ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3846/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanta N.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.E.P.H.A.,

obligarea pârâtei la soluționarea contestației reclamantei înregistrată din 23

aprilie 2010 sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 100 RON/zi iar, în

subsidiar, anularea Certificatului de încadrare în grad de handicap din 21

aprilie 2010 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de încadrare în

gradul de handicap grav - cu asistent personal, pentru afectarea funcțiilor

hepatice precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 10.000 euro în

conformitate cu art. 8 Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, prin Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 10988

din 17 septembrie 2009 emisă de C.S.E.P.H.A., a fost încadrată în gradul de handicap

grav - cu asistent personal, decizia având o valabilitate de 12 luni. Ulterior,

reclamanta s-a prezentat pentru revizuirea deciziei iar prin certificatul de încadrare

în grad de handicap din 21 aprilie 2010 s-a procedat la încadrarea reclamantei în

gradul de handicap accentuat.

A mai arătat că împotriva

acestui certificat reclamanta a formulat contestație, înregistrată din 23

aprilie 2010 care nu a fost soluționată până la data introducerii acțiunii, fiind

încălcat termenul de 45 de zile cuprins în Regulamentul de organizare și funcționare

a C.S.E.P.H.A., astfel încât, în temeiul art. 18 alin. (5) Legea nr. 554/2004 se

impune obligarea pârâtei la soluționarea contestației sub sancțiunea plății daunelor

cominatorii de 100 RON/zi.

În ceea ce privește nelegalitatea

certificatului de în cadrare în grad de handicap din 21 aprilie 2010 s-a susținut

că acesta este vădit nelegal și greșit în privința diagnosticului clinic și a gradului

de handicap acordat pentru acest diagnostic.

Astfel, s-a precizat că

la eliberarea certificatului din 21 aprilie 2010 Comisia a efectuat o evaluare superficială

și a încadrat boala reclamantei la codul de boală K 76 pe când codul corect era

K74; Z52 corespunzător diagnosticului de transplant hepatic pentru ciroză biliară

primitivă așa cum se regăsește menționat în decizia anterioară.

Încadrarea în gradul de

handicap accentuat nu i-a mai dat posibilitatea de a beneficia de asistent personal

deși acesta este necesar având în vedere intervenția chirurgicală efectuată și recuperarea

fizică ulterioară lentă, astfel încât este necesar ajutorul și asistența unei alte

persoane.

În ceea ce privește obligarea

pârâtei la plata daunelor morale s-a arătat că pârâta a dovedit o conduită culpabilă

și vătămătoare încă de la momentul dobândirii handicapului de către reclamantă,

Decizia de încadrare în grad de handicap din 17 septembrie 2009 fiind consecința

directă a formulării cererii de chemare în judecată de către reclamantă.

Deși decizia amintită

a avut o valabilitate de 12 luni drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006 i-au

fost acordate doar timp de 6 luni și nu retroactiv astfel încât litigiul este în

continuare pe rolul instanțelor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 499 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.A.L., în contradictoriu

cu pârâta C.S.E.P.H.A., și, în consecință a obligat pârâta la soluționarea contestației

reclamantei înregistrată sub din 23 aprilie 2010 sub sancțiunea plății unor penalități

de 100 RON/ zi de întârziere.

A respins în rest acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

- Ordinul nr. 121/2005

privind Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.P.H. și a C.S.E.P.H.A.,

invocat de reclamantă în susținerea acțiunii sale a fost abrogat prin Ordinul nr.

245/2005 care, la art. 37 stabilește atribuția Comisiei superioare de a verifica

și rezolva contestațiile depuse la certificatele de încadrare în grad de handicap

și comunicarea deciziilor în termen legal;

- Conform art. 38

alin. (1) Ordinul nr. 245/2005, Comisia Superioară soluționează contestațiile în

termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării iar, în situația în care

contestația a fost introdusă în termen, președintele Comisiei superioare va fixa

și data la care persoana va fi invitată în fața comisiei pentru examinare, dată

care nu poate depăși 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării, iar data prezentării

se aduce la cunoștința contestatoarei prin poștă;

- În speță, reclamanta

a făcut dovada înregistrării contestației din 23 aprilie 2010, dar nu s-a făcut

dovada diligențelor depuse de autoritatea pârâtă pentru soluționarea contestației

în termenele și condițiile prevăzute de art. 37 și 38 Ordinul nr. 245/2005, în vigoare

la data formulării contestației.

Având în vedere această

situație de fapt, Curtea de apel a reținut că reclamanta se află în situația nesoluționării

cererii sale în termenul legal, situație prevăzută de art. 2 alin. (1), lit. h)

Legea nr. 554/2004 ca reprezentând fapta de a nu răspunde solicitantului în termenul

prevăzut de lege, situație ce se asimilează actelor administrative unilaterale conform

art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004 și este astfel supusă acțiunii judiciare reglementată

de art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 conform cărora se poate adresa instanței

de contencios administrativ cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes

legitim prin nesoluționarea în termen a unei cereri.

A constatat instanța de

fond că din această perspectivă acțiunea reclamantei apare ca întemeiată, astfel

încât instanța reținând lipsa răspunsului pârâtei la contestația înregistrată din

23 aprilie 2010, până la data introducerii acțiunii, 6 august 2010, în baza

art. 18 alin. (1) Legea nr. 554/2004 a obligat autoritatea pârâtă să soluționeze

contestația reclamantei sub sancțiunea plății unor penalități de 100 RON/zi de întârziere

conform art. 18 alin. (5) Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește capătul

de cerere subsidiar privind anularea certificatului de încadrare în grad de handicap

din 29 aprilie 2010 și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de încadrare în

gradul de handicap grav - cu asistent personal, instanța de fond a reținut că acesta

este atributul exclusiv al pârâtei C.S.E.P.H.A., iar instanța de contencios administrativ

este competentă a cenzura numai legalitatea sau temeinicia deciziei Comisiei Superioare

astfel emisă în soluționarea contestației, în conformitate cu art. 41 din Ordinul

nr. 245/2005.

Referitor la plata daunelor

morale solicitate de reclamantă în cuantum de 10.000 de euro prima instanță a reținut

că reclamanta a justificat această sumă pe considerentul atitudinii culpabile a

pârâtei față de reclamantă încă de la momentul dobândirii handicapului, manifestată

prin aceea că decizia anterioară de încadrare în gradul de handicap grav a fost

emisă ca urmare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă iar, pe

de altă parte, plata drepturilor bănești aferente s-a realizat doar timp de 6 luni

aspect ce a generat alte litigii pentru recuperarea sumelor de care reclamanta ar

fi beneficiat.

În acest context, instanța

de fond a reținut că plata daunelor morale solicitate de reclamantă presupune ca,

în prealabil, pârâta să fie vinovată de emiterea unui act administrativ individual

vătămător pentru reclamantă și din această perspectivă nu poate fi extinsă atitudinea

pârâtei în litigiile menționate de reclamantă și în prezenta cauză în care s-a constatat

faptul că pârâta nu a soluționat în termenul legal contestația formulată de aceasta,

iar plata daunelor morale presupunea ca reclamanta să dovedească prejudiciul moral

ce i-a fost cauzat prin nesoluționarea în termenul legal a contestației, dovadă

ce nu a fost realizată în cauză.

A concluzionat instanța

de fond în sensul că, nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei privind atitudinea

Comisiei medicale de încadrare în grad de handicap întrucât Comisia superioară nu

este răspunzătoare pentru cele consemnate în certificatul de încadrare în grad de

handicap din 21 aprilie 2010, aceasta fiind chemată a analiza contestația la certificatul

de încadrare în grad de handicap stabilind dacă se impune menținerea gradului de

handicap stabilit de comisia de evaluare sau încadrarea contestatoarei într-un alt

grad de handicap conform art. 39 alin. (5) lit. a) și b) Ordinul nr. 245/2005.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. .

În motivarea căii de atac

recurentul-pârât susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite

condițiile art. 18 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, cu toate că nu a constatat

refuzul nejustificat de a soluționa contestația intimatei.

Se menționează că, deși

a depășit termenul legal de soluționare a contestației, anterior pronunțării sentinței

recurate, C.S.E.P.H.A. a emis Decizia nr. 76 din 8 noiembrie 2010, care a fost depusă

la dosarul cauzei.

recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

După cum se constată,

în cuprinsul cererii de recurs, s-a confirmat de autoritatea pârâtă că a fost depășit

termenul legal de soluționare a contestației formulată de reclamantă în ceea ce

privește Certificatul de încadrare în grad de handicap din 21 aprilie 2010.

Prin urmare, în mod corect

instanța de fond a reținut că nu au fost respectate termenele de soluționare a contestației

prevăzute de art. 37 și 38 Ordinul nr. 245/2005 din 14 septembrie 2005 privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare a A.N.P.H. și a obligat autoritatea

pârâtă să soluționeze contestația reclamantei sub sancțiunea plății unei penalități

pe zi de întârziere conform art. 18 alin. (5) Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că înainte

cu două zile de pronunțarea sentinței recurate, respectiv la 8 noiembrie 2010 a

fost emisă Decizia nr. 78 de către C.S.E.P.H.A..

Însă, instanța de control

judiciar analizează legalitatea sentinței în raport de situația de fapt și probele

de la dosarul cauzei de la momentul pronunțării acesteia, deoarece față de ceea

ce judecătorul avea la dispoziție la acel moment, se poate aprecia dacă soluția

este corectă.

Necontestat este faptul

că Decizia nr. 78/2010 nu a fost depusă la dosarul cauzei la instanța de fond și

nici nu a fost comunicată reclamantei anterior pronunțării, fiind adusă la cunoștința

instanței și depusă la dosarul cauzei în calea de atac a recursului.

Prin urmare, față de considerentele

expuse, este fără relevanță faptul că după expirarea termenului legal de soluționare

a contestației și după chemarea în judecată, autoritatea pârâtă a emis Decizia

nr. 78/2010.

De altfel,

nesoluționarea contestației

în termenul expres stabilit de dispozițiile legale menționate anterior, fapt recunoscut

de recurentă, conduce la concluzia că autoritatea publică pârâtă nu a respectat

principiul operativității, ca unul din principiile care trebuie să guverneze activitățile

organelor administrației publice, care obligă orice structură administrativă ca

în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime

ale persoanelor, fie fizice sau juridice, să acționeze în mod prompt, eficace și

eficient.

Mai mult, nesoluționarea

contestației în termenul legal reprezintă și o încălcare a dreptului fundamental

la o bună administrare de care se bucură recurenta-reclamantă în virtutea art. 41.1.

din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, urmare a aderării României

la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care prin

art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a Tratatului U.E., recunoaște drepturile,

libertățile și principiile prevăzute în Cartă.

Prin urmare, nesoluționarea

contestației în termenul prevăzut de art. 38 Ordinul nr. 245/2005 menționat anterior,

îndreptățea reclamanta să formuleze acțiune la instanța de contencios administrativ

în temeiul art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

astfel cum aceasta a menționat în cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond, soluționând

cererea reclamantei formulată în temeiul art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, a dispus în mod corect obligarea autorității

pârâte să soluționeze contestația sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare

zi de întârziere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 18 alin. (1) și (5) din aceeași

lege.

În consecință, față de

considerentele expuse, nu se poate reține incidența motivului de recurs de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind nefondată critica potrivit căreia

instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 18 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004.

În concluzie, temeiul

art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței civile

nr. 499 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a domnului

judecător E.A., în sensul admiterii recursului, casării sentinței recurate și respingerea

acțiunii reclamantei N.A.L. ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2011.