ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1864/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, secția comercială, înregistrată la 18 decembrie 2003, dosar nr. 19943/2003, reclamanta SC E. SA București a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA București la plata sumei de 639.375.912.271 lei reprezentând bonificații la facturile de energie electrică încasate în valută și al cărei beneficiar a fost pârâta. Aceiași cerere a fost introdusă de reclamanta SC E. SA București și pe rolul Curții de Apel București, dosar nr. 1991/2003, fiind înregistrată la 28 noiembrie 2003. La termenul de judecată din 25 februarie 2004 tribunalul a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1991/2003 la dosarul nr. 19943/2003.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 3388 din 10 mai 2006, a admis în parte pretențiile ce au făcut obiectul cererilor de chemare în judecată conexate la 25 februarie 2004 formulate de reclamanta SC E. SA București și a obligat pârâta SC T. SA București la plata sumei de 225.247.403.300 Rol reprezentând contravaloare bonificații acordate agenților economici și la 2.280.000.000 Rol cheltuieli de judecată aferente. A admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, au fost respinse, ca prescrise, pretențiile reclamantei reprezentând bonificațiile aferente lunii august, septembrie, octombrie 2000, în sumă de 320.216.690.581 lei și, ca neîntemeiate, bonificațiile în sumă de 93.911.818.390 lei acordate agenților economici pentru perioada ianuarie – martie 2001, fără temei legal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor nr. 0456457 din 20 aprilie 2001 în valoare de 199.661.983.666 lei, reprezentând bonificații acordate agenților economici pe lunile ianuarie, februarie, martie 2001, nr. 0456386 din 28 decembrie 2000 în valoare de 190.566.180.687 lei reprezentând bonificații acordate agenților economici pe lunile noiembrie, decembrie 2000, nr. 5256019 din 3 iulie 2001 în valoare de 60.580.519.998 lei reprezentând bonificații acordate agenților economici în lunile decembrie 2000, ianuarie, februarie și martie 2001 și nr. 0456381 în valoare de 332.002.071.024 lei reprezentând bonificații acordate agenților economici în perioada august, septembrie, octombrie 2000, invocând drept temei atât dispozițiile H.G.

92/1999, H.G. 1997/2000, H.G. 980/1999 și Decizia A.N.R.E. 103/2000 cât și dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală; că potrivit art. 1 din H.G. nr. 92/1999 prevedea că „consumatorii, agenții economici care contribuie cu valută la importul de gaze naturale și păcură efectuat de C.N.E. SA în anul 1999, beneficiază de o bonificație de până la 20 % la tariful energiei electrice și/sau termice în condițiile prevăzute la pct. a, b și c detaliate; că prin H.G. nr. 980/1999 art. 1 din H.G. 92/1999 a fost modificat stabilindu-se că „consumatorii, agenții economici care plătesc în valută consumul de energie electrică și/sau termică livrate de C.N.E. SA, beneficiază de bonificație în condițiile stabilite la pct. a, b și c din același act normativ”.

La data de 8 iunie 2000 A.N.R.D.E. a emis decizia nr. 103 prin care a aprobat procedura de repartizare a încasărilor rezultate din vânzarea de energie electrică la consumatori, stabilind că bonificațiile se suportă de beneficiarul valutei în cazul bonificațiilor acordate după intrarea în vigoare a acestei proceduri. H.G. nr. 92/1999 a fost abrogată prin H.G. nr. 1297/2000, acest act normativ stabilind la art. 2 „contractele în valută încheiate cu aplicarea prevederilor H.G. nr. 92/1999 își păstrează valabilitatea și se execută până la expirarea lor”. Că în temeiul H.G. nr. 92/1999 C.N.E. și ulterior reclamanta SC E. SA București (societate care a luat ființă ca și pârâta, în urma divizării C.N.

E. conform H.G. nr. 627/2007), au încheiat cu agenții economici consumatori de energie electrică 310 contracte, cărora le-au fost acordate bonificații, aspect ce rezultă din raportul de expertiză contabilă, bonificații care conform deciziei A.N.R.E. nr. 103 din 8 iunie 2000 sunt suportate de beneficiarul valutei, respectiv de pârâta-producător, căreia reclamanta i-a virat valuta în scopul procurării combustibilului necesar producerii energiei electrice; a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, de vreme ce reclamanta a invocat nerespectarea de către pârâtă a actelor normative menționate, respectiv a H.G.

nr. 92/1999, a H.G. nr. 1997/2000, a H.G. nr. 980/1990 și deciziei A.N.R.E. nr. 103/2000. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, tribunalul a reținut faptul că reclamanta a introdus prima cerere de chemare în judecată a pârâtei (cerere ce a format obiectul dosarului nr. 1991/2003 al Curții de Apel București) la data de 28 noiembrie 2003, că în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata bonificațiilor acordate s-a născut la data acordării acestor bonificații, astfel că pretențiile reclamantei reprezentând bonificațiile aferente lunilor august, septembrie, octombrie 2000 sunt prescrise, pentru aceste pretenții termenul de prescripție de 3 ani fiind îndeplinit la data introducerii acțiunii, în consecință respingându-se aceste pretenții ca prescrise, în cauză neoperând întreruperea.

S-a respins, ca neîntemeiată, susținerea reclamantei în sensul că termenul de prescripție s-a întrerupt prin recunoașterea debitului de către pârâtă, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, în raport de Hotărârea nr. 15/2003 aprobată de A.G.A. SC T. SA, întrucât recunoașterea debitului trebuie să fie expresă și necondiționată. Totodată, a constatat că bonificațiile în sumă de 93.911.811.390 Rol aferente lunilor ianuarie – martie 2001 s-au acordat de reclamantă fără temei legal pentru această perioadă, întrucât contractele încheiate cu agenții plătitori de valută au avut termen de valabilitate până la 31 decembrie 2000 și că în raport de dispozițiile H.G. nr. 1297/2000, prin care s-a abrogat H.G.

nr. 92/1999, bonificațiile se puteau acorda numai până la expirarea termenelor de valabilitate ale respectivelor contracte. Din raportul de expertiză contabilă efectuat de expert A.C. rezultă că valoarea totală a bonificațiilor acordate agenților economici este de 639.375.912.271 lei, sumă din care urmează a fi scăzută valoarea bonificațiilor aferente lunilor august, septembrie și octombrie 2000 în cuantum de 320.216.690.581 lei, precum și suma de 93.911.818.390 lei reprezentând bonificații ce au fost acordate agenților economici în lunile ianuarie – martie 2001 fără temei legal, pentru această perioadă întrucât aceste contracte au avut termen de valabilitate până la 31 decembrie 2000 iar H.G.

nr. 92/1999 a fost abrogată la data de 18 decembrie 2000 prin H.G. nr. 1297/2000. Întrucât prin art. 2 din H.G. nr. 1297/2000 s-a prevăzut: „contractele în valută încheiate cu aplicarea prevederilor H.G. 92/1999 își păstrează valabilitatea și se execută până la expirarea lor” rezultă că după abrogarea H.G. 92/1999 reclamanta mai putea acorda bonificații agenților economici cu care încheiase contracte de furnizare a energiei electrice doar până la expirarea termenelor de valabilitate a contractelor, astfel că valoarea bonificațiilor ce trebuie suportate de pârâtă este de 225.247.403.300 Rol.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 510 din 30 octombrie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva hotărârii instanței de fond, reținând că dreptul SC E. SA de a cere obligarea pârâtei la plata bonificațiilor s-a născut la data acordării acestora și că de la aceiași dată începe să curgă termenul de prescripție, că bonificațiile au fost acordate fără temei legal, întrucât contractele încheiate cu agenții plătitori de valută au expirat la 31 decembrie 2000, și că pârâta nu a recunoscut debitul în cauză. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs ambele părți. Recurenta reclamantă SC E. SA București, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., critică decizia din apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii excepției prescripției dreptului său la acțiune, invocată de pârâtă și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În criticile formulate recurenta reclamantă susține în esență că: - în mod greșit instanța de apel a exonerat pârâta de la plata sumei de 93.911.818.390 Rol, reprezentând bonificații pentru perioada ianuarie – martie 2001, față de dispozițiile art. 2 lit. c) din H.G. nr. 92/1999 coroborate cu art. 2 din H.G. nr. 1297/2000 și clauzele din addendum la contractele încheiate, care prevăd că acestea își păstrează valabilitatea și se execută până la expirarea lor și nu până la 31 decembrie 2000 cum s-a reținut în cauză; că aceste bonificații au fost acordate cu respectarea clauzelor contractuale și cu actele normative enumerate, că H.G.

nr. 92/1999 prevedea dreptul consumatorului la transferarea valutei pentru luna următoare în cazul în care energia electrică nu a fost consumată de agentul economic până la valoarea bonificată, astfel că pârâta datorează suma menționată; - excepția prescripției dreptului la acțiune pentru bonificațiile acordate de societatea sa pentru perioada august – octombrie 2000, în sumă de 320.216.690.581 Rol a fost soluționată greșit, întrucât termenul de prescripție începe să curgă de la data emiterii facturii, respectiv de la 28 decembrie 2000, în cauză fiind vorba de prestații succesive (livrare continuă a energiei electrice la agenții economici); - potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a fost întrerupt prin Hotărârea A.G.A.

nr. 15/2003 adoptată de pârâtă prin care s-a aprobat suportarea bonificației aferente sumelor încasate în valută, care recunoaște existența debitului. Recurenta pârâtă SC T. SA București invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, susținând în esență că: - decizia din apel cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii cu privire la neadmiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru întreaga sumă solicitată de reclamantă, în sensul că deși reține că în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la momentul acordării bonificațiilor, adică din august 2000 și până în martie 2001, greșit admite acțiunea reclamantei și obligă societatea sa la plata sumei de 225.247.403.300 Rol, și nu o apreciază ca prescrisă în tot, față de cererea de chemare în judecată a reclamantei care a fost înregistrată la 29 octombrie 2003, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani; contradictorie este și modalitatea de analiză și omologare a expertizelor contabile întocmite în cauză, fără să ia în considerație suplimentul la raportul de expertiză contabilă și opinia expertului propus de societatea sa care puteau să clarifice problema bonificațiilor cerute în cauză; - instanța de apel a interpretat greșit probele deduse judecății, că a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, cu referire expresă la contractele dintre părți, la facturile emise,

la răspunsurile la interogatoriile formulate, la expertiza și suplimentul la expertiza contabilă efectuate în cauză care nu stabilesc corect situația de fapt, raporturile juridice dintre părți, existența debitului, etc., aspect în raport de care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea expertizei; - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, motiv întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 92/1999, H.G. nr. 980/1999 și H.G. nr. 1297/2000 atât în ceea ce privește încheierea contractului, a actului adițional și a modului de calcul a debitului. Prin întâmpinările depuse la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului pârâtei, iar pârâta a cerut respingerea recursului reclamantei.

Recursurile sunt nefondate. Recursul potrivit reglementării actuale este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă care își propune să exercite controlul legalității hotărârii. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Astfel, prima critică a recurentei reclamante prin care susține greșita exonerare de la plată a pârâtei SC T. SA București pentru suma de 93.911.811.390 lei reprezentând bonificații calculate pentru perioada ianuarie – martie 2001, nu poate fi reținută față de existența contractelor încheiate cu agenții plătitori de valută care au avut termen de valabilitate 31 decembrie 2000 și în raport de dispozițiile art. 2 din H.G.

nr. 1297/2000, care prevăd că acordarea bonificațiilor putea să fie făcută numai până la expirarea termenelor de valabilitate a respectivelor contracte, deci până la 31 decembrie 2000 cum corect a reținut și Curtea de Apel București. Nici a doua critică a recurentei reclamante prin care susține soluționarea greșită a prescripției dreptului său la acțiune pentru lunile august, septembrie și octombrie 2000 nu poate fi primită, avându-se în vedere că dreptul reclamantei de a cere obligarea pârâtei la plata bonificațiilor s-a născut la data acordării acestora, respectiv la data la care agenții economici consumatori plătitori în avans, în valută, a energiei electrice au beneficiat de bonificațiile stabilite prin H.G.

nr. 92/1999, modificată. Cum reclamanta era singura autorizată de B.N. să încaseze în avans plata prețului energiei electrice în valută, sumele astfel încasate fiind virate lunar către producătorii acesteia, respectiv și către pârâta în cauză, rezultă că reclamanta la data acordării bonificațiilor către agenții plătitori de valută, a cunoscut cuantumul bonificațiilor acordate fiecărui consumator. De altfel, emiterea facturilor avea la bază tocmai situațiile lunare privind bonificațiile acordate. În raport de această situație nu se poate reține susținerea recurentei reclamante că termenul de prescripție începe să curgă de la data emiterii facturii, respectiv de la 28 decembrie 2000. Neîntemeiată este și susținerea recurentei reclamante, privind întreruperea termenului de prescripție în raport de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, dat fiind că Hotărârea A.G.A.

nr. 15/2003 a SC T. SA București a aprobat numai suportarea bonificațiilor în urma încheierii unor convenții în acest sens, în condițiile legii, în vederea stingerii divergenței dintre ele, neputându-se reține existența unei recunoașteri exprese, directe și necondiționate a debitului în cauză. Și recursul pârâtei este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or critica recurentei nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7C. proc. civ., întrucât acest motiv se referă la încălcarea de către instanță a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., prin care se stipulează obligația ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa. Din acest punct de vedere motivarea deciziei din apel este clară, precisă și analitică răspunde în fapt și în drept la cererea formulată în cauză, iar considerentele conduc în mod logic la soluția din dispozitiv.

Dacă se examinează susținerea recurentei pârâte cu privire la neadmiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru întreaga sumă solicitată în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, se constată că soluția instanței de apel este corectă, raportat la data la care a luat naștere dreptul material la acțiune al reclamantei, care începe să curgă la data acordării acestor bonificații, și data formulării acțiunii reclamantei 29 noiembrie 2003. De altfel, nu pot fi reținute nici criticile pe care le avansează recurenta pârâtă ce vizează eronata interpretare a probelor administrate în cauză, în special a expertizelor contabile întocmite, a suplimentului raportului de expertiză care în opinia sa ar fi contribuit la clarificarea problemei bonificațiilor solicitate, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., care prevăd că o hotărâre poate fi modificată numai pentru motive de nelegalitate iar în speță aceste critici fiind de netemeinicie, nu pot fi examinate în recurs față de abrogarea dispozițiilor fostului pct. 11 din art. 304. Critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de asemenea nefondată întrucât nu s-a demonstrat că în cauză, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului dedus judecății, iar aprecierea greșită a probelor administrate în cauză, la care face referire în mod expres recurenta pârâtă sunt chestiuni de fond, de netemeinicie ce nu pot fi analizate prin prisma motivului invocat. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită de către instanță a prevederilor legale.

Ori această critică nu va fi reținută în contextul arătat, în care instanța de apel a analizat punctual dispozițiile H.G. nr. 92/1999, H.G. nr. 1999 și H.G. nr. 1297/2000, în raport de situația de fapt. Așa fiind, cum decizia din apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei și recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E. SA București și de pârâta SC T. SA București împotriva deciziei nr. 510 din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2008.