procurorii sunt numiți la Direcția Națională Anticorupție prin ordin al procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție , cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune, prin hotărâre, de către Consiliul Superior al Magistraturii . Numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție nu trebuie confundată cu o promovare a acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru această structură fiind reglementată o procedură specială prevăzută de art. 87 din Legea nr. 304/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul M.I.M., solicitând anularea ei în ceea ce îl privește pe recurent și obligarea intimatului la recunoașterea dreptului pretins, respectiv a gradului său profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta a criticat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, susținând că Direcția Națională Anticorupție funcționează ca structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Legii nr. 54/2006, iar în baza principiului succesiunii și acțiunii normelor juridice în timp și a actelor normative incidente procurorii din cadrul acestei structuri au dobândit și beneficiază de gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de remunerația aferentă acestui grad profesional.

În opinia recurentei, argumentele invocate prin hotărârea atacată trebuie înlăturate, întrucât norma specială [ art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004 privind numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție în baza unui interviu] derogă de la art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 ce reprezintă norma generală în materie de promovare a magistraților prin concurs, argumentele de interpretare sistematică a normelor incidente ducând la aceeași concluzie, datorită/modului de structurare a dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție care se găsesc la capitole de lege distincte de cele care reglementează avansarea la instanțele și parchetele inferioare în grad.

De asemenea, susține recurenta nu există nici un text de lege care să prevadă expressis verbis că procurorul ce se întoarce de la parchetul de unde a provenit sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze, la expirarea mandatului, pierde gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, fiind vorba de pierderea unui drept câștigat sau un drept temporar, în viziunea Consiliului Superior al Magistraturii, acesta ar trebui să rezulte dintr-o dispoziție expresă a legii și nu pe cale de interpretare analogică, deoarece normele incidente sunt de drept public și nu permit aceasta.

Mai mult, art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 consacră teoria drepturilor câștigate, în sensul recunoașterii respectivului grad profesional fiind și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul invocând în acest sens deciziile nr. 1112 și nr. 1113 din 21 februarie 2007. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004, art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 20, 21 și art. 126, alin. (6) din Constituția României. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate, concluzionând că numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție le conferă dreptul de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs. Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, s-a susținut că deciziile respective nu au caracter obligatoriu în cauzele similare deduse judecății, întrucât nu au fost pronunțate în cauze având ca obiect un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecății.

Intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentului și nota întocmită de D.R.U.O. - Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 procurori care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând atât motivele invocate de recurent, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, cât și apărările intimatului, ținând seama totodată de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În urma interviului organizat la Direcția Națională Anticorupție la 25 noiembrie 2005 și al avizului Secției pentru procurori din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, prin ordinul din 21 decembrie 2005, recurenta a fost numită în funcția de procuror în cadrul D.N.A. – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, începând cu data de 1 ianuarie 2006. Pentru dezlegarea problemei de drept ce vizează, în esență, dobândirea de către recurent a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se impune a fi avute în vedere atât condițiile și modalitatea de înființare a Direcției Naționale Anticorupție , cât și caracterul normelor legale în temeiul cărora s-a realizat numirea acestuia în funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - nivel central.

Prin O.U.G. nr. 43/2002 a fost înființat Parchetul Național Anticorupție, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, prin procurori specializați. Inițial, Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Reglementarea entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G.

nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a respectivei ordonanțe, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchet ului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a respectivei ordonanțe, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a mai fi prevăzut caracterul său autonom.

Conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, Direcția Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției. Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun. Înființarea și reorganizarea Parchetului Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la U.E.

și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție. Legea nr. 304/2004, cu modificările ulterioare, reglementează, prin art. 87 alin. (1)-(6), o procedură specială de numire a procurorilor, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție. Prin urmare, numirea procurorilor specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii , prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin respectiva hotărâre fiind recunoscut gradul profesional al unui procuror. Gradul profesional nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului din cadrul căruia își desfășoară activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea făcându-se „pe loc”. În cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit la Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile procedurii speciale instituită de lege, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878/2007, a câștigat dreptul de a funcționa la a cest nivel în ierarhia parchetelor.

Aceeași concluzie se impune și în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudență C.E.D.O., în raport cu practica deja existentă la nivelul acestei instanțe, Pentru admiterea cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție/Direcția Națională Anticorupție a fost reținute anterior și argumente ce vizează dreptul comunitar, în sensul că „admiterea tezei intimatului echivalează cu încălcarea unor principii generale: cum ar fi cel al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și al gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene”.

Or, o soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 303/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, susținerea intimatului, în sensul că această jurisprudență nu este obligatorie, va fi înlăturată, rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care în această materie judecă în primă și ultimă instanță, fiind acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” și nicidecum de a accepta astfel de divergențe, a căror existență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este, în sine, contrară principiului securității raporturilor juridice, care rezidă implicit din toate articolele convenției și constituie un element fundamental al statului de drept.

Raportat la existența unor rațiuni și obiective specifice, avute în vedere la înființarea actualei Direcții Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture și apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar crea o situație discriminatorie în raport de toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să susțină un concurs. În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (ex.

cauza Beian contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007). Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție, materializată în adoptarea unor acte normative cu caracter special și înființarea Direcției Naționale Anticorupție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dobândirea ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorul numit la Direcția Națională Anticorupție, care exercită, în condițiile legii, o funcție în cadrul respectivei structuri, se încadrează în limitele unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.

Față de cele expuse, Curtea apreciază că hotărârea atacată este nelegală, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, va admite recursul, dispunând anularea în parte a acesteia, în ceea ce îl privește pe recurent și va obliga intimatul Consiliului Superior al Magistraturii să-i recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.I.M. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurenta M.I.M. Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la recunoașterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.