ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 2953 de la 1 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2080/39/2006, a

fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat

l.P. împotriva deciziei penale nr. 28 din 12

martie 2007 a Curții de

Apel Suceava, secția penală și a fost obligat

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a decide astfel, instanța supremă, ca instanță de recurs a

reținut că prin rechizitoriul P.N.A. – S.T. Suceava, a fost trimis în judecată

inculpatul l.P., agent șef, Poliția Frasin, pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a)

și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Tribunalul Suceava, secția penală, investit cu soluționarea, prin

sentința penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006, l-a condamnat pe inculpatul l.P.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.

pen., raportat la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa

de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 81 și 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea

pedepsei, pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. și

art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 5.900 lei

RON, primiți de la denunțătorul C.B.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că în luna

octombrie 2004, inculpatul a pretins și primit de la agentul șef adjunct C.B.C.,

suma de 1000 lire sterline, pentru a interveni la ofițerul anchetator comisar

șef C.M., din cadrul Compartimentului Control și îndrumare al I.P.J. Suceava,

în vederea propunerii aplicării unei măsuri disciplinare mai puțin severe.

Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta

curte de Casație și Justiție, D.N.A. - S.

T.

Suceava și inculpatul.

Parchetul, apelul său, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei

în infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.,

raportat la arat. 1 lit. a), art.

6 și 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000 și

aplicarea unei pedepse mai severe, cu înlăturarea aplicării art. 81 C. pen.

Inculpatul, în apelul său, a solicitat, în

principal, achitarea sa, pentru

inexistența faptei, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia nr. 28 din 12

martie 2007, a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, D.N.A. - S.

T. Suceava împotriva sentinței penale nr. 30 din

31 ianuarie 2006 a

Tribunalului Suceava, secția penală și a desființat

sentința, în parte, în sensul că, a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., cu

privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului l.P. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a)

și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A aplicat art. 71 C. pen., cu privire la drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) – c) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat împotriva sentinței penale nr. 30 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului

Suceava și l-a obligat pe acesta să plătească statului suma de 400 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pentru a da această soluție, curtea a reținut aceeași situație de fapt

descrisă în rechizitoriu, ca și sentința. În concordanță cu particularitatea

speței, constând în relațiile strânse dintre inculpat și comisarul șef, a

apreciat că, în speță, tribunalul a dat și o justă încadrare juridică faptei,

nereținând prevederile de la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000.

Curtea, însă, făcând o nouă individualizare a pedepsei, în raport de

prevederile art. 52 și 72 C. pen., având în vedere modalitatea de comitere a

faptei, poziția nesinceră a inculpatului, în timpul procesului, cuantumul sumei

de bani pretinse și primite, precum și faptul că aceasta n-a fost restituită de

bunăvoie, a apreciat că suspendarea executării pedepsei nu este de natură să

conducă la reeducarea inculpatului, motiv pentru care a înlăturat aplicarea art.

81 C. pen.

Întrucât vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, iar pedeapsa

sub aspectul cuantumului, a fost just individualizată, a considerat că motivele

de apel ale inculpatului nu pot fi primite, apelul acestuia fiind nefondat.

Împotriva acestei din urmă decizii, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul l.P., invocând motivele prevăzute de

art. 385

9

pct. 18 și

21 C. proc. pen. și, susținând

că hotărârea este netemeinică și nelegală, în primul rând, pentru că el n-a

comis fapta de care este învinuit și, deci, nu este vinovat de comiterea ei,

iar, în ipoteza trecerii peste această apărare, pentru faptul că, în mod

greșit, s-a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., privind suspendarea executării

pedepsei.

Recursul a fost considerat nefondat.

Art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., se referă la situația în

care s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare iar art. 385

9

pct. 21

la situația în care, judecata în

primă instanță sau în apel, a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau

care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința

despre această imposibilitate.

În speță, nu-și găsesc aplicare, niciunul dintre aceste motive.

Fapta inculpatului ca și vinovăția sunt riguros dovedite, cu probele

dosarului iar pedeapsa aplicată ca și modalitatea

de executare a acesteia,

prin privare de libertate, este corect aleasă

încât, în mod just, instanța de apel a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen.,

referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În raport cu cele arătate, curtea va trebui să privească recursul

declarat de inculpatul l.P. împotriva deciziei penale nr. 28 din 12 martie 2007

a Curții de Apel Suceava, ca nefondat și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, decizia

atacată, văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

Prin adresa cu nr. 829266/ PAAR din 27 aprilie 2009 a Penitenciarului

Arad, înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 3785/1/2009 la 30 aprilie 2009 s-a menționat că se înaintează cererea

deținutului l.P. prin care solicită contestație în anulare, fiind anexată copie

xerox după mandatul în a cărui executare se află, menționându-se că executarea

pedepsei a început la data de 20 noiembrie 2008.

În cererea cu nr. 1 de la 23 aprilie 2009, condamnatul l.P. a formulat

contestație în anulare în temeiul art. 386 lit. e) C. proc. pen., în dosarul nr.

881/P/2005 al Tribunalului Suceava,

invocând

și dispozițiile Legii nr. 356/2006, art. 385

14

alin.

(1

1

) și art. 385

16

alin.

(1) cu aplicarea art. 385 C. proc.

pen., arătând că a fost condamnat în lipsă fără să fie audiat de instanța de

recurs, cu aplicarea

art. 522 C. proc.

pen., solicitând admiterea contestației, anularea hotărârilor date de

Tribunalul Suceava prin sentința penală nr. 30 de la 31

ianuarie 2006, a

deciziei penale date de Curtea de Apel Suceava și a deciziei date de Înalta

Curte de Casație și Justiție, precum și că nu i s-a prezentat rechizitoriul.

De asemenea, i-a fost atașată acestei cereri, fotocopia mandatului de

executare a pedepsei închisorii nr. 30/2006 din 2 iunie 2007 emis de Tribunalul

Suceava, secția penală, în dosarul nr. 30/881/P/2005 din 2 iunie 2007 privind

pe condamnatul l.P. pentru o pedeapsă de 3

ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută

de

art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000, aflată la dosarul

Înaltei Curți.

Înalta Curte a solicitat, prin adresă Tribunalului Suceava, secția penală,

trimiterea dosarului inclusiv dosarele componente, în care a fost pronunțată

sentința penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006, rămasă definitivă prin decizia

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2953 din 1 iunie 2007 în

dosarul nr. 2080/39/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală

privind pe inculpatul l.P., adresă aflată la dosarul Înaltei Curți.

Tribunalul Suceava, secția penală, prin adresa aflată la dosarul Înaltei

Curți, a comunicat instanței supreme că dosarul nr. 881 /p/2005 privind pe

inculpatul l.P. se află în prezent atașat la dosarul nr. 2848/86/2009 al

Tribunalului Suceava ce are ca obiect contestație la executare, cu termen de

judecată la data de 3 iunie 2009 și

față de

această situație, urmează să dea curs solicitării după soluționarea

dosarului

mai sus menționat.

La termenul de judecată de la 4 iunie

2009, Înalta Curte față de lipsa

dosarului nr. 2080/39/2006

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în care s-a pronunțat

decizia nr. 2953 din 1 iulie 2007 contestată, a amânat cauza la 2 iulie 2009,

așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la

dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a revenit cu adresă

la Tribunalul Suceava în vederea trimiterii dosarului solicitat, adresă aflată

la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost

înregistrată prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 23972 la 17

iunie 2009, cererea contestatorului l.P. în care a reiterat faptul că

formulează contestație în anulare, în temeiul art. 386 lit. e) C. proc. pen.,

invocând și temeiurile menționate în cererea inițială, cerere aflată la dosarul

Înaltei Curți.

De asemenea, a fost depusă la dosar,

adresa Tribunalului Suceava,

secția penală, aflată la

dosarul Înaltei Curți, în care comunică instanței supreme faptul că dosarul nr.

881/P/2005 al Tribunalului Suceava se află atașat la dosarul nr. 2848/86/2009

al aceleiași instanțe, având ca obiect contestație la executare și urmează a fi

înaintat la Curtea de Apel Suceava pentru soluționarea recursului declarat de

contestatorul l.P. împotriva sentinței penale nr. 164 din 3 iunie 2009 prin

care i s-a respins, ca inadmisibilă cererea formulată și față de această

situație, urmează să dea curs solicitării după soluționarea recursului.

Înalta Curte prin adresă a solicitat Curții de Apel Suceava înaintarea

în integralitate a dosarului nr. 2848/86/2009 la care sunt atașate dosarele

Tribunalului Suceava în care a fost pronunțată sentința

penală nr. 30 de la

31 iunie 2006 rămasă definitivă prin decizia penală nr.

2953 din 1 iunie 2007 în dosarul nr. 2080/39/2006 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală privind pe inculpatul l.P., urmând a fi restituit

instanței pentru termenul din 6 iulie 2009, adresă aflată la dosarul Înaltei

Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost

înregistrată prin Registratura Generală a

instanței supreme sub nr. 3465 la

29 iunie 2009, adresa Curții de Apel

Suceava prin care se comunică înaintarea dosarului solicitat la care sunt

indicate dosarele atașate, solicitându-se restituirea acestuia până la termenul

de judecată din data de 6 iulie 2009, adresă aflată la dosarul Înaltei Curți.

Pentru termenul de astăzi, nu s-a dispus citarea contestatorului,

pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.C.

Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea contestației în anulare

formulată de contestator, în raport cu termenul introducerii acesteia.

Apărătorul contestatorului a lăsat

soluția la apreciere.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a

contestației în anulare, ca inadmisibilă în

principiu, fiind tardiv formulată, în

raport cu data începerii

executării pedepsei la 20 noiembrie 2008 și data înregistrării ei la instanță.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul l.

P., sub aspectul admisibilității în principiu,

potrivit art. 391 C. proc. pen.

, Înalta Curte apreciază ca fiind

inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce se vor arăta.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se

poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură

juridică mixtă, respectiv de anulare și de retractare și a cărei reglementare

este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese și

limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei,

termenelor de exercitare și procedurii de soluționare

Astfel, legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 386

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

cazurile de contestație în anulare, statuând că

împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în

anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

- când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza

de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c)

când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1)

lit. f)

- i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d)

când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e)

când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.

385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(u).

Totodată, dispozițiile art. 388 din același cod, evidențiază în mod expres

termenul de introducere astfel „(1) Contestația în anulare pentru motivele

arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana

împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea

executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data

pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. (2) Contestația

pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate

fi introdusă oricând.”

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1)

Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e ), fără citarea părților. (2) Instanța

constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege,

că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386

și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la

dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.”

Înalta Curte, verificând contestația în anulare formulată de

contestatorul l.P., în raport cu actele și lucrările dosarului, prin

prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., a

constatat că

în cauză contestația în anulare exercitată de contestator,

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., a fost formulată

împotriva deciziei penale nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2080/39/2006, hotărâre pronunțată în

recurs, ce are caracter definitiv, respectiv a unei hotărâri susceptibile de a

face obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac.

Înalta Curte consideră, însă că, în contextul cauzei, contestația în

anulare formulată de contestatorul l.P. a fost exercitată cu depășirea

termenului de 10 zile stipulat de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Prin sintagma folosită de legiuitor în art. 388 alin. (1) C. proc. pen.,

„cel mai târziu în 10 zile de la începerea

executării”

se înțelege data efectivă a începerii executării, respectiv

atunci când condamnatul a fost arestat și depus la locul de deținere și

nicidecum data întocmirii actelor de executare și anume emiterea mandatului de

executare, care ar însemna „punerea în executare”, această din urmă

semnificație nefiind avută în vedere de către legiuitor în conținutul normei

mai sus arătate.

Termenul de 10 zile mai sus menționat este un termen procedural ce se

calculează în condițiile art. 186 alin. (2) și (4) C. proc. pen.

Astfel, „art. 186 alin. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile

nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau

ziua în care acesta se împlinește. Alin. (4) Când ultima zi a unui termen cade

într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare

care urmează."

Or, din examinarea cauzei rezultă că Tribunalul Suceava, secția penală

a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 30/2006 din 2 iunie

2007, privind pe inculpatul l.P. condamnat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare, mandat emis în dosarul nr. 30/881/P/2005,

aflat la dosarul Înaltei curți.

În fotocopia mandatului de executare a pedepsei mai sus menționat se

face referire la sentința penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006 a

Tribunalului Suceava, modificată prin decizia

penală nr. 28 de la 12 martie

2007 a Curții de Apel Suceava, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție privind pe inculpatul l.P. care a fost condamnat, la o

pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. a) din Legea nr.

78/2000, cu

aplicarea art. 71 C. pen., cu

privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) – c) C. pen.,

deoarece în luna octombrie 2004 a pretins și primit de la agentul șef adjunct C.B.C.

suma de 1.000 lire sterline pentru a interveni la ofițerul anchetator,

comisarul șef C.M., din cadrul Compartimentului Control și îndrumare I.P.J.

Suceava, în vedere propunerii aplicării unei măsuri disciplinare mai puțin

severe.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,

prin adresa nr. 2918/11/5

de la 17 iulie 2007, a solicitat

Tribunalului Suceava, în vederea punerii în executare a mandatului de executare

a pedepsei închisorii nr. 30/2006 emis de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 881/P/2005

emiterea unui mandat de arestare european pe numele condamnatului l.P.,

solicitare întemeiată în drept pe prevederile art. 77 pct. 1, art. 81 și art. 83

pct. 2 din Legea nr. 302/2004 cu precizarea că față de Decizia-Cadru a

Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare la care

Italia a aderat cu amendamentul că pentru faptele comise înainte e data

intrării în vigoare a acestui act normativ se aplică regulile privind

extrădarea, iar pentru fapte comise după această dată, cum est și cazul de față

se aplică regulile privind mandatul european de arestare, adresă aflată în

fotocopie la dosarul Înaltei Curți.

Tribunalul Suceava, secția penală, a emis mandatul european de

arestare nr. 30/2006 din 17 iunie 2007 în dosarul

nr. 30/881/P/2005 din 17

iulie 2007 prin care a solicitat arestarea și

predarea autorităților judiciare a persoanei l.P. în vederea executării unei

pedepse de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 30 din 31 ianuarie 2006

pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 881/P/2005, modificată prin

decizia penală nr. 28 de la 12 martie 2007 a Curții de Apel Suceava și rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2953 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, aflat în fotocopie la dosarul Înaltei Curți.

Prin adresa emisă, de către I.G.P.R., D.I.C. cu nr. 15447/ S.6 din 21

noiembrie 2008 către Ministerul Justiției, D.D.I.T., B.N.I., I.P.J. Suceava s-a

informat că la data de 20 noiembrie 2008, a fost preluat sub escortă din

Paris/Franța și încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova numitul

l.P., urmărit la nivel național cu nr.

74868

din 14 iunie 2007 în baza M.E.P.I. nr. 30/06 din 02 iunie 2007 emis de

Tribunalul Suceava prin care a fost condamnat, la

3 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de trafic de influență,

adresă aflată în fotocopie la dosarul Înaltei Curți.

Totodată, la același dosar, se află în fotocopie și adresa

Penitenciarului București Rahova ce poartă viza de înregistrare la Tribunalul

Suceava, la data de 28 noiembrie 2008, în care se atestă că la 20 noiembrie

2008 a înmatriculat la acest penitenciar pe numitul l.P., cu datele de stare

civilă menționate, în baza mandatului de executare nr. 30/2007 emis de

Tribunalul Suceava, că prin hotărârea nr. 30 din data de 31 ianuarie 2006

pronunțată de Tribunalul Suceava a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru

trafic de influență (257 C. pen.), că

pedeapsa

începe la 20 noiembrie 2008 și expiră la 19 noiembrie 2011.

De asemenea, la dosarul Înaltei Curți se află și fotocopia adresei

Tribunalului Suceava către I.G.P.F. București prin care se informează că

numitul l.P. a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, precum și celelalte

mențiuni cu privire la data arestării, începerii executării pedepsei și data

expirării acesteia.

În raport cu cele mai sus arătate rezultă că data de la care se

calculează termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., în care

condamnatul l.P. putea formula contestație în anulare este data de 20 noiembrie

2008, data încarcerării în Penitenciarul Rahova și care expira la data de 2

decembrie 2008 (zi de marți lucrătoare), deoarece ziua de 1 decembrie 2008 era

o zi nelucrătoare, fiind ziua națională, contestația în anulare formulată de

condamnat, fiind datată 23 aprilie 2009 și înregistrată pe rolul secției penale

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 3785/1/2009 la 30 aprilie 2009,

așa încât exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul

condamnat l.P. s-a făcut cu depășirea termenului menționat.

Așadar, în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art.

391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen

a contestației în anulare, condiție a cărei examinare primează, în raport cu

analiza motivului de contestație în anulare invocat, așa încât nerespectarea

condiției mai sus menționate atrage inadmisibilitatea contestației în anulare

formulată de contestatorul l.P.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul l.P.

împotriva deciziei penale nr. 2953 din 1 iunie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul I.P. împotriva deciziei penale nr. 2953

din 1 iunie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2009.