ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii și

procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta T.M.M. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Camera Notarilor Publici Craiova, Uniunea Notarilor

Publici din România și Ministerul Justiției să se constate că perioada 02

septembrie 2004 - 01 mai 2007 constituie pentru aceasta vechime în muncă juridică

- specialitatea notar public.

Reclamanta a mai solicitat

obligarea pârâților în solidar la plata de daune materiale, evaluate la totalitatea

veniturilor brute medii lunare realizate de notarii publici din Municipiul Craiova

în perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007, actualizate pe fiecare lună până la

plata efectivă a sumei respective.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a efectuat perioada de stagiu ca notar în Municipiul Craiova,

susținând examenul de notar public organizat pentru notarii stagiari în sesiunea

28 - 29 iunie 2004.

A mai arătat că la data

de 01 septembrie 2004 au fost validate rezultatele acestui examen, iar la data de

02 septembrie 2004 a formulat cerere de numire ca notar public în circumscripția

Judecătoriei Craiova, Localitatea Craiova, cerere adresată Ministerului Justiției

și depusă la Camera Notarilor Publici Craiova, care urma să o înainteze Ministrului

Justiției, prin intermediul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Camera

Notarilor Publici Craiova refuzând însă să-i înainteze cererea.

În acest context, la data

de 01 noiembrie 2004, s-a adresat instanței de contencios administrativ, respectiv

Curții de Apel Craiova, solicitând obligarea pârâților la îndeplinirea tuturor formalităților

prevăzute de Legea nr. 36/1995 și de Regulamentul de aplicare a acesteia pentru

a fi numită notar public în Municipiul Craiova.

Prin sentința civilă

nr. 108/2006 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia

nr. 522 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții au

fost obligați la îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute de lege pentru numirea

reclamantei ca notar public în Craiova.

Pârâtul Ministerul Justiției

a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că acțiunea este nefondată

și a solicitat respingerea acesteia.

La data de 03 aprilie

2008 au formulat întâmpinare pârâtele Camera Notarilor Publici Craiova și Uniunea

Notarilor Publici din România, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În apărare, pârâtele au

susținut că, pentru a putea beneficia de vechimea în funcția de notar public pe

perioada solicitată, reclamanta avea posibilitatea ca până la pronunțarea instanței,

cu privire la cererea acesteia de numire ca notar public în localitatea Craiova,

să opteze pentru unul din cele 11 locuri de notari publici, care erau vacante la

acea dată, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 1662 din 23 iunie 2004.

Prin sentința nr. 135

din 2 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 516/54/2008

acțiunea formulată a fost respinsă reținându-se, în esență, că prin Ordinul nr.

640/C/05.03.2007, emis de Ministrul Justiției, reclamanta T.M.M. a fost numită notar

public cu sediul biroului notarial în circumscripția Judecătoriei Craiova, localitatea

Craiova, reclamanta începându-și activitatea ca notar public la data de 2 mai 2007.

S-a mai reținut că prin

acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat să se constate că perioada 02

septembrie 2004 - 01 mai 2007 constituie vechime în muncă juridică - specialitatea

notar public, însă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în această perioadă

reclamanta nu a exercitat funcția de notar public.

Astfel, la data de 03

septembrie 2004, prin Hotărârea nr. 121 - Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor

Publici din România a validat rezultatele examenului de notar public pentru notarii

stagiari, organizat în zilele de 28-29 iulie 2994, prevăzute în anexa Hotărârii,

la acest concurs reclamanta fiind declarată admisă.

Prin adresa nr. 1189

din 07 septembrie 2004 a Președintelui Uniunii Naționale a Notarilor Publici din

România, înaintată Camerei Notarilor Publici s-a prevăzut ca până la data de 17

septembrie 2004 să fie trimise cererile de numire în funcție ale candidaților declarați

admiși, adresate Ministrului Justiției și s-a mai precizat totodată că localitățile

ce vor fi menționate în cererile de numire să fie numai cele unde sunt locuri vacante,

prevăzute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1662 din 23 iunie 2004.

În anexa Ordinului M.J,

pentru anul 2004, s-a stabilit un număr de 11 locuri vacante pentru notarii stagiari

care urmau să fie admiși la examenul de definitivat, potrivit art. 12 alin. (1)

din Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului candidații care au obținut

medii de promovare având posibilitatea de a opta, în ordinea mediilor, pentru locurile

vacante existente la nivelul camerei notarilor publici.

Reclamanta, care obținuse

media de promovare, nu a optat pentru niciunul din posturile vacante la acea dată,

la nivelul Camerei Notarilor Publici, optând însă, pentru un post care la acea dată

nu fusese declarat vacant, în localitatea Craiova.

A mai apreciat instanța

că numirea ulterioară a reclamantei ca notar public, cu sediul în localitatea Craiova,

prin ordin emis în baza hotărârii judecătorești, nu o îndreptățește pe aceasta să

solicite a se constata că perioada în care nu a exercitat profesia de notar public

constituie vechime în muncă juridică - specialitatea notar public, în condițiile

în care aceasta a avut posibilitatea să opteze pentru unul dintre cele 11 posturi

care erau vacante la data promovării concursului.

A fost respinsă și cererea

privind plata de despăgubiri materiale, apreciindu-se că aceasta are un caracter

accesoriu în raport cu cererea principală, respectiv aceea de recunoaștere a vechimii

în specialitate.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, în cuprinsul căruia a arătat că instanța, deși a încuviințat

proba cu înscrisuri, respectiv emiterea unei adrese către Camera Notarilor Publici

Craiova, pentru a se comunica venitul mediu brut lunar realizat de notarii publici

din Craiova, pe perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, conform încheierii din

data de 7 aprilie 2008, ulterior, la data de 26 mai 2008, instanța a respins aceeași

probă considerând-o neutilă cauzei; că instanța a apreciat greșit că perioada 2

septembrie 2004 - 1 mai 2007 nu reprezintă vechime în muncă; că, față de hotărârea

irevocabilă invocată nu avea obligația să opteze pentru vreunul din posturile vacante

prevăzute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1662/C/2004.

Prin decizia nr. 1009

din 24 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat

a fost admis. Înalta Curte a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre soluționare

aceleiași instanțe, urmând ca, în fond după casare, Curtea de Apel să aprecieze

ce criteriu este optim pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor: veniturile

brute medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada

2 septembrie 2004 - 1 mai 2005 sau media lunară a veniturilor realizate de reclamantă

de la data de 1 mai 2007 de când funcționează, la zi sau veniturile brute medii

lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada 2 septembrie

2004 - 1 mai 2005, notari care să aibă însă aceeași vechime ca notar ca și reclamanta.

De asemenea, să aprecieze și să pună în discuția părților necesitatea efectuării

unei expertize de specialitate pentru valorificarea corectă a datelor care vor fi

puse la dispoziția instanței de către Camera Notarilor Publici Craiova.

în fond după casare

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, la termenul din 4 iunie 2010, instanța punând în

discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza contabilă judiciară

prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor pe care reclamanta le-ar putea

dobândi, avându-se în vedere chestiunile obligatorii asupra necesității administrării

probatoriului, stabilite prin decizia de casare.

Prin Sentința nr. 507/2011

din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal a fost admisă, în parte, acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea

pârâților să plătească reclamantei daune materiale în cuantum de 246.279 RON, actualizate

până la data plății efective. A fost respins capătul de cerere în constatarea dobândirii

vechimii în muncă și în specialitate juridică - notar public, pentru perioada 02

septembrie 2004 - 01 mai 2007. Au fost de asemenea obligați pârâții la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1712,30 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru

și timbru judiciar, onorariu expert.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că pârâții Camera Notarilor Publici și Consiliul Uniunii

Naționale a Notarilor Publici, precum și Ministerul Justiției, în cadrul litigiului

în contencios administrativ anterior, au fost obligați să solicite actualizarea

numărului de posturi și respectiv să actualizeze numărul birourilor de notar public,

în conformitate cu opțiunea realizată de către reclamantă.

S-a apreciat că hotărârile

judecătorești pronunțate stabilesc premisele de exercițiu ale acțiunii în repararea

prejudiciului; astfel, s-a reținut, în considerentele sentinței nr. 108/2006 se

indică faptul că reclamanta a promovat examenul de notar public definitiv, optând,

după validarea concursului, pentru un post de notar public în circumscripția Judecătoriei

Craiova (formulând două cereri în acest sens), post ce era, în fapt, vacant începând

cu luna aprilie 2004, fără a fi oglindit în OMJ 1662/C din 23 iunie 2004.

Astfel, s-a constatat

existența unui refuz de soluționare a unei cereri privitoare la un drept, sau la

un interes legitim, calificare, ce în viziunea instanței de rejudecare a impus două

consecințe, ca efect al puterii lucrului judecat, în ceea ce privește îndeplinirea

premiselor acțiunii în răspundere și anume, existența interesului legitim privat

al reclamantei și, respectiv, imposibilitatea reiterării unor apărări de fond.

În raport cu apărările

pârâților invocate prin întâmpinările depuse la Dosarul 5146/54/2008 s-a reținut

că nu numai obligațiile constituite prin dispozitivul hotărârii judecătorești definitive

și irevocabile intră în lucru judecat ci și considerentele ce poartă asupra adevărului

judiciar, respectiv asupra modului de interpretare și aplicare a normei juridice

(considerentele în drept), analizate prin prisma concordanței cu dispozitivul.

Apreciind că există imperativul

respectării efectelor prezumției lucrului judecat, instanța a constatat că hotărârea

judecătorească analizată prin prisma efectelor lucrului judecat, fixează și condițiile

de fond ale răspunderii pentru prejudiciul cauzat, ce circumstanțiază controlul

judiciar în cauză, stabilind caracterul de refuz nejustificat de soluționare a cererii

din 02 septembrie 2004, existența faptei licite, precum și momentului ce declanșează

prejudiciul suferit.

Astfel, ca efect al hotărârii

judecătorești definitive și irevocabile, pârâții și-au îndeplinit obligațiile ce

le reveneau, fiind emis OMJ nr. 640/C/05.03.2007, privind numirea reclamantei în

funcția de notar public, cu sediul în circumscripția Judecătoriei Craiova, aceasta

începând exercițiul profesiei din luna mai a anului 2007, astfel că instanța urmează

să constate întinderea consecințelor refuzului nejustificat, pe perioada 02

septembrie 2004 - 01 mai 2007.

Reținând considerentele

deciziei de casare, precum și concluziile raportului de expertiză judiciară, instanța

a constatat aplicabilitatea criteriului mediei lunare a veniturilor nete realizate

de către reclamantă.

S-a reținut că acest criteriu

este contestat de către reclamantă, care susține că acesta excede îndrumărilor date

de instanța supremă, intrate sub puterea lucrului judecat, apreciindu-se că o atare

susținere, în condițiile în care obiectivele raportului de expertiză au fost încuviințate

prin încheierea de ședință din 02 iulie 2010, tinde să repună în discuție elementele

de probatoriu deja încuviințate.

Sub acest aspect s-a mai

reținut că instanța de recurs, în considerentele deciziei de casare indică criteriile

optime pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, fiind înscrisă, printre alte

criterii, și media veniturilor medii lunare realizată de către reclamantă în perioada

01 mai 2007 - la zi, fără a se realiza o distincție asupra veniturilor nete, sau

a celor brute, astfel că instanța de recurs a dat îndrumări obligatorii, potrivit

art. 315 C. proc. civ., asupra necesității administrării dovezii, precum și asupra

calificării cererii de chemare în judecată; ca atare, s-a apreciat, precizarea unor

criterii posibile de determinare a prejudiciului material nu prezintă un caracter

restrictiv.

Pe de

altă parte, a mai apreciat instanța, criteriului optim de stabilire a despăgubirilor

datorate pentru neexercitarea profesiei de notar public, ca urmare a culpei pârâților,

nu poate fi decât unul bazat pe incidența caracterului liberal al profesiei, situație

în care nu pot fi reținute elementele de apreciere a criteriului veniturilor brute

medii lunare realizate de către notarii publici, din mun. Craiova, invocate de către

reclamantă, avându-se în vedere tocmai aplicarea unui regim de remunerare special

și individual.

Instanța de rejudecare

a reținut caracterul neîntemeiat al capătului de cerere având ca obiect constatarea

dobândirii vechimii în muncă și în specialitate juridică - notar public, pentru

perioada 02 septembrie 2004 - 01 mai 2007, în condițiile în care dispozițiile aplicabile

recunosc beneficiul dobândirii vechimii în muncă, precum și în specialitate juridică,

în raport de activitatea efectiv prestată ca notar public.

împotriva hotărârii Curții de apel

Toate părțile au formulat

recurs împotriva sentinței menționate.

3.1 Reclamanta a atacat

cu recurs sentința, fără a încadra în drept criticile formulate.

În esență, recurenta -

reclamantă a arătat și argumentat pe larg că nu a beneficiat de un proces echitabil,

în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, deoarece: instanța

de rejudecare a refuzat să-i acorde vechimea în muncă juridică - specialitatea notar

public, deși aceasta era o chestiune de drept dezlegată prin decizia de casare;

la acordarea despăgubirilor civile, instanța de rejudecare a stabilit un criteriu

diferit de cele menționate în decizia de casare cu trimitere, în care erau indicate

numai veniturile brute, iar nu cele nete; nu s-au avut în vedere veniturile realizate

până la data pronunțării sentinței; a fost scăzut greșit impozitul de 16% din venitul

net realizat; actualizarea despăgubirilor trebuia dispusă începând cu data de 30

noiembrie 2010 (data stabilirii cuantumului prin expertiză); instanța nu a optat

pentru niciunul dintre criteriile raportate la veniturile brute, menționate în decizia

de casare; instanța de fond putea să aibă în vedere, în subsidiar, criteriul privind

veniturile brute ale notarilor publici care și-au început și desfășurat activitatea

în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007, sau veniturile brute realizate de recurenta

- reclamantă până la zi; instanța nu și-a motivat hotărârea în ceea ce privește

alegerea criteriului optim și a dispus efectuarea expertizei într-un mod discriminatoriu.

3.2. Ministerul Justiției

și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că

această autoritate nu are o culpă în derularea procedurii de numire în profesia

de notar public, în raport cu prevederile art. 15 din Legea nr. 36/1995 și normele

secundare cuprinse în Regulamentul de punere în aplicare a legii, aprobat prin Ordinul

Ministrului Justiției nr. 710/C/1995, cu modificările ulterioare.

A mai arătat că reclamanta

a fost numită în funcția de notar public în temeiul deciziei nr. 522/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție secția de contencios administrativ și fiscal, obținând

o reparație suficientă.

3.3. Recurenta - pârâtă

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și-a încadrat motivele de recurs

în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., arătând, în esență,

că, în speță, acordarea despăgubirilor pune în discuție echitatea, iar instanța

nu a făcut uz de puterea sa suverană de a aprecia cuantumul despăgubirii acordate

reclamantei, nu a analizat manifestarea de voință prin prisma scopului său moral

și nu a cenzurat concluziile expertizei, acordând o despăgubire mult prea mare față

de forma și gravitatea pretinsei vătămări, de circumstanțele cauzei și de contextul

economic.

3.4. Camera Notarilor

Publici Craiova a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii

reclamantei sau, în subsidiar, diminuarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri,

arătând că, prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat exercitarea

abuzivă a puterii discreționare a autorității pârâte, dar a uzitat aceeași putere

discreționară de apreciere a puterii judecătorești, favorizând reclamanta, printr-o

discriminare pozitivă.

A mai arătat că instanța

nu a avut în vedere eventualele venituri pe care le-ar fi obținut reclamanta dacă

și-ar fi ocupat postul cuvenit conform mediei de la concurs și împrejurarea că suma

acordată ar fi putut consta în diferența pozitivă dintre media veniturilor produse

la S. și media veniturilor prezumat fi obținute la Craiova.

În fine, a arătat că nu

se poate demonstra caracterul cert al prejudiciului, iar reparația s-a realizat

prin emiterea ordinului de numire a reclamantei în funcția de notar public.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, precum și prin datele scrise formulate, recurenta - reclamantă a solicitat

respingerea recursurilor pârâților, răspunzând criticilor formulate de aceștia.

Astfel, a arătat că prin

deciziile nr. 522 din 26 ianuarie 2007 și 2009 din 24 februarie 2009, pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

s-au reținut culpa tuturor pârâților și dreptul său de a obține despăgubiri, instanța

având doar de apreciat asupra criteriului optim pentru stabilirea cuantumului acestora.

A precizat că solicitările

formulate în cadrul actualului litigiu sunt accesorii față de acțiunea principală,

soluționată irevocabil prin decizia nr. 522 din 26 ianuarie 2007, fiind întemeiate

pe prevederile art. 52 din Constituția României și art. 1 și 19 din Legea nr. 554/2004.

Uniunea Națională a Notarilor

Publici din România a formulat note scrise prin care a arătat că garanțiile procesuale

stabilite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la procesul

echitabil sunt delimitate în materie civilă și penală și privesc exigențele impuse

desfășurării procedurii de judecată - echitabilitatea și termenul rezonabil, și

nu se poate reține, sub acest aspect, ca fiind justificate obiectiv criticile recurentei.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

de netimbrare a recursului Ministerului Justiției

Verificând cu prioritate

regularitatea exercitării recursurilor, conform art. 137 C. proc. civ., aplicabil

și în această fază procesuală, potrivit art. 316, corelat cu art. 298 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recurentul - pârât Ministerul Justiției nu și-a îndeplinit

obligația de plată a taxei de timbru, prevăzută în art. 20 alin. (1) - (2) din Legea

nr. 146/1997, în cuantumul comunicat prin citație, conform art. 18 din aceeași lege.

În consecință, recursul

Ministerului Justiției va fi anulat, ca netimbrat, așa cum prevede art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

cauzei

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de ceilalți trei recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai recursul reclamantei este fondat,

în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, acțiunea reclamantei tinde la

înlăturarea consecințelor vătămătoare ale refuzului autorităților pârâte de numire

în funcția de notar public, refuz al cărui caracter nejustificat a fost stabilit

prin sentința nr. 108 din 23 martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 522 din 26

ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Atât prin art. art. 12

din Legea nr. 29/1990, sub imperiul căreia s-a derulat litigiul principal, cât și

prin art. 19 din actuala lege a contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004),

este reglementată posibilitatea solicitării despăgubirilor pe cale separată, atunci

când cel vătămat nu a cunoscut întinderea pagubei la data judecării acțiunii principale.

Deși formulată pe cale

separată, acțiunea prin care se tinde la repararea pagubei produse printr-un act

administrativ nelegal este subsecventă acțiunii având ca obiect anularea actului

vătămător sau sancționarea unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, repararea

pagubei produse persoanei vătămate fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ,

în condițiile în care legea instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție,

care nu se limitează la dimensiunea formală a legalității actului administrativ

tipic sau asimilat

În contextul procesual

al cauzei de față, demersul de evaluare a legalității și temeiniciei sentinței recurate,

pronunțate în faza rejudecării după casare, urmează a avea ca prim reper prevederile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Verificând considerentele

deciziei de casare nr. 1009 din 24 februarie 2009, Înalta Curte constată că problemele

de drept dezlegate, în accepțiunea textului normativ citat anterior, sunt următoarele:

(i) Dreptul reclamantei

de a obține despăgubiri ca urmare a refuzului numirii în profesie („Astfel, se constată

că în principiu cererea este fondată, deoarece s-a stabilit cu putere de lucru judecat

culpa pârâților în vătămarea dreptului reclamantei de a avea acces la funcția de

notar public în municipiul Craiova”).

(ii) Dreptul reclamantei

de a-i fi recunoscută vechimea în activitatea juridică - specialitatea notar public

(„În perioada în discuție recurentei trebuia să i se recunoască vechimea în specialitatea

de notar public, neexercitarea acestei funcții datorându-se culpei pârâților”).

Prin urmare, aspectele

menționate nu mai puteau fi repuse în discuție nici de judecătorul fondului, cu

prilejul rejudecării, nici de recurenții - pârâți, în calea de atac.

Astfel, instanța de control

judiciar constată că soluția de respingere a capătului de cerere privind recunoașterea

vechimii încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și implicit efectul

puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1009 din 24 februarie 2009, motiv pentru

care recursul reclamantei urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte

a sentinței, în sensul admiterii cererii în discuție.

Prin prisma acelorași

considerente, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al motivului de recurs

referitor la inexistența prejudiciului material și a obligației corelative de dezdăunare,

formulat de recurenta - pârâtă Camera Notarilor Publici Craiova.

În ceea ce privește întinderea

prejudiciului, decizia de casare a stabilit necesitatea administrării de probe suplimentare,

trasând, în sarcina instanței de rejudecare, obligația de a solicita Camerei Notarilor

Publici Craiova acte în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Statutul Notarilor

Publici și cu anexa nr. 1 la Statut, cu referire la art. 20 alin. (1) lit. t) din

Statut și la art. 26 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Totodată, în decizia de

casare au fost indicate trei criterii pentru stabilirea despăgubirilor, fiind lăsat

instanței de rejudecare dreptul de a aprecia asupra criteriului optim:

(i) veniturile brute medii

lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova în perioada în care reclamanta

a fost privată de dreptul de a-și exercita profesia (2 septembrie 2004 - 1 mai 2007,

conform încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 1 martie 2010);

(ii) media lunară a veniturilor

realizate de reclamantă de la data de 1 mai 2007 la zi;

(iii) veniturile brute

medii lunare realizate de notarii publici din municipiul Craiova, cu aceeași vechime

de notar ca și reclamanta, în perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai 2007.

Un aspect relevant în

economia cauzei este acela că în privința întinderii prejudiciului nu se poate vorbi

despre probleme de drept dezlegate, în sensul art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

ci numai despre necesitatea administrării unor probe. Instanței de rejudecare i-a

fost conferită o marjă de apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, pornind de

la criteriul pe care urma să îl identifice ca fiind „optim” în raport cu toate circumstanțele

cauzei.

De aceea, sentința nu

este criticabilă pentru motivul că instanța a ales unul dintre criterii drept element

de referință în cuantificarea daunelor, (media veniturilor realizate de reclamantă),

și exercitându-și dreptul de apreciere sus-menționat, a considerat că sumele nete,

pentru perioada avută în vedere la efectuarea raportului de expertiză contabilă,

ar fi de natură să acopere beneficiul nerealizat într-o manieră echitabilă, luând

în considerare și caracterul liberal al profesiei de notar public.

Opțiunea instanței a fost

motivată adecvat, atât în fapt, cât și în drept, cu respectarea cerințelor art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a exigențelor dreptului la un proces echitabil,

protejat potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Drept argument suplimentar

pentru înlăturarea criticilor recurentei - reclamante Înalta Curte reține și regula

cristalizată în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia

„în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanța națională poate verifica

dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligențe rezonabile pentru a evita prejudiciul

sau pentru a-i limita întinderea și, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util

toate căile legale care i-au stat la dispoziție.

Într-adevăr, potrivit

unui principiu general comun sistemelor juridice ale statelor membre, persoana lezată,

cu riscul de a suporta ea însăși prejudiciul respectiv, trebuie să facă dovada unei

diligențe rezonabile în a limita întinderea prejudiciului” (C.J.C.E., hotărârea

pronunțată la data de 5 martie 1996 în cauzele conexe C-46/93 și C-48/93).

Nici criticile în sens

contrar ale recurentelor - pârâte, care au considerat că suma stabilită este exagerat

de mare, nu sunt întemeiate, pentru că, așa cum rezultă din cele expuse anterior,

judecătorul fondului a avut în vedere elementele determinante pentru stabilirea

unei dezdăunări echitabile, apte să asigure echilibrul rezonabil între interesul

public și interesul legitim privat al recurentei - reclamante, pe care îl presupune

un raport de drept public, administrativ.

În acest sens, prezintă

relevanță și împrejurarea că însăși Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

a arătat, în notele scrise privind problematica obiectivelor expertizei judiciare

contabile, că «varianta nr. 2 pare cea mai „echitabilă”, deoarece reclamanta funcționează

ca notar public, astfel încât are reprezentarea beneficiului muncii ei» ( dosar

fond după casare).

De asemenea, Camera Notarilor

Publici Craiova a apreciat că varianta 2 este optim a fi aleasă drept criteriu pentru

stabilirea cuantumului despăgubirilor, având în vedere ca reflectă mai bine principiile

consacrate de art. 1048 C. civ., în sensul că reflectă mai fidel pierderea efectiv

suferită de către reclamantă, în considerarea calităților sale personale ce determină

în mod necesar veniturile realizate într-o profesie liberală, neraportându-se la

veniturile realizate de alți notari publici, care sunt corelate cu priceperea și

calitățile personale ale fiecăruia dintre aceștia.

Apărarea suplimentară,

privind veniturile pe care le-ar fi putut câștiga recurenta - reclamantă dacă s-ar

fi prezentat la postul cuvenit conform mediei obținute la concurs a fost formulată

explicit pentru prima dată abia în recurs.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele prezentate, în temeiul art. 20 alin. (3) C. proc. civ. și al

art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei

numai în ceea ce privește recunoașterea vechimii de notar public, urmând a respinge,

ca nefondate, recursurile pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de reclamanta T.M.M. împotriva sentinței nr. 507 din 21 octombrie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că obligă pârâții să-i recunoască reclamantei vechimea în munca

juridică - specialitatea notar public - pentru perioada 2 septembrie 2004 - 1 mai

2007.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Camera Notarilor Publici Craiova și Uniunea Națională

a Notarilor Publici din România împotriva sentinței nr. 507 din 21 octombrie 2011

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează ca netimbrat

recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 decembrie 2012.