ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 521/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 521/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 386 din 19 martie 2007 a respins cererea de intervenție formulată de A.C.G. ROMÂNIA cu sediul social în București în
contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Orașului Bușteni și intervenienta
SC E.S. SRL cu sediul social în București, ca inadmisibilă.
A fost admisă excepția lipsei
calității de reprezentant invocată de pârâtă și intervenienta în interesul
acesteia.
A fost anulată acțiunea ca fiind
introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.
În final a fost obligată reclamanta
să plătească intervenientei suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că, pe cale de întâmpinare, pârâta a expus că reclamanta se află
în procedura de faliment, fiind desemnat un lichidator judiciar, motiv pentru
care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât numai
societatea lichidatoare are calitate procesuală în litigiu. A mai fost invocată
excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, ea nemaiputând fi
titular de drepturi și obligații decât în limita realizării activului și plății
pasivului precum și excepția lipsei de reprezentant a persoanei care a formulat
acțiunea, respectiv a directorului general, întrucât acesta și-a pierdut orice
drept de reprezentare, nemaiputând întreprinde noi operațiuni.
La termenul de judecată din data de
19 februarie 2007, SC E.S. SRL, în baza art.49 și următoarele C. proc. civ., a
formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, invocând aceleași
excepții.
La termenul de judecată din 5 martie
2007 reclamanta A.C.G. ROMÂNIA, prin reprezentant P.D., în calitatea de
director și administrator, a formulat cerere de chemare în judecată a SC A.L. SRL,
în calitatea de lichidator judiciar al reclamantei, solicitând să se
stabilească calitatea acestuia de intervenient în interes propriu, în cauză
hotărârea urmând să-i fie opozabilă.
Cererea de intervenție formulată de
reclamantă, în sensul introducerii în cauză a SC A.L. SRL a fost găsită
inadmisibilă.
Împrejurarea că în opinia
reclamantei, lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile reglementate
de art. 25 din Legea nr. 85/2006 reprezintă un aspect care nu poate fi analizat
în prezentul cadru procesual, ci doar în cadrul producerii insolvenței deschisă
împotriva reclamantei.
Odată cu dizolvarea societății,
persoana fizică care a avut calitatea de reprezentant își pierde orice drept de
reprezentare [art. 223 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990] nemaiputând
întreprinde noi operațiuni, în caz contrar acestea fiind nule [art. 46 alin. (1)
din Legea nr. 85/2006] situație care conduce la admiterea excepției lipsei
calității de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială
și de contencios administrativ, prin decizia nr. 17 din 25 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.C.G. ROMÂNIA împotriva sentinței civile
nr. 386 din 19 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială
și de contencios administrativ, fiind preluate în esență, toate argumentele
expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 17 din 25 mai
2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,
au promovat recurs reclamanta A.C.G. ROMÂNIA prin lichidator SC A. SRL și
intervenienții P.D. și P.C. care au criticat această hotărâre pentru
nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond
admiterea recursului.
În dezvoltarea motivelor de recurs
s-a expus că instanțele au făcut o greșită apreciere a datelor procesului,
și-au însușit susținerile neîntemeiate ale pârâtei și ale intervenientului,
potrivit cărora, reclamanta după intrarea în faliment, nu mai poate exercita
activități în nume propriu.
De asemenea, instanța de apel, în
exercitarea obligațiilor care îi reveneau în temeiul art. 129 C. proc. civ.,
trebuia să repare omisiunea cu care a acționat instanța de fond și anume aceea
de a chema pe lichidatorul judiciar și să-i atragă atenția asupra
neîndeplinirii atribuțiilor care îi revin conform art. 25 lit. a) și g) din Legea
nr. 85/2006.
Înalta Curte, analizând probele
administrate, în raport de toate criticile aduse prin cererile de recurs,
constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate
recursurile reclamantei și intervenienților, pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregii
documentații existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta A.C.G., în faza
procesuală a fondului, la termenul din 5 martie 2007 a mai formulat și o cerere de chemare în judecată a SC A.L. SRL cu sediul social în București cu
scopul de a se stabili calitatea acesteia de intervenient în interes propriu în
prezenta cauză și să-i fie opozabilă hotărârea judecătorească ce se va
pronunța.
Atât instanța de fond cât și cea de
apel, au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, aplicând un cadru
legal raporturilor juridice dintre părți, considerând că reclamanta nu mai poate
sta în justiție în nume propriu ci doar prin societatea de lichidare desemnată.
Din această perspectivă, relevanța
juridică o impune încheierea din 11 martie 2003 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, dată în dosarul nr.1401/2002 prin care
judecătorul sindic a dispus în baza art. 77 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995
intrarea în faliment a SC A.C.G.R. SRL și în baza art. 77 alin. (2) lit. a) din
aceiași lege a ridicat dreptul de administrare a debitoarei.
Tot în acest context a mai fost
dispusă și dizolvarea societății debitoare, în concordanță cu art. 77 alin. (29,
dispunându-se și sigilarea bunurilor din averea acesteia.
Ulterior, prin decizia comercială
nr. 590 din 16 iunie 2004 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a
constatat perimat recursul declarat de SC A.C.G.R. SRL împotriva încheierii din
data de 11 martie 2003 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială.
De remarcat că instanța de apel a
manifestat un veritabil rol activ în soluționarea apelului reclamantei,
dispunând la termenul din 18 octombrie 2007 comunicarea unei adrese către SC A.L.
SRL, al cărei conținut viza însușirea cererii și motivelor de apel, având în
vedere că reclamanta era o societate în faliment.
Prin procesul verbal al Adunării
Generale a Asociaților SC A.C.G.R. SA, din 4 decembrie 2007, în baza art. 18
din Legea nr. 85/2007 s-a hotărât numirea unui administrator special în
persoana domnului P.D. care să continue activitatea privitoare la recuperarea
sumelor datorate, în vederea satisfacerii creanțelor.
Lichidatorul judiciar, la rândul
său, prin adresa nr. 197 din 18 august 2008 a precizat a se lua act de numirea administratorului special P.D., acesta urmând să participe, în condițiile
prevăzute de art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, în calitatea de
reprezentant al societății debitoare la judecarea pricinilor care privesc
debitoarea și a-și exercita atribuțiile derivate din această calitate.
Este adevărat că, potrivit art. 129
pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate
mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului
în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în
scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona
administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se
împotrivesc.
Nu se poate reține că a fost
încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în
discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul
contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte,
întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de
conținutul lor, precum și o repetată corespondență cu lichidatorul judiciar al
reclamantei.
Rolul activ nu înseamnă, așa cum a
evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul
civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind
însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură,
îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Pentru aceste rațiuni, urmează a
respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.C.G.R. București
prin lichidator SC A. SRL și intervenienții P.D. și P.C. împotriva deciziei nr.
17 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială
și de contencios administrativ, nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de
dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate recursurile
declarate de reclamanta A.C.G.R. București prin lichidator SC A. SRL și
intervenienții P.D. și P.C., împotriva deciziei nr. 17 din 25 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19
februarie 2009.