ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 12 decembrie 2006, reclamantul I.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 136 din 28 iunie 2006, prin care pârâta U.N.B.R. i-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 307 din 8 septembrie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de reînscriere în tabloul avocaților Baroului Dolj. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 51/1995 și de Statutul Avocaților, nu a fost audiat pentru a-și exercita dreptul la apărare, nu a fost avertizat înainte de luarea măsurii suspendării din exercitarea calității de avocat, iar dispozițiile art. 27 lit. c) din Legea nr. 51/1995, anterioare modificării prin Legea nr. 255/2004, nu aveau caracter imperativ, ci supletiv.

Pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 53 alin. (2) lit. c) și lit. m) din Legea nr. 51/1995, prevederi pe care le-a considerat contrare dispozițiilor art. 41 din Constituția României, art. 8,10 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 6, art. 13, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 1096 din 22 noiembrie 2007 a Curții Constituționale, care a reținut, în esență, caracterul legitim al instituirii unor obligații pentru cei care exercită o anumită profesie reglementată și a unor măsuri sancționatorii față de cei care încalcă regulile prevăzute de lege.

Prin sentința nr. 84 din 14 martie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că reclamantul a fost suspendat din exercitarea profesiei până la plata integrală a taxelor profesionale aferente perioadei 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2003, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, astfel încât refuzul rezolvării de reînscriere în tabloul avocaților este temeinic și legal. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând casarea ei ca fiind netemeinică și nelegală și, în fond, admiterea acțiunii sale. În motivarea căii de atac, care nu cuprinde critici structurate potrivit art. 304 C. proc. civ., recurentul – reclamant a arătat că măsurile luate de Baroul Dolj împotriva lui sunt de natură politică, iar instanțele de judecată au achiesat la toate acele măsuri abuzive, neluând în considerare actele pe care le-a pus la dosar și respingând cererea de eșalonare a plăților restante.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata – pârâtă U.N.B.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că deciziile privind refuzul reînscrierii în tabloul avocaților succed aplicării unei sancțiuni cu suspendarea exercitării profesiei de avocat până la plata efectivă a taxelor profesionale, potrivit, potrivit art. 27 lit. c) și art. 23 lit. m) din Legea nr. 51/1995 și art. 39 și următoarele din Statutul profesiei de avocat. Printr-o cerere depusă la dosarul de recurs la data de 9 ianuarie 2009, recurentul – reclamant a invocat o excepție de prescripție extinctivă, arătând că de la data nașterii dreptului de creanță al Baroului Dolj (2003) au trecut mai mult de 3 ani și făcând referire la prevederile art. 1 și următoarele din Decretul nr. 167/1958.

Această excepție de ordine publică nu are însă legătură cu obiectul cauzei, care nu privește valorificarea dreptului de creanță al Baroului Dolj, că exercitarea unui control de legalitate asupra actelor administrative emise de intimații – pârâți, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul – reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 81 din 16 ianuarie 2004, Baroul Dolj a dispus suspendarea exercitării profesiei de avocat de către recurentul – reclamant până la plata integrală a taxelor profesionale și a penalităților aferente, pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2003. Măsura a fost dispusă în temeiul art. 27 lit. c) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data respectivă, care prevede expres suspendarea calității de avocat în caz de neplată a taxelor și contribuțiilor profesionale timp de 6 luni de la scadență până la lichidarea lor integrală și al art. 53 alin. (2) lit. n) din aceeași lege, care conferă Consiliului baroului atribuția de a dispune suspendarea din exercitarea profesiei, dacă avocatului i s-a dat un avertisment pentru neplata debitelor și nu s-a conformat.

Acea decizie a fost supusă controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ, acțiunea reclamantului fiind respinsă de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 348 din 8 septembrie 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1033 din 28 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și intrată în puterea lucrului judecat. O hotărâre judecătorească pronunțată în cadrul unui proces în care au fost respectate principiile contradictorialității și dreptului la apărare și fundamentată pe o analiză riguroasă a probelor administrate nu poate fi considerată o „achiesare” la măsurile dispuse de una dintre părți.

Așa cum a reținut și instanța de fond, în condițiile în care nici până la această dată recurentul – reclamant nu a făcut dovada plății sumelor datorate – plată care ar fi avut ca efect încetarea măsurii exercitării profesiei – nu poate fi reținut caracterul nejustificat al refuzului reînscrierii în tabloul avocaților, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. h) în forma în vigoare la data introducerii acțiunii]. Exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al structurilor profesionale emitente nu poate fi reținută nici prin prisma unei pretinse neluări în considerare a unor cereri de eșalonare a plăților restante, dată fiind vechimea debitelor a căror neachitare a dus la suspendarea exercitării profesiei (1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2003). În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii potrivit art. 304 1 C. proc. civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul – reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații – pârâți conform chitanțelor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.M. împotriva sentinței nr. 84 din 14 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul – reclamant la plata către intimata U.N.B.R. a sumei de 800 lei și către intimatul Baroul Dolj a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.