ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1519/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalul Dolj, la data de 6 martie 2007, astfel cum a fost precizată la data de 3 aprilie 2007, reclamanta M.V.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.Ț. SA București, să se constate nulitatea absolută a clauzei stipulate în contractul nr. 1 bis din 26 ianuarie 2002 la art. 13 și la art. 12.2 „corelată cu art. 7.5.”. Secția comercială a Tribunalului Dolj a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată, prin sentința nr. 2329, pronunțată la data de 8 mai 2007, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada că scopul esențial, cauza imediată și determinantă a clauzelor prevăzute de art. 13 și art. 12.2 este ilicită.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 197, pronunțată la data de 25 septembrie 2007. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în principal, raportând criticile apelantei sentinței atacate, că această hotărâre este temeinică și legală, întrucât clauza compromisorie prevăzută la art. 13, este valabilă, chiar în lipsa indicării arbitrilor sau modalității de numire a acestora prin trimiterea la arbitrajul instituționalizat și regulamentul tribunalului arbitral astfel stabilit, care reglementează aceste aspecte; că aceasta nu încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, statornicite de art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O., deoarece hotărârea arbitrală poate fi atacată și cenzurată de o instanță imparțială și independentă, cu respectarea acestor principii; că nu s-a dovedit caracterul ilicit și imoral al clauzei arbitrale prin prisma art. 968 C. civ., iar dispozițiile art. 1008 C. civ., nu sunt incidente în cauză.

Instanța de apel a apreciat că instanța de fond s-a pronunțat, în limitele investirii, asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerând că acesta nu include și constatarea nulității clauzei prevăzute de art. 7.5 din contract și că, sub aspectul administrării de probe, cauza nu presupunea ca această instanță să aibă rol activ. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor de apel, cu referire concretă la motivul ce viza constatarea nulității absolute a clauzei stipulate la art. 7.5 din contract, conform precizării la acțiune, aspect ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 7, în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Este de observat că recurenta nu a dezvoltat motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., simpla evocare a unora din textele pe care acestea le conțin, nerăspunzând evocatelor cerințe, și a reiterat unele afirmații vizând fondul cauzei cuprinse în cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat prin întâmpinarea formulată în cauză respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea considerentelor deciziei instanței de apel relevă că aceasta a răspuns motivului vizând constatarea nulității absolute a clauzei 7.5 din contractul în litigiu, apreciind că această cerere nu constituie obiect al judecății cauzei, considerație ce nu poate fi înlăturată de precizarea adusă în întregirea acțiunii introductive, cum greșit pretinde recurenta, față de modul de redactare al acestei din urmă cereri, prin care se solicită, expres, doar constatarea nulității absolute a clauzei prevăzută de art. 12.2 din evocatul act juridic, și față de conținutul acestei clauze, care la lit. d), se referă la obligația consultantului financiar de a restitui partea necuvenită din comisionul încasat în avans, conform art. 7.5 din contract, în cazul rezilierii contractului de mandat, explicând, astfel, „corelarea” la care se referă menționata „precizare”.

Așa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul pe care apelanta reclamantă l-a formulat împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.V.H., împotriva deciziei nr. 197 din 25 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.