ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1818/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1818/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 8 martie 2007 Consiliul Local București a chemat în judecată pârâta SC A.C.G.
SRL prin lichidator judiciar SC A.L. SRL solicitând ca în baza hotărârii ce se
va pronunța să se dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune
nr. 4858/1998 precum și a actelor adiționale la aceasta.
În motivarea acțiunii s-a arătat că
părțile au încheiat contractul menționat prin care acestea se obligau în mod
reciproc să contribuie la realizarea obiectivului de interes general „proiectarea,
construirea și exploatarea unei piețe agroalimentare”, iar pentru finalizarea
acestuia reclamanta se obligă să pună la dispoziție terenul, iar pârâta să
asigure fondurile necesare și să edifice clădirea.
S-a mai susținut că pârâta a început
edificarea construcției, însă nu a finalizat lucrările deoarece a intrat în
procedura de lichidare conform încheierii pronunțate de Tribunalul București, secția
a VII-a comercială, în dosarul nr. 1401/2002, încheiere prin care s-a dispus
ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea societății. S-a mai precizat
că odată declanșată procedura de faliment pârâta nu a mai fost în măsură să-și
execute obligațiile contractuale, iar construcția începută s-a degradat
permanent. Reclamanta a menționat că fiind dizolvată societatea pârâtă nu mai
are capacitate de a-și executa obligațiile asumate prin contract, astfel că în
cauză nu mai sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 948 C. civ. care
prevăd că pentru validitatea unei convenții este necesară capacitatea de a contracta.
În final s-a arătat că dizolvarea și declararea falimentului societății pârâte
constituie un caz fortuit, situație în care intervine rezilierea contractului
potrivit art. 17.
La termenul de judecată din data de
25 aprilie 2007 numiții P.D. și P.C. au formulat cerere de intervenție ce a
fost calificată de instanță ca fiind în interesul pârâtei, cerere pe calea
căruia au solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
Instanța a încuviințat în principiu
cererea de intervenție.
Tribunalul Prahova, secția comercială
și de contencios administrativ, – prin sentința nr. 1221 din 26 septembrie 2007 a admis acțiunea, și a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 4858 din
3 septembrie 1998 și a actelor adiționale aferente încheiate între părți.
S-a respins totodată și cererea de
intervenție formulată de P.D. și P.C.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că prin contractul de asociere în participațiune nr.
4858 din 3 septembrie 1998, având ca obiect realizarea obiectivului de interes
general „proiectarea, construirea și exploatarea unei piețe agroalimentare”,
iar pentru finalizarea acestuia reclamanta se obligă să pună la dispoziție
terenul, iar pârâta să asigure fondurile încasate și să edifice clădirea. Acest
contract a fost modificat ulterior prin acte adiționale.
Contractul s-a derulat o perioadă,
însă obiectul acestuia nu a fost finalizat deoarece prin încheierea de ședință
din data de 11 martie 2003 Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a
societății pârâte, dizolvarea acesteia și ridicarea dreptului de administrare.
S-a mai reținut că potrivit art. 233
alin. (4) din Legea nr. 31/1990 societatea obligată își păstrează
personalitatea juridică doar în scopul efectuării operațiunilor de lichidare,
aceasta neputând desfășura o altă activitate în afară de aceea a lichidării
averii sale, a achitării creanțelor înscrise la masa credală.
În această situație, instanța de
fond a reținut că nu mai poate fi în ființă contractul de asociere în
participațiune încheiat cu reclamanta orice contract valabil încheiat între
părți fiind reziliat dacă una din părți nu-și îndeplinește obligațiile asumate.
Împotriva acestei soluții a promovat
apel lichidatorul judiciar al pârâtei SC A.L. SRL criticile vizând faptul că
prima instanță ar fi reținut greșit calitatea procesuală a părților în proces
și că
s-a interpretat eronat dispozițiile art. 233 alin. (4)
din Legea nr. 31/1990.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 14 din 23 ianuarie 2008 a respins ca nefondat apelul formulat.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că în mod corect prima instanță a citat
în cauză societatea pârâtă aflată în procedura falimentului, cu care reclamanta
a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 4858/1998 și actele adiționale
ulterioare, a căror reziliere s-a solicitat a se constata, prin reprezentantul
său legal, lichidator SC A.L. SRL, sentința pronunțându-se în contradictoriu cu
pârâta debitoare reprezentată de lichidatorul judiciar, neavând relevanță
titulatura folosită de apelanta reclamantă în acțiunea introductivă, în sensul
că aceasta a indicat întâi numele lichidatorului, ca reprezentant al
debitoarei, instanța pronunțându-se în mod judicios în mod judicios în
contradictoriu cu pârâta chemată în judecată, prin reprezentantul său legal,
fiind nefondată critica apelantei sub acest aspect.
Nefondat este și motivul de apel
prin care se susține că în mod greșit cererea de intervenție formulată de P.D.
și P.C. a fost calificată ca o cerere de intervenție în interesul pârâtei, deși
aceștia au intitulat-o ca fiind cerere de intervenție în interes propriu,
deoarece intervenienții nu au atacat hotărârea, fiind incidente în cauza prevederile
de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apelanta pârâtă nedovedind vătămarea unui
interes propriu prin calificarea pretins greșită de către Tribunalul Prahova, a
cererii de intervenție formulată de asociații pârâtei.
De altfel, prin această cerere de
intervenție se reiau în tocmai susținerile pârâtei din înscrisul depus la
filele 35-36 dosar, calificat de instanță ca reprezentând o întâmpinare, pârâta
neformulând o cerere reconvențională prin care să solicite judecarea unor
cereri proprii și pe care să o timbreze ca atare.
Pe fondul cauzei, în mod corect s-a
reținut că pârâta aflată în procedura falimentului, dizolvată și fără drept de
administrare nu-și mai poate legal executa obligațiile asumate prin contractul
de asociere în participațiune nr. 4858/1998 încheiat cu reclamanta, modificat
prin acte adiționale succesive, astfel încât în mod corect prima instanță a
dispus rezilierea acestuia, neintervenind nici una din cauzele de reziliere
convenite de părți.
Plata contravalorii aportului
pârâtei la asociere, respectiv parte din construcția executată și aplicarea
dispozițiilor art. 18 din contractul de asociere, nu formează obiectul
prezentei cauze întrucât nu s-a formulat o cerere reconvențională de către
lichidatorul debitoarei în acest sens, problema putându-se rezolva într-un alt
litigiu, așa cum în mod judicios a reținut și Tribunalul Prahova.
Cu petiția înregistrată la data de
15 februarie 2008 au declarat recurs reclamanta și intervenienții, criticile
vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Se susține că instanța de apel a
confirmat rezilierea contractului încheiat încălcând prevederile art. 17 și art.
18 din contract prin urmare a prevederilor art. 969 C. civ.
De asemenea se susține că s-a făcut
o interpretare eronată a dispozițiilor art. 47 pct. 7 din Legea nr. 85/2006,
art. 233 alin. (4) și art. 252 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, întrucât nu se
poate vorbi de un just temei de săvârșire a unor activități care exced
drepturilor A.C.G.R. aflată în faza de lichidare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 19 din contractul
încheiat încetarea acestuia se va face prin acordul pârtilor sau prin hotărârea
instanțelor judecătorești competente. Practic, prin această clauză, părțile au
convenit în sensul că instanței de judecată îi revine plenitudinea de competență
de a constata intervenția vreuneia dintre cauzele de reziliere prevăzute de
art. 17 și de a dispune încetarea efectelor contractului deci, sub acest aspect
prezenta acțiune apare ca fiind admisibilă.
Pe de altă parte, pârâta însăși
recunoaște că au existat încălcări ale obligațiilor contractuale asumate de
părți precum și împrejurarea că este imposibila continuarea contractului în
circumstanțele concrete ale cauzei, aspect de natura a demonstra si temeinicia
cererii noastre.
Procedând
potrivit regulilor de interpretare a convențiilor prevăzute de art. 977 și urm.
C. civ., - care impun interpretarea contractelor potrivit voinței reale a părților
și interpretarea clauzelor contractuale una prin cealaltă, clauzele neclare
urmând a fi interpretate în sensul în care sunt susceptibile a produce efecte
juridice și nu în cel în care nu pot crea nici un efect - în privința clauzelor
conținute în art. 17, art. 18 și art. 19 din contractul de asociere în participațiune,
rezulta că:
- în toate
situațiile în care intervine una din cauzele de reziliere a contractului de
asociere prevăzute în art. 17, oricare dintre părțile contractante poate sesiza
instanța de judecată pentru ca aceasta, verificând întrunirea condițiilor de
încetare a contractului prevăzute in art. 17, să dispună rezilierea.
-
obligația de preluare a
aportului adus de asociatul cu participare inferioara de către celalalt asociat
devine efectiva (exigibilă) numai după pronunțarea rezilierii de către instanță,
dreptul la acțiune în dezdăunări al asociatului cu aport inferior născându-se
abia după ce se dispune asupra rezilierii. Interpretarea contrarie este exclusă
deoarece înainte de promovarea procesului, nu se poate ști cu certitudine dacă
acțiunea va fi admisa; în situația în care asociatul cu participare superioara
ar prelua aportul înainte de pronunțarea hotărârii prin care se dispune
rezilierea contractului, iar acțiunea în reziliere ar fi respinsă, este evident
că, ulterior respingerii cererii, asociatul care a fost dezdăunat cu
contravaloarea aportului ar deține această sumă fără cauză, realizând o
îmbogățire fără just temei deși efectele contractului de asociere în participație
nu au încetat.
O altă critică
vizează calitatea procesuală a părților din litigiu despre care se susține că a
fost în mod eronat reținută de instanțe în privința pârâtei recurente
reprezentată în proces de lichidatorul judiciar, și în mod greșit schimbarea în
privința interveniențiilor P.D. și P.C. a căror cerere în interes propriu a
fost în mod greșit calificată și soluționată de instanța de fond ca cerere de
intervenție în interesul pârâtei.
S-a avut în
vedere de instanța de apel că cererea de chemare în judecată o reprezintă o
acțiune îndreptată împotriva SC A.L. SRL BUCUREȘTI „în calitate de lichidator
judiciar al SC A.C.G.R. SRL”, societatea aflându-se în procedura falimentului,
deschisă în baza Legii nr. 64/1995, procedură continuată conform actualei
reglementări respectiv Legea insolvenței nr. 85/2006.
Rezultă că,
lichidatorul chemat în judecată nu avea calitate procesuală pasivă proprie, ci
tocmai ca efect al desemnării sale în această funcție care avea obligația
reprezentării intereselor debitoarei în îndeplinirea obligației prevăzute de
art. 25 raportat la art. 20 din Legea nr. 85/2006, în baza căruia cei supuși procedurii
falimentului sunt citați reprezentanți în proces de administratorul judiciar
sau de lichidatorul judiciar.
În speță,
recurenta este împiedicată prin efectul legii, art. 233 alin. (4) din Legea nr.
31/1990 să-și îndeplinească obligațiile asumate, în condițiile în care nu mai
exista ca subiect de drept, decât în vederea finalizării operațiunilor de
lichidare în limita realizării activului și plății pasivului și la data
rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.
Cum o societate
dizolvată nu poate să continue desfășurarea activității și a obiectului său de
activitate în mod corect și legal instanța de apel a reținut că nu mai poate fi
în ființă contractul de asociere, în participațiune, contractul fiind reziliat
pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.
Nu în ultimul
rând trebuie remarcat că intervenienții P.D. și P.C. nu au promovat cerere de
apel.
Față de cele
arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
pârâta SC A.C.G.R. BUCUREȘTI prin administrator special P.D. și prin lichidator
judiciar SC A.I.P.U.R.L. BUCUREȘTI și intervenienții P.C. și P.D. împotriva
deciziei nr. 14 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 20 mai 2010.