ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4089/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2179 din 24 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2225/85/2006 al Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea precizată de reclamanta SC T.T.T. SRL Sibiu împotriva pârâtei SC F. SA București, cu consecința obligării acesteia să livreze și să monteze reclamantei bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. MF 473 din 10 octombrie 2005, să înlocuiască bunurile necorespunzătoare livrate cu altele conform anexei la contract. Totodată pârâta a fost obligată și la plata sumei de 273.032 Euro în echivalentul în lei din data plății cu titlu de penalități de întârziere, 3.400 Euro în echivalent în lei reprezentând daune și 14.318,90 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că în temeiul relațiilor contractuale dintre părți materializate în convenția încheiată la 10 octombrie 2005, pârâta s-a obligat să livreze reclamantei începând cu data de 24 octombrie 2005, bunurile specificate în anexele A și B, prețul incluzând și manopera pentru instalarea acestora. În cazul nerespectării termenelor de livrare și instalare a bunurilor, prin clauza penală prevăzută la art. 15.2 din contract s-a stabilit în sarcina vânzătorului penalități de întârziere de 1 % pe zi din valoarea contractului, iar prin art. 5.2 părțile au convenit ca în ipoteza existenței unor obiecțiuni referitoare la cantitatea și calitatea bunurilor livrate se va încheia un proces – verbal de constatare, vânzătorul fiind obligat ca în termen de 10 zile să ia măsuri pentru înlocuirea sau completarea lor.

Raportat la clauzele contractuale stabilite de părți, tribunalul a concluzionat pe baza expertizei întocmite în cauză că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, motiv pentru care a obligat-o atât la executarea întocmai a contractului, cât și la plata penalităților de întârziere calculate la valoarea întregului contract, precum și la plata daunelor reprezentând contravaloarea montajului bunurilor livrate.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia nr. 2 din 11 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 2225/85/2006 al Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, iar hotărârea instanței de fond modificată în parte în sensul înlăturării obligării pârâtei la livrarea și montarea vitrinei orizontale tip Cronos SLA, vitrina de refrigerare lactate și mezeluri tip Methos și vitrina de refrigerare mezeluri și carne tip Methos precum și a înlocuirii bunurilor livrate, cu excepția tolelelor evaporator, a fost însă obligată pârâta să livreze reclamantei și să monteze patru capete linie pentru vitrina model Mirado 74 A 3, au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței și s-a respins cererea intimatei de obligare la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea deciziei, instanța de apel reține că raportat la cererea reclamantei de executare a contractului, la faptul că prețul a fost stabilit global având prin urmare un caracter indivizibil, precum și în considerarea clauzei conform căreia penalitățile se calculează la întreaga valoare a contractului este lipsită de relevanță împrejurarea că plata prețului urma să se facă în rate, motiv pentru care este corectă soluția tribunalului având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile conform contractului încheiat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F. SA București, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În mod corect recurenta, care a precizat că recursul vizează doar dispoziția din decizia instanței de apel care menține obligarea sa la plata penalităților de întârziere, arată că hotărârea conține motive contradictorii deoarece în condițiile în care curtea de apel a reținut că bunurile livrate au fost conforme specificațiilor tehnice agreate și în consecință a înlăturat obligația de înlocuire stabilită de prima instanță nu putea fără încălcarea art. 304 pct. 7 să păstreze soluția de menținere a penalităților de întârziere în considerarea faptului că bunurile nu au fost conforme și au fost acceptate provizoriu de intimată. De asemenea, arată recurenta, soluția este greșită și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., deoarece contrar celor reținute de instanța de apel, prețul nu a fost stabilit global, ci prin însumarea prețurilor fiecărei linii de produse în parte, astfel încât și obligația de livrare este divizibilă, conform art. 1057 C. civ. Totodată, a fost greșit calificat și actul încheiat de părți la data de 9 decembrie 2005 care susține recurenta, este un proces – verbal de livrare care confirmă livrarea bunurilor nefiind un proces – verbal de constatare a deficienței bunurilor, cum greșit a considerat instanța. Ultima critică vizează interpretarea greșită a excepției de neexecutare invocată și care consta în faptul că în lipsa îndeplinirii de către reclamantă a propriei obligații de achitare a ratei de 50 % din preț, devenită scadentă era justificat refuzul de livrare a bunurilor care de altfel nu au putut fi instalate din culpa reclamantei.

De asemenea, deși termenul de livrare a fost decalat prin convenția părților pentru data de 6 decembrie 2005, greșit au fost calculate începând cu data de 28 noiembrie 2005. Recursul nu este fondat. În ceea ce privește prima critică, în mod corect a reținut instanța de apel, pe baza expertizei tehnice că doar trei vitrine orizontale livrate de pârâtă corespund caracteristicilor tehnice, astfel încât a modificat soluția primei instanțe sub acest aspect, întrucât greșit acestea au fost incluse pe lista bunurilor ce urmează a fi livrate de către pârât.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, curtea constată că și această critică este lipsită de fundament deoarece din perspectiva interpretării clauzei contractuale cuprinse în art. 15.2, executarea necorespunzătoare a convenției atrage plata penalităților de întârziere raportat la întregul preț, astfel încât contrar susținerilor recurentei, obligația de plată a penalităților nu e divizibilă în raport de executarea parțială a obligației. În acest sens, potrivit clauzei anterior menționate, penalitățile de 1 % pe zi se calculează la valoarea contractului, după cum au stabilit părțile, și nu doar la valoarea bunului nelivrat sau livrat necorespunzător, conform interpretării recurentei.

Din această perspectivă, rezultă că sunt incidente prevederile art. 1058 C. civ., potrivit cărora obligația este indivizibilă chiar în ipoteza în care obiectul este divizibil, dar părțile contractante l-au privit ca fiind indivizibil. La fel de neîntemeiată este și ultima critică referitoare la înlăturarea excepției de neexecutare care nu poate fi invocată cu succes de către recurentă în condițiile în care, astfel cum corect au reținut și instanțele anterioare obligația reclamantei de a achita rata de 50 % din preț era exigibilă doar după livrarea bunurilor și nu anterior. În consecință, hotărârea instanței de apel fiind legală iar recursul nefondat, acesta va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată și la plata sumei de 20.660 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA București împotriva deciziei nr. 2 din 11 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante SC T.T.T. SRL Sibiu suma de 20.660 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.