ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5265/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sect. 4 București la data de 8 aprilie 2002, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria sect. 4 București să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, sector 4. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a intrat în posesia imobilului mai sus menționat în anul 1970, iar în 1972 a încheiat cu numita S.D. un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță", urmând ca, ulterior, să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, care nu a mai fost posibilă, din cauza decesului proprietarului.

La data de 29 aprilie 2002, S.M., D.B. și G.V. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, menționând că sunt moștenitorii defuncților S.I. și S.D., potrivit certificatelor de moștenitor autentificate din data de 21 octombrie 1997 de biroul Notarului Public R.D.O., precizându-se și că imobilul nu face parte din domeniul public. Prin întâmpinarea formulată, Primăria Mun. București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, bunurile aflate în proprietatea statului sunt administrate de Consiliile locale pe baza Hotărârii Consiliului General al Mun. București, iar în cauză nu există o astfel de hotărâre.

Prin Sentința nr. 6329 din data de 23 septembrie 2002, pronunțată de Judecătoria sector 4 București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei sect. 4 București, a fost disjunsă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă și s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, constatându-se că pârâta nu are în administrare imobilul în litigiu, iar intervenienții au calitatea de moștenitori ai defunctei S.D. Prin Sentința nr. 2757 pronunțată la data de 17 mai 2004, Judecătoria sector 4 București a respins cererea de intervenție formulată de reclamantele-pârâte S.M., D.B.

și G.V., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți S. G., G.G. și cu pârâtul Mun. București prin primarul general, precum și cererile reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți. Prin Decizia nr,971 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 20 decembrie 2005, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de pârâții-reclamanți împotriva sentinței mai sus menționate, reținându-se că posesia exercitată de pârâții-reclamanți asupra terenului în litigiu nu a avut caracter util un interval de timp suficient pentru a determina dobândirea dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive.

Prin Decizia nr. 2094 din data de 21 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a dispus admiterea recursului declarat de recurenții-pârâți, a fost modificată, în parte, decizia atacată, în sensul admiterii apelului formulat de apelanții-pârâți și schimbată, în parte, sentința, stabilindu-se că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu s-a dobândit de S.G. și G.G., prin uzucapiune. Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria sect. 4 București în vederea soluționării cererii reconvenționale cu privire la ieșirea din indiviziune asupra terenului, iar intimatele-reclamante au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 687 lei.

Prin Sentința nr. 2054 pronunțată de Judecătoria sect. 4 București la data de 3 aprilie 2007, instanța a luat act de învoiala părților cu privire la modul de împărțire a terenului care face obiectul litigiului, astfel după cum aceasta a fost consemnată în tranzacția încheiată la data de 3 aprilie 2007. Prin Decizia nr. 408/ R din data de 9 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea P.V. împotriva Deciziei nr. 2094 din data de 21 noiembrie 2006 a aceleiași instanțe, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 1000 lei către intimați.

Împotriva Deciziei nr. 2094 din data de 21 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat contestație în anulare P.V., considerând că această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și, din această cauză, în mod greșit a stabilit instanța că S.G. și G.G. au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp din, sect. 4 București. Contestatoarea a arătat că a achiziționat imobilul în discuție de la intimatele S.M., D.B. și G.V. prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1625 din 6 iulie 2004 de Biroul Notarial „E.", vânzătoarele dobândind, la rândul lor, dreptul de proprietate în urma emiterii dispoziției nr. 2505 din 17 februarie 2004 de primarul general, în baza Legii nr. 10/2001.

La data încheierii înscrisului mai sus menționat, situația juridică a imobilului era certă, vânzătoarele făcând dovada deplină a dreptului de proprietate pe are îl aveau asupra terenului. în cuprinsul contestației formulate, se mai arată că, în privința imobilului asupra căreia contestatoarea a susținut că a dobândit dreptul de proprietate, s-a arătat că au fost emise două decizii contradictorii și anume Decizia nr. 2094 din 21 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, respectiv dispoziția nr. 2505 din 17 februarie 2004 emisă de primarul general a Mun. București, în baza Legii nr. 10/2001. Contestatoarea a susținut că, la data pronunțări hotărârii mai sus menționate, deținea în proprietate imobilului supus litigiului, de aproximativ doi ani și că, în mod greșit această instanță nu a dispus introducerea sa în proces, deși dreptul său de proprietate a fost supus formelor de publicitate prevăzute de lege.

Deliberând cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale invocată de instanță, din oficiu, în condițiile dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În lipsa indicării temeiului de drept al cererii formulate în prezenta cauză, precum și a faptului că în cuprinsul său s-a menționat faptul că împotriva deciziei vizate nu mai poate fi exercitată niciuna dintre căile de atac prevăzute de lege, instanța, dând eficiență dispozițiilor art. 84 C. proc. civ. a procedat la calificarea acesteia drept contestație în anulare. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, contestația în anulare a fost formulată împotriva Deciziei nr. 2094 din data de 21 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția ă a lV-a civilă.

În raport de această situație și având în vedere faptul că norma de competență aplicabilă în cauză, pentru determinarea soluționării acesteia, este de ordine publică, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc, în mod imperativ, introducerea contestației în anulare la instanța a cărei hotărâre se atacă. Având în vedere textul legal mai sus menționat, precum și faptul că, în speță, instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu contestație în anulare este Curtea de Apel București, competența de soluționare a contestației în anulare revine acestei instanțe și potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 4 C.proc. civ. Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus și văzând și prevederile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei, instanței competente, pentru motivele arătate în precedent. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea P.V. împotriva Deciziei nr. 2094 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.