ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3762/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3762/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 281/P/2007 din 18 martie 2008,

emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, secția de urmărire penală și criminalistică, s-au dispus, în temeiul

art. 228 și art. 10 lit. d) din C. proc. pen., următoarele:

- Neînceperea urmăririi

penale față de: C.N., B.M., V.M., B.Ș. și B.J.(notar public) pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals, uz de fals, fals în declarații, înșelăciune și gestiune

frauduloasă, prevăzute de art. 289, art. 291, art. 292, art. 215 alin. (2) și art.

214 C. pen.;

- Neînceperea urmăririi

penale față de: M.R.Ș. și R.C. pentru comiterea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. cu

privire la înstrăinarea imobilului Spațiu cazare Arad din Satul de Vacanță

Mamaia;

- Neînceperea urmăririi

penale față de: C.N., V.M., R.A.(executor judecătoresc) și B.C. pentru

comiterea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, uz

de fals, trafic de influență, fals în declarații, gestiune frauduloasă și

asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. 2 C.

pen., art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 257 C. pen., art.

292 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 323 C. pen., cu privire la transferul de

proprietate al Restaurantului B.H. din Satul de Vacanță Mamaia.

Pentru a dispune în acest

sens, procurorul a reținut, în urma efectuării actelor premergătoare,

următoarele:

La data de 9 mai 2005 a fost

înregistrată la Parchetul Național Anticorupție – Biroul de Registratură, Grefă,

Arhivă și Relații cu publicul –sub nr. 2811/2005- plângerea penală formulată de

F. Constanța împotriva făptuitorilor C.N., B.C. și R.A., iar la data de 10

iunie 2005 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

–sub nr. 118/P/2005 –plângerea penală formulată de F. Constanța împotriva

făptuitorilor C.N. și B.Ș., precum și împotriva unui notar public neidentificat

la acea dată.

Aceste plângeri ne-au fost

trimise spre competentă soluționare. Plângerile au format obiectul Dosarului nr.

101/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în care, prin

Ordonanța cu același număr din data de 13 martie 2006, s-a dispus declinarea

cauzei spre competentă soluționare în favoarea D.I.I.C.O.T. - Structura

centrală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Această măsură a fost luată

motivat de faptul că pe rolul acestei din urmă unități se afla înregistrată o

cauză penală privind pe M.R.Ș. și alții, cercetați pentru același gen de

infracțiuni, iar pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție s-a impus

reunirea cauzelor.

Prin Ordonanța nr. 674/D/P/2005

din 17 februarie 2007, D.I.I.C.O.T. - Structura centrală a dispus disjungerea

cauzelor având ca obiect plângerile penale formulate de F. Constanța, M.E., SC Z.M.

SRL și T. SA împotriva făptuitorilor M.R.Ș. și alții, pentru ca urmărirea

penală să se efectueze în dosare separate.

În timp ce cauzele se aflau

reunite în Dosarul 674/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. - Structura centrală, s-a mai

atașat la acest dosar și o a treia plângere formulată la data de 11 mai 2006 de

către F. Constanța împotriva făptuitorilor C.N., B.M., precum și împotriva

administratorilor SC D.L. SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de gestiune

frauduloasă, delapidare și înșelăciune.

Prin aceeași Ordonanță, D.I.I.C.O.T.

- Structura centrală a dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului

format ca urmare a formulării de către. F. Constanța a celor trei plângeri în

favoarea Biroului Teritorial Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T., pe considerentul

că în speță nu sunt indicii de săvârșire a unor fapte ce ar atrage competența

sa.

În fapt, în cele trei

plângeri formulate de F. Constanța la datele de 09 mai 2005, 10 iunie 2005 și

11 mai 2006 se solicită cercetarea și tragerea la răspundere penală a

făptuitorilor C.N. - președinte al C. Constanța, B.C., B.M. - contabil șef Ia C.

Constanța, R.A. - executor judecătoresc, V.M. - inginer evaluator la SC C.P., B.Ș.,

B.J. - notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, fals

în declarații, înșelăciune și gestiune frauduloasă, prevăzute de art. 289, art.

291, art. 292, art. 215 alin. (2) și art. 214 C. pen., precum și a

făptuitorilor M.R.Ș. - primarul Municipiului Constanța și R.C. - director în

cadrul aceleiași Primării pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Partea vătămată, F.C.

susține că făptuitorii au concurat sub diferite forme, prin săvârșirea

infracțiunilor menționate, la transferarea în luna decembrie 2004 a

proprietății unui imobil - Casa Arad, parte componentă a Complexului Bazar Sat

Vacanță din Municipiul Constanța - în favoarea lui B.Ș. - membru al consiliului

de conducere a C. Constanța și asociat la SC F.F. SRL Constanta.

Tot în plângere se mai arată

și faptul că această tranzacție a fost finalizată în raport și de actele

îndeplinite de făptuitorul M.R.Ș., în calitatea sa de primar al Municipiului

Constanța și de cele ale directorului R.C., prin eliberarea cu încălcarea legii

a autorizației de construcție nr. 678 din 09 aprilie 2004, deoarece C. Constanța

nu deținea și nu ar fi putut deține în proprietate imobilul în discuție.

De asemenea, F. Constanța

precizează că în condiții similare s-a transferat și proprietatea

restaurantului B.H. în luna decembrie 2003 către SC S. SRL Constanța.

În acest sens, F. Constanța

a depus la dosar documentația din care rezultă că cele două imobile i-ar

aparține de drept, ele fiind date printr-un protocol în administrare către C.

Constanța, iar transferarea celor două proprietăți s-a făcut ilegal și, mai

mult, prin subevaluarea lor de către expertul M.V. din cadrul SC C.P.

În urma actelor de cercetare

administrate cu respectarea art. 224 C. proc. pen. s-a constatat că

înstrăinarea spatiilor de cazare Arad și a restaurantului B.H. s-au făcut în

următoarele condiții:

La data de 13 decembrie

2004, în ședința consiliului de administrație al SC C. Constanța s-a hotărât

înstrăinarea spațiului de cazare Arad pentru locatarul SC F.F. SRL, având la

bază amenajările făcute de locator în baza autorizației de construcție nr. 678

din 09 aprilie 2004 eliberată de Primăria Municipiului Constanța (sub semnătura

primarului M.R.Ș. și a directorului A.P.L., R.C.), precum și a certificatelor

privind impozitele și taxele locale.

Inițial, transferul de

proprietate s-a făcut pe bază de factură fiscală - sub nr. 244720 din 15

decembrie 2004 - la un preț stabilit de C., prin expertiza efectuată de reprezentantul

acesteia, M.V.(voi. 3, fila 128), iar apoi prin contract de vânzare-cumpărare

întocmit de reprezentanții C., autentificat la 08 iulie 2005 de numita J.B. - notar

public.

În susținerea plângerii

penale, printre alte documente, F. Constanța invocă și Decizia civilă nr. 8516/COM

din 13 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială.

Prin această decizie,

Tribunalul Constanța, secția comercială, dispune printre altele și constată

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1404

din 08 iulie 2005, încheiat între C. Constanța și F.F. SRL, contract având ca

obiect „spații de cazare - anexă Casa Arad" situat în Satul de Vacanță cu

o suprafață totală construită de 135,63 mp. în considerarea acestei decizii se

precizează:

Reclamantul, în opinia

instanței de judecată, se legitimează ca proprietar al spațiului litigios.

Făcându-se referire la

protocolul încheiat la data de 1 septembrie 2005 care statuează că fosta F.T.F.

Constanța predă actualei Societăți cooperative de gradul 2 – F. o categorie de

bunuri imobile și drepturi litigioase, iar în această categorie figurând la

ordinea de înregistrare 18 și imobilul cu destinație de cazare Arad.

De asemenea, prin Decizia nr.

43 din 3 septembrie 2001 emisă de Biroul Executiv al Consiliului de

Administrație C. s-a hotărât că începând cu data de 01 octombrie 2001 fiecare

casă din Satul de Vacanță Mamaia să intre în administrarea directă a fiecărei

uniuni județene.

Urmare acestei hotărâri, s-a

încheiat protocolul de predare-primire a caselor de vacanță cu fiecare federală

proprietară, iar C. Constanța a procedat la predarea imobilelor nominalizate.

Fiind probată legitimarea

procesuală a reclamantei și implicit dreptul său de proprietate asupra

imobilului litigios și respectiv identitatea acestuia cu imobilul vândut, se

constată reaua-credință atât a vânzătorului cât și a cumpărătoarei.

Această soluție, pronunțată

de Tribunalul Constanța, a fost apelată, iar în prezent cauza se află în

recurs, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ceea ce este demn de

remarcat este faptul că ambele societăți, F. Constanța și C. Constanța, pretind

dreptul de proprietate cu privire la imobilul „Spații cazare Arad", însă

niciuna dintre ele nu posedă un titlu de proprietate în sensul legii, ci se

folosesc numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept (Protocol de

predare-primire, dispoziție de atribuire a terenului, Certificat fiscal,

Autorizații de executare de lucrări etc).

În aceste condiții, lipsa

titlului de proprietate reglementat de lege și vinovăția făptuitorilor în

prezenta cauză poate fi apreciată ca atare în legătură cu înstrăinarea

imobilului „Spații cazare Arad".

Astfel, în acest sens,

invocăm încheierea din data de 25 aprilie 2007 dispusă de Tribunalul Constanța,

secția comercială în Dosarul nr. 375/118/2007 cu privire la sesizarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea efectuării de acte de

cercetare penală legate de protocolul încheiat la 18 mai 1992 - Anexa nr. 1,

privind transferul în administrare a unor imobile din patrimoniul F. Constanța

în cel al C. Constanța.

La fel, menționăm sentința

civilă nr. 4594/COM din 13 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța, secția

comercială, dispusă în Dosarul nr. 91l/COM/2006, având ca obiect evacuarea C. Constanta

din activul Cazare Arad situat în Constanța - Bazar Sat Vacanță - în care s-a

dispus respingerea acțiunii.

De asemenea, se impune a

preciza și conținutul proiectului nr. 168/2004 privind evaluarea patrimoniului

C. Constanța, „Spații cazare Casa Arad din Satul de vacanță - Mamaia"

pentru beneficiarul C. Constanța întocmită de V.M. - inginer evaluator la SC C.P.,

care consemnează: „Spațiile anexă la Casa Arad au fost construite inițial

pentru depozitare de către C. Constanța.

În anul 2004, chiriașul

spațiilor respective, SC F.F. SRL, în înțelegere cu proprietarul C. Constanța a

solicitat autorizație pentru „Reamenajare spații cazare" pentru a putea fi

folosite în circuitul turistic al Satului de vacanță Mamaia.

În acest scop s-a obținut de

la Primăria Municipiului Constanța autorizația de construire nr. 678 din 09

aprilie 2004 (semnată de primarul M.R.Ș. și de directorul A.P.L., R.C.).

Valoarea inițială a

construcției a fost de 76.000.000 lei, care a fost actualizată de C. Constanța prin

nota nr. 67060 din 05 iulie 2004.

Datele privind stadiul fizic

al clădirii înainte de reamenajare, date ce au fost necesare la evaluare, s-au

stabilit cu conducerea C. Constanța de comun acord cu chiriașul".

Precizăm că prin adresa din 17

ianuarie 2007 trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la 21

ianuarie 2008, reprezentanții F. Constanța formulează un punct de vedere cu

privire la conținutul altor adrese (din 20 ianuarie 1993 și din 26 ianuarie 1993),

pe care le consideră false, pentru a fi avute în vedere la soluționarea

prezentei cauze.

Apreciem că pentru lămurirea

acestor aspecte se impune formularea de către reprezentanții F. Constanța a

unei plângeri penale separate.

Față de cele constatate,

apreciem că faptele reclamate de conducerea F. Constanța - în contextul

analizării probelor existente la dosar - nu întrunesc elementele constitutive

ale unei infracțiuni, respectiv lipsește vinovăția persoanelor nominalizate în

plângeri, motiv pentru care se va dispune neînceperea urmăririi penale.

In ceea ce privește

plângerea reprezentanților F. Constanța conexată la dosarul nostru și trimisă

inițial la Parchetul Național Anticorupție sub nr. 774 din 06 mai 2005, ce

ulterior ne-a fost înaintată spre competentă soluționare, în legătură cu

anumite fapte penale săvârșite de C.N. - președinte al C. Constanța, B.C., M.V.

- expert evaluator, R.A. ­executor judecătoresc privind înstrăinarea imobilului

Restaurant B.H. din Satul de Vacanță - Mamaia Constanța, arătăm:

În plângerea penală

inițială, F. Constanța menționează că persoanele menționate au săvârșit

următoarele infracțiuni: înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de

fals, trafic de influență, fals în declarații, gestiune frauduloasă și

asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (2)

C. pen., art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 257 C. pen.,

art. 292 C. pen., art. 214 C. pen. și art. 323 C. pen.

Această plângere a fost

soluționată parțial prin Ordonanța din 02 octombrie 2007, întocmită în Dosarul 59/D/P/2007

a D.I.I.C.O.T. - Structura centrală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și comunicată petentei la aceeași dată, în raport de

prevederile art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Precizăm că înstrăinarea Restaurantului

B.H. s-a făcut în următoarele condiții:

La data de 20 ianuarie 2005,

numitul R.A. - executor judecătoresc, în conformitate cu prevederile art. 516 C.

proc. pen. și a procesului verbal de licitație din 14 februarie 2005 a dispus

adjudecarea imobilului în discuție în favoarea SC S. SRL, reprezentată de B.C.

Imobilul B.H., (fosta

Cofetărie B.), era compus din dreptul de folosință asupra terenului în

suprafață de 455,03 mp. și construcție - spațiu comercial 159,47 mp., w.c. 8,98

mp. și anexa 6,31 mp., situat în Constanța, Sat Vacanță - Mamaia (zona Bazar),

jud. Constanța, având Carte Funciară nr. 35194 și Nr. Cadastral 9691, imobil ce

a aparținut debitoarei C. Constanța, la un preț stabilit conform Raportului de

evaluare din data de 30 iulie 2003, întocmit de M.V. - expert în evaluări

(aparținând de SC C.P. București).

La soluționarea acestei

plângeri avem în vedere aceleași considerații deja expuse (privitor la

înstrăinarea spațiilor de cazare Arad), respectiv lipsa titlului de proprietate

al petentei cu privire la imobilul în discuție - Restaurantul B.H. din Satul de

Vacanță Mamaia, la care se adaugă și faptul că evaluarea acestuia s-a făcut de

o persoană autorizată, cu respectarea cadrului legal în materie.

În aceste condiții, față de

persoanele nominalizate se va dispune neîncepere urmăririi penele, deoarece

faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni,

respectiv vinovăția.

Împotriva rezoluției,

petenta F. Constanța a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția nr. 153/II/2/2008

din 15 aprilie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Constanța a respins ca neîntemeiată plângerea.

Pentru a dispune în acest

sens, procurorul ierarhic superior a reținut următoarele:

Din actele premergătoare

administrate la dosar rezultă că spațiile de cazare Arad și restaurantul B.H. nu

se regăsesc înregistrate în evidențele contabile ale F. Constanța, ele ' fiind

înregistrate în patrimoniul C. Constanța, în situațiile financiare și

inventarele anuale ale acestei unități cooperatiste, precum și în evidențele

fiscale.

Ambele unități, respectiv

reclamanta F. Constanța cât și C. Constanța pretind dreptul de proprietate

asupra celor două imobile ca și multe altele din Satul de Vacanță Mamaia, însă

nici una din ele nu posedă titlul de proprietate în sensul legii, ci se

folosesc numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept (protocol de

predare-primire, dispoziție de atribuire a terenului, certificat fiscal,

autorizații de executare lucrări ș.a.), motiv pentru care, între părți, există

o serie de litigii civile aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Soluția de neînceperea

urmăririi penale dispusă în cauză față de toate persoanele reclamate de petenta

F. Constanța o apreciez ca legală și temeinică întrucât nu există indicii certe

că făptuitorii au săvârșit cu intenție faptele reclamate.

În condițiile art. 278

1

C. proc. pen., petenta F. Constanța s-a adresat cu plângere la instanța

competentă.

Prin sentința penală nr. 60/P

din data de 6 mai 2009, Curtea de Apel Constanta, secția penală, a respins ca

nefondată plângerea formulată de petenta F. Constanța.

Pentru a dispune în acest

sens, curtea de apel - ca primă instanță – a menționat următoarele argumente:

Din actele premergătoare

administrate la dosar rezultă că imobilele care fac obiectul plângerii,

respectiv Spațiul de Cazare „Arad" și Restaurantul B.H. nu se regăsesc

înregistrate în evidențele contabile ale F. Constanța, ele fiind înregistrate

în patrimoniul C. Constanța în situațiile financiare și inventarele anuale ale

acestei unități cooperatiste precum și în evidențele fiscale.

Din dosar, rezultă că atât F.

Constanța cât și C. Constanța pretind dreptul de proprietate asupra celor două

imobile însă, niciuna dintre ele nu a făcut dovada că posedă un titlu de

proprietate în sensul legii.

Motiv pentru care, între

părți există numeroase litigii civile aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Pentru aceste considerente,

Curtea constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de toate persoanele reclamate de petenta, câtă vreme nu există indicii certe că

făptuitorii au săvârșit cu intenție faptele reclamate.

Ca atare, reținând că,

rezoluția din 18 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 281 /P/2007 confirmată

prin rezoluția nr. 153/II/2/2008 din data de 15 aprilie 2008 ale Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Constanța, este legală și temeinică.

Împotriva sentinței, petenta

F. Constanța a declarat prezentul recurs.

La dosar au fost depuse

motive scrise de recurs (fila 16-20) și „concluzii scrise".

În motivele de recurs, în

sinteză, se arată că sentința este lovită de nulitate întrucât nu este

motivată, că prin rezoluțiile procurorilor nu sunt analizate probele și nu sunt

motivate soluțiile dispuse și, în final, că actele depuse probează dreptul de

proprietate al petentei și, prin urmare, dovedesc existența unor activități

nelegale ale persoanelor reclamate care au avut posibilitatea concretă să

cunoască adevărata situație juridică a imobilelor menționate în plângerea

penală (fila 16-20).

Intimații Chivu Nicolae, B.M.

și V.M., prin apărător ales, au depus la dosar „note scrise".

Recursul va fi admis pentru

motivele ce se vor arăta.

Prin Decizia nr. 486/1997

(M.Of. nr. 105/6 martie 1997) Curtea Constituțională a României a stabilit

obligativitatea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în

judecată dispuse de procurori.

Conformându-se deciziei

Curții Constituționale, în anul 2003 legiuitorul a introdus în C. proc. pen. român

actualul art. 278/1.

Pe lângă respectarea

principiului accesului la justiție (în sens constituțional, restrâns, de acces

la instanțele judecătorești), controlul judecătoresc asupra soluțiilor de

netrimitere în judecată dispuse de procuror contribuie și la întărirea

încrederii cetățenilor în actul de justiție înțeles în sens larg, înțeles care

include și soluțiile de netrimitere în judecată emise de reprezentanții M.P.

În opinia Înaltei Curți,

pentru a fi de natură să contribuie la întărirea încrederii cetățenilor în

actul de justiție în accepțiunea înțelesului larg, acuratețea juridică care

caracterizează rechizitoriul - ca act de trimitere în judecată a unei persoane,

act emis de procuror - este obligatoriu a fi respectată și la emiterea

rezoluțiilor și ordonanțelor emise de procuror - ca acte de netrimitere în

judecată (acte de dispoziție ale reprezentanților M.P. prin care soluționează,

cel puțin temporar, raportul de conflict penal și, în condițiile legii, chiar

soluționând definitiv cauza penală).

Or, așa cum corect a

menționat petenta în motivele de recurs, soluția de neîncepere a urmăririi

penale se limitează la prezentarea evoluției litigiilor dintre părți și a

succesiunii diferitelor acte și hotărâri judecătorești pronunțate, fără a se

proceda la examinarea pe fond a actelor de conduită a fiecăreia dintre

persoanele reclamate în plângerea penală pentru a se stabili dacă acestea

prezintă relevanța cerută de legea penală.

Este adevărat că prin

soluționarea unei plângeri penale nu se pot soluționa aspectele civile ale

cauzei, însă concluziile procurorului potrivit cărora „..apreciem că faptele

reclamate .. nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni,

respectiv lipsește vinovăția persoanelor nominalizate în plângeri..",

respectiv, „în aceste condiții, față de persoanele nominalizate se va dispune neînceperea

urmăririi penale deoarece faptelor le lipsește unul din elementele constitutive

ale unei infracțiuni, respectiv vinovăția", pe lângă caracterul foarte

general, sunt neclare deoarece:

- nu se referă distinct la

fiecare infracțiune și la fiecare persoană reclamată în plângerea penală;

- nu se referă la motivul

pentru care „lipsește vinovăția", distinct pentru fiecare infracțiune și

pentru fiecare persoană reclamată. Temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. - indicat în rezoluție - presupune, conform doctrinei juridice, că: 1)

faptele reclamate există în materialitatea lor; 2) faptele reclamate au fost

săvârșite de persoanele reclamate; 3) faptele reclamate sunt prevăzute de lege

ca infracțiuni; 4) în cazul fiecărei fapte și a fiecărui intimat față de care

s-au efectuat acte premergătoare lipsește vinovăția, ca element al laturii

subiective din conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni.

În rezoluția atacată,

procurorul reține că ambele societăți pretind dreptul de proprietate însă niciuna

dintre ele nu posedă un titlu de proprietate în sensul legii, ci se folosesc

numai de anumite acte care le-ar atesta acest drept.

Această situație juridică

privind dreptul de proprietate, observată de procuror, a fost - sau ar fi

trebuit să fie - observată de toate persoanele reclamate și ar fi trebuit să

conducă la o anumită conduită în emiterea sau întocmirea diferitelor acte emise

(autorizații, executări silite, vânzări-cumpărări, autentificări etc).

Aceasta cu atât mai mult cu

cât, spre deosebire de persoana specializată în drept penal, toate persoanele

reclamate îndeplineau funcții de autoritate sau de specialitate în domeniul

dreptului civil.

De asemenea, este real că nu

se poate pretinde prin instrumentele dreptului penal să se soluționeze chestiuni

civile ca dreptul de proprietate ori alte drepturi cu caracter eminamente

civil, însă nu se pot ignora în soluționarea unei plângeri penale aspecte

comune dreptului civil cu privire la dreptul de proprietate („transferul de

proprietate .. pe bază de factură fiscală", darea bunurilor „printr-un

protocol în administrare", „.. în ședința consiliului de administrație al

SC C. Constanta s-a hotărât înstrăinarea spațiului de cazare", valoarea

juridică a unui „protocol de predare" a unor bunuri imobile și drepturi

litigioase etc).

Este de principiu că

procedurile prealabile unei vânzări prin licitație, a autentificării unei

vânzări cumpărări, a emiterii unor autorizații în domeniul construcțiilor etc.

presupun, printre altele, verificarea titularului dreptului de proprietate al

unui imobil ori, cel puțin, verificarea îndreptățirii legale a persoanei care

solicită o autorizație, o autentificare, etc. de a cere și beneficia de

consecințele juridice respective.

Din această perspectivă,

simpla constatare a procurorului că între cele societăți există litigii civile,

că niciuna nu prezintă titlul de proprietate asupra imobilelor, că au fost

prezentate anumite acte ori înscrisuri autorităților ori persoanelor care au

exercitat funcții publice ori de interes public, nu justifică concluzia cu

caracter general „lipsește vinovăția".

În principiu, situația ori

aparența juridică creată prin diferite înscrisuri nu justifică, „ab

initio", concluzia lipsei vinovăției persoanelor cărora le-au fost

prezentate respectivele înscrisuri dacă, potrivit legii, acestea aveau anumite

obligații prealabile emiterii autorizaților, trecerii la executare silită,

autentificării unor înscrisuri etc.

Revenind la rezoluția

atacată, în raport cu temeiul acesteia (art. 10 lit. d) din C. proc. pen.), s-ar

putea deduce că infracțiunile de fals, uz de fals, fals în declarații,

înșelăciune, gestiune frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, trafic de influență, asocierea în vederea săvârșirii de

infracțiuni există în materialitatea lor, au fost săvârșite de persoanele

reclamate însă acestora le lipsește unul din elementele constitutive ale unei

infracțiuni, respectiv vinovăția.

Potrivit doctrinei penale

sunt „cauze care privesc vinovăția": legitima apărare, starea de

necesitate, constrângerea fizică și constrângerea morală, cazul fortuit,

iresponsabilitatea, starea de beție fortuită completă, minoritatea

făptuitorului și eroarea de fapt.

Deși nu se precizează în

rezoluția atacată, singura cauză care ar fi fost de natură să ducă la lipsa vinovăției

ar fi eroarea de fapt.

Este acceptată teoria potrivit

căreia nu există eroare în caz de îndoială și, de asemenea, că nu există eroare

când aceasta este consecința incapacității sau neglijenței profesionale

deoarece, în astfel de cazuri, există obligația legală pentru persoanele

respective de a cunoaște realitatea.

În rezoluția de respingere a

plângerii, pornind de la aceleași premise („niciuna dintre ele nu posedă titlu

de proprietate în sensul legii, ci se folosesc de numai de anumite acte care

le-ar atesta acest drept - protocol de predare-primire, dispoziție de atribuire

a terenului, certificat fiscal, autorizații de executare lucrări, s.a.")

se conchide că „nu există indicii certe că făptuitorii au săvârșit cu intenție

faptele reclamate".

Întemeiată este și critica

referitoare la nemotivarea sentinței.

Motivarea sentinței se

rezumă la 3 (trei) paragrafe care, practic, sunt identice cu ultimul paragraf

(pag. 2) și, respectiv, primul paragraf (pag. 3) al rezoluției de respingere a

plângerii.

Față de cele reținute, Înalta

Curte - în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen. - va admite

recursul petentei, va casa sentința și va desființa rezoluțiile atacate, urmând

să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru a se

constata următoarele:

- dacă fiecare faptă reclamată

în plângere pentru fiecare persoană acuzată există sau nu în materialitatea ei

și, respectiv, dacă este prevăzută sau nu de legea penală;

- care au fost împrejurările

săvârșirii fiecărei fapte;

- care erau dispozițiile

legale pe care fiecare persoană, potrivit atribuțiilor de serviciu (menționate

în lege, în statutul funcției îndeplinite ori în alte acte normative) era

obligată să le respecte la adoptarea unei anumite conduite dintre cele

reclamate în plângerea penală (autorizare, vânzare, evaluare, autentificare

etc);

- care erau obligațiile

profesionale înainte de îndeplinirea actului de conduită reclamat în cazul

fiecărei persoane acuzate, astfel încât să existe garanția legalității actului

emis (autorizații, certificate, licitație, evaluare, vânzare-cumpărare,

autentificare, protocol, dispoziție de atribuire a terenului etc);

- în situația constatării

existenței unuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., precizarea

expresă a acestuia pentru fiecare faptă și persoană și care sunt elementele

probatorii rezultate din actele premergătoare sau din actele de cercetare care

justifică reținerea respectivului caz;

- argumentele de fapt și de

drept care ar justifica lipsa vinovăției fiecărei persoane ca urmare a „erorii

de fapt" astfel încât să se excludă ipoteza existenței unei erori cauzate

de îndoială și, de asemenea, existența unei erori cauzate de incapacitatea sau

neglijența profesională.

În vederea constatării

acestor fapte și împrejurări, se vor anexa, după caz, fișele privind

atribuțiile de serviciu sau profesionale ale intimaților, toate actele și

înscrisurile, în copie, care au stat la baza întocmirii și eliberării

documentelor invocate de părți ca justificând dreptul de proprietate, de

posesie ori de administrare a imobilelor, precum și orice alt mijloc de probă

apreciat ca necesar de către procuror.

În temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d), art. 278

1

alin. (8) lit. b), art. 193 alin. (6) și art.

192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petiționara F. Constanța împotriva

sentinței penale nr. 60/P din 6 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează sentința penală atacată

și rejudecând desființează rezoluția nr. 281/P/2008 din 18 martie 2008 și rezoluția

nr. 153/II/2/2008 din 15 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Constanța.

Trimite cauza la procuror în

vederea începerii urmăririi penale.

Respinge cererea formulată

de intimații C.N., V.M. și B.M. de obligare a recurentei petiționare la plata

cheltuielilor judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 noiembrie 2009.