ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1908/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de nelegalitate

Prin cererea

înregistrata la 31 martie 2011, reclamanta I.C.L. a invocat în contradictoriu

cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și Ministerul Justiției,

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 din Regulamentul de punere în

aplicare a Legii notarilor publici si activității notariale nr. 36/1995, anexa

la Ordinul nr. 710/C din 1995 cu completările si modificările ulterioare emis

de Ministerul Justiției și a dispozițiilor art. 24 din Regulamentul de

organizare și desfășurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari

și a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat

prin Ordinul nr. 2263/2007 emis de Ministerul Justiției, care contravin

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 36/1995, art. 16, art. 53 alin. (2) din

Constituția României, precum și dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea oricărei forme de discriminare;

dispozițiilor art. 2 parag. 1, art. 7 și art. 18 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului din 1948, dar mai ales celor cuprinse în art. 9 și 14 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

precum și art. 2 din Protocolul 4 la Convenție prevăd în mod expres libera circulație și dreptul fiecărei persoane de a-si alege reședința.

În motivare, reclamanta

a arătat că a participat la concursul pentru ocuparea locurilor vacante de

notar public organizat în zilele de 27 și 29 octombrie 2009 de pârâta Uniunea

Naționala a Notarilor Publici din România, în baza Ordinului elaborat de

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, la acest concurs

fiind declarată respinsă, întrucât, deși obținuse media de promovare, nu s-a

încadrat în numărul de locuri pentru ocuparea unui post vacant de notar public

din circumscripția camerei unde a domiciliat.

A mai arătat

reclamanta că a formulat contestație în termen legal, însă Comisia de

soluționare a contestațiilor nu a răspuns decât parțial și numai cu privire la

notarea lucrărilor, iar Consiliul Uniunii, prin Hotărârea nr. 355 din 23

noiembrie 2009 a validat rezultatele în mod parțial nelegal.

A mai precizat

reclamanta că în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se

interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării

efectelor sale, în actuala reglementare actele administrative cu caracter

normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de

nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ,

singura cerința fiind aceea ca aceasta excepție să aibă legătură cu cauza.

S-a mai opinat că în

cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind admisibilitatea

acestei excepții de nelegalitate, de soluționarea acesteia depinzând soluționarea

cauzei.

A mai susținut

reclamanta că la concursul în speță au fost notați cu medii de promovare a

examenului un număr de 16 persoane, însă numai 14 au fost declarate admise,

întrucât numai acestea îndeplineau o condiție nelegală, respectiv criteriul

domiciliului, criteriu discriminatoriu, în opinia sa, care este adăugat la

lege, în speță art. 16 din Legea nr. 36/1995 și care nu corespunde exigentelor

O.G. nr. 137/2000 - fiind un criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,

înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de

egalitate, a drepturilor sale de a participa la concursul de ocupare a

posturilor de notar public.

Cum în cazul său,

mediile obținute conduc la faptul că a promovat concursul de verificare a

cunoștințelor, reclamanta consideră că, în raport de dispozițiile Legii nr. 36/1995,

ale Ordinului nr. 710/1995 și Regulamentul nr. 2263/2007, în corelație cu

dispozițiile art. 16 si 53 din Constituția României, precum și cu dispozițiile art.

2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea oricărei forme de

discriminare, excepția de nelegalitate este fondată sub toate aspectele

prezentate.

S-a mai opinat că

principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminării

sunt garantate, în temeiul art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, în special

pentru exercitarea drepturilor prevăzute la lit. a) - f), iar conform art. 2 alin.

(2) din același act normativ, sunt discriminatorii și prevederile, criteriile

sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Totodată, în raport

cu prevederea art. 20 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile

constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor, se interpretează

și aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu

pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, astfel încât,

prevederile art. 16 alin. (1), precum și cele ale art. 29 din Constituție, se

corelează și se interpretează în raport cu prevederile cuprinse în

instrumentele juridice internaționale, în domeniul drepturilor omului.

Au mai fost enumerate

ca semnificative în cauză dispozițiile art. 2 parag. 1, art. 7 și art. 18 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, cele ale art. 9 și 14 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

precum și cele ale art. 2 din Protocolul 4 la Convenție care prevăd în mod expres libera circulație și dreptul fiecărei persoane de a-si

alege reședința. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri

decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o

societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică,

menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau

a moralei ori pentru protejarea drepturilor sau libertăților altora.

A apreciat reclamanta

că aspectul invocat de pârâți, respectiv criteriul "domiciliu" în

cauza de fata nu se justifică în niciun mod față de dispozițiile enumerate, mai

ales ca la nivel național sunt 15 camere, la Galați sunt 3 județe care intră în componența Camerei, respectiv Vrancea, Galați și Brăila, iar dacă ar fi fost de

protejat un interes public sau de respectat vreun drept al altor persoane se

impunea ca potențialii candidați să aibă domiciliul în circumscripția Judecătoriei

unde era nominalizat locul vacant, ori acest lucru nu este prevăzut.

Ministerul Justiției

Pârâtul Ministerul

Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de

nelegalitate ca neîntemeiată, susținând că, legea, prin singura dispoziție

consacrată concursului la care pot participa persoanele care au exercitat timp

de 5 ani funcții de specialitate juridică (art. 16), instituie numai condiția

ocupării locurilor vacante de notar public prin concurs organizat în condițiile

și potrivit procedurii stabilite prin regulamentul de aplicare a legii,

reglementarea modului de organizare și desfășurare a concursului fiind așadar

de domeniul Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, adoptat

prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C/1995. Art. 5 alin. (5) și (6) din

Regulament trebuie interpretate corelat, urmând a fi admiși candidații care au

obținut cel puțin media 7,00, fără ca notele la probele de concurs să fie mai

mici de 5,00, în limita posturilor vacante existente în camera notarilor

publici în care candidatul a depus dosarul de înscriere.

A opinat pârâtul că art.

4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, a cărui

legalitate se contestă, nu face altceva sau mai mult decât a impus legea,

conținând norme prin care se circumscrie cadrul general de organizare și

desfășurare a concursului de notar public, precum și de ocupare a posturilor vacante.

A

mai susținut pârâtul că așa cum corect a reținut și Curtea de Apel București

prin sentința civilă nr. 106/2010 pronunțată în prezenta cauză și cum constant

a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție din coroborarea prevederilor

Regulamentului de organizare, este fără echivoc că opțiunea candidaților

înscriși la concurs nu poate privi decât posturile vacante existente la nivelul

Camerei la care s-a depus cererea de înscriere. Ulterior, candidații care au

obținut media generală minimă 7.00 își pot exprima opțiunea pentru unul dintre

posturile rămase vacante la nivel național, după efectuarea repartizării în

ordinea mediilor, prevăzută de art. 21 alin. (2) din Regulament.

În ceea ce privește

caracterul discriminatoriu al criteriului domiciliului, s-a precizat că art. 4 alin.

(6) din regulamentul de punere în aplicare a legii și art. 24 alin. (2) din

regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de notar public nu

reglementează un tratament diferit, discriminatoriu, aplicabil unor persoane în

raport cu altele, ci aceste dispoziții legale se aplică tuturor candidaților la

concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, în mod egal.

În speță, modificarea

regulamentului de concurs s-a produs în scopul asigurării unui serviciu

notarial stabil, întrucât s-au constatat numeroase schimbări de sedii și

asocieri ale notarilor numiți cu notari din localitățile de domiciliu, rămânând

localități în care nu s-a putut asigura serviciul notarial.

Apel

Prin sentința civilă nr.

6459 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII a de contencios

administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității ca

neîntemeiată, instanța respingând și excepția de nelegalitate formulată de

reclamanta I.C.L.

S-a apreciat, în ce

privește excepția inadmisibilității, că instanța de contencios administrativ

care a fost sesizată cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, nu poate

aprecia daca soluționarea fondului cauzei depinde de soluționarea excepției de

nelegalitate, aceasta apreciere revenind instanței care soluționează fondul

cauzei.

În raport cu excepția

de nelegalitate invocată, instanța a reținut că art. 4 din Regulamentul de

punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, a cărui legalitate se contestă, nu

adaugă si nu încalcă dispozițiile art. 16 din Legea nr. 36/1995, cu

modificările și completările ulterioare, el conținând norme prin care se

circumscrie cadrului general de organizare și desfășurare a concursului de

notar public.

Astfel, opțiunea

candidaților înscriși la concurs nu poate privi decât posturile vacante

existente la nivelul Camerei la care s-a depus cererea de înscriere. Ulterior,

candidații care au obținut media generală minimă 7.00 își pot exprima opțiunea

pentru unul dintre posturile rămase vacante la nivel național, după efectuarea

repartizării în ordinea mediilor, prevăzută de art. 21 alin. (2) din

Regulament.

Prima instanță a

apreciat, în ceea ce privește caracterul discriminatoriu al criteriului

domiciliului, că acest criteriu rezultat atât din art. 4 alin. (6) din

regulamentul sus-menționat, cât și din art. 24 alin. (2) din Regulamentul de

organizare și desfășurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari

și a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, adoptat

prin Ordinul ministrului justiției nr. 2263/C/2007, nu reglementează un tratament

diferit, discriminatoriu, aplicabil unor persoane în raport cu altele, ci

aceste dispoziții legale se aplică tuturor candidaților la concursul pentru

ocuparea locurilor vacante de notar public, în mod egal.

S-a mai apreciat că

modificarea regulamentului de concurs s-a produs în scop legitim si nu

discriminatoriu, iar dispozițiile legale contestate de reclamantă nu pot fi

apreciate nici ca îngrădiri ale dreptului la muncă sau al alegerii profesiei,

întrucât specificul activității notariale, ca serviciu public, permite o

reglementare specială în ceea ce privește condițiile de acces în profesie.

În legătură cu

invocarea de către reclamantă a încălcării art. 16 din Constituție, s-a reținut

că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale „principiul egalității în

fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în

funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci,

dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații diferite".

Din analiza textelor

legale și printr-o interpretare sistematică, prin coroborarea normelor cuprinse

în Regulament, s-a constatat că rezultă în mod cert că opțiunile candidaților

se fac pentru posturile existente la nivelul Camerelor la care aceștia și-au depus

cererile de înscriere.

Raportat la speța

concretă s-a reținut că recurenta a obținut media peste 7, însă pentru a putea

fi declarată admisă la concurs trebuiau îndeplinite cumulativ două condiții,

respectiv să obțină cel puțin media 7,00 și să existe un post vacant la nivelul

Camerei pentru care a candidat, or, în situația în care locurile vacante au

fost ocupate de candidați cu note superioare, este evident că aceasta a fost

declarată respinsă.

de I.C.L.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta I.C.L., invocând dispozițiile art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ., precum și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs, combătând hotărârea primei

instanțe sub următoarele aspecte:

4.1. Motivarea este contradictorie,

contrară dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit recurentei,

instanța nu a făcut decât să reia susținerile părților. Atunci când a raportat textele

atacate la prevederile Legii nr. 36/1995, deși a observat că textul art. 16 nu

prevede în mod expres condiția domiciliului, a concluzionat eronat că excepția de

nelegalitate este nefondată.

4.2. Au fost aplicate

greșit dispozițiile legale incidente

Potrivit recurentei,

instanța a confundat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare

candidat, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 36/1995, cu cele cuprinse în regulamentele

de punere în aplicare și organizare a concursului, care adaugă nepermis la

lege.

De asemenea, mai

susține recurenta, instanța a confundat vocația de a participa la concursul

pentru accederea la funcția de notar public și dreptul de opțiune pentru

ocuparea locurilor vacante existente în cadrul fiecărei camere.

4.3. Nu s-a observat

încălcarea art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000

La acest punct

recurenta afirmă că a fost discriminată pe criteriul domiciliului în raport cu

alți candidați care au concurat la alte camere. Susține că instanța a apreciat

eronat că prevederile criticate se aplică tuturor participanților la concurs;

în realitate, discriminarea îi vizează numai pe cei care optează după promovarea

examenului, în interiorul camerei unde domiciliază.

intimaților Ministerul Justiției și Uniunea Naționala a Notarilor Publici din

România

Prin întâmpinarea

formulată, ambii intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul Ministerul

Justiției a reiterat excepția de inadmisibilitate invocată în fața primei

instanțe, susținând că excepția de nelegalitate, astfel cum este reglementată de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate privi numai acte administrative

individuale.

Cât privește motivele

de recurs, intimații au arătat că nu pot fi primite câtă vreme sentința este motivată

corespunzător, iar textele normative atacate nu fac decât să pună în aplicare

prevederile Legii nr. 36/1995, în condiții de egalitate pentru toți candidații.

Totodată, intimata

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a arătat că scopul

reglementării este legat de buna organizare a serviciului public, observându-se

tendința generalizată de migrare către orașele mari, imediat după intrarea în

profesie. Aceeași intimată a indicat că soluția primei instanțe este în acord

cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, enumerând în acest sens

deciziile nr. 2839, 3548 și 4093 din anul 2007, precum și decizia nr. 2882 din

anul 2009.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate de intimați,

cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în

continuare.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

I.C.L. a atacat cu excepția de nelegalitate două dispoziții normative: art. 4

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a

activității notariale aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C/1995

și art. 24 din Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de notar

public pentru notarii stagiari și a concursului pentru ocuparea locurilor vacante

de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2263/C/2007.

Deși

atât la judecata în primă instanță, cât și prin motivele de recurs s-a raportat

la actele normative indicate, în întregul lor, în realitate, autoarea excepției

de nelegalitate a vizat numai prevederile de la art. 4 alin. (6) din primul regulament,

respectiv art. 24 alin. (2) din cel de-al doilea, potrivit cărora candidații

admiși la concurs își vor exprima opțiunea pentru unul dintre posturile vacante

existente „la nivelul Camerei notarilor publici la care și-au depus cererea de

înscriere la concurs, în ordinea mediilor obținute”.

În

esență, recurenta-reclamantă a susținut că criteriul domiciliului candidatului

la funcția de notar public, instituit prin reglementările secundare criticate,

adaugă la lege, respectiv la art. 16 din Legea nr. 36/1995 și, în același timp,

este discriminatoriu, dezavantajând persoanele care domiciliază în raza unor

Camere ale notarilor publici cu mai puține posturi vacante.

Curtea

de apel, analizând textele criticate a concluzionat în sensul că specificul

activității notariale, ca serviciu public, permite o reglementare specială în

ceea ce privește condițiile de acces în profesie, precum și că acestea sunt în acord

cu dispozițiile legale cu forță juridică superioară cuprinse în art. 15 și 16

din Legea nr. 36/1995, art. 16 din Constituție și art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

137/2000.

Această

concluzie este corectă, ea fiind adoptată și de instanța de control judiciar, pentru

argumentele prezentate în continuare.

1.1.

Referitor la admisibilitatea excepției de nelegalitate a unor prevederi normative

Intimatul

Ministerul Justiției a reiterat în recurs excepția de inadmisibilitate,

susținând că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au în vedere

numai actele administrative individuale.

Curtea

de apel a soluționat corect și această excepție, utilizând metoda de

interpretare gramaticală a primului alineat al textului menționat, în cuprinsul

căruia se utilizează atât sintagma „act unilateral cu caracter individual” cât

și cea de „act administrativ”.

La

aceeași soluție se ajunge și utilizând alte reguli de interpretare, respectiv

logică, sistematică și istorico – teleologică a primelor două alineate ale

aceluiași text legal, neexistând argumente consistente și coerente care să

excludă actele administrative normative de la controlul înfăptuit de instanțele

specializate pe calea excepției de nelegalitate.

Nu

în ultimul rând, Înalta Curte mai reține că accesibilitatea și previzibilitatea

art. 4 din Legea nr. 554/2004, text legal primitor de multiple înțelesuri și

interpretări, au fost asigurate la nivelul acestei instanțe de o jurisprudență

uniformă, în sensul anterior prezentat.

1.2.

Referitor la motivarea sentinței

Sentința

examinată este redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., iar argumentele sunt prezentate într-o manieră accesibilă și convingătoare.

Susținerea

recurentei în sensul că raționamentul judecătorului este contradictoriu –

întrucât, deși constată că art. 16 din Legea nr. 36/1995 nu prevede în mod

expres condiția domiciliului, totuși respinge excepția de nelegalitate –

reflectă o abordare simplistă a problematicii acestei cauze, care a presupus

analiza coroborată a mai multor dispoziții normative, după cum s-a detaliat la pct.

1.3 din această decizie.

1.3.

Referitor la „fondul” excepției de nelegalitate

Singura

dispoziție cuprinsă în Legea nr. 36/1995, care reglementează posibilitatea dobândirii

calității de notar public de către persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcția

de notar, judecător, procuror, avocat sau o altă funcție de specialitate

juridică, se găsește la art. 16 lit. g).

Potrivit

acestui text legal, accesul în profesie se realizează „prin promovarea unui concurs

organizat, potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi, de Consiliul

Uniunii Naționale a Notarilor Publici”.

Acest

regulament a fost aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C/1995 și

a suferit în timp mai multe modificări, forma în vigoare la data organizării

concursului la care a participat recurenta-reclamantă (27-29 octombrie 2009)

instituind prin art. 4 alin. (6) regula exprimării opțiunilor pentru locurile vacante

existente la nivelul Camerei notarilor publici la care s-a depus cererea de

înscriere la concurs, în ordinea mediilor obținute.

Contrar

susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că textele atacate cu excepția

de nelegalitate (art. 24 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul

ministrului justiției nr. 2263/C/2007 conținând o dispoziție similară) nu intră

în coliziune cu nicio dispoziție normativă cuprinsă în acte cu forță juridică

superioară ci, dimpotrivă, nu fac decât să asigure în condiții corespunzătoare

serviciul public notarial la nivel local.

Astfel,

din economia Legii nr. 36/1995 - art. 15 alin. (1), art. 26 alin. (6) lit. c) -

rezultă că numărul de notari publici trebuie astfel stabilit încât să țină

seama de propunerile Camerelor Notarilor Publici, care, la rândul lor, au în

vedere „necesarul de notari publici”.

Particularizând

acest imperativ, art. 2 alin. (1) din regulamentul aprobat prin Ordinul

ministrului justiției nr. 710/C/1995, indică „cerințele rezultate din

întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul și tipul procedurilor

notariale solicitate de către public”, ca reprezentând tot atâtea elemente ce trebuie

avute în vedere la dimensionarea corpului profesional în discuție.

Nu

se poate nega rolul organelor administrative cu atribuții în reglementarea

profesiei de notar public – Ministerul Justiției și Uniunea Națională a

Notarilor Publici din România – de a adopta acte administrative normative prin

care să asigure organizarea echilibrată a serviciului public notarial și în localitățile

mai mici, fiind de notorietate fenomenul migrării notarilor publici către localitățile

mari din anumite Camere ale notarilor publici. De asemenea, prevederile

examinate nu sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit, mai ales că

există posibilitatea legală ca ulterior numirii în funcția de notar public, în

condițiile art. 27 din regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr.

710/1995 să se solicite schimbarea sediului biroului notarial pe un post vacant

prevăzut în ordinul ministrului justiției de actualizare a numărului de notari

publici și a birourilor notariale.

În

fine, în contextul normativ evocat, în speță nu se pune problema existenței discriminării

pe criteriul domiciliului candidatului.

Prima

instanță a stabilit corect că interpretarea autoarei excepției este subiectivă,

singurul criteriu de departajare a candidaților care au optat pentru locurile vacante

la o anumită cameră, fiind cel valoric. Nu există niciun temei pentru a considera

că recurentei i s-a îngrădit dreptul constituțional la muncă sau al alegerii profesiei,

câtă vreme a participat la un concurs ale cărui reguli i-au fost cunoscute însă

rezultatul obținut nu i-a permis să ocupe unul din posturile vacante.

După

cum bine a sesizat intimata Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

prin întâmpinare, soluția adoptată este conformă cu jurisprudența acestei secții

adoptată în cauze similare, reflectată de exemplu în deciziile nr. 4034/2007,

3548/2007, 4093/2007 și decizia nr. 2882/2009.

2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de I.C.L. împotriva sentinței civile nr. 6459 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.