ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 103 din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului G.S. prin curator G.E. formulată în contradictoriu cu pârâta C.S.E.M.P.H.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 4696 din 19 octombrie 2005, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare în gradul I de handicap grav a reclamantului G.S.

și la despăgubiri morale și materiale în valoare de 570.000 lei; să se menționeze în decizie că reclamantul are sindromul L.Down, stare funcțională gravă, de la naștere, cu îngrijire și supraveghere permanentă de la o altă persoană, valabil din 6 iulie 2005, permanent și nerevizuibil; să se dispună expres și emiterea planului de recuperare, readaptare și integrare socială, care face parte integrantă din decizia de încadrare în gardul de handicap, obligarea la repunerea în toate drepturile și protecția specială de care a fost frustrat, atât reclamantul, cât și persoana care îl îngrijește și supraveghează permanent (mama sa, G.E.), angajată cu contractul de muncă nr.630, în prezent desfăcut și completat cu erori în carnetul de muncă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în ceea ce privește cererile reclamantului privitoare la încadrarea în gardul de handicap corespunzător afecțiunii de care suferă, se constată că, prin decizia nr. 4696 din 19 octombrie 2005, pârâta C.S.E.M.P.H.A. a stabilit încadrarea în gradul I de handicap grav, cu asistent personal, nerevizuibil, diagnosticul clinic fiind cel de sindrom Longdon Down, deci ceea ce se cere prin acțiune, astfel că solicitările privitoare la conținutul actului atacat sunt fără obiect și au fost respinse. Cererea de a fi obligată pârâta la eliberarea originalului deciziei medicale nu poate face obiectul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu există un refuz de eliberare a actului administrativ atâta timp cât i s-a eliberat o copie reclamantului, astfel că această cerere a fost respinsă, ca nefondată.

Prima instanță a constatat că pârâta C.S.E.M.P.H.A. nu este abilitată legal în acordarea drepturilor care decurg din certificatul de handicap, competența revenind D.G.A.S.P.C. Caraș-Severin, motiv pentru care a respins cererile vizând aceste drepturi pentru lipsa calității procesuale pasive. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.S. și curatorul G.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, se arată că instanța a reținut greșit obiectul cauzei. Având în vedere că nu a primit decizia din anul 2005, contestă decizia nr. 4696 din 1 noiembrie 2007, care este anexată la primul dosar, înaintea declinării competenței către Curtea de Apel Timișoara.

Susține recurentul că CH nr. 1776/2005 este nul astfel că l-a contestat la data de 10 octombrie 2005, iar decizia nr. 4696 din 19 noiembrie 2005 i-a fost comunicată la 1 noiembrie 2007, motiv pentru care este în termen să formuleze acțiune împotriva acesteia. s olicită emiterea unei noi decizii de încadrare în gradul de handicap grav Sindrom Down cu persoană care să-l îngrijească și supravegheze permanent precum și a planului individual de recuperare, readaptare și integrare socială cu plata tuturor drepturilor cuvenite. Prin întâmpinare, intimata C.S.E.M.P.H.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând tardivitatea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive, precum și netemeinicia pretențiilor reclamantului.

Susține intimata că dosarul reclamantului G.S., în vârstă de 21 ani, pensionar urmaș cu gradul I de invaliditate din data de 12 iunie 2005, și care se află în evidența C.E.P.H.A. Caraș-Severin, i-a fost înaintat cu o contestație care a fost înregistrată la data de 10 octombrie 2005 și soluționată prin Decizia nr. 4696 din data de 19 octombrie 2005. Contestația formulată era fără obiect, întrucât reclamantul era nemulțumit de faptul că CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005 nu s-a eliberat cu data de 1 iulie 2005 când a împlinit vârsta de 18 ani și de asemenea că nu i s-a întocmit un program individual de recuperare - aspecte care nu sunt de competența sa. d ata de la care se acordă drepturile la cazurile noi pentru persoanele cu handicap care împlinesc vârsta de 18 ani, este stabilită de D.G.A.S.P.C.

care este competentă teritorial în acest sens, motiv pentru care a confirmat concluziile Comisiei Teritoriale de încadrare în grad grav de handicap cu asistent personal și valabilitate permanent, cu diagnosticul L.Down. Arată intimata că reclamantul beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația privind protecția specială a persoanelor cu dizabiltăți încadrate în grad grav de handicap, în baza CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005, confirmat prin Decizia nr. 4696 din 19 octombrie 2005, respectiv de facilitățile, serviciile și prestațiile stipulate. Plata asistentului personal sau prin opțiune a indemnizației de însoțitor este numai de competența Primăriei locale. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de reclamantul-recurent prin curator G.E.

și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Motivul de recurs ce vizează obiectul cererii de chemare în judecată și respectiv termenul de formulare a contestației împotriva Deciziei nr. 4696 din 19 octombrie 2005 emisă de intimată, nu poate fi reținut întrucât prima instanță nu a pus în discuție excepția tardivității acțiunii conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în lipsa dovezii de comunicare a actului atacat, cauza fiind analizată pe fondul pretențiilor deduse judecății. Împrejurarea de altfel nedovedită că decizia contestată i s-ar fi comunicat recurentul-reclamant la data de 1 noiembrie 2007, nu poate schimba data emiterii actului respectiv 19 octombrie 2005, act care se află la fila 9 din dosarul nr. 3521/1/2007 al Tribunalului Caraș-Severin.

Comisia Superioară din cadrul A.N.P.H. prin Decizia nr. 4696/19 octombrie 2005 a confirmat CH 1776 din 27 septembrie 2005 de încadrare în grad grav de handicap (asimilare grad I), cu asistent personal (plata unei persoane pentru îngrijire și supraveghere permanentă), cu valabilitate permanent (pe termen nelimitat) cu diagnosticul: Sindrom L. Down, confirmând concluziile C.E.P.H.A. județ Caraș-Severin. În mod corect prima instanță a reținut că prin decizia contestată s-a stabilit încadrarea în gradul 1 de handicap grav, cu asistent personal, nerevizuibil, diagnostic clinic _ L.Down, astfel că cererile reclamantului privitoare la încadrarea în grad de handicap corespunzător afecțiunii de care suferă acesta sunt fără obiect și au fost respinse.

Cum reclamantul nu a dovedit că prin actul administrativ contestat este vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim de către pârâta-intimată în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinței instanței de fond prin care s-a respins acțiunea, sunt neîntemeiate. În cauză nu s-a dovedit existența unui refuz de eliberare a unui act administrativ, astfel cum s-a invocat prin acțiune, iar față de pretențiile reclamantului-recurent își produce efecte juridice decizia nr. 4696/2005 emisă de pârâta-intimată.

În raport cu împrejurările de fapt și temeiurile de drept expuse mai sus, corect reținute și de instanța de fond, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la concluzia unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere al autorității emitente în evaluarea situației recurentului- reclamant, autoritate care a confirmat CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005, prin decizia contestată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.S. prin curator G.E. împotriva sentinței civile nr. 103 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2009.