ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 521/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 386 din 19 martie 2007 a respins cererea de intervenție formulată de A.C.G. ROMÂNIA cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Orașului Bușteni și intervenienta SC E.S. SRL cu sediul social în București, ca inadmisibilă. A fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă și intervenienta în interesul acesteia. A fost anulată acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant. În final a fost obligată reclamanta să plătească intervenientei suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, pe cale de întâmpinare, pârâta a expus că reclamanta se află în procedura de faliment, fiind desemnat un lichidator judiciar, motiv pentru care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât numai societatea lichidatoare are calitate procesuală în litigiu. A mai fost invocată excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, ea nemaiputând fi titular de drepturi și obligații decât în limita realizării activului și plății pasivului precum și excepția lipsei de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea, respectiv a directorului general, întrucât acesta și-a pierdut orice drept de reprezentare, nemaiputând întreprinde noi operațiuni.

La termenul de judecată din data de 19 februarie 2007, SC E.S. SRL, în baza art.49 și următoarele C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, invocând aceleași excepții. La termenul de judecată din 5 martie 2007 reclamanta A.C.G. ROMÂNIA, prin reprezentant P.D., în calitatea de director și administrator, a formulat cerere de chemare în judecată a SC A.L. SRL, în calitatea de lichidator judiciar al reclamantei, solicitând să se stabilească calitatea acestuia de intervenient în interes propriu, în cauză hotărârea urmând să-i fie opozabilă. Cererea de intervenție formulată de reclamantă, în sensul introducerii în cauză a SC A.L. SRL a fost găsită inadmisibilă.

Împrejurarea că în opinia reclamantei, lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile reglementate de art. 25 din Legea nr. 85/2006 reprezintă un aspect care nu poate fi analizat în prezentul cadru procesual, ci doar în cadrul producerii insolvenței deschisă împotriva reclamantei. Odată cu dizolvarea societății, persoana fizică care a avut calitatea de reprezentant își pierde orice drept de reprezentare [art. 223 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990] nemaiputând întreprinde noi operațiuni, în caz contrar acestea fiind nule [art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006] situație care conduce la admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 17 din 25 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.C.G.

ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 386 din 19 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, fiind preluate în esență, toate argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei nr. 17 din 25 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, au promovat recurs reclamanta A.C.G. ROMÂNIA prin lichidator SC A. SRL și intervenienții P.D. și P.C. care au criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea recursului. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus că instanțele au făcut o greșită apreciere a datelor procesului, și-au însușit susținerile neîntemeiate ale pârâtei și ale intervenientului, potrivit cărora, reclamanta după intrarea în faliment, nu mai poate exercita activități în nume propriu.

De asemenea, instanța de apel, în exercitarea obligațiilor care îi reveneau în temeiul art. 129 C. proc. civ., trebuia să repare omisiunea cu care a acționat instanța de fond și anume aceea de a chema pe lichidatorul judiciar și să-i atragă atenția asupra neîndeplinirii atribuțiilor care îi revin conform art. 25 lit. a) și g) din Legea nr. 85/2006. Înalta Curte, analizând probele administrate, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate recursurile reclamantei și intervenienților, pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta A.C.G., în faza procesuală a fondului, la termenul din 5 martie 2007 a mai formulat și o cerere de chemare în judecată a SC A.L.

SRL cu sediul social în București cu scopul de a se stabili calitatea acesteia de intervenient în interes propriu în prezenta cauză și să-i fie opozabilă hotărârea judecătorească ce se va pronunța. Atât instanța de fond cât și cea de apel, au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, aplicând un cadru legal raporturilor juridice dintre părți, considerând că reclamanta nu mai poate sta în justiție în nume propriu ci doar prin societatea de lichidare desemnată. Din această perspectivă, relevanța juridică o impune încheierea din 11 martie 2003 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, dată în dosarul nr.1401/2002 prin care judecătorul sindic a dispus în baza art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 intrarea în faliment a SC A.C.G.R.

SRL și în baza art. 77 alin. (2) lit. a) din aceiași lege a ridicat dreptul de administrare a debitoarei. Tot în acest context a mai fost dispusă și dizolvarea societății debitoare, în concordanță cu art. 77 alin. (29, dispunându-se și sigilarea bunurilor din averea acesteia. Ulterior, prin decizia comercială nr. 590 din 16 iunie 2004 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a constatat perimat recursul declarat de SC A.C.G.R. SRL împotriva încheierii din data de 11 martie 2003 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială. De remarcat că instanța de apel a manifestat un veritabil rol activ în soluționarea apelului reclamantei, dispunând la termenul din 18 octombrie 2007 comunicarea unei adrese către SC A.L.

SRL, al cărei conținut viza însușirea cererii și motivelor de apel, având în vedere că reclamanta era o societate în faliment. Prin procesul verbal al Adunării Generale a Asociaților SC A.C.G.R. SA, din 4 decembrie 2007, în baza art. 18 din Legea nr. 85/2007 s-a hotărât numirea unui administrator special în persoana domnului P.D. care să continue activitatea privitoare la recuperarea sumelor datorate, în vederea satisfacerii creanțelor. Lichidatorul judiciar, la rândul său, prin adresa nr. 197 din 18 august 2008 a precizat a se lua act de numirea administratorului special P.D., acesta urmând să participe, în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, în calitatea de reprezentant al societății debitoare la judecarea pricinilor care privesc debitoarea și a-și exercita atribuțiile derivate din această calitate.

Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de conținutul lor, precum și o repetată corespondență cu lichidatorul judiciar al reclamantei.

Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C.G.R. București prin lichidator SC A. SRL și intervenienții P.D. și P.C. împotriva deciziei nr. 17 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C.G.R. București prin lichidator SC A. SRL și intervenienții P.D. și P.C., împotriva deciziei nr. 17 din 25 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 februarie 2009.