ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1519/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalul Dolj, la data de 6 martie 2007, astfel cum a fost precizată la data

de 3 aprilie 2007, reclamanta M.V.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

SC A.Ț. SA București, să se constate nulitatea absolută a clauzei stipulate în

contractul nr. 1 bis din 26 ianuarie 2002 la art. 13 și la art. 12.2 „corelată

cu art. 7.5.”.

Secția comercială a

Tribunalului Dolj a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, prin

sentința nr. 2329, pronunțată la data de 8 mai 2007, cu motivarea că reclamanta

nu a făcut dovada că scopul esențial, cauza imediată și determinantă a

clauzelor prevăzute de art. 13 și art. 12.2 este ilicită.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția

comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 197, pronunțată la data

de 25 septembrie 2007.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de apel a reținut, în principal, raportând criticile apelantei

sentinței atacate, că această hotărâre este temeinică și legală, întrucât clauza

compromisorie prevăzută la art. 13, este valabilă, chiar în lipsa indicării arbitrilor

sau modalității de numire a acestora prin trimiterea la arbitrajul

instituționalizat și regulamentul tribunalului arbitral astfel stabilit, care

reglementează aceste aspecte; că aceasta nu încalcă accesul liber la justiție

și dreptul la un proces echitabil, statornicite de art. 21 din Constituție și art.

6 din C.E.D.O., deoarece hotărârea arbitrală poate fi atacată și cenzurată de o

instanță imparțială și independentă, cu respectarea acestor principii; că nu

s-a dovedit caracterul ilicit și imoral al clauzei arbitrale prin prisma art. 968

C. civ., iar dispozițiile art. 1008 C. civ., nu sunt incidente în cauză.

Instanța de apel a apreciat

că instanța de fond s-a pronunțat, în limitele investirii, asupra obiectului

cererii de chemare în judecată, considerând că acesta nu include și constatarea

nulității clauzei prevăzute de art. 7.5 din contract și că, sub aspectul

administrării de probe, cauza nu presupunea ca această instanță să aibă rol

activ.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor de apel,

cu referire concretă la motivul ce viza constatarea nulității absolute a clauzei

stipulate la art. 7.5 din contract, conform precizării la acțiune, aspect ce se

circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 7, în considerarea art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.

Este de observat că

recurenta nu a dezvoltat motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și

9 C. proc. civ., conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

simpla evocare a unora din textele pe care acestea le conțin, nerăspunzând

evocatelor cerințe, și a reiterat unele afirmații vizând fondul cauzei cuprinse

în cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, fără a preciza

relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1)

C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata a solicitat prin

întâmpinarea formulată în cauză respingerea recursului și menținerea deciziei

atacate.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea

considerentelor deciziei instanței de apel relevă că aceasta a răspuns

motivului vizând constatarea nulității absolute a clauzei 7.5 din contractul în

litigiu, apreciind că această cerere nu constituie obiect al judecății cauzei,

considerație ce nu poate fi înlăturată de precizarea adusă în întregirea

acțiunii introductive, cum greșit pretinde recurenta, față de modul de

redactare al acestei din urmă cereri, prin care se solicită, expres, doar

constatarea nulității absolute a clauzei prevăzută de art. 12.2 din evocatul

act juridic, și față de conținutul acestei clauze, care la lit. d), se referă

la obligația consultantului financiar de a restitui partea necuvenită din

comisionul încasat în avans, conform art. 7.5 din contract, în cazul rezilierii

contractului de mandat, explicând, astfel, „corelarea” la care se referă

menționata „precizare”.

Așa fiind, constatând că

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în

cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va

respinge recursul pe care apelanta reclamantă l-a formulat împotriva deciziei

instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta M.V.H., împotriva deciziei nr. 197 din 25 septembrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.