ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2307/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 249/45/2008, reclamanții D.V. și D.A. au chemat în judecată pârâta A.V.A.S.

București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sumele

de 1.710.372,86 dolari S.U.A. și 952,00 RON solicitate de pârâtă reprezintă o plată

nedatorată de către reclamanți.

Prin sentința nr. 1 din 21

aprilie 2008, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis excepția

necompetenței teritoriale a Curții de Apel Iași, invocată de pârâtă și a dispus

declinarea competenței soluționării acțiunii formulată de reclamanții D.V. și D.A.

în contradictor cu pârâta A.V.A.S. București, în favoarea Curții de Apel

București, căreia urmează a i se trimite dosarul cauzei.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 126 din 26 septembrie 2008, a

respins, ca tardiv declarată, contestația formulată de contestatorii D.V. și D.A.,

în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., reținând că, potrivit dispozițiilor

articolului nr. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., contestația la executare

poate fi introdusă în termen de 15 zile de când contestatorul a luat cunoștință

de actul de executare pe care îl contestă.

În speță, contestatorii au

avut cunoștință de începerea executării silite, de la data de 18 septembrie

2007 când s-a aplicat sechestrul asupra imobilului în litigiu, conform

procesului-verbal nr. 11598 însă nu au formulat contestație la executare în

termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile sus-menționate, ci au depus

cererea la data de 31 martie 2008 cu mult peste termenul legal.

Raportat acestei

împrejurări, Curtea a admis excepția tardivității contestației invocată de

intimată și pe cale de consecință, a respins contestația, ca tardiv declarată.

Prin cererea de recurs

formulată, reclamanții D.V. și D.A. au susținut că hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În mod greșit instanța de

fond a calificat cererea ca fiind contestație la executare, în condițiile în

care motivarea în drept a cererii se grevează pe dispozițiile art. 992 și art. 1092

C. civ.

Fiind vorba de o plată

nedatorată, prin raportare la conținutul adresei nr. 1952 din 1 martie 2008,

respectiv momentul emiterii acesteia, nu poate fi vorba de o tardivitate ca

excepție invocată și admisă de instanța de fond.

Prin solicitarea A.V.A.S. - ului

de a plăti o sumă de bani ce nu este datorată s-ar crea o inechitate juridică,

precum și o îmbogățire fără justă cauză a acesteia, încălcându-se drepturile

garantate de Constituție și dreptul comun.

A.V.A.S. - ul nu a avut

obiecțiuni la încuviințarea vânzării directe și nici la planul de distribuire a

fondului, astfel că acesta nu poate să someze plata sumei în baza acelui

contract, pentru că s-ar proceda la o vânzare încă o dată a aceluiași bun

imobil pentru o datorie stinsă.

Temeiul de drept indicat de

recurenții-reclamanți îl constituie art. 304 alin. (1) pct. 6, 7, 8, 9, art. 304

1

C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată,

A.V.A.S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată în raport de motivele invocate de recurenți, de actele

dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de

natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind

întrunită niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prin petitul acțiunii,

reclamanții tind la anularea formelor de executare silită începută de A.V.A.S.

prin instituirea sechestrului asigurator la data de 18 septembrie 2007 prin

procesul-verbal nr. 11598.

De asemenea, actele deduse

judecății și a căror nulitate se invocă sunt acte de executare și nu acte

juridice de drept comun încheiate în baza principiului libertății de voință a

părților.

Potrivit art. 399 alin. (1) C.

proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de

executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin

executare.

Pe cale de consecință,

modalitatea procedurală stabilită de legiuitor pentru controlul actelor de

executare este contestația la executare și nu o acțiune de drept comun care

urmărește constatarea nulității unor acte de executare.

Raportat acestor

considerente, calificarea acțiunii dată de instanța de fond ca fiind o

contestație la executare este legală.

În temeiul dispozițiilor art.

401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., contestația la executare poate fi

introdusă în termen de 15 zile de când contestatorul a luat cunoștință de actul

de executare pe care îl contestă.

Or, în speță, contestatorii

au avut cunoștință de începerea executării de la data de 18 septembrie 2007

când a fost aplicat sechestrul asupra imobilului însă nu a contestat în

termenul de decădere de 15 zile această executare.

În ceea ce privește temeiul

de drept invocat, având în vedere că instanța de fond nu a intrat în cercetarea

fondului, soluționând cauza pe cale de excepție, motivarea recursului pe fondul

cauzei excede prezentului cadru procesual.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de reclamanții D.V. și D.A. împotriva decizie

comerciale nr. 126 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții D.V. și D.A. împotriva deciziei comerciale nr. 126 din 26

septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 octombrie 2009.