ÎCCJ, decizie (scj.ro #85019)

Consilieri juridici. Spor de mobilitate și

confidențialitate. Inaplicabilitatea dispozițiilor

art

.

60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, consilierilor

juridici având statut de funcționari publici.

Codul Muncii,

art

. 25 și

art

. 26

Legea nr.514/2003

Statutul profesiei de consilier juridic, art.60 alin. (2)

Legea

nr

. 188/1999

Dispozițiile

art

. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier

juridic, referitoare la plata sporurilor de mobilitate și confidențialitate

sunt aplicabile exclusiv consilierilor juridici având statut de angajați, în

baza unor contracte individuale de muncă.

Ele nu se aplică și consilierilor juridici numiți în funcție, aceștia având

potrivit dispozițiilor

art

. 3 din Legea

nr

. 514/2003 statutul de funcționari publici. În acest caz,

este vorba de raporturi de muncă ce își au izvorul într-un contract de drept

public, unde  libertatea contractuală a părților este în cea mai mare

parte suplinită de legiuitor, astfel încât negocierea individuală nu este

posibilă.

Î.C.C.J., Secția de

contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

2014 din 17 aprilie 2007

Notă:

Legea

nr

. 188/1999 a fost republicată în

M.Of

.

nr

. 365 din 29/05/2007.

Prin sentința civilă nr.1968 din 26 septembrie  2006 a Curții de Apel

București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost

admisă  în parte  acțiunea  formulată de reclamanții RG, HC, IR,

ș.a

. având ca obiect obligarea  pârâtei Casa

Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la  emiterea

unei decizii prin care  să fie acordat  sporul de

mobilitate  în cuantum de  25%, precum și  sporul de

confidențialitate  în cuantum de 25%, începând cu data intrării în vigoare

a Legii nr.524/2003 și la suportarea  cheltuielilor

pricinuite  de reorganizarea profesiei.

Instanța a obligat pârâta să deconteze  reclamanților cheltuielile

prilejuite  de reorganizarea profesiei și a  respins cererea de

acordare a sporurilor de  mobilitate și confidențialitate, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre  instanța a reținut  că

reclamanții sunt funcționari publici, având  funcția de  consilieri

juridici și au suportat cheltuielile ocazionate  de reorganizare a

profesiei în conformitate  cu Legea nr.524/2003, cheltuieli care urmează

să fie decontate de pârâtă în  baza dispozițiilor art.57 alin. (2) și (3)

din Statutul profesiei de consilier juridic.

În ceea ce privește cererea de plată a unui spor de mobilitate și a unui spor

de confidențialitate, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată

deoarece  dispozițiile art.60 alin. (2) din Statutul profesiei de

consilier juridic, care face trimitere la Legea nr.53/2003 –Codul muncii, nu

sunt aplicabile reclamanților, aceștia fiind funcționari publici și nu angajați

cu contract de muncă. Instanța  de  fond  a  mai

reținut  funcționarul public este  remunerat  în

conformitate  cu dispozițiile imperative  ale legislației în vigoare,

neavând

posibilitatea  să negocieze îndemnizația

și sporurile pe care le primește.

Reclamanții au declarat

recursarătând

că, fără

putință de tăgadă, dispozițiile Legii nr.514/2003 precum și cele ale Statutului

profesiei de  consilier juridic sunt aplicabile consilierilor juridici,

indiferent  de natura raportului  în temeiul căruia un consilier își

exercită profesia, raport de muncă sau raport  de serviciu.

Recurenții au susținut  că în mod greșit instanța de  fond a reținut

că dispozițiile art.60 alin. (2)  din Statutul profesiei

consilierului  juridic, referitoare la  plata  sporurilor de

mobilitate și confidențialitate, nu sunt opozabile  autorităților și

instituțiilor publice,  câtă vreme potrivit acestui text consilierul

juridic numit în funcție are dreptul să beneficieze, pe lângă  remunerația

de bază și de prestații suplimentare în bani reprezentând clauza  de

mobilitate  și clauza  de  confidențialitate  în temeiul

art

. 25 și

art

. 26  din

Legea nr.53/2003.

În fine, recurenții au mai susținut că întrucât consilierul juridic are

obligația de a se deplasa la instanțele judecătorești precum și obligația

păstrării secretului profesional, este îndreptățit să beneficieze de prestații

suplimentare în bani, reprezentate de  cele două sporuri solicitate.

Recursul este

nefondat

.

Potrivit art.2 din Legea nr.514/2003, privind organizarea și exercitarea

profesiei de  consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în

funcție sau angajat  în muncă, în condițiile legii. Articolul 3 din

același act normativ stabilește  expres și diferențele de statut

aplicabil, menționând că are  statutul funcționarului public, consilierul

juridic numit în funcție, potrivit  funcției și  categoriei

acesteia  în vreme ce  consilierul juridic angajat  în muncă

are  statut de salariat.

De aici  și regimurile juridice  diferite, aplicabile  celor

două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv pentru funcționarii

publici și pentru salariați.

Legea  nr.188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de

funcționari publici, iar  codul muncii este  aplicabil prioritar

raporturilor juridice  de muncă întemeiate  pe un contract individual

de muncă         Totodată,

art

. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de  consilier

juridic  stipulează că pentru activitatea sa profesională,

consilierul  juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin

negociere pentru consilierul juridic  ce are statut de salariat, sau

conform legilor  speciale pentru cel  numit  în funcție.

Cum în cauza de  față a rezultat necontestat  că recurenții

reclamanți sunt  consilieri  juridici numiți în funcții publice în

cadrul C.N.P.A.S., Înalta Curte  reține  că în mod corect

instanța de  fond a stabilit  că acestora le sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr.188/1888, ca  drept  comun pentru toate categoriile

de  funcționari publici.

Nu pot  fi primite  criticile recurenților, în condițiile  în

care, deși similar  cu regimul  salariaților, regimul juridic de

drept comun aplicabil funcționarilor publici prezintă numeroase particularități,

cea mai importantă derivând din actul de investire într-o anumită funcție

publică.

Din această perspectivă, deși în cazul  funcționarului public există un

acord de voințe întrucât numirea unei persoane în calitatea de  funcționar

public se realizează numai cu consimțământul său, nu ne aflăm în prezența unui

contract individual de muncă, în accepțiunea Codului Muncii, ci a unui contract

de drept public  sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în

doctrină, în cazul  căruia  libertatea  contractuală a

părților este în cea mai mare parte  suplinită de legiuitor,

nefiind

posibilă negocierea individuală.

În aceste condiții, corect a reținut  instanța  de  fond

că prevederea

art

. 60 alin.(2) din Statutul profesiei

de  consilier juridic, făcând referire  expresă la negocierea

prestațiilor suplimentare,  prevedere care de altfel nu poate fi analizată

decât în corelație cu alineatul (l) al aceluiași text,  sus-citat, îi

vizează exclusiv pe  consilierii juridici având  statut de angajați,

în baza unor  contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea

unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de

confidențialitate.

De altfel aceste clauze  specifice  sunt prevăzute numai de Codul

Muncii nu și în dreptul comun aplicabil funcționarilor publici.

Recursul a fost respins.