ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1869 din 18 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea prin care reclamanții M.D.L., ș.a., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., solicitau obligarea acesteia la acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantum de 25% din salariul de încadrare tarifar lunar, actualizat la data plății, invocând calitatea de consilieri juridici, angajați ai pârâtei, și întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999, art. 20, art. 25 și art. 26 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, art. 16 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic este reglementată de Legea nr. 514/2003 și Statutul profesiei de consilier juridic adoptat în 2004, acesta din urmă prevăzând, la art. 47, că instituțiile beneficiare ale serviciilor profesionale ale consilierilor juridice au obligația să suporte cheltuielile ocazionate de formele de pregătire specifice acestei profesii [alin. (1)], și că instituțiile publice în favoarea căreia se exercită profesia de consilier juridic au obligația față de persoanele care exercită profesia de a deconta cheltuielile avansate de acestea, ocazionate cu reorganizarea profesiei de consilier juridic, achiziționarea robei, a registrelor, a legitimației, a ștampilei, insignei și pregătirii specifice profesiei [alin. (2) și (3)]. Clauza de mobilitate este definită de art. 25 C. muncii ca fiind acea clauză din contractul individual de muncă pin care părțile convin ca, în considerarea specificului muncii, respectiv datorită faptului că executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă, acesta să beneficieze de prestații suplimentare în bani sau natură.

Clauza de confidențialitate este definită de art. 6 C. muncii, ca fiind acea clauză prin care părțile convin ca, pe toată durata desfășurării raportului de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite prin regulamentele interne, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă. Art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic prevede că, în considerarea specificului muncii și importantei sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.

De asemenea, retine instanța de fond, natura activității de consilier juridic prin legile care o guvernează, presupune exercitarea acesteia în sediile angajatorului, precum și în sediile instanțelor de judecată sau ale altor instituții publice, aceste reglementări fiind avute în vedere și la încheierea contractului de muncă al acestora cu angajatorul, ocazie cu care s-au negociat și s-au acordat anumite sporuri; mai mult, s-a stabilit, în condițiile legii, decontarea cheltuielilor ocazionate cu deplasarea reclamanților la diferite instanțe. Or, termenul de decontare presupune solicitarea acestui demers și dovedirea, cu acte a cheltuielilor efectuate de către fiecare.

Așadar, reține prima instanță, reclamanții au dreptul să negocieze cele două clauze, având în vedere textul legal, invocat anterior, precum și faptul că raportat la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 514/2003 aceștia au obligația de a se deplasa la instanțele judecătorești pentru a reprezenta interesele pârâtei precum și obligația păstrării secretului profesional. Concluzionează instanța de fond că, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă că, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada negocierii unor prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților și nu poate acorda contravaloarea unor drepturi care nu sunt prevăzute în mod imperativ de textele de lege invocate.

Pe de altă parte, se arată în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care consilierul juridic este obligat, prin lege, să respecte secretul și confidențialitatea activității sale iar deplasarea la instanțele judecătorești ține de specificul activității desfășurate, instanța de judecată nu poate aprecia pentru fiecare caz în parte contravaloarea sau procentul în care consilierii juridici, în raport de specificul activității, sunt îndreptățiți să primească prestații suplimentare.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții, reiterând apărările formulate în fața primei instanțe și, în plus, susținând că prin hotărârea recurată s-a făcut o aplicare greșită a legii și că în mod greșit s-a reținut că nu s-a făcut dovada negocierii prestațiilor suplimentare ce au fost solicitate prin acțiune; de asemenea, au fost invocate hotărâri pronunțate de alte instanțe de judecată și au fost menționate ca temei al cererii de recurs prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii. Art. 3 din același act normativ stabilește expres și diferențele de statut aplicabil, menționând că are statutul funcționarului public consilierul juridic numit în funcție, potrivit funcției și categoriei acesteia, în timp ce consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat. Din aceste prevederi legale derivă, așadar, două regimuri juridice diferite, aplicabile celor două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv funcționarii publici și salariații.

Cele două regimuri juridice sunt reglementate de Legea nr. 188/1999, ce constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcționari publici și, respectiv, de Codul muncii, care este aplicabil cu prioritate raporturilor juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă. Totodată, art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic stipulează că, pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat, sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție. Cum, în cauza de fată, a rezultat necontestat că recurenții-reclamanți sunt consilieri juridici numiți într-o funcție publică în cadrul C.N.P.D.A.S., acestora le este aplicabil regimul juridic prevăzut de Legea nr. 188/1999, ca drept comun pentru toate categoriile de funcționari publici.

Or, deși similar cu regimul juridic aplicabil salariaților, regimul juridic de drept comun aplicabil funcționarilor publici prezintă numeroase particularități, cea mai importantă derivând din actul de investire într-o anumită funcție publică. Din această perspectivă, deși în cazul funcționarului public există un acord de voințe, întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcționar public se realizează numai cu consimțământul său, nu ne aflăm în prezența unui contract individual de muncă, în accepțiunea Codului muncii, ci a unui raport de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cadrul căruia libertatea contractuală a părților este, în cea mai mare parte, suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.

În aceste condiții, prevederea art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, ce face referire expresă la negocierea prestațiilor suplimentare și care nu poate fi analizată decât în corelație cu alin. (1) al aceluiași text, îi vizează exclusiv pe consilierii juridici având statut de angajați, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate și cea de confidențialitate. De altfel, aceste clauze specifice sunt prevăzute numai de Codul muncii, nu și în dreptul comun aplicabil funcționarilor publici. Față de cele prezentate, în mod corect a reținut prima instanță că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și a respins-o ca atare, criticile invocate de recurenți în calea de atac formulată neputând fi reținute.

Nici argumentul recurenților întemeiat pe hotărâri pronunțate de alte instanțe de judecată nu poate fi reținut, întrucât precedentul judiciar nu are forță juridică în sistemul de drept românesc, în nici un caz prin invocarea în fața instanței supreme a unor sentințe pronunțate în grade de jurisdicție inferioare. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.D.L., ș.a., împotriva sentinței nr. 1869 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.