ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4515/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3762 din 01 octombrie 2009, Curtea

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat

de pârâții Primarul municipiului Orșova și Primăria municipiului Orșova împotriva

sentinței nr. 1636 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Mehedinți și a modificat sentința

în sensul respingerii acțiunii reclamantei I.E.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de recurs a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public,

fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999.

Statutul funcționarilor

publici nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate,

procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii fiind fără susținere legală.

Aceste aspecte conduc

la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. (1) stabilește

cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă

a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.

Instanța de recurs a apreciat

că nu poate fi reținută susținerea reclamantei potrivit căreia drepturile solicitate

constituie „un bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp

cât acțiunile reclamanților se află „pendinte” pe rolul jurisdicțiilor interne,

acestea nu făceau să se nască niciun drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii

unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că „o creanță

nu poate fi considerată «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, decât dacă

ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea

lucrului judecat” (decizia din 18 octombrie 2002, Fernandez-Molina Gonzales și alții

contra Spaniei).

Prin urmare, creanța invocată

de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de

protecția art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de recurs a mai

arătat că în același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație

și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte

instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 (soluția

de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 06 aprilie 2009).

La data de 04 decembrie

2009, I.E. a sesizat Curtea de Apel Craiova cu o cerere având ca obiect revizuirea,

conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a deciziei nr. 3762 din 01 octombrie 2009

a Curții de Apel Craiova, motivând că soluția acestei instanțe este în contradicție

cu decizia nr. 3054 din 23 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1375/101/2009 de

Curtea de Apel Craiova, prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost

acordate altor funcționari publici din cadrul Primăriei Orșova.

Prin decizia nr. 24 pronunțată

la 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, în temeiul art. 158 alin. (3) cu referire la art. 323 alin. (2) C.

proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând cererea de revizuire,

Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de revizuire vizează

contrarietatea a două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova, respectiv decizia

nr. 3762 din 01 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova prin care a fost respinsă

acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și decizia nr. 3054 din 23 iunie 2009 prin

care s-a admis recursul formulat de alți funcționari publici, în contradictoriu

cu Primăria municipiului Orșova.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor

definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.

Art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., de care se prevalează revizuenta, prevede că se poate cerere revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel, sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în situația

în care „există hotărâri potrivnice date de instanța de același grad sau de grade

deosebire în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea pentru contrarietate

de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

- să fie vorba de hotărâri

definitive contradictorii;

- hotărârile să fie pronunțate

în aceeași pricină, deci să fie triplă identitate de elemente: părți, obiect, cauză;

- hotărârile să fie pronunțate

în dosare diferite;

- în al doilea proces

să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost ridicată,

să nu se fi discutat excepția;

- să se ceară anularea

celei de-a doua hotărâri.

Din analiza celor două

hotărâri pentru care s-a solicitat revizuirea conform art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția triplei identități de

elemente, respectiv părțile din aceste cauze sunt diferite.

Prin urmare, constatând

că nu există identitate de părți în cele două pricini, cererea de revizuire formulată

va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de I.E., împotriva deciziei nr. 3762 din 01 octombrie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.