ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii și procedura derulată în primul ciclu procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta T.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Notarilor Publici Craiova, Uniunea Notarilor Publici din România și Ministerul Justiției să se constate că perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007 constituie pentru aceasta vechime în muncă juridică - specialitatea notar public. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâților în solidar la plata de daune materiale, evaluate la totalitatea veniturilor brute medii lunare realizate de notarii publici din Municipiul Craiova în perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007, actualizate pe fiecare lună până la plata efectivă a sumei respective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a efectuat perioada de stagiu ca notar în Municipiul Craiova, susținând examenul de notar public organizat pentru notarii stagiari în sesiunea 28 - 29 iunie 2004. A mai arătat că la data de 01 septembrie 2004 au fost validate rezultatele acestui examen, iar la data de 02 septembrie 2004 a formulat cerere de numire ca notar public în circumscripția Judecătoriei Craiova, Localitatea Craiova, cerere adresată Ministerului Justiției și depusă la Camera Notarilor Publici Craiova, care urma să o înainteze Ministrului Justiției, prin intermediul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Camera Notarilor Publici Craiova refuzând însă să-i înainteze cererea.

În acest context, la data de 01 noiembrie 2004, s-a adresat instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel Craiova, solicitând obligarea pârâților la îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute de Legea nr. 36/1995 și de Regulamentul de aplicare a acesteia pentru a fi numită notar public în Municipiul Craiova. Prin sentința civilă nr. 108/2006 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții au fost obligați la îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute de lege pentru numirea reclamantei ca notar public în Craiova. Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că acțiunea este nefondată și a solicitat respingerea acesteia.

La data de 03 aprilie 2008 au formulat întâmpinare pârâtele Camera Notarilor Publici Craiova și Uniunea Notarilor Publici din România, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În apărare, pârâtele au susținut că, pentru a putea beneficia de vechimea în funcția de notar public pe perioada solicitată, reclamanta avea posibilitatea ca până la pronunțarea instanței, cu privire la cererea acesteia de numire ca notar public în localitatea Craiova, să opteze pentru unul din cele 11 locuri de notari publici, care erau vacante la acea dată, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 1662 din 23 iunie 2004. Prin sentința nr. 135 din 2 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 516/54/2008 acțiunea formulată a fost respinsă reținându-se, în esență, că prin Ordinul nr. 640/C/05.03.2007, emis de Ministrul Justiției, reclamanta T.M.M.

a fost numită notar public cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei Craiova, localitatea Craiova, reclamanta începându-și activitatea ca notar public la data de 2 mai 2007. S-a mai reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat să se constate că perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007 constituie vechime în muncă juridică - specialitatea notar public, însă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în această perioadă reclamanta nu a exercitat funcția de notar public. Astfel, la data de 03 septembrie 2004, prin Hotărârea nr. 121 - Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România a validat rezultatele examenului de notar public pentru notarii stagiari, organizat în zilele de 28-29 iulie 2994, prevăzute în anexa Hotărârii, la acest concurs reclamanta fiind declarată admisă.

Prin adresa nr. 1189 din 07 septembrie 2004 a Președintelui Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, înaintată Camerei Notarilor Publici s-a prevăzut ca până la data de 17 septembrie 2004 să fie trimise cererile de numire în funcție ale candidaților declarați admiși, adresate Ministrului Justiției și s-a mai precizat totodată că localitățile ce vor fi menționate în cererile de numire să fie numai cele unde sunt locuri vacante, prevăzute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1662 din 23 iunie 2004. În anexa Ordinului M.J, pentru anul 2004, s-a stabilit un număr de 11 locuri vacante pentru notarii stagiari care urmau să fie admiși la examenul de definitivat, potrivit art. 12 alin. (1) din Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului candidații care au obținut medii de promovare având posibilitatea de a opta, în ordinea mediilor, pentru locurile vacante existente la nivelul camerei notarilor publici.

Reclamanta, care obținuse media de promovare, nu a optat pentru niciunul din posturile vacante la acea dată, la nivelul Camerei Notarilor Publici, optând însă, pentru un post care la acea dată nu fusese declarat vacant, în localitatea Craiova. A mai apreciat instanța că numirea ulterioară a reclamantei ca notar public, cu sediul în localitatea Craiova, prin ordin emis în baza hotărârii judecătorești, nu o îndreptățește pe aceasta să solicite a se constata că perioada în care nu a exercitat profesia de notar public constituie vechime în muncă juridică - specialitatea notar public, în condițiile în care aceasta a avut posibilitatea să opteze pentru unul dintre cele 11 posturi care erau vacante la data promovării concursului.

A fost respinsă și cererea privind plata de despăgubiri materiale, apreciindu-se că aceasta are un caracter accesoriu în raport cu cererea principală, respectiv aceea de recunoaștere a vechimii în specialitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, în cuprinsul căruia a arătat că instanța, deși a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv emiterea unei adrese către Camera Notarilor Publici Craiova, pentru a se comunica venitul mediu brut lunar realizat de notarii publici din Craiova, pe perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, conform încheierii din data de 7 aprilie 2008, ulterior, la data de 26 mai 2008, instanța a respins aceeași probă considerând-o neutilă cauzei; că instanța a apreciat greșit că perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007 nu reprezintă vechime în muncă; că, față de hotărârea irevocabilă invocată nu avea obligația să opteze pentru vreunul din posturile vacante prevăzute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1662/C/2004.

Prin decizia nr. 1009 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat a fost admis. Înalta Curte a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe, urmând ca, în fond după casare, Curtea de Apel să aprecieze ce criteriu este optim pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor: veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2005 sau media lunară a veniturilor realizate de reclamantă de la data de 1 mai 2007 de când funcționează, la zi sau veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2005, notari care să aibă însă aceeași vechime ca notar ca și reclamanta.

De asemenea, să aprecieze și să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize de specialitate pentru valorificarea corectă a datelor care vor fi puse la dispoziția instanței de către Camera Notarilor Publici Craiova. 2. Hotărârea pronunțată în fond după casare Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la termenul din 4 iunie 2010, instanța punând în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza contabilă judiciară prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor pe care reclamanta le-ar putea dobândi, avându-se în vedere chestiunile obligatorii asupra necesității administrării probatoriului, stabilite prin decizia de casare.

Prin Sentința nr. 507/2011 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte, acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea pârâților să plătească reclamantei daune materiale în cuantum de 246.279 RON, actualizate până la data plății efective. A fost respins capătul de cerere în constatarea dobândirii vechimii în muncă și în specialitate juridică - notar public, pentru perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007. Au fost de asemenea obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1712,30 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar, onorariu expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâții Camera Notarilor Publici și Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, precum și Ministerul Justiției, în cadrul litigiului în contencios administrativ anterior, au fost obligați să solicite actualizarea numărului de posturi și respectiv să actualizeze numărul birourilor de notar public, în conformitate cu opțiunea realizată de către reclamantă.

S-a apreciat că hotărârile judecătorești pronunțate stabilesc premisele de exercițiu ale acțiunii în repararea prejudiciului; astfel, s-a reținut, în considerentele sentinței nr. 108/2006 se indică faptul că reclamanta a promovat examenul de notar public definitiv, optând, după validarea concursului, pentru un post de notar public în circumscripția Judecătoriei Craiova (formulând două cereri în acest sens), post ce era, în fapt, vacant începând cu luna aprilie 2004, fără a fi oglindit în OMJ 1662/C din 23 iunie 2004. Astfel, s-a constatat existența unui refuz de soluționare a unei cereri privitoare la un drept, sau la un interes legitim, calificare, ce în viziunea instanței de rejudecare a impus două consecințe, ca efect al puterii lucrului judecat, în ceea ce privește îndeplinirea premiselor acțiunii în răspundere și anume, existența interesului legitim privat al reclamantei și, respectiv, imposibilitatea reiterării unor apărări de fond.

În raport cu apărările pârâților invocate prin întâmpinările depuse la Dosarul 5146/54/2008 s-a reținut că nu numai obligațiile constituite prin dispozitivul hotărârii judecătorești definitive și irevocabile intră în lucru judecat ci și considerentele ce poartă asupra adevărului judiciar, respectiv asupra modului de interpretare și aplicare a normei juridice (considerentele în drept), analizate prin prisma concordanței cu dispozitivul. Apreciind că există imperativul respectării efectelor prezumției lucrului judecat, instanța a constatat că hotărârea judecătorească analizată prin prisma efectelor lucrului judecat, fixează și condițiile de fond ale răspunderii pentru prejudiciul cauzat, ce circumstanțiază controlul judiciar în cauză, stabilind caracterul de refuz nejustificat de soluționare a cererii din 02 septembrie 2004, existența faptei licite, precum și momentului ce declanșează prejudiciul suferit.

Astfel, ca efect al hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, pârâții și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, fiind emis OMJ nr. 640/C/05.03.2007, privind numirea reclamantei în funcția de notar public, cu sediul în circumscripția Judecătoriei Craiova, aceasta începând exercițiul profesiei din luna mai a anului 2007, astfel că instanța urmează să constate întinderea consecințelor refuzului nejustificat, pe perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007. Reținând considerentele deciziei de casare, precum și concluziile raportului de expertiză judiciară, instanța a constatat aplicabilitatea criteriului mediei lunare a veniturilor nete realizate de către reclamantă.

S-a reținut că acest criteriu este contestat de către reclamantă, care susține că acesta excede îndrumărilor date de instanța supremă, intrate sub puterea lucrului judecat, apreciindu-se că o atare susținere, în condițiile în care obiectivele raportului de expertiză au fost încuviințate prin încheierea de ședință din 02 iulie 2010, tinde să repună în discuție elementele de probatoriu deja încuviințate. Sub acest aspect s-a mai reținut că instanța de recurs, în considerentele deciziei de casare indică criteriile optime pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, fiind înscrisă, printre alte criterii, și media veniturilor medii lunare realizată de către reclamantă în perioada 01 mai 2007 - la zi, fără a se realiza o distincție asupra veniturilor nete, sau a celor brute, astfel că instanța de recurs a dat îndrumări obligatorii, potrivit art. 315 C. proc.

civ., asupra necesității administrării dovezii, precum și asupra calificării cererii de chemare în judecată; ca atare, s-a apreciat, precizarea unor criterii posibile de determinare a prejudiciului material nu prezintă un caracter restrictiv. Pe de altă parte, a mai apreciat instanța, criteriului optim de stabilire a despăgubirilor datorate pentru neexercitarea profesiei de notar public, ca urmare a culpei pârâților, nu poate fi decât unul bazat pe incidența caracterului liberal al profesiei, situație în care nu pot fi reținute elementele de apreciere a criteriului veniturilor brute medii lunare realizate de către notarii publici, din mun. Craiova, invocate de către reclamantă, avându-se în vedere tocmai aplicarea unui regim de remunerare special și individual.

Instanța de rejudecare a reținut caracterul neîntemeiat al capătului de cerere având ca obiect constatarea dobândirii vechimii în muncă și în specialitate juridică - notar public, pentru perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007, în condițiile în care dispozițiile aplicabile recunosc beneficiul dobândirii vechimii în muncă, precum și în specialitate juridică, în raport de activitatea efectiv prestată ca notar public. 3. Recursurile exercitate împotriva hotărârii Curții de apel Toate părțile au formulat recurs împotriva sentinței menționate. 3.1 Reclamanta a atacat cu recurs sentința, fără a încadra în drept criticile formulate.

În esență, recurenta - reclamantă a arătat și argumentat pe larg că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, deoarece: instanța de rejudecare a refuzat să-i acorde vechimea în muncă juridică - specialitatea notar public, deși aceasta era o chestiune de drept dezlegată prin decizia de casare; la acordarea despăgubirilor civile, instanța de rejudecare a stabilit un criteriu diferit de cele menționate în decizia de casare cu trimitere, în care erau indicate numai veniturile brute, iar nu cele nete; nu s-au avut în vedere veniturile realizate până la data pronunțării sentinței; a fost scăzut greșit impozitul de 16% din venitul net realizat; actualizarea despăgubirilor trebuia dispusă începând cu data de 30 noiembrie 2010 (data stabilirii cuantumului prin expertiză); instanța nu a optat pentru niciunul dintre criteriile raportate la veniturile brute, menționate în decizia de casare; instanța de fond putea să aibă în vedere, în subsidiar, criteriul privind veniturile brute ale notarilor publici care și-au început și desfășurat activitatea în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, sau veniturile brute realizate de recurenta - reclamantă până la zi; instanța nu și-a motivat hotărârea în ceea ce privește alegerea criteriului optim și a dispus efectuarea expertizei într-un mod discriminatoriu.

3.2. Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că această autoritate nu are o culpă în derularea procedurii de numire în profesia de notar public, în raport cu prevederile art. 15 din Legea nr. 36/1995 și normele secundare cuprinse în Regulamentul de punere în aplicare a legii, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 710/C/1995, cu modificările ulterioare. A mai arătat că reclamanta a fost numită în funcția de notar public în temeiul deciziei nr. 522/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția de contencios administrativ și fiscal, obținând o reparație suficientă. 3.3. Recurenta - pârâtă Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., arătând, în esență, că, în speță, acordarea despăgubirilor pune în discuție echitatea, iar instanța nu a făcut uz de puterea sa suverană de a aprecia cuantumul despăgubirii acordate reclamantei, nu a analizat manifestarea de voință prin prisma scopului său moral și nu a cenzurat concluziile expertizei, acordând o despăgubire mult prea mare față de forma și gravitatea pretinsei vătămări, de circumstanțele cauzei și de contextul economic. 3.4.

Camera Notarilor Publici Craiova a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei sau, în subsidiar, diminuarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri, arătând că, prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat exercitarea abuzivă a puterii discreționare a autorității pârâte, dar a uzitat aceeași putere discreționară de apreciere a puterii judecătorești, favorizând reclamanta, printr-o discriminare pozitivă. A mai arătat că instanța nu a avut în vedere eventualele venituri pe care le-ar fi obținut reclamanta dacă și-ar fi ocupat postul cuvenit conform mediei de la concurs și împrejurarea că suma acordată ar fi putut consta în diferența pozitivă dintre media veniturilor produse la S. și media veniturilor prezumat fi obținute la Craiova.

În fine, a arătat că nu se poate demonstra caracterul cert al prejudiciului, iar reparația s-a realizat prin emiterea ordinului de numire a reclamantei în funcția de notar public. 4. Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă la dosar, precum și prin datele scrise formulate, recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursurilor pârâților, răspunzând criticilor formulate de aceștia. Astfel, a arătat că prin deciziile nr. 522 din 26 ianuarie 2007 și 2009 din 24 februarie 2009, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-au reținut culpa tuturor pârâților și dreptul său de a obține despăgubiri, instanța având doar de apreciat asupra criteriului optim pentru stabilirea cuantumului acestora.

A precizat că solicitările formulate în cadrul actualului litigiu sunt accesorii față de acțiunea principală, soluționată irevocabil prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007, fiind întemeiate pe prevederile art. 52 din Constituția României și art. 1 și 19 din Legea nr. 554/2004. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a formulat note scrise prin care a arătat că garanțiile procesuale stabilite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la procesul echitabil sunt delimitate în materie civilă și penală și privesc exigențele impuse desfășurării procedurii de judecată - echitabilitatea și termenul rezonabil, și nu se poate reține, sub acest aspect, ca fiind justificate obiectiv criticile recurentei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Cu privire la excepția de netimbrare a recursului Ministerului Justiției Verificând cu prioritate regularitatea exercitării recursurilor, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în această fază procesuală, potrivit art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul - pârât Ministerul Justiției nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru, prevăzută în art. 20 alin. (1) - (2) din Legea nr. 146/1997, în cuantumul comunicat prin citație, conform art. 18 din aceeași lege. În consecință, recursul Ministerului Justiției va fi anulat, ca netimbrat, așa cum prevede art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

2. Cu privire la fondul cauzei Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de ceilalți trei recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai recursul reclamantei este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, acțiunea reclamantei tinde la înlăturarea consecințelor vătămătoare ale refuzului autorităților pârâte de numire în funcția de notar public, refuz al cărui caracter nejustificat a fost stabilit prin sentința nr. 108 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Atât prin art. art. 12 din Legea nr. 29/1990, sub imperiul căreia s-a derulat litigiul principal, cât și prin art. 19 din actuala lege a contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), este reglementată posibilitatea solicitării despăgubirilor pe cale separată, atunci când cel vătămat nu a cunoscut întinderea pagubei la data judecării acțiunii principale.

Deși formulată pe cale separată, acțiunea prin care se tinde la repararea pagubei produse printr-un act administrativ nelegal este subsecventă acțiunii având ca obiect anularea actului vătămător sau sancționarea unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, repararea pagubei produse persoanei vătămate fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ, în condițiile în care legea instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, care nu se limitează la dimensiunea formală a legalității actului administrativ tipic sau asimilat În contextul procesual al cauzei de față, demersul de evaluare a legalității și temeiniciei sentinței recurate, pronunțate în faza rejudecării după casare, urmează a avea ca prim reper prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Verificând considerentele deciziei de casare nr. 1009 din 24 februarie 2009, Înalta Curte constată că problemele de drept dezlegate, în accepțiunea textului normativ citat anterior, sunt următoarele: (i) Dreptul reclamantei de a obține despăgubiri ca urmare a refuzului numirii în profesie („Astfel, se constată că în principiu cererea este fondată, deoarece s-a stabilit cu putere de lucru judecat culpa pârâților în vătămarea dreptului reclamantei de a avea acces la funcția de notar public în municipiul Craiova”).

(ii) Dreptul reclamantei de a-i fi recunoscută vechimea în activitatea juridică - specialitatea notar public („În perioada în discuție recurentei trebuia să i se recunoască vechimea în specialitatea de notar public, neexercitarea acestei funcții datorându-se culpei pârâților”). Prin urmare, aspectele menționate nu mai puteau fi repuse în discuție nici de judecătorul fondului, cu prilejul rejudecării, nici de recurenții - pârâți, în calea de atac. Astfel, instanța de control judiciar constată că soluția de respingere a capătului de cerere privind recunoașterea vechimii încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și implicit efectul puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1009 din 24 februarie 2009, motiv pentru care recursul reclamantei urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii în discuție.

Prin prisma acelorași considerente, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al motivului de recurs referitor la inexistența prejudiciului material și a obligației corelative de dezdăunare, formulat de recurenta - pârâtă Camera Notarilor Publici Craiova. În ceea ce privește întinderea prejudiciului, decizia de casare a stabilit necesitatea administrării de probe suplimentare, trasând, în sarcina instanței de rejudecare, obligația de a solicita Camerei Notarilor Publici Craiova acte în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Statutul Notarilor Publici și cu anexa nr. 1 la Statut, cu referire la art. 20 alin. (1) lit. t) din Statut și la art. 26 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Totodată, în decizia de casare au fost indicate trei criterii pentru stabilirea despăgubirilor, fiind lăsat instanței de rejudecare dreptul de a aprecia asupra criteriului optim: (i) veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada în care reclamanta a fost privată de dreptul de a-și exercita profesia (2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, conform încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 1 martie 2010); (ii) media lunară a veniturilor realizate de reclamantă de la data de 1 mai 2007 la zi; (iii) veniturile brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova, cu aceeași vechime de notar ca și reclamanta, în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007. Un aspect relevant în economia cauzei este acela că în privința întinderii prejudiciului nu se poate vorbi despre probleme de drept dezlegate, în sensul art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., ci numai despre necesitatea administrării unor probe. Instanței de rejudecare i-a fost conferită o marjă de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, pornind de la criteriul pe care urma să îl identifice ca fiind „optim” în raport cu toate circumstanțele cauzei. De aceea, sentința nu este criticabilă pentru motivul că instanța a ales unul dintre criterii drept element de referință în cuantificarea daunelor, (media veniturilor realizate de reclamantă), și exercitându-și dreptul de apreciere sus-menționat, a considerat că sumele nete, pentru perioada avută în vedere la efectuarea raportului de expertiză contabilă, ar fi de natură să acopere beneficiul nerealizat într-o manieră echitabilă, luând în considerare și caracterul liberal al profesiei de notar public.

Opțiunea instanței a fost motivată adecvat, atât în fapt, cât și în drept, cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a exigențelor dreptului la un proces echitabil, protejat potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Drept argument suplimentar pentru înlăturarea criticilor recurentei - reclamante Înalta Curte reține și regula cristalizată în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia „în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanța națională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligențe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea și, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util toate căile legale care i-au stat la dispoziție.

Într-adevăr, potrivit unui principiu general comun sistemelor juridice ale statelor membre, persoana lezată, cu riscul de a suporta ea însăși prejudiciul respectiv, trebuie să facă dovada unei diligențe rezonabile în a limita întinderea prejudiciului” (C.J.C.E., hotărârea pronunțată la data de 5 martie 1996 în cauzele conexe C-46/93 și C-48/93). Nici criticile în sens contrar ale recurentelor - pârâte, care au considerat că suma stabilită este exagerat de mare, nu sunt întemeiate, pentru că, așa cum rezultă din cele expuse anterior, judecătorul fondului a avut în vedere elementele determinante pentru stabilirea unei dezdăunări echitabile, apte să asigure echilibrul rezonabil între interesul public și interesul legitim privat al recurentei - reclamante, pe care îl presupune un raport de drept public, administrativ.

În acest sens, prezintă relevanță și împrejurarea că însăși Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a arătat, în notele scrise privind problematica obiectivelor expertizei judiciare contabile, că «varianta nr. 2 pare cea mai „echitabilă”, deoarece reclamanta funcționează ca notar public, astfel încât are reprezentarea beneficiului muncii ei» ( dosar fond după casare). De asemenea, Camera Notarilor Publici Craiova a apreciat că varianta 2 este optim a fi aleasă drept criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, având în vedere ca reflectă mai bine principiile consacrate de art. 1048 C. civ., în sensul că reflectă mai fidel pierderea efectiv suferită de către reclamantă, în considerarea calităților sale personale ce determină în mod necesar veniturile realizate într-o profesie liberală, neraportându-se la veniturile realizate de alți notari publici, care sunt corelate cu priceperea și calitățile personale ale fiecăruia dintre aceștia.

Apărarea suplimentară, privind veniturile pe care le-ar fi putut câștiga recurenta - reclamantă dacă s-ar fi prezentat la postul cuvenit conform mediei obținute la concurs a fost formulată explicit pentru prima dată abia în recurs. 3. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei numai în ceea ce privește recunoașterea vechimii de notar public, urmând a respinge, ca nefondate, recursurile pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamanta T.M.M. împotriva sentinței nr. 507 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâții să-i recunoască reclamantei vechimea în munca juridică - specialitatea notar public - pentru perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Camera Notarilor Publici Craiova și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România împotriva sentinței nr. 507 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2012.