ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2545/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

2415 din 21 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

s-a admis excepția netimbrării capătului de cerere privind plata contravalorii

construcției din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.C.G.R.

SRL, împotriva C.L. al orașului Bușteni, iar pentru petitul privind obligarea

pârâtului să preia construcția pieței agroalimentare edificată de reclamantă a

fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de

chemare în judecată, cu consecința anulării acestui capăt de cerere.

Instanța de fond a reținut

că reclamanta se află în procedura insolvenței fiind desemnat lichidator

judiciar SC A.L. SRL, așa încât, potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006

directorul nu mai putea semna cererea de chemare în judecată ci doar

lichidatorul desemnat, conform art. 18 din aceeași lege.

Pentru petitul privind plata

contravalorii construcției edificate s-a constatat netimbrarea cererii, în

speță, neoperând scutirea de taxă câtă vreme cererea de chemare în judecată nu

a fost semnată și promovată de lichidator sau administrator special.

Apelul declarat de

reclamantă, prin administrator special P.D., împotriva acestei sentințe a fost

admis prin decizia comercială nr. 448 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, Secția a V-a comercială, ca și cererea de intervenție în interesul

apelantei formulată în această fază procesuală de intervenientul P.C., iar

sentința tribunalului a fost desființată, cauza fiind trimisă spre rejudecare

la fond.

Instanța de apel a reținut

că soluționarea excepției privind lipsa calității de reprezentant a

semnatarului cererii de chemare în judecată s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 161 C. proc. civ., de

către instanța de fond, deoarece nu a fost pusă în discuția părților această

excepție și nu s-a cerut reclamantei să facă dovada calității, deși în petitul

cererii se menționase că semnatarul cererii este administratorul special al

reclamantei.

De asemenea, instanța nu a

avut rol activ și nu a pus în discuție citarea lichidatorului, motiv pentru

care s-a apreciat că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

administratorul special putea reprezenta societatea reclamantă, soluția de fond

fiind greșită sub acest aspect.

Întrucât reclamanta este în

faliment s-a apreciat de instanța de apel că greșit i-a fost anulat, ca

netimbrat, și petitul privind plata contravalorii construcției, cererea fiind

scutită de taxa de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006.

În consecință, sentința a

fost desființată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul C.L. al orașului Bușteni solicitând modificarea ei

pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul

critică decizia din apel pentru greșita reținere a împrejurării că excepția

lipsei calității de reprezentant nu ar fi fost pusă în discuția părților la

fond, dovezile din dosarul de fond probând contrariul.

De asemenea, instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 233 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990

potrivit cărora, după dizolvarea societății, persoana fizică ce a reprezentat

societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant, nemaiputând

realiza acte juridice de natură a angaja societatea, în caz contrar actele sale

fiind nule conform art. 46 din Legea nr. 85/2006.

Recurentul consideră că în

apel s-a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 18 alin. (1) teza

finală din Legea nr. 85/2006, mandatul administratorului special fiind redus la

a reprezenta interesele acționarilor/asociaților și nu de a reprezenta

debitoarea, sarcină ce incumbă lichidatorului sau administratorului judiciar.

În final, recurentul

apreciază că cererea de intervenție formulată în apel de P.C. era inadmisibilă,

el nereclamând drepturi personale ale societății intimate, iar cu privire la

netimbrarea petitului privind contravaloarea construcției, doar acțiunile

promovate de lichidatorul sau administratorul judiciar erau scutite de plata

taxelor de timbru, cerință neîndeplinită în speță.

Prin întâmpinarea formulată

la 10 iunie 2009 intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

La termenul de astăzi, după

închiderea dezbaterilor, intimata reclamantă, prin avocat, a invocat nulitatea

recursului, excepție asupra căreia Curtea nu are a se pronunța, ea fiind

invocată după închiderea dezbaterilor.

Recursul pârâtului este

întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă

că acțiunea reclamantei a fost înregistrată la fond la 3 decembrie 2007, fiind

promovată prin director P.D., cel ce a și semnat cererea de chemare în judecată

în această calitate.

Prin întâmpinarea formulată

pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a lui P.D.,

susținându-se că din 11 martie 2003, prin încheierea Tribunalului București

dată în dosarul nr. 1401/2002, irevocabilă prin decizia comercială nr. 590 din 16

aprilie 2004, s-a dispus dizolvarea societății reclamante și intrarea în

faliment, instanța acordând termen la 24 ianuarie 2008 pentru a se proba

stadiul falimentului și situația reclamantei, aspecte cărora reclamanta le-a

răspuns prin „răspunsul la întâmpinare”.

În atare situație instanța

de apel greșit a reținut că excepția lipsei calității de reprezentant nu a fost

pusă în discuția părților fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. și art. 161 C. proc. civ., încheierea din 24 ianuarie 2008 cât și

practicaua sentinței de fond probând contrariul, așa încât, criticile

recurentului sub acest aspect sunt fondate.

De asemenea, Curtea

apreciază, ca întemeiate, și criticile recurentului privind încălcarea

dispozițiilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora

directorii unei societăți comerciale dizolvate nu mai pot întreprinde

operațiuni în numele societății.

Ori, în speță, cererea de

chemare în judecată a fost formulată de reclamantă reprezentată prin directorul

său P.D., deși aceasta era în faliment cu mult înainte de promovarea cererii.

Împrejurarea că P.D. a

probat în speță că el a fost desemnat administratorul special al reclamantei la

29 ianuarie 2008, după promovarea acțiunii, nu este de natură a face dovada

calității sale de reprezentant al reclamantei aflată în faliment deoarece,

potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 mandatul administratorului

special este redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților, în timp

ce debitoarea falită este reprezentată de lichidator sau administratorul

judiciar, potrivit aceluiași text.

În consecință, instanța de

apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 233 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 reținând că

administratorul special poate reprezenta interesele societății în faliment.

De asemenea, instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006

privind scutirea de taxe de timbru în cazul în speță, deoarece, potrivit

acestui text, numai acțiunile introduse de lichidatorul sau administratorul

judiciar al unei societăți în faliment sunt scutite, nu și cele introduse de

alte persoane.

Cât privește critica privind

inadmisibilitatea cererii de intervenție accesorie formulată de P.C. în apel,

Curtea apreciază critica drept nefondată deoarece ea a fost formulată cu

respectarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ. și art. 51 C. proc.

civ., interesul său în susținerea apărărilor apelantei fiind susținut de

calitatea sa de acționar al apelantei, după cum rezultă din cererea formulată.

De altfel, criticile

recurentei pe acest aspect se bazează pe confuzia recurentului asupra cererii

formulate de P.C., acesta formulând intervenție accesorie întemeiată pe

dispozițiile art. 51 C. proc. civ. și nu cerere de chemare în judecată a altor

persoane întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., cum susține

recurentul.

În raport de aceste

considerente, Curtea apreciază că recursul pârâtului este întemeiat urmând a fi

admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în

sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat și a cererii de intervenție

formulată în interesul acesteia de P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul C.L. Bușteni împotriva deciziei comerciale nr. 448 din 31 octombrie

2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia recurată în

sensul că respinge apelul reclamantei A.C.G.R. prin lichidator A.L. IPURL

București și cererea de intervenție accesorie formulată de P.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.