ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2882/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2882/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamantul M.A.Ș. a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Notarilor Publici

din România, Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea art. 21 alin. (2)

și art. 24 alin. (2) din Anexa 1 a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2263 din

03 septembrie 2007 și a art. 1 pct. 3 din Ordinul Ministrului Justiției nr.

1850/2007, cu consecința anulării examenului din 17-19 octombrie 2007 organizat

pentru ocuparea posturilor vacante de notar public.

În subsidiar,

reclamantul a solicitat anularea listei privind rezultatele examenului, a

hotărârii de validare a acestei liste și a tuturor actelor subsecvente, cu

obligarea pârâților la întocmirea unei noi liste în urma unei noi distribuiri a

posturilor existente la nivel național.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 2263 din 03 septembrie 2007

al Ministrului Justiției s-a aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare

a examenului de notar public pentru notarii stagiari și a concursului pentru

ocuparea posturilor vacante de notar public.

Dispozițiile

art. 21 alin. (2) din Regulament prevăd că, în vederea înscrierii la concurs,

cererea de înscriere se depune în circumscripția în care își are domiciliul

candidatul, iar art. 24 alin. (2) face referire la opțiunea pentru unul din

posturile vacante existente la nivelul camerei notarilor publici la care s-a

depus cererea de înscriere la concurs.

Reclamantul a

apreciat că aceste dispoziții încalcă prevederile art. 41 și art. 53 din

Constituția României, deoarece încalcă dreptul candidaților de a opta, în

funcție de media obținută, pentru unul din posturile vacante existente la nivel

național. De asemenea reclamantul a susținut că cele două texte sunt

discriminatorii, întrucât conduc la situații în care candidații cu note mai

mici ocupa posturi datorită faptului că au domiciliul într-o anumită

circumscripție, în detrimentul altora cu medii mai mari.

În subsidiar,

reclamantul a înțeles să critice ca discriminatorie modalitatea în care a fost

aplicat art. 16 din Regulament, întrucât centralizatoarele din anexele 3, 4 și

5 la Regulament nu cuprind mențiuni privind denumirea camerei pentru care

urmează a fi întocmit, situație în care, a concluzionat reclamantul, declararea

candidaților ca admiși/respinși trebuia făcută la nivel național și nu pe

Camere.

La prima zi de

înfățișare, reclamantul a depus precizări la acțiune, arătând că a solicitat

citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării doar în

temeiul art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată, iar în ce

privește obiectul acțiunii a precizat că solicită în principal anularea art. 21

alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Anexa nr. 1 la O.M.J. , nr. 2263/2007 și a

art. 1 pct. 3 din O.M.J. nr. 1850/2007, anularea Hotărârii Consiliului Uniunii nr.

269 din 06 noiembrie 2007 de validare a rezultatelor finale ale concursului

de notar public precum și a procesului verbal de repartizare, cu

obligarea pârâtelor la întocmirea unei noi liste cuprinzând rezultatele

examenului, prin raportarea mediilor obținute de candidați la numărul

posturilor vacante existente la nivel național și la efectuarea unei noi repartizări.

În subsidiar,

reclamantul a solicitat anularea în parte a Hotărârii de validare a

rezultatelor concursului, în ce privește atribuirea acestuia a calificativului

respins și emiterea ordinului de numire în funcția de notar public.

Prin sentința civilă nr.

53 din 5 mai 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, excepție

invocată de pârâții U.N.N.P.R. și Consiliul U.N.N.P. Totodată instanța a

respins excepția lipsei de interes în ceea ce îl privește pe reclamant, pe

fondul cauzei respingând acțiunea formulată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că existența calității procesuale pasive

presupune identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că

este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Cum

reclamantul a solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru

Combaterea Discriminării în conformitate cu art. 27 alin. (3) din O.G. nr.

137/2000, aceasta nu a fost chemat în judecată ca parte în contradictoriu cu

care se solicită realizarea unui drept.

Prima instanță a

apreciat neîntemeiată excepția lipsei de interes, întrucât reclamantul

urmărește schimbarea rezultatului în ceea ce îl privește, cu consecința numirii

sale pe un post de notar public.

Pe fondul

cauzei, prima instanță a reținut că, din interpretarea coroborată a

dispozițiilor criticate, rezultă că înscrierea și opțiunea pentru un post

vacant trebuie să se refere la un post existent la nivelul camerei în raza

căreia se află localitatea de domiciliu a candidatului.

Este adevărat

așadar că, deși concursul pentru ocuparea posturilor de notar se desfășoară la

nivel național, departajarea candidaților se realizează și în funcție de

criteriul domiciliului.

Analizând în ce

măsură acest criteriu are natură discriminatorie, prima instanță a reținut că

anterior adoptării celor două ordine, în anul 2006, s-a prevăzut repartizarea

candidaților la nivel național.

Întrucât s-au

constatat numeroase schimbări de sedii și asocieri ale notarilor numiți cu

notari din localitățile de domiciliu, au rămas localități în care nu s-a putut

asigura serviciul notarial, ceea ce a determinat modificarea Regulamentului de

concurs în forma actuală, avându-se în vedere criteriul domiciliului, tocmai în

scopul de a se asigura serviciul notarial stabil.

În acest context, a

apreciat prima instanță, scopul pentru care s-a impus criteriul domiciliului

este unul legitim și nu unul discriminator.

Totodată,

dispozițiile legale contestate de reclamant nu pot fi apreciate nici ca

îngrădiri ale dreptului la muncă și al alegerii profesiei, întrucât specificul

activității notariale - de serviciu de interes public - permite o reglementare

specială.

În ce privește

cererea formulată în subsidiar de reclamant, prima instanță a apreciat că

împrejurarea că formularele tip prevăzute în anexele 3, 4 și 5 la Regulament nu

cuprind mențiuni privind denumirea camerei pentru care urmează a fi întocmite,

nu poate conduce la concluzia că în acest caz repartizarea s-ar face la nivel

național, fără a se ține seama de dispozițiile art. 21 alin. (2) și art. 24

alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs M.A.Ș., criticând soluția pronunțată prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

A apreciat recurentul

că instanța de fond și-a însușit teoria scopului legitim susținută de pârâte,

deși în speță nu s-a administrat niciun mijloc de probă în sensul dovedirii

împrejurării că în anii anteriori au avut loc numeroase schimbări

de sedii și asocieri ale notarilor care au condus la existența unor

localități în care nu s-a putut asigura serviciul notarial.

A mai susținut

recurentul că metodele de atingere a așa zisului scop legitim nu sunt adecvate

și necesare, în condițiile în care articolele criticate i-au îngrădit dreptul

prevăzut de art. 41 din Constituție, respectiv de a-și alege în mod liber

camera notarilor pentru care dorea să candideze, pârâtele nepăstrând așadar

raportul rezonabil de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul

legitim vizat, fapt ce echivalează cu o încălcare a art. 14 din C.E.D.O. și

art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției.

Pârâtele aveau

la dispoziție și alte metode pentru limitarea pretinsei migrații a candidaților

spre camerele de domiciliu, respectiv impunerea obligației de a nu părăsi

postul ocupat prin concurs pentru o anumită perioadă de timp.

A arătat recurentul

că în condițiile în care a fost declarat respins la Camera Bacău cu media 8,50,

în timp ce în Camerele notarilor publici Suceava, Iași, Galați etc. au fost

declarați admiși candidați având medii sub 8,00, urmează a se constata că între

candidații aflați în situații comparabile s-au indus distincții, creându-se o

discriminare indirectă pe criteriul domiciliului, încălcându-se astfel art. 1

alin. (2) din Convenția OIM de la Geneva nr. 111 din 25 iunie 1958.

A mai susținut

recurentul că instanța de fond a analizat doar caracterul discriminatoriu al

dispozițiilor criticate, omițând să analizeze legalitatea acestora în raport cu

dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României.

O ultimă critică

adusă de recurent este aceea că instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile Regulamentului de concurs, făcând confuzie între etapa stabilirii

rezultatelor concursului și cea a repartizării candidaților pe posturi.

Procedura de

ocupare a posturilor vacante de notar a presupus două etape și anume

desfășurarea concursului, corectarea lucrărilor, stabilirea rezultatelor

concursului și validarea acestora, a doua etapă constând în repartizarea candidaților

pe posturi.

Examinând

actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, și

din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:

În sensul

dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, numai în

raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două

sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără

ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere

a acelui scop să fie adecvate și necesare.

Art. 2 alin. (3) din O.G. nr.

137/2000 prevede că sunt discriminatorii criteriile sau practicile aparent

neutre, care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, în afara

cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării,

a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc

distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze

pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Din analiza textelor

criticate printr-o interpretare sistematică, prin coroborarea normelor cuprinse

în Regulament, rezultă, într-adevăr, faptul că opțiunea candidatului se face

pentru posturile existente la nivelul Camerei în raza căreia se află

localitatea de domiciliu a acestuia.

Însă, după cum în mod

corect a reținut și prima instanță, scopul pentru care criteriul domiciliului

s-a impus este unul legitim, în speță asigurarea unui serviciu notarial stabil.

Criteriul criticat

este așadar unul justificat, determinat de specificul profesiei de notar public,

activitatea desfășurată fiind, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea

nr. 36/1995, o activitate de interes public.

Într-o atare

situație este permisă reglementarea specială în ceea ce privește condițiile de

acces în profesie, dispozițiile în speță

având drept scop o bună

organizare a serviciului de interes public, fiind aplicabile tuturor

participanților la concurs în egală măsură.

În raport cu situația

relevată anterior adoptării O.M.J. nr. 2263/2007 și O.M.J.1850/2007, și anume

imposibilitatea asigurării serviciului notarial în anumite localități, se

constată că măsura instituirii criteriului domiciliului reprezintă, în

înțelesul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, o măsură adecvată și necesară

pentru asigurarea unui serviciu notarial stabil.

De asemenea, Înalta

Curte constată că prima instanță a analizat aspectele invocate de reclamant

vizând îngrădirea drepturilor sale, reținând în mod corect că dispozițiile

contestate nu pot fi apreciate nelegale sau neconstituționale și că nu

constituie îngrădiri ale dreptului la muncă și al alegerii profesiei, întrucât

specificul activității permite o reglementare specială în ceea ce privește

condițiile de acces în profesie.

Nu poate fi de

asemenea primită critica recurentului relativă la greșita interpretare

realizată de judecătorul fondului a dispozițiilor Regulamentului de concurs.

Aspectul invocat de

reclamant, respectiv absența din cuprinsul formularelor - tip a mențiunilor

privitoare la denumirea camerei, nu pot conduce la concluzia că declararea candidaților

ca admiși/respinși trebuia făcută în funcție de numărul locurilor vacante

existente la nivel național.

După cum în

mod corect a reținut prima instanță, din coroborarea dispozițiilor

Regulamentului, rezultă fără echivoc că opțiunea candidaților înscriși la

concurs nu poate privi, într-o primă etapă, decât posturile vacante existente

la nivelul Camerei la care s-a depus cererea de înscriere, respectiv a Camerei

în raza căreia are domiciliul candidatul, iar ulterior, candidații ce

îndeplinesc condițiile privind media și nota pe probe, îți exprimă opțiunea

pentru unul din posturile rămase vacante la nivel național după efectuarea

repartizării potrivit art. 21 alin. (2) din Regulament.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.A.Ș. împotriva sentinței civile nr. 53 din 5 mai 2008 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și Fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2009.