ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4089/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4089/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2179
din 24 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2225/85/2006 al Tribunalului
Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea
precizată de
reclamanta
SC T.T.T. SRL Sibiu împotriva pârâtei SC F. SA București, cu consecința
obligării acesteia să livreze și să monteze reclamantei bunurile ce au făcut
obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. MF 473 din 10 octombrie 2005,
să înlocuiască bunurile necorespunzătoare livrate cu altele conform anexei la
contract. Totodată pârâta a fost obligată și la plata sumei de 273.032 Euro în
echivalentul în lei din data plății cu titlu de penalități de întârziere, 3.400
Euro în echivalent în lei reprezentând daune și 14.318,90 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut în esență că în temeiul relațiilor
contractuale dintre părți materializate în convenția încheiată la 10 octombrie
2005, pârâta s-a obligat să livreze reclamantei începând cu data de 24
octombrie 2005, bunurile specificate în anexele A și B, prețul incluzând și
manopera pentru instalarea acestora. În cazul nerespectării termenelor de livrare
și instalare a bunurilor, prin clauza penală prevăzută la art. 15.2 din
contract s-a stabilit în sarcina vânzătorului penalități de întârziere de 1 %
pe zi din valoarea contractului, iar prin art. 5.2 părțile au convenit ca în
ipoteza existenței unor obiecțiuni referitoare la cantitatea și calitatea
bunurilor livrate se va încheia un proces – verbal de constatare, vânzătorul
fiind obligat ca în termen de 10 zile să ia măsuri pentru înlocuirea sau
completarea lor.
Raportat la clauzele
contractuale stabilite de părți, tribunalul a concluzionat pe baza expertizei
întocmite în cauză că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, motiv
pentru care a obligat-o atât la executarea întocmai a contractului, cât și la
plata penalităților de întârziere calculate la valoarea întregului contract,
precum și la plata daunelor reprezentând contravaloarea montajului bunurilor
livrate.
Apelul declarat de pârâtă a
fost admis prin decizia nr. 2 din 11 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 2225/85/2006
al Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, iar hotărârea instanței de
fond modificată în parte în sensul înlăturării obligării pârâtei la livrarea și
montarea vitrinei orizontale tip Cronos SLA, vitrina de refrigerare lactate și
mezeluri tip Methos și vitrina de refrigerare mezeluri și carne tip Methos
precum și a înlocuirii bunurilor livrate, cu excepția tolelelor evaporator, a
fost însă obligată pârâta să livreze reclamantei și să monteze patru capete linie
pentru vitrina model Mirado 74 A 3, au fost păstrate restul dispozițiilor
sentinței și s-a respins cererea intimatei de obligare la plata cheltuielilor
de judecată în apel.
În motivarea deciziei, instanța
de apel reține că raportat la cererea reclamantei de executare a contractului,
la faptul că prețul a fost stabilit global având prin urmare un caracter
indivizibil, precum și în considerarea clauzei conform căreia penalitățile se
calculează la întreaga valoare a contractului este lipsită de relevanță
împrejurarea că plata prețului urma să se facă în rate, motiv pentru care este
corectă soluția tribunalului având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit
obligațiile conform contractului încheiat.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs pârâta SC F. SA București, criticând-o pentru motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În mod corect recurenta,
care a precizat că recursul vizează doar dispoziția din decizia instanței de
apel care menține obligarea sa la plata penalităților de întârziere, arată că
hotărârea conține motive contradictorii deoarece în condițiile în care curtea
de apel a reținut că bunurile livrate au fost conforme specificațiilor tehnice
agreate și în consecință a înlăturat obligația de înlocuire stabilită de prima
instanță nu putea fără încălcarea art. 304 pct. 7 să păstreze soluția de
menținere a penalităților de întârziere în considerarea faptului că bunurile nu
au fost conforme și au fost acceptate provizoriu de intimată.
De asemenea, arată
recurenta, soluția este greșită și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.
proc. civ., deoarece contrar celor reținute de instanța de apel, prețul nu a
fost stabilit global, ci prin însumarea prețurilor fiecărei linii de produse în
parte, astfel încât și obligația de livrare este divizibilă, conform art. 1057 C.
civ. Totodată, a fost greșit calificat și actul încheiat de părți la data de 9
decembrie 2005 care susține recurenta, este un proces – verbal de livrare care
confirmă livrarea bunurilor nefiind un proces – verbal de constatare a
deficienței bunurilor, cum greșit a considerat instanța.
Ultima critică vizează
interpretarea greșită a excepției de neexecutare invocată și care consta în
faptul că în lipsa îndeplinirii de către reclamantă a propriei obligații de achitare
a ratei de 50 % din preț, devenită scadentă era justificat refuzul de livrare a
bunurilor care de altfel nu au putut fi instalate din culpa reclamantei.
De asemenea, deși termenul
de livrare a fost decalat prin convenția părților pentru data de 6 decembrie
2005, greșit au fost calculate începând cu data de 28 noiembrie 2005.
Recursul nu este fondat.
În ceea ce privește prima
critică, în mod corect a reținut instanța de apel, pe baza expertizei tehnice
că doar trei vitrine orizontale livrate de pârâtă corespund caracteristicilor
tehnice, astfel încât a modificat soluția primei instanțe sub acest aspect, întrucât
greșit acestea au fost incluse pe lista bunurilor ce urmează a fi livrate de
către pârât.
Referitor la motivul de
recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, curtea constată că și această
critică este lipsită de fundament deoarece din perspectiva interpretării
clauzei contractuale cuprinse în art. 15.2, executarea necorespunzătoare a
convenției atrage plata penalităților de întârziere raportat la întregul preț,
astfel încât contrar susținerilor recurentei, obligația de plată a
penalităților nu e divizibilă în raport de executarea parțială a obligației.
În acest sens, potrivit
clauzei anterior menționate, penalitățile de 1 % pe zi se calculează la
valoarea contractului, după cum au stabilit părțile, și nu doar la valoarea
bunului nelivrat sau livrat necorespunzător, conform interpretării recurentei.
Din această perspectivă,
rezultă că sunt incidente prevederile art. 1058 C. civ., potrivit cărora
obligația este indivizibilă chiar în ipoteza în care obiectul este divizibil,
dar părțile contractante l-au privit ca fiind indivizibil.
La fel de neîntemeiată este
și ultima critică referitoare la înlăturarea excepției de neexecutare care nu
poate fi invocată cu succes de către recurentă în condițiile în care, astfel
cum corect au reținut și instanțele anterioare obligația reclamantei de a
achita rata de 50 % din preț era exigibilă doar după livrarea bunurilor și nu
anterior.
În consecință, hotărârea
instanței de apel fiind legală iar recursul nefondat, acesta va fi respins ca
atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală,
în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată și la plata sumei
de 20.660 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC F. SA București împotriva deciziei nr. 2 din 11 mai 2007 a Curții
de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă
recurenta – pârâtă să plătească
intimatei –
reclamante SC T.T.T. SRL Sibiu suma de 20.660 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 decembrie 2007.