ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții A.V., H.D., ș.a., au chemat

în judecată C.N.A.S., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să

dispună obligarea acesteia la plata drepturilor reprezentând spor de mobilitate

în procent de 25% din salariul de bază lunar și spor de confidențialitate în

cuantumul de 25% din salariul de bază lunar, începând cu data înscrierii în

Colegiul Consilierilor Juridici București, corespunzător perioadei în care

reclamanții au fost salariați ai pârâtei, sume actualizate la data plății

efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt funcționari publici numiți în funcția de consilieri juridici în

cadrul Direcției Juridic și Contencios din cadrul instituției pârâte.

Au mai arătat că profesia de consilier

juridic se exercită conform prevederilor Legii nr. 514/2003 și prevederilor

statutului profesiei de consilier juridic, iar în conformitate cu art. 60 alin.

(2) din statut, pe lângă remunerația de bază, consilierul juridic, are dreptul

la prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza

de confidențialitate, în temeiul art. 25 și art. 26 din Legea nr. 53/2003

privind Codul Muncii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2780 din 7

noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând pârâta să

plătească acestora drepturile bănești constând în spor de mobilitate și de

confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de bază și sporul de

confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de bază lunar, începând cu

data înscrierii în Colegiul Consilierilor juridici București, corespunzător

perioadei în care sunt salariații pârâtei, sume actualizate la data plății

efective conform anexei la cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că potrivit principiului egalității de șanse reglementat de

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii nu există nici o rațiune

prin care funcționarii publici, consilieri juridici, să fie exceptați de la

aplicarea dispozițiilor arătate, atâta timp cât celorlalte categorii de

funcționari publici le sunt aplicabile.

S-a mai reținut că dacă legiuitorul

ar fi dorit ca funcționarul public, consilier juridic, să nu beneficieze de

prevederile Legii nr. 514/2003, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.N.A.S.

Recurenta a susținut că

interpretarea instanței de fond că neprevederea în bugetul C.N.A.S. la

capitolul „cheltuieli de personal” a sumelor pentru sporul de mobilitate și

spor de confidențialitate nu poate reprezenta un motiv pentru neplata acestor

drepturi este incorectă, deoarece pentru angajarea unor cheltuieli salariale la

nivelul C.N.A.S. era necesar să existe prevederi bugetare în acest sens.

Mai înainte însă de a trece la

analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că excepția nulității

recursului invocată de intimații-reclamanți este neîntemeiată.

Într-adevăr, potrivit art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul

din motivele prevăzute de art. 304.

Pe de altă parte dispozițiile art.

304

1

prevăd că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care

potrivit legii nu poate fi atacată cu apel (așa cum este cazul hotărârilor date

în contencios administrativ) nu este limitat la motivele de casare, instanța

putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Înalta Curte, analizând recursul

formulat de recurenți, în raport de criticile aduse sentinței recurate,

apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi

expuse :

Reclamanții au solicitat prin acțiunea cu

care au investit instanța, obligarea C.N.P.A.S. să le acorde sporul de

mobilitate și confidențialitate în cuantum de 25 % din salariul de încadrare.

Nu poate fi vorba în cauză despre o

aplicare greșită a legii, întrucât profesia de consilier juridic se exercită de

către reclamanți în baza unui raport de serviciu în condițiile prevăzute de

Legea nr. 188/1999 republicată, aceștia fiind funcționari publici și nu

persoane ce au încheiat un contract individual de muncă cu intimata-pârâtă.

Prin urmare,

consilierilor

juridici numiți în funcție, în privința drepturilor și obligațiilor ce decurg

din raporturile de serviciu, le sunt aplicabile atât norma generală,

reprezentată de Legea nr. 188/1999, republicată, cât și dispozițiile speciale

conținute în Legea nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006.

Astfel, în art. 6 din Legea

nr. 514/2003, modificată prin Legea nr. 246/2006, se subliniază:

"consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege,

potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana

juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă."

Rezultă din aceste prevederi

că însuși legiuitorul face distincție între cele două categorii de consilieri

juridici, sub aspectul statutului acestora, cu consecințe în ceea ce privește

sfera și conținutul drepturilor și obligațiilor ce le revin.

Totodată, este de observat

că, prin art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, se

statuează că pentru activitatea sa profesională consilierul juridic are dreptul

la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic

având statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în

funcție.

Mai mult, dispozițiile

exprese referitoare la negocierea prestațiilor suplimentare, cu privire la

alin. (2) al aceluiași articol, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici

având statut de angajați în baza unor contracte individuale de muncă,

susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de

mobilitate și cea de confidențialitate.

De altfel, asemenea clauze

specifice sunt prevăzute numai în Codul muncii, iar nu și în dreptul comun

aplicabil funcționarilor publici.

Deci, în privința

drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea

acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în

conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru

funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu

pot fi altele decât cele prevăzute de legislația specifică acestei categorii.

De aceea, negocierea unor

astfel de clauze apare inadmisibilă pentru categoria consilierilor juridici cu

statut de funcționar public, iar o interpretare contrară ar echivala cu o nesocotire

a regulilor ce guvernează raportul dintre norma generală și cea specială și

aplicarea acesteia din urmă în afara limitelor permise de legea-cadru.

Așadar, consilierii juridici

cu statut de funcționari publici nu pot negocia clauza de mobilitate și clauza

de confidențialitate în condițiile prevăzute de art. 60 alin. (2) din Statutul

profesiei de consilier juridic, raportate la dispozițiile art. 25 și art. 26 C.

muncii, însă pot beneficia, în condițiile prevăzute de actele normative

aplicabile funcționarilor publici și legislației specifice autorității sau

instituției în care își desfășoară activitatea, de sporurile de salarizare

specifice funcționarilor publici.

În acest sens s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 78 din 5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite.

Invocarea practicii judiciare

și a discriminării între funcționarii publici precum și a principiului

egalității în drepturi nu pot fi reținute întrucât, pe de o parte, practica

judiciară a celorlalte instanțe de același grad sau grade inferioare nu

constituie izvor de drept, iar fiecare hotărâre judecătorească se pronunță în

raport de fiecare caz în parte dedus judecății.

p

e de altă parte, nu se încalcă nici principiul egalității în

drepturi și nici nu există o discriminare între funcționarii publici, întrucât această

categorie profesională poate beneficia de sporuri salariale în condițiile

stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de

legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară

activitatea, în fiecare caz în parte.

Avându-se în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat, urmând

să-l admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de intimații-reclamanți.

Admite recursul declarat de C.N.A.S.

împotriva sentinței civile nr. 2780 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o

modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

decembrie 2008.