ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții A.V., H.D., ș.a., au chemat în judecată C.N.A.S., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor reprezentând spor de mobilitate în procent de 25% din salariul de bază lunar și spor de confidențialitate în cuantumul de 25% din salariul de bază lunar, începând cu data înscrierii în Colegiul Consilierilor Juridici București, corespunzător perioadei în care reclamanții au fost salariați ai pârâtei, sume actualizate la data plății efective. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt funcționari publici numiți în funcția de consilieri juridici în cadrul Direcției Juridic și Contencios din cadrul instituției pârâte.

Au mai arătat că profesia de consilier juridic se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 și prevederilor statutului profesiei de consilier juridic, iar în conformitate cu art. 60 alin. (2) din statut, pe lângă remunerația de bază, consilierul juridic, are dreptul la prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în temeiul art. 25 și art. 26 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2780 din 7 noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâta să plătească acestora drepturile bănești constând în spor de mobilitate și de confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de bază și sporul de confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de bază lunar, începând cu data înscrierii în Colegiul Consilierilor juridici București, corespunzător perioadei în care sunt salariații pârâtei, sume actualizate la data plății efective conform anexei la cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit principiului egalității de șanse reglementat de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii nu există nici o rațiune prin care funcționarii publici, consilieri juridici, să fie exceptați de la aplicarea dispozițiilor arătate, atâta timp cât celorlalte categorii de funcționari publici le sunt aplicabile. S-a mai reținut că dacă legiuitorul ar fi dorit ca funcționarul public, consilier juridic, să nu beneficieze de prevederile Legii nr. 514/2003, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.N.A.S. Recurenta a susținut că interpretarea instanței de fond că neprevederea în bugetul C.N.A.S.

la capitolul „cheltuieli de personal” a sumelor pentru sporul de mobilitate și spor de confidențialitate nu poate reprezenta un motiv pentru neplata acestor drepturi este incorectă, deoarece pentru angajarea unor cheltuieli salariale la nivelul C.N.A.S. era necesar să existe prevederi bugetare în acest sens. Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți este neîntemeiată. Într-adevăr, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Pe de altă parte dispozițiile art. 304 1 prevăd că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel (așa cum este cazul hotărârilor date în contencios administrativ) nu este limitat la motivele de casare, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Înalta Curte, analizând recursul formulat de recurenți, în raport de criticile aduse sentinței recurate, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse : Reclamanții au solicitat prin acțiunea cu care au investit instanța, obligarea C.N.P.A.S.

să le acorde sporul de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 25 % din salariul de încadrare. Nu poate fi vorba în cauză despre o aplicare greșită a legii, întrucât profesia de consilier juridic se exercită de către reclamanți în baza unui raport de serviciu în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată, aceștia fiind funcționari publici și nu persoane ce au încheiat un contract individual de muncă cu intimata-pârâtă. Prin urmare, consilierilor juridici numiți în funcție, în privința drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile de serviciu, le sunt aplicabile atât norma generală, reprezentată de Legea nr. 188/1999, republicată, cât și dispozițiile speciale conținute în Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006.

Astfel, în art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006, se subliniază: "consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege, potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă." Rezultă din aceste prevederi că însuși legiuitorul face distincție între cele două categorii de consilieri juridici, sub aspectul statutului acestora, cu consecințe în ceea ce privește sfera și conținutul drepturilor și obligațiilor ce le revin. Totodată, este de observat că, prin art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, se statuează că pentru activitatea sa profesională consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic având statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție.

Mai mult, dispozițiile exprese referitoare la negocierea prestațiilor suplimentare, cu privire la alin. (2) al aceluiași articol, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici având statut de angajați în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de confidențialitate. De altfel, asemenea clauze specifice sunt prevăzute numai în Codul muncii, iar nu și în dreptul comun aplicabil funcționarilor publici. Deci, în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.

De aceea, negocierea unor astfel de clauze apare inadmisibilă pentru categoria consilierilor juridici cu statut de funcționar public, iar o interpretare contrară ar echivala cu o nesocotire a regulilor ce guvernează raportul dintre norma generală și cea specială și aplicarea acesteia din urmă în afara limitelor permise de legea-cadru. Așadar, consilierii juridici cu statut de funcționari publici nu pot negocia clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate în condițiile prevăzute de art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, raportate la dispozițiile art. 25 și art. 26 C. muncii, însă pot beneficia, în condițiile prevăzute de actele normative aplicabile funcționarilor publici și legislației specifice autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea, de sporurile de salarizare specifice funcționarilor publici.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 78 din 5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite. Invocarea practicii judiciare și a discriminării între funcționarii publici precum și a principiului egalității în drepturi nu pot fi reținute întrucât, pe de o parte, practica judiciară a celorlalte instanțe de același grad sau grade inferioare nu constituie izvor de drept, iar fiecare hotărâre judecătorească se pronunță în raport de fiecare caz în parte dedus judecății. p e de altă parte, nu se încalcă nici principiul egalității în drepturi și nici nu există o discriminare între funcționarii publici, întrucât această categorie profesională poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în fiecare caz în parte.

Avându-se în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat, urmând să-l admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți. Admite recursul declarat de C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2780 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2008.