ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 103 din 22

aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului G.S. prin curator G.E.

formulată în contradictoriu cu pârâta C.S.E.M.P.H.A., având ca obiect anularea

deciziei nr. 4696 din 19 octombrie 2005, obligarea pârâtei să emită o nouă

decizie de încadrare în gradul I de handicap grav a reclamantului G.S. și la

despăgubiri morale și materiale în valoare de 570.000 lei; să se menționeze în

decizie că reclamantul are sindromul L.Down, stare funcțională gravă, de la

naștere, cu îngrijire și supraveghere permanentă de la o altă persoană, valabil

din 6 iulie 2005, permanent și nerevizuibil; să se dispună expres și emiterea

planului de recuperare, readaptare și integrare socială, care face parte

integrantă din decizia de încadrare în gardul de handicap, obligarea la

repunerea în toate drepturile și protecția specială de care a fost frustrat,

atât reclamantul, cât și persoana care îl îngrijește și

supraveghează permanent (mama sa, G.E.), angajată cu contractul de

muncă

nr.630, în prezent desfăcut și completat cu erori în carnetul de muncă.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în ceea

ce privește cererile reclamantului privitoare la încadrarea în gardul de

handicap corespunzător afecțiunii de care suferă, se constată că, prin decizia

nr. 4696 din 19 octombrie 2005, pârâta C.S.E.M.P.H.A. a stabilit încadrarea în

gradul I de handicap grav, cu asistent personal, nerevizuibil, diagnosticul

clinic fiind cel de sindrom Longdon Down, deci ceea ce se cere prin acțiune,

astfel că solicitările privitoare la conținutul actului atacat sunt fără obiect

și au fost respinse.

Cererea de a fi obligată pârâta la eliberarea

originalului deciziei medicale nu poate face obiectul prevederilor art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, pentru că

nu există un refuz de eliberare a actului

administrativ atâta timp cât i s-a eliberat o copie reclamantului, astfel că

această cerere a fost respinsă, ca nefondată.

Prima

instanță a constatat că pârâta C.S.E.M.P.H.A. nu este abilitată legal în

acordarea drepturilor care decurg din certificatul de handicap, competența

revenind D.G.A.S.P.C. Caraș-Severin, motiv pentru

care a respins cererile vizând aceste drepturi pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul

G.S. și curatorul G.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, se arată că instanța a reținut

greșit obiectul cauzei. Având în vedere că nu a primit decizia din anul 2005,

contestă decizia nr. 4696 din 1 noiembrie 2007, care este anexată la primul

dosar, înaintea declinării competenței către Curtea de Apel Timișoara.

Susține recurentul că CH nr. 1776/2005 este nul astfel că

l-a contestat la data de 10 octombrie 2005, iar decizia nr. 4696 din 19

noiembrie 2005 i-a fost comunicată la 1 noiembrie 2007, motiv pentru care este în

termen să formuleze acțiune împotriva acesteia.

s

olicită emiterea unei noi decizii de încadrare în gradul de

handicap grav Sindrom Down cu persoană care să-l îngrijească și supravegheze

permanent precum și a planului individual de recuperare, readaptare și

integrare socială cu plata tuturor drepturilor cuvenite.

Prin întâmpinare, intimata

C.S.E.M.P.H.A. a solicitat

respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând tardivitatea acțiunii, lipsa

calității procesuale pasive, precum și netemeinicia pretențiilor reclamantului.

Susține

intimata că dosarul reclamantului G.S., în vârstă de 21 ani, pensionar urmaș cu

gradul I de invaliditate din data de 12 iunie 2005, și care se află în evidența

C.E.P.H.A. Caraș-Severin, i-a fost înaintat cu o contestație care a fost

înregistrată la data de 10 octombrie 2005 și soluționată prin Decizia nr. 4696

din data de 19 octombrie 2005. Contestația formulată era fără obiect, întrucât

reclamantul era nemulțumit de faptul că CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005 nu

s-a eliberat cu data de 1 iulie 2005 când a împlinit vârsta de 18 ani și de

asemenea că nu i s-a întocmit un program individual de recuperare - aspecte

care nu sunt de competența sa.

d

ata

de la care se acordă drepturile la cazurile noi pentru persoanele cu handicap

care împlinesc vârsta de 18 ani, este stabilită de D.G.A.S.P.C. care este

competentă teritorial în acest sens, motiv pentru care a confirmat concluziile

Comisiei Teritoriale de încadrare în grad grav de handicap cu asistent personal

și valabilitate permanent, cu diagnosticul L.Down.

Arată

intimata că reclamantul beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația

privind protecția specială a persoanelor cu dizabiltăți încadrate în grad grav

de

handicap, în baza CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005, confirmat prin Decizia

nr. 4696 din 19 octombrie 2005, respectiv de facilitățile, serviciile și

prestațiile stipulate. Plata asistentului personal sau prin opțiune a

indemnizației de însoțitor este numai de competența Primăriei locale.

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de reclamantul-recurent prin curator G.E.

și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și

apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Motivul

de recurs ce vizează obiectul cererii de chemare în judecată și respectiv

termenul de formulare a contestației împotriva Deciziei nr. 4696 din 19

octombrie 2005 emisă de intimată, nu poate fi reținut întrucât prima instanță

nu a pus în discuție excepția tardivității acțiunii conform prevederilor art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în lipsa dovezii

de comunicare a actului atacat, cauza fiind analizată pe fondul pretențiilor

deduse judecății.

Împrejurarea

de altfel nedovedită că decizia contestată i s-ar fi comunicat recurentul-reclamant

la data de 1 noiembrie 2007, nu poate schimba data emiterii actului respectiv 19

octombrie 2005, act care se află la fila 9 din dosarul nr. 3521/1/2007 al

Tribunalului Caraș-Severin.

Comisia

Superioară din cadrul A.N.P.H.

prin Decizia nr. 4696/19 octombrie 2005 a confirmat CH 1776

din 27 septembrie 2005 de încadrare în grad grav de handicap (asimilare grad

I), cu asistent personal (plata unei persoane pentru îngrijire și supraveghere

permanentă), cu valabilitate permanent (pe termen nelimitat) cu diagnosticul:

Sindrom L. Down, confirmând concluziile C.E.P.H.A. județ Caraș-Severin.

În

mod corect prima instanță a reținut că prin decizia contestată s-a stabilit

încadrarea în gradul 1 de handicap grav, cu asistent personal, nerevizuibil,

diagnostic clinic _ L.Down, astfel că cererile reclamantului privitoare la

încadrarea în grad de handicap corespunzător afecțiunii de care suferă acesta sunt

fără obiect și au fost respinse.

Cum

reclamantul nu a dovedit că prin actul administrativ contestat este vătămat

într-un drept al său ori într-un interes legitim de către pârâta-intimată în

sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinței instanței de fond prin

care s-a respins acțiunea, sunt neîntemeiate.

În

cauză nu s-a dovedit existența unui refuz de eliberare a unui act

administrativ, astfel cum s-a invocat prin acțiune, iar față de pretențiile

reclamantului-recurent își produce efecte juridice decizia nr. 4696/2005 emisă

de pârâta-intimată.

În

raport cu împrejurările de fapt și temeiurile de drept expuse mai sus, corect

reținute și de instanța de fond, Înalta Curte constată că motivele invocate

prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la concluzia unei

exercitări abuzive a dreptului de apreciere al autorității emitente în

evaluarea situației recurentului- reclamant, autoritate care a confirmat CH nr.

1776 din 27 septembrie 2005, prin decizia contestată, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În

consecință, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

G.S. prin curator G.E. împotriva sentinței civile nr. 103 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

februarie 2009.