ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 124 din 29 februarie

2008 a Tribunalului Neamț a fost respinsă excepția necompetenței materiale a

instanței iar pe fond a fost respinsă acțiunea reclamantei C.R. SC prin care

solicitase evacuarea pârâtei SC I.C.I. SRL Buhuși din mai multe spații

comerciale, respectiv din magazinul mixt și bufetul I din satul Liliștea II,

magazinul mixt și bufetul II din același sat precum și din magazinul mixt din

satul Goșmani, spații pentru care a expirat durata închirierii, precum și plata

de daune în sumă de 15.140 lei reprezentând echivalentul lipsei de folosință

după expirarea închirierii.

Instanța de fond a reținut

că, competența instanței este stabilită în raport de capătul de cerere

principal, în speță evacuarea, și nu de cel subsidiar, respectiv cuantumul

despăgubirilor.

Apreciind că îi aparține

competența soluționării cauzei a respins excepția necompetenței invocată de

pârâtă.

Pe fond instanța a apreciat

că acțiunea în evacuare nu poate fi admisă câtă vreme s-a dovedit că la 30

aprilie 2007 A.G.E.A. din societatea reclamantă membrii cooperatori nu au fost

de acord cu majorarea chiriei pentru spațiile în litigiu decât după efectuarea

investițiilor necesare, hotărâre neconcordantă cu majorarea chiriei decisă prin

hotărârea Consiliului de administrație.

Faptul că respectiva A.G.E.A.

ar fi fost luată și prin votul exprimat de T.I., administrator al pârâtei cât

și de cooperatori care au și calitatea de asociați în societatea pârâtă s-a

apreciat ca nefondat, câtă vreme reclamanta avea la dispoziție pârghii legale

prin care să fi exclus votul acestora dar nu a făcut-o.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia comercială nr. 58

din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, sentința Tribunalului schimbată în tot în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, pârâta fiind evacuată din

respectivele spații, cu obligarea la plata sumei de 15.140 lei pentru perioada

martie - septembrie 2007 și câte 2.380 lei lunar începând cu octombrie 2007 și

până la evacuarea spațiilor.

Instanța de apel a reținut

că spațiile comerciale în litigiu au fost închiriate pârâtei în temeiul

contractului din 1 februarie 2006, contract ce a expirat la 1 februarie 2007.

Întrucât părțile nu au

prelungit contractul, cum aveau posibilitatea prin cele stipulate în art. 5, și

cum contractul a ajuns la termen s-a apreciat ca întemeiată cererea în

evacuarea pârâtei, fiind îndeplinite cerințele art. 1436 C. civ.

Instanța a reținut că nu a

operat nici tacita relocațiune, reclamanta notificând pârâta cu privire la

încetarea contractului la 16 mai 2007.

Cum pârâta a recunoscut că a

ocupat spațiile și după expirarea contractului și nu a contestat sumele

solicitate de reclamantă, pârâta a fost obligată în temeiul art. 1429 pct. 2 C.

civ. la plata despăgubirilor, plus în continuare până la evacuarea efectivă

2.380 lei/lună, sumă stabilită prin hotărârea din 30 ianuarie 2007 a

Consiliului de administrație al reclamantei.

Nemulțumită de această

decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În motivarea recursului,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., recurenta critică

ignorarea probelor administrate la fond și neanalizarea clauzelor contractuale,

susținând că deși contractul a expirat, Consiliul de administrație a mărit

unilateral chiria, hotărâre ce nu îi este opozabilă câtă vreme nu a fost

publicată în Monitorul Oficial și câtă vreme este în contradicție cu hotărârea

cooperatorilor.

În consecință critică atât

evacuarea cât și obligarea sa la plata despăgubirilor.

Prin întâmpinare intimata

reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Anterior analizării

criticilor Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

apreciază că dezvoltările făcute de recurentă în motivarea recursului se

încadrează în motive ce vizează netemeinicia deciziei, aspecte ce nu mai pot fi

analizate după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ.,

precum și în cele privind interpretarea contractului, legea părților, respectiv

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință se vor analiza

numai acele critici referitoare la interpretarea clauzelor contractuale,

interpretare pe care Curtea o apreciază ca fiind legală în raport de cele

stipulate în art. 4 din contract, art. 5 și de dispozițiile art. 1436 C. civ.

Întrucât închirierea a fost

supusă termenului iar acest termen s-a împlinit la 1 februarie 2007, iar

contractul nu a fost prelungit, Curtea apreciază că în mod corect s-a dispus

evacuarea recurentei din respectivele spații, cu obligarea ei la suportarea

lipsei de folosință respectiv a despăgubirilor, după expirarea contractului.

În consecință recursul

pârâtei va fi respins ca nefondat, decizia din apel urmând a fi menținută ca

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta S SC I.C.I. SRL Buhuși, împotriva deciziei nr. 58/2008 din 18 septembrie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2009.