ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3762/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 281/P/2007 din 18 martie 2008, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, secția de urmărire penală și criminalistică, s-au dispus, în temeiul art. 228 și art. 10 lit. d) din C. proc. pen., următoarele: - Neînceperea urmăririi penale față de: C.N., B.M., V.M., B.Ș. și B.J.(notar public) pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, fals în declarații, înșelăciune și gestiune frauduloasă, prevăzute de art. 289, art. 291, art. 292, art. 215 alin. (2) și art. 214 C. pen.; - Neînceperea urmăririi penale față de: M.R.Ș. și R.C. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

cu privire la înstrăinarea imobilului Spațiu cazare Arad din Satul de Vacanță Mamaia; - Neînceperea urmăririi penale față de: C.N., V.M., R.A.(executor judecătoresc) și B.C. pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, trafic de influență, fals în declarații, gestiune frauduloasă și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. 2 C. pen., art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 257 C. pen., art. 292 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 323 C. pen., cu privire la transferul de proprietate al Restaurantului B.H. din Satul de Vacanță Mamaia.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut, în urma efectuării actelor premergătoare, următoarele: La data de 9 mai 2005 a fost înregistrată la Parchetul Național Anticorupție – Biroul de Registratură, Grefă, Arhivă și Relații cu publicul –sub nr. 2811/2005- plângerea penală formulată de F. Constanța împotriva făptuitorilor C.N., B.C. și R.A., iar la data de 10 iunie 2005 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța –sub nr. 118/P/2005 –plângerea penală formulată de F. Constanța împotriva făptuitorilor C.N. și B.Ș., precum și împotriva unui notar public neidentificat la acea dată. Aceste plângeri ne-au fost trimise spre competentă soluționare. Plângerile au format obiectul Dosarului nr. 101/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în care, prin Ordonanța cu același număr din data de 13 martie 2006, s-a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea D.I.I.C.O.T.

- Structura centrală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Această măsură a fost luată motivat de faptul că pe rolul acestei din urmă unități se afla înregistrată o cauză penală privind pe M.R.Ș. și alții, cercetați pentru același gen de infracțiuni, iar pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție s-a impus reunirea cauzelor. Prin Ordonanța nr. 674/D/P/2005 din 17 februarie 2007, D.I.I.C.O.T. - Structura centrală a dispus disjungerea cauzelor având ca obiect plângerile penale formulate de F. Constanța, M.E., SC Z.M. SRL și T. SA împotriva făptuitorilor M.R.Ș. și alții, pentru ca urmărirea penală să se efectueze în dosare separate. În timp ce cauzele se aflau reunite în Dosarul 674/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T.

- Structura centrală, s-a mai atașat la acest dosar și o a treia plângere formulată la data de 11 mai 2006 de către F. Constanța împotriva făptuitorilor C.N., B.M., precum și împotriva administratorilor SC D.L. SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare și înșelăciune. Prin aceeași Ordonanță, D.I.I.C.O.T. - Structura centrală a dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului format ca urmare a formulării de către. F. Constanța a celor trei plângeri în favoarea Biroului Teritorial Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T., pe considerentul că în speță nu sunt indicii de săvârșire a unor fapte ce ar atrage competența sa. În fapt, în cele trei plângeri formulate de F. Constanța la datele de 09 mai 2005, 10 iunie 2005 și 11 mai 2006 se solicită cercetarea și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor C.N.

- președinte al C. Constanța, B.C., B.M. - contabil șef Ia C. Constanța, R.A. - executor judecătoresc, V.M. - inginer evaluator la SC C.P., B.Ș., B.J. - notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, fals în declarații, înșelăciune și gestiune frauduloasă, prevăzute de art. 289, art. 291, art. 292, art. 215 alin. (2) și art. 214 C. pen., precum și a făptuitorilor M.R.Ș. - primarul Municipiului Constanța și R.C. - director în cadrul aceleiași Primării pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Partea vătămată, F.C. susține că făptuitorii au concurat sub diferite forme, prin săvârșirea infracțiunilor menționate, la transferarea în luna decembrie 2004 a proprietății unui imobil - Casa Arad, parte componentă a Complexului Bazar Sat Vacanță din Municipiul Constanța - în favoarea lui B.Ș.

- membru al consiliului de conducere a C. Constanța și asociat la SC F.F. SRL Constanta. Tot în plângere se mai arată și faptul că această tranzacție a fost finalizată în raport și de actele îndeplinite de făptuitorul M.R.Ș., în calitatea sa de primar al Municipiului Constanța și de cele ale directorului R.C., prin eliberarea cu încălcarea legii a autorizației de construcție nr. 678 din 09 aprilie 2004, deoarece C. Constanța nu deținea și nu ar fi putut deține în proprietate imobilul în discuție. De asemenea, F. Constanța precizează că în condiții similare s-a transferat și proprietatea restaurantului B.H. în luna decembrie 2003 către SC S. SRL Constanța. În acest sens, F. Constanța a depus la dosar documentația din care rezultă că cele două imobile i-ar aparține de drept, ele fiind date printr-un protocol în administrare către C. Constanța, iar transferarea celor două proprietăți s-a făcut ilegal și, mai mult, prin subevaluarea lor de către expertul M.V.

din cadrul SC C.P. În urma actelor de cercetare administrate cu respectarea art. 224 C. proc. pen. s-a constatat că înstrăinarea spatiilor de cazare Arad și a restaurantului B.H. s-au făcut în următoarele condiții: La data de 13 decembrie 2004, în ședința consiliului de administrație al SC C. Constanța s-a hotărât înstrăinarea spațiului de cazare Arad pentru locatarul SC F.F. SRL, având la bază amenajările făcute de locator în baza autorizației de construcție nr. 678 din 09 aprilie 2004 eliberată de Primăria Municipiului Constanța (sub semnătura primarului M.R.Ș. și a directorului A.P.L., R.C.), precum și a certificatelor privind impozitele și taxele locale. Inițial, transferul de proprietate s-a făcut pe bază de factură fiscală - sub nr. 244720 din 15 decembrie 2004 - la un preț stabilit de C., prin expertiza efectuată de reprezentantul acesteia, M.V.(voi.

3, fila 128), iar apoi prin contract de vânzare-cumpărare întocmit de reprezentanții C., autentificat la 08 iulie 2005 de numita J.B. - notar public. În susținerea plângerii penale, printre alte documente, F. Constanța invocă și Decizia civilă nr. 8516/COM din 13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială. Prin această decizie, Tribunalul Constanța, secția comercială, dispune printre altele și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1404 din 08 iulie 2005, încheiat între C. Constanța și F.F. SRL, contract având ca obiect „spații de cazare - anexă Casa Arad" situat în Satul de Vacanță cu o suprafață totală construită de 135,63 mp.

în considerarea acestei decizii se precizează: Reclamantul, în opinia instanței de judecată, se legitimează ca proprietar al spațiului litigios. Făcându-se referire la protocolul încheiat la data de 1 septembrie 2005 care statuează că fosta F.T.F. Constanța predă actualei Societăți cooperative de gradul 2 – F. o categorie de bunuri imobile și drepturi litigioase, iar în această categorie figurând la ordinea de înregistrare 18 și imobilul cu destinație de cazare Arad. De asemenea, prin Decizia nr. 43 din 3 septembrie 2001 emisă de Biroul Executiv al Consiliului de Administrație C. s-a hotărât că începând cu data de 01 octombrie 2001 fiecare casă din Satul de Vacanță Mamaia să intre în administrarea directă a fiecărei uniuni județene.

Urmare acestei hotărâri, s-a încheiat protocolul de predare-primire a caselor de vacanță cu fiecare federală proprietară, iar C. Constanța a procedat la predarea imobilelor nominalizate. Fiind probată legitimarea procesuală a reclamantei și implicit dreptul său de proprietate asupra imobilului litigios și respectiv identitatea acestuia cu imobilul vândut, se constată reaua-credință atât a vânzătorului cât și a cumpărătoarei. Această soluție, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost apelată, iar în prezent cauza se află în recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ceea ce este demn de remarcat este faptul că ambele societăți, F. Constanța și C. Constanța, pretind dreptul de proprietate cu privire la imobilul „Spații cazare Arad", însă niciuna dintre ele nu posedă un titlu de proprietate în sensul legii, ci se folosesc numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept (Protocol de predare-primire, dispoziție de atribuire a terenului, Certificat fiscal, Autorizații de executare de lucrări etc). În aceste condiții, lipsa titlului de proprietate reglementat de lege și vinovăția făptuitorilor în prezenta cauză poate fi apreciată ca atare în legătură cu înstrăinarea imobilului „Spații cazare Arad". Astfel, în acest sens, invocăm încheierea din data de 25 aprilie 2007 dispusă de Tribunalul Constanța, secția comercială în Dosarul nr. 375/118/2007 cu privire la sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea efectuării de acte de cercetare penală legate de protocolul încheiat la 18 mai 1992 - Anexa nr. 1, privind transferul în administrare a unor imobile din patrimoniul F. Constanța în cel al C. Constanța.

La fel, menționăm sentința civilă nr. 4594/COM din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța, secția comercială, dispusă în Dosarul nr. 91l/COM/2006, având ca obiect evacuarea C. Constanta din activul Cazare Arad situat în Constanța - Bazar Sat Vacanță - în care s-a dispus respingerea acțiunii. De asemenea, se impune a preciza și conținutul proiectului nr. 168/2004 privind evaluarea patrimoniului C. Constanța, „Spații cazare Casa Arad din Satul de vacanță - Mamaia" pentru beneficiarul C. Constanța întocmită de V.M. - inginer evaluator la SC C.P., care consemnează: „Spațiile anexă la Casa Arad au fost construite inițial pentru depozitare de către C. Constanța. În anul 2004, chiriașul spațiilor respective, SC F.F.

SRL, în înțelegere cu proprietarul C. Constanța a solicitat autorizație pentru „Reamenajare spații cazare" pentru a putea fi folosite în circuitul turistic al Satului de vacanță Mamaia. În acest scop s-a obținut de la Primăria Municipiului Constanța autorizația de construire nr. 678 din 09 aprilie 2004 (semnată de primarul M.R.Ș. și de directorul A.P.L., R.C.).

Valoarea inițială a construcției a fost de 76.000.000 lei, care a fost actualizată de C. Constanța prin nota nr. 67060 din 05 iulie 2004. Datele privind stadiul fizic al clădirii înainte de reamenajare, date ce au fost necesare la evaluare, s-au stabilit cu conducerea C. Constanța de comun acord cu chiriașul". Precizăm că prin adresa din 17 ianuarie 2007 trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la 21 ianuarie 2008, reprezentanții F. Constanța formulează un punct de vedere cu privire la conținutul altor adrese (din 20 ianuarie 1993 și din 26 ianuarie 1993), pe care le consideră false, pentru a fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze. Apreciem că pentru lămurirea acestor aspecte se impune formularea de către reprezentanții F. Constanța a unei plângeri penale separate.

Față de cele constatate, apreciem că faptele reclamate de conducerea F. Constanța - în contextul analizării probelor existente la dosar - nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, respectiv lipsește vinovăția persoanelor nominalizate în plângeri, motiv pentru care se va dispune neînceperea urmăririi penale. In ceea ce privește plângerea reprezentanților F. Constanța conexată la dosarul nostru și trimisă inițial la Parchetul Național Anticorupție sub nr. 774 din 06 mai 2005, ce ulterior ne-a fost înaintată spre competentă soluționare, în legătură cu anumite fapte penale săvârșite de C.N. - președinte al C. Constanța, B.C., M.V. - expert evaluator, R.A. ­executor judecătoresc privind înstrăinarea imobilului Restaurant B.H.

din Satul de Vacanță - Mamaia Constanța, arătăm: În plângerea penală inițială, F. Constanța menționează că persoanele menționate au săvârșit următoarele infracțiuni: înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, trafic de influență, fals în declarații, gestiune frauduloasă și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 257 C. pen., art. 292 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 323 C. pen. Această plângere a fost soluționată parțial prin Ordonanța din 02 octombrie 2007, întocmită în Dosarul 59/D/P/2007 a D.I.I.C.O.T. - Structura centrală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și comunicată petentei la aceeași dată, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Precizăm că înstrăinarea Restaurantului B.H. s-a făcut în următoarele condiții: La data de 20 ianuarie 2005, numitul R.A. - executor judecătoresc, în conformitate cu prevederile art. 516 C. proc. pen. și a procesului verbal de licitație din 14 februarie 2005 a dispus adjudecarea imobilului în discuție în favoarea SC S. SRL, reprezentată de B.C. Imobilul B.H., (fosta Cofetărie B.), era compus din dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 455,03 mp. și construcție - spațiu comercial 159,47 mp., w.c. 8,98 mp. și anexa 6,31 mp., situat în Constanța, Sat Vacanță - Mamaia (zona Bazar), jud. Constanța, având Carte Funciară nr. 35194 și Nr. Cadastral 9691, imobil ce a aparținut debitoarei C. Constanța, la un preț stabilit conform Raportului de evaluare din data de 30 iulie 2003, întocmit de M.V.

- expert în evaluări (aparținând de SC C.P. București). La soluționarea acestei plângeri avem în vedere aceleași considerații deja expuse (privitor la înstrăinarea spațiilor de cazare Arad), respectiv lipsa titlului de proprietate al petentei cu privire la imobilul în discuție - Restaurantul B.H. din Satul de Vacanță Mamaia, la care se adaugă și faptul că evaluarea acestuia s-a făcut de o persoană autorizată, cu respectarea cadrului legal în materie. În aceste condiții, față de persoanele nominalizate se va dispune neîncepere urmăririi penele, deoarece faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni, respectiv vinovăția. Împotriva rezoluției, petenta F. Constanța a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția nr. 153/II/2/2008 din 15 aprilie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a respins ca neîntemeiată plângerea. Pentru a dispune în acest sens, procurorul ierarhic superior a reținut următoarele: Din actele premergătoare administrate la dosar rezultă că spațiile de cazare Arad și restaurantul B.H. nu se regăsesc înregistrate în evidențele contabile ale F. Constanța, ele ' fiind înregistrate în patrimoniul C. Constanța, în situațiile financiare și inventarele anuale ale acestei unități cooperatiste, precum și în evidențele fiscale.

Ambele unități, respectiv reclamanta F. Constanța cât și C. Constanța pretind dreptul de proprietate asupra celor două imobile ca și multe altele din Satul de Vacanță Mamaia, însă nici una din ele nu posedă titlul de proprietate în sensul legii, ci se folosesc numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept (protocol de predare-primire, dispoziție de atribuire a terenului, certificat fiscal, autorizații de executare lucrări ș.a.), motiv pentru care, între părți, există o serie de litigii civile aflate pe rolul instanțelor de judecată. Soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă în cauză față de toate persoanele reclamate de petenta F. Constanța o apreciez ca legală și temeinică întrucât nu există indicii certe că făptuitorii au săvârșit cu intenție faptele reclamate.

În condițiile art. 278 1 C. proc. pen., petenta F. Constanța s-a adresat cu plângere la instanța competentă. Prin sentința penală nr. 60/P din data de 6 mai 2009, Curtea de Apel Constanta, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F. Constanța. Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel - ca primă instanță – a menționat următoarele argumente: Din actele premergătoare administrate la dosar rezultă că imobilele care fac obiectul plângerii, respectiv Spațiul de Cazare „Arad" și Restaurantul B.H. nu se regăsesc înregistrate în evidențele contabile ale F. Constanța, ele fiind înregistrate în patrimoniul C. Constanța în situațiile financiare și inventarele anuale ale acestei unități cooperatiste precum și în evidențele fiscale.

Din dosar, rezultă că atât F. Constanța cât și C. Constanța pretind dreptul de proprietate asupra celor două imobile însă, niciuna dintre ele nu a făcut dovada că posedă un titlu de proprietate în sensul legii. Motiv pentru care, între părți există numeroase litigii civile aflate pe rolul instanțelor de judecată. Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de toate persoanele reclamate de petenta, câtă vreme nu există indicii certe că făptuitorii au săvârșit cu intenție faptele reclamate. Ca atare, reținând că, rezoluția din 18 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 281 /P/2007 confirmată prin rezoluția nr. 153/II/2/2008 din data de 15 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, este legală și temeinică.

Împotriva sentinței, petenta F. Constanța a declarat prezentul recurs. La dosar au fost depuse motive scrise de recurs (fila 16-20) și „concluzii scrise". În motivele de recurs, în sinteză, se arată că sentința este lovită de nulitate întrucât nu este motivată, că prin rezoluțiile procurorilor nu sunt analizate probele și nu sunt motivate soluțiile dispuse și, în final, că actele depuse probează dreptul de proprietate al petentei și, prin urmare, dovedesc existența unor activități nelegale ale persoanelor reclamate care au avut posibilitatea concretă să cunoască adevărata situație juridică a imobilelor menționate în plângerea penală (fila 16-20). Intimații Chivu Nicolae, B.M. și V.M., prin apărător ales, au depus la dosar „note scrise". Recursul va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.

Prin Decizia nr. 486/1997 (M.Of. nr. 105/6 martie 1997) Curtea Constituțională a României a stabilit obligativitatea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurori. Conformându-se deciziei Curții Constituționale, în anul 2003 legiuitorul a introdus în C. proc. pen. român actualul art. 278/1. Pe lângă respectarea principiului accesului la justiție (în sens constituțional, restrâns, de acces la instanțele judecătorești), controlul judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror contribuie și la întărirea încrederii cetățenilor în actul de justiție înțeles în sens larg, înțeles care include și soluțiile de netrimitere în judecată emise de reprezentanții M.P.

În opinia Înaltei Curți, pentru a fi de natură să contribuie la întărirea încrederii cetățenilor în actul de justiție în accepțiunea înțelesului larg, acuratețea juridică care caracterizează rechizitoriul - ca act de trimitere în judecată a unei persoane, act emis de procuror - este obligatoriu a fi respectată și la emiterea rezoluțiilor și ordonanțelor emise de procuror - ca acte de netrimitere în judecată (acte de dispoziție ale reprezentanților M.P. prin care soluționează, cel puțin temporar, raportul de conflict penal și, în condițiile legii, chiar soluționând definitiv cauza penală).

Or, așa cum corect a menționat petenta în motivele de recurs, soluția de neîncepere a urmăririi penale se limitează la prezentarea evoluției litigiilor dintre părți și a succesiunii diferitelor acte și hotărâri judecătorești pronunțate, fără a se proceda la examinarea pe fond a actelor de conduită a fiecăreia dintre persoanele reclamate în plângerea penală pentru a se stabili dacă acestea prezintă relevanța cerută de legea penală.

Este adevărat că prin soluționarea unei plângeri penale nu se pot soluționa aspectele civile ale cauzei, însă concluziile procurorului potrivit cărora „..apreciem că faptele reclamate .. nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, respectiv lipsește vinovăția persoanelor nominalizate în plângeri..", respectiv, „în aceste condiții, față de persoanele nominalizate se va dispune neînceperea urmăririi penale deoarece faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni, respectiv vinovăția", pe lângă caracterul foarte general, sunt neclare deoarece: - nu se referă distinct la fiecare infracțiune și la fiecare persoană reclamată în plângerea penală; - nu se referă la motivul pentru care „lipsește vinovăția", distinct pentru fiecare infracțiune și pentru fiecare persoană reclamată.

Temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. - indicat în rezoluție - presupune, conform doctrinei juridice, că: 1) faptele reclamate există în materialitatea lor; 2) faptele reclamate au fost săvârșite de persoanele reclamate; 3) faptele reclamate sunt prevăzute de lege ca infracțiuni; 4) în cazul fiecărei fapte și a fiecărui intimat față de care s-au efectuat acte premergătoare lipsește vinovăția, ca element al laturii subiective din conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni. În rezoluția atacată, procurorul reține că ambele societăți pretind dreptul de proprietate însă niciuna dintre ele nu posedă un titlu de proprietate în sensul legii, ci se folosesc numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept.

Această situație juridică privind dreptul de proprietate, observată de procuror, a fost - sau ar fi trebuit să fie - observată de toate persoanele reclamate și ar fi trebuit să conducă la o anumită conduită în emiterea sau întocmirea diferitelor acte emise (autorizații, executări silite, vânzări-cumpărări, autentificări etc). Aceasta cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de persoana specializată în drept penal, toate persoanele reclamate îndeplineau funcții de autoritate sau de specialitate în domeniul dreptului civil.

De asemenea, este real că nu se poate pretinde prin instrumentele dreptului penal să se soluționeze chestiuni civile ca dreptul de proprietate ori alte drepturi cu caracter eminamente civil, însă nu se pot ignora în soluționarea unei plângeri penale aspecte comune dreptului civil cu privire la dreptul de proprietate („transferul de proprietate .. pe bază de factură fiscală", darea bunurilor „printr-un protocol în administrare", „.. în ședința consiliului de administrație al SC C. Constanta s-a hotărât înstrăinarea spațiului de cazare", valoarea juridică a unui „protocol de predare" a unor bunuri imobile și drepturi litigioase etc). Este de principiu că procedurile prealabile unei vânzări prin licitație, a autentificării unei vânzări cumpărări, a emiterii unor autorizații în domeniul construcțiilor etc. presupun, printre altele, verificarea titularului dreptului de proprietate al unui imobil ori, cel puțin, verificarea îndreptățirii legale a persoanei care solicită o autorizație, o autentificare, etc. de a cere și beneficia de consecințele juridice respective.

Din această perspectivă, simpla constatare a procurorului că între cele societăți există litigii civile, că niciuna nu prezintă titlul de proprietate asupra imobilelor, că au fost prezentate anumite acte ori înscrisuri autorităților ori persoanelor care au exercitat funcții publice ori de interes public, nu justifică concluzia cu caracter general „lipsește vinovăția". În principiu, situația ori aparența juridică creată prin diferite înscrisuri nu justifică, „ab initio", concluzia lipsei vinovăției persoanelor cărora le-au fost prezentate respectivele înscrisuri dacă, potrivit legii, acestea aveau anumite obligații prealabile emiterii autorizaților, trecerii la executare silită, autentificării unor înscrisuri etc. Revenind la rezoluția atacată, în raport cu temeiul acesteia (art. 10 lit. d) din C. proc.

pen.), s-ar putea deduce că infracțiunile de fals, uz de fals, fals în declarații, înșelăciune, gestiune frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, trafic de influență, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni există în materialitatea lor, au fost săvârșite de persoanele reclamate însă acestora le lipsește unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni, respectiv vinovăția. Potrivit doctrinei penale sunt „cauze care privesc vinovăția": legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică și constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, starea de beție fortuită completă, minoritatea făptuitorului și eroarea de fapt. Deși nu se precizează în rezoluția atacată, singura cauză care ar fi fost de natură să ducă la lipsa vinovăției ar fi eroarea de fapt.

Este acceptată teoria potrivit căreia nu există eroare în caz de îndoială și, de asemenea, că nu există eroare când aceasta este consecința incapacității sau neglijenței profesionale deoarece, în astfel de cazuri, există obligația legală pentru persoanele respective de a cunoaște realitatea. În rezoluția de respingere a plângerii, pornind de la aceleași premise („niciuna dintre ele nu posedă titlu de proprietate în sensul legii, ci se folosesc de numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept - protocol de predare-primire, dispoziție de atribuire a terenului, certificat fiscal, autorizații de executare lucrări, s.a.") se conchide că „nu există indicii certe că făptuitorii au săvârșit cu intenție faptele reclamate". Întemeiată este și critica referitoare la nemotivarea sentinței.

Motivarea sentinței se rezumă la 3 (trei) paragrafe care, practic, sunt identice cu ultimul paragraf (pag. 2) și, respectiv, primul paragraf (pag. 3) al rezoluției de respingere a plângerii. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen.

- va admite recursul petentei, va casa sentința și va desființa rezoluțiile atacate, urmând să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru a se constata următoarele: - dacă fiecare faptă reclamată în plângere pentru fiecare persoană acuzată există sau nu în materialitatea ei și, respectiv, dacă este prevăzută sau nu de legea penală; - care au fost împrejurările săvârșirii fiecărei fapte; - care erau dispozițiile legale pe care fiecare persoană, potrivit atribuțiilor de serviciu (menționate în lege, în statutul funcției îndeplinite ori în alte acte normative) era obligată să le respecte la adoptarea unei anumite conduite dintre cele reclamate în plângerea penală (autorizare, vânzare, evaluare, autentificare etc); - care erau obligațiile profesionale înainte de îndeplinirea actului de conduită reclamat în cazul fiecărei persoane acuzate, astfel încât să existe garanția legalității actului emis (autorizații, certificate, licitație, evaluare, vânzare-cumpărare, autentificare, protocol, dispoziție de atribuire a terenului etc); - în situația constatării existenței unuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., precizarea expresă a acestuia pentru fiecare faptă și persoană și care sunt elementele probatorii rezultate din actele premergătoare sau din actele de cercetare care justifică reținerea respectivului caz; - argumentele de fapt și de drept care ar justifica lipsa vinovăției fiecărei persoane ca urmare a „erorii de fapt" astfel încât să se excludă ipoteza existenței unei erori cauzate de îndoială și, de asemenea, existența unei erori cauzate de incapacitatea sau neglijența profesională. În vederea constatării acestor fapte și împrejurări, se vor anexa, după caz, fișele privind atribuțiile de serviciu sau profesionale ale intimaților, toate actele și înscrisurile, în copie, care au stat la baza întocmirii și eliberării documentelor invocate de părți ca justificând dreptul de proprietate, de posesie ori de administrare a imobilelor, precum și orice alt mijloc de probă apreciat ca necesar de către procuror.

În temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d), art. 278 1 alin. (8) lit. b), art. 193 alin. (6) și art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara F. Constanța împotriva sentinței penale nr. 60/P din 6 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și rejudecând desființează rezoluția nr. 281/P/2008 din 18 martie 2008 și rezoluția nr. 153/II/2/2008 din 15 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Trimite cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Respinge cererea formulată de intimații C.N., V.M. și B.M. de obligare a recurentei petiționare la plata cheltuielilor judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.